Belief in the truth commences with the doubting of all those “truths” we once believed.
Friedrich Nietzsche (filozof german, 15 oct 1844, balanta), “Truth Will Have No Other Gods Alongside It“.
Credinta in adevar incepe cu indoiala asupra tuturor acelor „adevaruri” in care credeam candva. „Adevarul nu va avea nici un alt dumnezeu inafara de sine.”
Calatoria argonautilor. Deux ex machina
Cand Iason a ajuns in Iolcos, regele Pelias, conducea un sacrificiu pe altarul lui Poseidon. Fusese avertizat de un oracol cu ani in urma sa se fereasca de omul cu o singura sanda asa ca, neputand sa-l ucida in public pe nepotul sau, l-a intrebat: „Ce ai face daca ai sti ca un confrate este destinat sa te ucida” iar Iason, inspirat de Hera, i-a raspuns „l-as trimite sa-mi aduca lana de aur”. Pelias era bantuit de fantoma unuia dintre stramosi, Phrixus, care sacrificase berbecul magic INARIPAT pe altarul lui Zeus si ii daduse lana lui de aur regelui Aetes, fiul lui Helios din indepartatul Colchis, de pe tarmul Marii NEGRE. Regele a agatat-o in grota sfinta a lui Ares, intr-un copac pazit de un dragon care nu dormea niciodata, la fel ca Ladon din gradina hesperidelor cu merele de aur. Simbolurile solare sunt evidente iar Ares/Marte este in astrologie patronul Berbecului care guverneaza capul (cele 2 emisfere, creierul superior, „coarnele”) si unde soarele este in exaltare. Prin urmare lana de aur este o metafora pentru creierul iluminat iar dragonul pentru creierul reptilian care controleaza mecanismele de lupta, agresivitatea, frica pentru supravietuire, temperatura si respiratia.
In speranta ca nu se va mai intoarce niciodata sa-si revendice regatul, Pelias a acceptat de indata sugestia lui Iason si i-a incredintat sarcina pe care singur si-o prevazuse. Pelias era sustinut de tatal sau Poseidon si de Zeus, in timp ce Iason era ajutat de Hera si Afrodita. Ca si muncile lui Heracles, calatoria argonautilor este o alegorie a drumului de ascensiune spre nemurire, care face subiectul atator mituri. Este o expresie a eternului razboi al zeilor oglindit in fiecare om, caci pana la urma zeii nu sunt decat niste programe astrale! Si atunci cand dihotomia este rezolvata, omul victorios devine erou nemuritor si model pentru semenii lui. Orice mit arata o cale sub o forma metaforica. Mitul lui Iason si al argonautilor este unul dintre cele fundamentale.
Pentru a porni in aceasta misiune imposibila, Argus a construit o corabie sub indrumarea Athenei iar la prova a pus o bucata de lemn magic care putea sa vorbeasca si sa faca profetii, luata dintr-un stejar din padurea Dodonei, unde se afla oracolul inchinat marii zeite mame.
Asadar 50 de argonauti, cei mai bravi dintre oameni, au plecat in cautarea lanii de aur. Si Iason, eroul vindecator si-a inceput calatoria vietii lui. Dar de fapt a fost o aventura interioara, pe oceanul trupului material (70% apa) unde spiritul magic al mamei pamantului din sangele lui (ADN-ul) l-a indrumat intuitiv in cautarea sufletului sau pierdut.
Prima oprire a corabiei a fost pe insula Lemnos, locuita numai de femei care isi ucisesera barbatii, din cauza blestemului Afroditei. Argonautii s-au amestecat cu ele si impreuna au dat nastere unei noi rase, minienii, ai caror descendenti au fost mai tarziu micenienii. Insusi Iason a avut cu regina 2 gemeni. Dezgustat de comportamentul lor, Heracles i-a convins pana la urma sa-si vada mai departe de drum.
Dupa aceea, pe tarmul Marii Marmara, dincolo de Muntii Ursului, s-au luptat cu un trib de uriasi cu sase brate, Gegeines („cei nascuti din pamant”). Acolo l-au pierdut pe Heracles, care a ramas sa-si caute servitorul rapit de nimfe. Apoi s-au oprit in Tracia, unde Zeus trimisese harpiile (jumatate pasari, jumatate femei) sa fure mancarea supusilor regelui Phineas in fiecare zi. Impresionat de suferintele lor, Iason a ucis harpiile iar regele recunoscator i-a dezvaluit in schimb drumul spre Colchis si cum sa se descurce, in strimtoarea Bosphorului, cu cele 2 stanci care se ciocneau si striveau pe oricine sau orice incerca sa treaca printre ele. Asa cum fusese invatat, Iason a trimis mai intai un porumbel si dupa ce s-a asigurat ca acesta a pierdut doar cateva pene din coada, a pornit cu toata viteza inainte, reusind sa depaseasca pericolul cu doar cateva stricaciuni minore ale corabiei. De atunci se spune ca stancile au ramas nemiscate si calatorii au putut trece nestingheriti.
Toate aceste aparente intamplari marcau procesul de vindecare a trupului omenesc pentru ca energia blocata a vietii sa urce de-a lungul coloanei vertebrale spre cap: impacarea sexualitatii si a instinctului de reproducere, anihilarea foamei uriase de consum (cu multiple brate), uciderea harpiilor egoismului care furau hrana inimii, trezirea capacitatii de compasiune si intrajutorare, vindecarea comunicarii conflictuale care nu lasa loc de trecere si eliberarea de minciuna, ca un “porumbel care iese din gura” fara obstacole.
Ajuns in sfirsit in Colchis, pe tarmul Marii NEGRE, Iason s-a infatisat regelui revendicand lana de aur ca mostenire din partea stramosului sau Phrixus, care de altfel fusese si tatal lui Argus, constructorul corabiei argonautilor. Dar Aeetes, “vulturul”, i-a cerut sa se supuna la 3 probe imposibile: sa are un camp cu boii care respirau foc, sa-l semene cu dinti de dragon si sa invinga razboinicii fantomatici. Iar vulturul semnifica mintea. Atunci Hera si Afrodita au conspirat sa-l trimita pe Eros la Medeea, fiica lui Aetes, sa o faca sa se indragosteasca de Iason, ca apoi sa-l ajute cu vrajile ei sa-si indeplineasca sarcinile.
Aeaea, un spatiu mistic misterios
Orasul regal Aeaea (eea!) din Colchis era si casa zeitei vrajitoare Circe, sora lui Aeetes. Atat Circe, cat si Aeetes, detinatorul lanii de aur a berbecului magic sacrificat lui Zeus, erau copiii titanului soarelui, Helios si ai nimfei Perse (“distrugatoarea”), una din sutele de fiice ale titanilor Okeanos si Tethys! Pasiphae, despre care am povestit in miturile lunii si ale labirintului, mama Minotaurului, era de asemenea sora lor.
Geografia scriitorilor antici greci era mai degraba mitica decat literala. Ea indica taramuri ezoterice, mai degraba decat locuri fizice reale asa ca orice incercare de localizare dadea nastere la numeroase confuzii. In Argonautica poetului Apollonius din Rhodos, regele Aeetes vorbeste despre distanta imensa dintre Colchis si Aeaea astfel:
„Cand Helios, tatal meu m-a purtat in trasura lui, luand-o si pe sora mea Circe spre pamanturile tarmurilor de la APUS, am observat ca suntem dusi foarte departe de tinuturile colchiene.”
Aceeasi semnificatie ca a merelor de aur din gradina hesperidelor se reveleaza aici: energia soarelui la apus este vehiculul iluminarii si ascensiunii in constiinta universala (AeaeA, cuvant care in oglinda se citeste la fel).
In Odiseea lui Homer, Ulise, la plecarea din Aeaea unde statuse 1 an, a primit aceste enigmatice instructiuni de la Circe, despre cum sa traverseze oceanul asistat de vantul nordului (Boreas) pentru a ajunge in lumea subpamanteana:
„Dupa ce corabia ta a strabatut suvoiul lui Okeanos, vei ajunge pe tarmul fertil al lui Persephone (distrugatoarea sunetului), unde plopii si salciile isi leapada fructul inainte de vreme; aici acosteaza-ti corabia pe tarmul lui Okeanos si mergi direct spre adapostul intunecat al lui Hades.”
Cele 5 rauri abisale care trebuiau traversate acolo erau Acheron (raul durerii), Cocytus (raul plangerii/lamentatiilor), Phlegethon (raul focului/agresivitatii), Lethe (raul uitarii) si Styx (raul urii, pe care jurau zeii). Acestea dezvaluie si lista ordonata a obstacolelor de depasit pe calea evolutiei.
Asa ca Aeaea parea mai degraba un fel de granita indepartata in aventura cunoasterii, dincolo de care se intindeau taramuri inefabile, asteptand sa fie descoperite. Este interesant ca numele orasului sau a insulei mitologice, cum apare in unele surse, care se citeste eea, format numai din vocale (simbolurile feminitatii si ale sufletului), face trimitere la Geea, dar fara consoana initiala „ge” care in greaca ar desemna „de ambele sexe”. Si este casa unei familii de vrajitoare, urmasele titanului soarelui Helios, devotate zeitei cu 3 aspecte, purtatoarea tortelor, Hecate („de departe/cea indepartata”), calauza calatorilor in lumea subpamanteana! In Aeaea, Aeetes (eetes), „vulturul solar”, era rege. Faptul ca, spre deosebire de eea, numele pamantului defineste o entitate de ambele sexe este ignorat in mitologie, unde Geea apare exclusiv sub apelativul de „marea mama”.
In povestea argonautilor, principiul feminin joaca un rol deosebit prin conexiunile simbolice subtile dintre personajele feminine implicate: Hera, Afrodita, Hecate, Circe si Medeea.
Hecate
Genealogiile si etimologiile zeilor sunt importante pentru a le intelege esenta prin care isi exercita puterea. Hecate era o zeita lunara traca, cu cele 3 aspecte si 3 fete ale sale (noua, patrar, plina) si era fiica lui Perses titanul „distrugator” si a Asteriei, „stelara”, titanida stelelor cazatoare si a oracolelor. Parintii lui Perses erau Crius „berbecul subpamantean” si Eurybia „inima de piatra cu putere asupra apelor” iar ai Asteriei, Phoebe „intuitia”, titanida lunii si Coeus „inteligenta”, titanul axei cerurilor. Toata aceasta genealogie pornea din uniunea Geei cu Uranus. Titanii reprezentau forte universale concentrate iar progeniturile lor zeificate manifestau tiparele intrupate in corpuri astrale prin care actionau. Numele Hecate sugera multiple influente: dezvoltarea vointei, stimularea indraznelii de a ajunge la cel indepartat sau, in sens opus, stergere si indepartare. A fost asociata cu rascruci de drumuri, porti de intrare, granite, magie, vrajitorie, cunoasterea plantelor si ierburilor vindecatoare si otravitoare. Era considerata mediatoarea dintre taramurile muritorilor si cele ale sferelor divine. La fel ca batrinul marii, constituia o expresie a sufletului lumii (anima mundi) care, cu cele 2 torte din mainile ei, lumina drumul in lumea subpamanteana si detinea cheile cu care descuia portile spre taramurile nevazute. Cainele, care si el avea rol de gardian al portalurilor si frontierelor dintre morti si vii, era animalul sau sacru. Stejarul, tisa, usturoiul, beladonna, mandragora si datura (trompeta ingerilor) erau deasemenea asociate cu Hecate. Altare inchinate zeitei erau plasate la intrarea in case, in orase, in temple si la rascruci de drumuri pentru a proteja de frica de moarte si de spiritele rele. Probabil ca obiceiul romanilor de a atarna siraguri de usturoi la usa casei sau deasupra vetrei isi avea originea in stravechiul cult al Hecatei.
Cea mai veche mentiune scrisa despre aceasta zeita pre-olimpiana apare in Teogonia lui Hesiod:
„Ea (titanida stelelor cazatoare, Asteria) a conceput-o si a nascut-o pe Hecate, cea pe care Zeus, fiul lui Cronos, a onorat-o mai presus de toate. A primit daruri splendide pentru a domni peste o parte din pamant si din marea nemarginita. A fost onorata deopotriva de cerul instelat si de zeii nemuritori. Si pana in ziua de azi omul de pe pamant care doreste favoruri o invoca pe Hecate, i se roaga si ii inchina jertfe bogate dupa obicei. Si atunci cand zeita ii este binevoitoare, il inzestreaza cu onoruri si bogatii, pentru ca puterea este cu ea. Din toti cei nascuti din pamant si ocean, zeita are partea sa. Fiul lui Cronos nu a luat nimic din ce i se cuvenea, caci, dupa cum s-a facut la inceput imparteala, ea a fost privilegiata atat in cer, cat si pe pamant si pe mare.”
Si intr-adevar, chiar si acum, toate ritualurile si ceremoniile dedicate lunii constituie moduri de invocare si divinizare a acestei energii arhetipale specifice, indiferent de numele care i se atribuie si de gradul de constientizare a oficiantilor. Desi Hecate era considerata o zeita fecioara, Hermes, replica sa masculina, mesagerul zeilor si calauza mortilor, cu care are evidente asemanari, era mentionat ca sotul ei.
Circe
Frumoasa nimfa, descantatoare, vrajitoare sau magiciana, fiica lui Helios si a oceanidei „distrugatoare” Perse, zeita magiei a fost una din personalitatile fascinante ale antichitatii grecesti, renumita pentru stiinta potiunilor si a ierburilor vindecatoare pe care o invatase de la Hecate. Detinea o bagheta magica pe care uneori o folosea ca sa-si tranforme vrajmasii in bestii salbatice.
In Odiseea lui Homer se spunea ca locuia pe insula Aeaea, intr-un conac aflat in scorbura unui copac urias dintr-o padure deasa. Lei si lupi ciudati, imblinziti de vrajile zeitei vietuiau in jur, dar fara sa atace oamenii.
Numele ei era inrudit semantic cu miticul eon feminin Ecclesia („corpul credintei”) si s-ar traduce prin „adunare”, „convocare” sau „congregatie”; se pare ca ar putea sta la originea cuvantului church-biserica, care in engleza veche era chiar „circe”. Kirkos semnifica in greaca „cerc” sau „inel” iar „circensian” era forma de adjectiv (circular). In latina, circus desemna un „drum circular” sau o „cladire in forma de inel.”
In timpurile moderne, Circe a devenit simbolul femeii fatale periculoase.
Medeea
Daca celelalte prezente feminine au jucat roluri de culise, Medeea, nepoata lui Circe si preoteasa lui Hecate, a fost un personaj principal direct implicat in aventura lui Iason. Fara ajutorul ei esential, eroul nu ar fi putut sa-si atinga scopul calatoriei. Numele fiicei regelui Aeetes si a celei mai tinere dintre oceanide, Idyia, era compus din „Me”, indicativul feminitatii (mamei) si al marii si „deea”, zeita. Mai multe interpretari etimologice semnaleaza intelesuri plurivalente, ca „cea care gandeste, planifica sau conduce”, dar si „cea care protejeaza” sau, prin radacina med, „cea care masoara”.
Cu ajutorul vrajilor Medeei, Iason a fost capabil sa indeplineasca cele 3 munci pe care i le daduse Aeetes. Datorita unei potiuni magice, „trupul sau a capatat puteri fara margini, simtindu-se egal nu cu oamenii, ci cu zeii nemuritori”! Asa ca Iason a reusit sa are campul fara ca rasuflarea de foc a boilor, ca niste fulgere, sa-l arda si apoi a plantat dintii de dragon. Cand din acestia a crescut o armata de razboinici fiorosi, a aruncat prin surprindere o stanca intre ei, asa cum il invatase Medeea. Neintelegand ce s-a intamplat, soldatii s-au macelarit intre ei. In continuare Medeea a adormit dragonul cu o bautura fermecata din plante numai de ea stiute (Circe ar fi invatat-o sa foloseasca o specie din familia Datura); Iason a putut astfel sa-l omoare si sa ia lana de aur de pe creanga copacului din grota lui Ares. Stiind insa ca regele Aeetes nu-i va lasa sa plece vii din Colchis, Medeea l-a ucis pe fratele sau Absyrtus, l-a taiat in bucati pe care le-a aruncat rand pe rand in mare ca sa-l determine pe tatal sau sa se opreasca sa le adune, distragandu-l in timp ce ii urmarea. Insa inainte de toate, Medea, in calitate de preoteasa, oficiase in miez de noapte, impreuna cu Iason, un ritual magic cu sacrificiu de sange in templul zeitei Hecate pentru a se asigura sprijinul ei.
Casatoria lui Iason cu Medeea, pe care Hera si Afrodita au privit-o cu mare multumire, a avut loc intr-o pestera sacra din insula Phaeacians, unde fusese ascuns si Dionysus cu doica lui Macris; datorita faptului ca locuitorii ei l-au protejat pe fiul lui Zeus o bogatie fara limite le-a fost daruita.
Intalnirea lui Iason cu Medeea semnifica regasirea sufletului sau nemuritor care, sub vraja iubirii, i-a protejat trupul si l-a inzestrat cu putere divina. Asa ca focul boilor magici (mesageri jupiterieni) nu numai ca nu l-a ranit ci l-a purificat si i-a daruit intelepciune ca sa-si poata ara si curata “campul” mental. Dintii de dragon din care a iesit o armata de razboinici simbolizeaza fricile crescute si devenite agresori, pe care Iason ghidat de inteligenta sufletului sau, a reusit sa-i faca sa se auto-distruga. Lana de aur simbolizeaza constiinta iluminata dupa ce creierul reptilian a fost adormit cu ajutorul unor plante magice psihotrope; Datura face parte si azi dintre plantele folosite de samani in transele spirituale.
Fuga de “vulturul” solar (capcanele mintii din bucati de memorie), de Sirenele (capcanele fricii) pe care Orpheu le-a amutit cu lira sa, confruntarea cu gigantul de bronz Talos, pe care grecii il echivalau cu soarele, invins de vrajile Medeei, uciderea unchiului sau Pelias, toate acestea reprezentau o alegorie a luptei lui Iason pentru a-si pastra constientizarile dobandite cu greu in timpul experientelor mistice, pe drumul intoarcerii acasa, adica la “normalitatea” cotidiana a vremii lui. In termeni moderni, calatoria lui Iason ar putea fi numita “psihonautica”.
A fost odata ca niciodata…
…un erou intre eroi. Printesa si printul s-au intalnit, s-au iubit, s-au casatorit, au fost fericiti, au facut si copiii… doar ca printul s-a ratacit la un moment dat printre dorinte si si-a tradat printesa, care a fost luata inapoi in carul de aur tras de dragoni al bunicului soare. Si printul a cazut din gratiile Herei, zeita sufletului, pentru totdeauna, a murit singur si nefericit, ucis de pupa corabiei sale putrezite! A avut pentru o vreme nemurirea in mainile sale dar n-a stiut sa o pastreze si a pierdut-o pentru falsele onoruri ale unei lumi iluzorii. Si-a vandut sufletul care, in consecinta, si-a omorat copiii!
Omul a fost initial inzestrat cu liber arbitru. Si ce a facut cu el? Si-a cedat puterea, energia unor autoritati exterioare. Si-a vandut sufletul pe “30 de arginti”. Este luat de mic si EDUCAT in ce trebuie sa creada si pe cine sa slujeasca: ierarhii, religii, stiinte, filozofii, state, armate, bani… Simturile sale sunt mai limitate decat a multor animale si cunoasterea sa directa este extrem de redusa. Majoritatea cunostintelor pe care le are sunt invatate astfel incat sa perceapa lumea asa cum vor cei care-l stapanesc. A fost atat de mult timp mintit si manipulat incat nu ar mai sti sa recunoasca adevarul nici daca ar sta gol-golut chiar sub ochii lui. Prins in valtoarea vietii, si-a pierdut vointa de a schimba ceva substantial in realitatea sa. Si tot ce face este sa se invarta in acelasi cerc vicios de conditionari din care spera sa fie salvat candva de un mesia miraculos caruia ii inchina biserici de rugi inutile. Asa ca pana atunci se scalda in continuare in apele subterane ale durerii, lamentatiilor, agresivitatii, uitarii si urii. Asa numita “gandire pozitiva” si “iubire neconditionata” cu care este drogat de religia “noii ere” nu este decat o spoiala menita sa zugraveasca o fata stralucitoare aceluiasi monstru care-l devoreaza de milenii. Isi schimba blana, nu si naravul, fie ca se numeste arhangelul Michael, Saint-Germain, Ashtar, Sananda… si continua sa scindeze si sa stapaneasca. Nu te poti imbata cu apa rece. Pana cand Omul, din libera sa vointa, nu-si va recastiga si pastra propria “lana de aur”, nu va putea sa deosebeasca minciuna de adevar. Berbecul magic zburator vine numai la cine are curajul sa scape de TOATE sistemele de credinta care i-au fost agatate, ca de un dragon mitic amenintator. Calatoria lui Iason a fost plina de sacrificii si, din pacate, izbanda efemera. Citind atat de mult despre mituri, am cateodata impresia bizara ca ele nu sunt de fapt povesti despre trecut, ci despre viitor! Iar Heracles, gloria invincibila a sufletului, inca nu s-a nascut! Constelatia lui inca sta pe firmament si pandeste momentul sa se manifeste!
„The worst ennemy you can meet will always be yourself; you lie in wait for yourself in caverns and forests.” Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine si rau
Cel mai rau dusman pe care l-ai putea intalni, vei fi intotdeauna tu insuti; te minti asteptandu-te pe tine (ascuns) in caverne si paduri.
Zeii sunt creatiile colective ale oamenilor si nu invers, asa cum reiese si din hipnozele regresive ale lui Corrado Malanga. In gnosticism profunzimea Bythos si tacerea Ennoia sunt primele perechi nascute din abis, care corespund la greci cu Erebus, intunericul si Nyx, noaptea. Creatia primordiala descrie separarea celor 4 elemente din monada, vidul sau oceanul primordial intunecat (gaura neagra): pamant, foc, apa, aer si recombinarea lor sub forma arhetipala a omului, barbatul si femeia, Anthropos si Ecclesia din miturile sofianice. In ei s-au dezvoltat o serie de calitati arhetipale care au fost standardizate si personificate de eoni (dimensiuni formatoare atemporale). Sofia-intelepciunea si Theletus-dorinta au fost ultimele emanatii din dodecada virtutilor (cele 12 zodii); dar dorinta (principiul masculin) a corupt intelepciunea (principiul feminin) si au cazut amandoi din perfectiune, generand o intreaga pleiada de zei, ingeri si demoni, progeniturile din agonia mintii. Toate aceste emanatii eterice apartin mentalului colectiv al umanitatii, sunt intretinute si hranite de energia vointei umane si singur omul, creatorul lor, este cel care ar putea schimba ceva in realitatea materiala. El le-a creat si tot el le poate modifica sau dizolva inainte de fi el insusi devorat de umbrele sale, la fel ca Iason de ruinele propriei corabii putrezite. Din nefericire, multipla divizare a esentei omului face foarte dificil acest proces de constientizare si curatare pentru ca marea majoritate a umanitatii continua sa isi cedeze puterea religiei, stiintei, statului si banului, cea mai acaparatoare dintre inventiile care-i conditioneaza zi de zi existenta si i-o tranforma intr-o inchisoare la care si-a pus singur gratiile. A venit vremea ca floarea vietii sa-si desfaca lanturile si frumusetea originara a adevarului sa razbata in lume. Sa inlocuim ale-lui-a (cat de expresiva este limba romana!), care provine din ebraica si inseamna „sa ne rugam lui Yahveh (a)”, cu Aletheia, eonul feminin al adevarului, care provine din greaca si inseamna „dezvaluire” sau „deschidere”, si sa redam puterea Sofiei (cunoasterea varsatorului). Lethe inseamna „uitare”, „ocultare”, este si numele raului din tinutul intunecat al lui Hades („cel nevazut”), iar a-ul de dinainte semnifica omisiunea, asadar „fara uitare” sa ne fie viata de aici inainte.
PS: In fotografia de coperta se afla insemnul Ordinului Lana de Aur cu cele 12 efigii zodiacale in dublu aspect, M/F sau arcana mare a celor 22 de carti de tarot; lana de aur sta atarnata intre stalpii de la poarta templului 🙂