„Faptul ca nu crezi sau nu cunosti semnificatia unui ritual nu inseamna ca acesta nu-si produce efectele.” — Mircea Eliade
Fiindca e sezonul sarbatorilor, desi eu nu le mai tin de multa vreme, sa povestim despre ele. Toate pasajele temporale de peste an sunt insotite de rituri de consacrare, prilej cu care legamintele cu zeii sunt periodic consfintite.
Misterele crestine
E interesant cum au fost inversate si pervertite semnificatiile momentelor astrologice importante in crestinism. Pe 21 decembrie este solstitiul de iarna, noaptea cea mai lunga. Timp de 3 zile, din punct de vedere astrologic, soarele pare ca stagneaza, MOARE. Apoi, pe 25 decembrie incepe incet sa avanseze din nou pe cercul zodiacal, INVIIE. Suntem la inceputul zodiei Capricornului, guvernata de Saturn, stapanul timpului si al mortii, asociat deseori cu Satan. In plus, in acest an, Saturn e chiar la el acasa si prin urmare foarte puternic!
Cel batran de zile, zeul antic cu secera, care l-a castrat pe tatal sau Uranus, cel care ne monitorizeaza asa-numitele datorii existentiale si invarte roata karmica a incarnarilor, se ascunde astazi sub masca lui Mos Craciun si a nasterii lui Christos. In engleza chiar se speculeaza ca Santa este o anagrama a lui Satan. Bradul, simbolul vietii vesnice, este TAIAT, SACRIFICAT de craciun si impodobit, la origine cu mere (torul energetic), nuci (simbolul creierului) si lumanari (lumina sufletului). Darurile echivaleaza cu pomenile mortilor. Intelegeti ce sinistre inversiuni se practica in ritualurile religioase? Asa numita sarbatoare a nasterii este marcata de simboluri ale mortii, celebrate cu bucurie. Este momentul in care pasim intr-un nou ciclu, reinnoind de buna voie contractele cu dominatorii nevazuti. O imensa energie colectiva se degaja la sarbatorile de iarna si este savurata de entitatile la care ne inchinam. Cata vreme zeii vor fi adorati sub orice forma sau nume, isi vor pastra puterea asupra noastra.
Simbolistica renasterii soarelui a fost mutata in crestinism primavara, in zodia Berbecului sau a Taurului; astfel ca tocmai atunci cand ziua incepe sa creasca se comemoreaza patimile si moartea pe cruce! Pastele este singura sarbatoare fara data calendaristica fixa, stabilita astrologic dupa echinoctiu, DUMINICA, de ziua soarelui, la cel mult 2 zile distanta de luna plina, aflata in scadere, adica in perioada dintre 21 martie si 8 mai. Saptamana pastilor cuprinde 8 zile, semnul infinitului si simbolizeaza repetabilitatea nesfarsita a ciclului suferintei incheiat prin crucificare si moarte! In timp ce asa-zisa inviere este de fapt ridicarea la cer dupa 40 de zile, la fel ca in ritualurile mortilor. Culmineaza cu reintoarcerea in imparatia tatalui!
Vara
In semnul Gemenilor, la 24.05, numerologic 11, se celebreaza nasterea sf. Ioan botezatorul care a inlocuit sarbatoarea antica a Sanzienelor, prin care se reitereaza dominatia masculina, consacrata prin botezul apei, adica a uitarii si inchiderii pinealei, urmata de ADORMIREA maicii domnului, a principiului feminin, din Leu, zodia puterii si a vointei, de la 15.08. Cele 2 personaje simbolice, Ana (gratia divina) si Ioan (omul-dumnezeu), ale caror sarbatori se desfasoara succesiv, reprezinta intruparile arhetipale ale barbatului si femeii. In sens simbolic, barbatul-dumnezeu s-a nascut, femeia-gratia a murit.
Toamna in Fecioara
29.08, numerologic 1, Taierea capului sf. Ioan botezatorul simbolizeaza disocierea creierului (gandirii) de inima (emotii) si recoltarea sufletelor, urmata din nou de o sarbatoare feminina, pe 8.09, numerologic 8, nasterea maicii domnului sub semnul deopotriva al infinitului si al mortalitatii, continuata cu inaltarea sfintei cruci, prin care este acceptat scenariul suferintei, din 14.09. Dupa ce barbatul si-a pierdut capul (la propriu), femeia s-a nascut pentru suferinta.
In Scorpion, zodia mortii
Incepe cu 1.11, ziua comemorarii mortilor si continua cu intrarea maicii domnului in biserica, din 21.11, care simbolizeaza supunerea definitiva a principiului feminin prin folosirea dorintei de sacrificare si iertare, slabiciune care a dus femeia pe drumul pieirii. Ana lui Manole a fost definitiv zidita in peretii manastirii. Si uitati ce se intampla in zilele noastre: femeile devin tot mai masculinizate, isi reneaga esenta!
Iar aceste alegeri paguboase comune, ale noastre, barbati si femei, sunt reiterate an de an, cu convingere si fast, prin libera vointa a poporului inconstient de actele pe care le savarseste. Continuam sa construim catedrale si biserici, sa ne rugam unui dumnezeu crud, violent, razbunator si SURD, sa sarbatorim o istorie mincinoasa si sfinti inventati pentru a ne adormi, ne imbatam cu o falsa si iluzorie iubire. Si uitam ca simpla porunca „sa nu ai alti dumnezei inafara de MINE” ar trebui interpretata exact asa cum suna: EU sunt singurul meu dumnezeu! Denumirea de zeu provine din greaca, unde „eu” insemna BUN iar Z-EU-S, stapanul fulgerelor, avea numele incadrat de 2 semne in oglinda (ZS) care simbolizau serpii de foc (ascutit masculin, rotunjit feminin). Energia magneto-electrica ce ne insufleteste este BUNUL nostru personal. Poate credeti ca exagerez dar realitatea este asa cum o vedem pentru ca perpetuam acelasi ciclu fara sa ne intrebam vreodata despre semnificatiile ascunse ale ritualurilor pe care le indeplinim. Si unde ne-au adus? De ce cand o alegere este evident malefica este totusi continuata cu atata perseverenta? Imaginati-va doar cata putere se cedeaza zeilor cand lumea-i celebreaza la nivel global. Ce incerc sa spun este ca orice sarbatoare ar trebui sa fie intima si personala.
Suntem in anotimpul visarii. Cand in noptile lungi si intunecoase se subtiaza valul dintre lumi si subconstientul iese mai usor la suprafata. Neptun in casa lui din Pesti, pana in 2026, ne indeamna sa ne schimbam credintele. Putem folosi acest interval pentru a constientiza cine suntem si incotro ne indreptam.
“Mythology helps you to identify the mysteries of the energies pouring through you. Therein lies your eternity… Heaven and Hell are within ourselfs and all the gods. ”
Mitologia te ajuta sa identifici misterele energiilor care curg prin tine. Acolo se intinde eternitatea ta… Raiul si iadul si toti zeii sunt chiar in interiorul nostru.
Joseph Campbell (istoric al religiilor, american, 26 mar 1904, berbec)
Hestia, fecioara eterna
„Tu, care ingrijesti casa sfanta a domnului Apollo, cel care tinteste departe la impunatorul Python, cu uleiul catifelat care picura din pletele tale, vino acum in aceasta casa, vino avand mintea unita cu a lui Zeus inteleptul, apropie-te si binecuvanteaza-ne cu harul tau.” (Imnul lui Homer dedicat Hestiei)
Astfel ca zeita nu era localizata in Olimp ci la Dephi, vatra straveche a tinuturilor hellenice.
Zeita „focului vetrei, altarului” era una dintre cele mai enigmatice figuri ale antichitatii grecesti. Uneori nici nu era inclusa intre cei 12 zei olimpieni, fiind inlocuita de Dionysus (dion-zeu, nysa-eter), considerandu-se ca ar avea o natura pasiva si pasnica, neconflictuala. Ea avea o poveste minimala care privea nasterea sa, nu juca roluri in alte mituri, nu avea aventuri, ea pur si simplu exista. Nu a putut fi prinsa in mrejele Afroditei, a respins cererile in casatorie ale lui Poseidon si Apollo, si a ramas vesnic fecioara. Eminentul istoric al religiei grecesti, Walter Burkert, considera ca „imobila ca si vatra casei, Hestia nu putea sa faca parte din procesiunea zeilor olimpieni”. Si totusi in orice casa sau templu primul altar, unde focul era tinut mereu aprins, era inchinat Hestiei, la fel si prima si ultima ofranda de vin. Multe dintre altarele zeitei erau construite in aer liber.
Prima si ultima, inceputul si sfarsitul
Din cauza ca Hestia, primul copil al Rheei, inghitit de Cronos a fost si ultimul varsat in creatie, Homer remarca paradoxul acestei entitati: „ea a fost primul nascut al vicleanului Cronos dar si cel mai tanar”. Ambiguitatile se extindeau si asupra personalitatii, atributelor si iconografiei ei. Era portretizata ca o femeie simpla, acoperita de un val, asezata pe un tron de lemn, nu avea emblema sau obiecte care sa o reprezinte, era identificata uneori chiar cu vatra fizica sau cu un foc urias.
Hestia, zeita vetrei focului
Despre Hestia nu sunt multe de spus. Simboliza aspectul feminin al focului, prima nascuta din Rhea-pamantul si Cronos-timpul, energia incoruptibila a inimii, ultimul nascut fiind aspectul masculin al focului, simbolizat de Zeus, energia coruptibila a inteligentei, din care a iesit vicleanul Hermes, gandul duplicitar zburator intre lumi. Cand Demeter l-a pus pe Demophonos in focul vetrei pentru a-i arde sinele muritor, l-a incredintat Hestiei pentru purificare. Hestia – Hades, Demeter – Poseidon, Hera – Zeus erau arhetipurile succesive, care au aparut din pamantul insamantat de timp, mai intai cele feminine, urmate de cele masculine in ordine inversa: foc – Hestia, Zeus, materie – Demeter, Poseidon, aer – Hera, Hades.
Desi intre Hestia si dragon nu exista nici o legatura mitologica, cu exceptia celei indirecte cu Python, sarpele din interiorul pamantului, dragonul a fost intotdeauna asociat focului. Dupa cum Hestia era o personificare a focului etern purificator sau insasi esenta focului, dragonul era un mod malefic de manifestare al lui. Iar elementul foc reprezenta energia arhetipala a spiritului. In timp ce Hestia simboliza spiritul liber, incoruptibil si protector, fiorosul dragon aparea in postura amenintatoare de gardian al unor comori interzise ascunse.
Misterul dragonului
„Mitologia este muchia, interfata intre ceea ce poate fi cunoscut si ceea ce nu ar trebui niciodata descoperit pentru ca este un mister care transcende toate cercetarile umane. Sursa vietii, ce este? Nimeni nu stie. Cred ca este important sa traiesti viata cu constiinta misterelor ei si a propriului mister care da vietii o noua savoare, echilibru si armonie. Este o terapie psihologica ca oamenii sa afle ca ceea ce au inlauntrul lor iese direct inafara. In acest fel ei ar putea percepe ce este pozititiv in aspectele aparent negative ale pozitivului. Este un mod de a spune sarpelui „nu” sau „da”, aventurii de a fi in viata, de a trai. Este chiar atat de simplu. Sarpele sau dragonul reprezinta lacomia si fricile. Dragonul european pazeste gramezi de aur si fecioare intr-o pestera (merele, lana de aur). Nu poate folosi nimic din ele ci doar le pastreaza neatinse. Nu exista vitalitate in aceasta experienta, nici valoare. Din punct de vedere psihologic, el simbolizeaza lanturile pe care ego-ul ni le pune, capturandu-ne in propria cusca. Premiul vine cand distrugi peretii custii si o deschizi, astfel incat sa te poti bucura de o perspectiva mai larga.
Asadar dragonul este chiar in tine, este ego-ul care te limiteaza in ce poti sa faci, sa vrei, sa crezi, sa iubesti, in ceea ce-ti asumi ca scop al vietii si asa mai departe. Te face foarte mic, te tintuieste in jos, te determina sa actionezi dupa cum iti dicteaza mediul; prin urmare mediul este dragonul tau, asa cum se reflecta din interiorul tau. Ca sa omori dragonul ai nevoie sa descoperi ce te face fericit si sa nu te temi sa-ti urmezi chemarea. Daca ceea ce alegi sa faci este ceea ce-ti aduce bucurie, atunci ai gasit cheia. Dar de cate ori te gandesti ca nu poti, acela este dragonul care te prinde si te intemniteaza. Noi nu suntem aici pentru a salva lumea, ci pentru a ne salva pe noi insine si prin asta salvam lumea. Lumea este ca un ogor necultivat. Oamenii isi imagineaza salvarea lumii prin schimbarea regulilor si a imprejurarilor vietii. Dar nu este deloc asa. Chiar daca ai prieteni care crezi ca te pot ajuta, ultimul truc iti apartine intotdeauna. Tu esti eroul propriei tale povesti.”
Joseph Campbell (istoric al religiilor, american, 26 mar 1904, berbec)
“For our struggle is not against flesh and blood, but against the rulers, against the authorities, against the powers of this dark world and against the spiritual forces of evil in the heavenly realms.”
Lupta noastra nu este impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva conducatorilor, a autoritatilor, a puterilor acestei lumi intunecate si impotriva fortelor spirituale ale raului din taramurile ceresti.
Ephesians 6:12
Daca cele 3 arhetipuri masculine, batranul, razboinicul sau tatal si strainul (moartea), controlau mintea violata de emotii, spiritul inselat de judecata si sufletul furat de moarte, treimea feminitatii a jucat roluri ambigue, ascunse sub multe masti si nume, cand benefice, cand malefice, determinand destul de multa confuzie in incercarile de interpretare. Sa nu uitam ca Melpomene, muza tragediei, reprezenta un arhetip feminin. Sunt multe zeite feminine cu 3 aspecte, 3 capete, 3 voci, 3 fete, 3 gaturi, 3 trupuri: Gratiile (zeitele frumusetii), Moirele (zeitele sortii), Erinyile (zeitele razbunarii), Hesperidele (zeitele apusului), Harpiile (zeitele furtunii), Horele (zeitele sezoanelor), Gorgonele, Sirenele, Hecate-luna.
Este interesant cum aceasta tema a triadei feminitatii, in relatie directa cu Demeter si Misterele Eleusine, mi-a fost inspirata exact in aceasta perioada speciala de dinaintea lunii pline din rac, zodia mamei, la 0 grade in domiciliu, in sincronicitate perfecta cu solstitiul de iarna de pe 21 decembrie, a celei mai lungi nopti din an. Coincide cu revelatiile sufletului, aflat la rascrucea dintre moarte si renastere care imprima o puternica resetare energetica in constiinta.
Zoe! Zoe! Fii bărbată… I.L. Caragiale (13 feb 1852, varsator), O scrisoare pierduta
Eonii Zoe, viata, Ecclesia, femeia-templu si Sofia, intelepciunea erau reprezentate in mitologia greaca de arhetipurile olimpiene ale Hestiei, fecioara eterna, Herei, mama zeilor si ale batranei mame a pamantului, Demeter.
Demeter
Ca prefix, „de” provenea din deea, zeita (ionic „zeia”) sau, mai subtil, din „ge” (Geea, pamantul), iar „meter” desemna mama, „cea care hraneste” si de aceea a fost interpretata in principal ca zeita agriculturii. „Dā” insemna pamant si de aici apelativul de „mama pamant” iar „Dem” insemna si casa, astfel ca mai avea si atributia de „mama casei”. In greaca „metre” insemna „masura” ceea ce ar putea duce si la interpretarea de „intinderea pamantului”. Alte astfel de combinatii numenale au fost Me-deea, Me-duza, Andro-Me-da si… ma-geia care a devenit in latina „magia”. Prin urmare, magia era un atribut al marii mame a pamantului, mama Geea, ma-geia. Astfel ca Demeter era succesoarea si intruparea liniei feminine Geea-Rhea, insamantata de Cronos-Timpul, reprezentand a 3-a ipostaza a marii mame inclusa in generatia ultimilor zei, olimpienii.
Triada feminitatii: Fecioara, mama, batrana
Miturile legate de Demeter reveleaza arhetipurile stravechi ale vietii si mortii. Desi nu se specifica ca ar fi avut un sot, ea a intretinut relatii cu fratii sai Poseidon si Zeus, cu Okeanos sau Ogenus, personificarea fluviului larg care inconjoara pamantul, supranumit „imbratisarea dragonului”, dar si cu alte cateva personaje obscure, asociate unor ritualuri misterioase: Iasion, Karmanor si Triptolemus.
Iasion
Era fiul pleiadei Electra si al lui Zeus si fondatorul enigmaticelor rituri din Sanctuarul Marilor Zei, construit din blocuri masive de calcar pe insula Samotrake. La nunta primului rege al Tebei, Cadmus, cu Harmonia, fiica Afroditei si a lui Ares, Demeter l-ar fi ademenit pe Iasion departe de invitati si, culcandu-se pe o brazda proaspata, a intretinut relatii sexuale cu el. Cand s-a intors, Zeus, vazand lutul de pe spatele zeitei, a inteles ce s-a intamplat si, din gelozie, l-a ucis pe fiul sau cu un fulger. La rugamintile convingatoare ale lui Demeter, l-ar fi inviat apoi pe Iasion, ba chiar i-ar fi daruit nemurirea. Intr-o alta versiune a mitului, l-ar fi tranformat impreuna cu Triptolemus in constelatia gemenilor. Iasion si Demeter au avut 2 fii: Plutus, „bogatia”, copilul divin si Philomelus, inventatorul plugului imortalizat pe cer in constelatia Carului Mare, el insusi intruchipand Constelatia Vacarului (Bootes).
Karmanor
Era un semi-zeu cretan al carui nume deriva din „keiro”, a taia. Ca partener al lui Demeter, el intrupa pe „cel care recolteaza”, „care taie spicele”, spicele simbolizand viata nascuta din mama pamant. Se spunea ca ar fi fost preotul care l-a purificat pe Apollo dupa ce a omorat dragonul pamantului, Python, care poseda oracolul din Delphi. Impreuna cu el, Demeter ar fi avut 2 copii: Crysothemis si Eubuleus, „bunul sfatuitor”. Cum am vazut, Zeus Eubuleus era si unul dintre apelativele lui Hades. Tatal lui fiind asociat cu atributul de „a recolta”, atat Karmanor cat si Eubuleus ar fi putut simboliza chiar ipostaze ale lui Hades, dupa cum si fecioara Kore ar fi reprezentat arhetipul sufletului pur al pamantului inainte de a fi furat de zeul mortii. Numele Crysothemis este compus din cryso-aur si Themis, titanida intelepciunii, „buna sfatuitoare”. Asadar cei 2 copii reprezentau aspectul feminin si cel masculin al aceluiasi arhetip al intelepciunii.
Triptolemus
Ptolemaios insemna razboinic sau fiul razboiului, asadar Triptolemus era „de trei ori razboinic”, dupa cum Trismegistus era „de trei ori intelept”. El era fiul cel mare al lui Celeus, cunoscut si ca Eleusis, din regatul cu acelasi nume, si al Metanirei iar in acest caz se confunda cu Demophonos, ca un alter-ego al lui. Totusi, in versiunile mai vechi ale mitului, aparea ca progenitura Geei si al lui Okeanos. In ipostaza de fiu al lui Eleusis, din cauza ca era bolnav, Demeter l-a hranit la sanul sau iar Triptolemus s-a vindecat si a devenit brusc adult. Zeita l-a initiat in secretele agriculturii si in Misterele Eleusine, al caror prim preot a fost, impreuna cu Celeus-Eleusis, desemnandu-i si misiunea de a educa poporul.
Se spune ca Triptolemus se plimba deasupra campurilor intr-o caleasca trasa de dragoni. In calitate de sot al zeitei, a fost parintele lui Amphitheus, considerat semi-zeul pacii, unul din cei 9 copii ai lui cu Demeter. Prefixul „amphi” insemna „rotund, cu 2 fete sau dublu” (ca in amfi-teatru) care in latina a devenit „ambi”. Iar „theos” insemna zeu si a generat o serie de nume masculine, dintre care poate cel mai cunoscut era Theodoros sau „darul zeului”.
Triptolemus, Celeus, Demophonos, Eleusis, Amphiteus par sa simbolizeze insa stadiile evolutive ale unei singure entitati civilizatoare, de la razboi la pace, sub influenta arhetipului matern al lui Demeter.
Caderea in infern
Dar cel mai important mit despre Demeter ramane epopeea cautarii fiicei ei Korei-Persephone rapita de Hades in infern, atat de plastic descrisa de Homer in imnul dedicat zeitei pamantului. In artefactele antice, Demeter si Persephone apar mereu impreuna, impartasesc aceleasi atributii, aceleasi insemne, ca si cum ar fi de fapt ipostazele aceluiasi arhetip. De altfel, Demeter este divinizata in 3 aspecte, fecioara (Kore), mama (Demeter) si batrana (Doso).
Hades-Aidoneus, numit de Homer, „conducatorul si gazda celor multi” (asimilat cu „legiune” la crestini, „cel intunecat”) si „cel cu o multime de nume”, a rapit-o pe Kore in caleasca lui de AUR, pe cand culegea o narcisa, floare mortala. Si desi a strigat dupa ajutor, nimeni nu a putut sa o auda, inafara de Hecate-luna din pestera sa si Helios, fiul stralucitor al lui Hyperion. Asa a dobandit numele de Perse-phone, „distrugerea vocii”, „vocea mortii” sau „cea care aduce moartea”! Stim cu totii ca in somn, fratele geaman al mortii, totul pare real cu o singura exceptie: nu ne putem folosi vocea. Atunci Persephone, in timp ce inca privea pamantul, cerul si marea, s-a calmat si a folosit vocea ei nemuritoare, adica vocea sufletului, iar inaltimile muntilor si adancimile marii au rasunat de disperarea ei si regeasca sa mama a auzit-o. Narcisa era simbolul mortii lui Narcis si deci al oglinzii apei, poarta care deschidea „taramul de dincolo”, prin care fecioara Kore a cazut; la fel cum Alice-Aletheia-Adevarul a trecut in tara oglinzilor, in care toate lucrurile erau inversate si s-a trezit prinsa pe o tabla de sah intre regina alba si cea neagra. Fiecare patrat, alb sau negru, reprezenta un regat in care Alice era confruntata cu o problema careia trebuia sa-i gaseasca rezolvarea. In creierul nostru partea stanga este conectata cu emisfera dreapta, iar cea dreapta cu emisfera stanga. Semnalele luminoase patrund prin gaura neagra a pupilei, inconjurata de apele irisului, protejate de membrana transparenta bombata a corneei, iar imaginea se formeaza rasturnata pe membrana retinei. Descrierea lui Okeanos, fluviul rotund care inconjura pamantul acoperit de bolta instelata, seamana foarte bine cu ochiul uman! Ochii sunt oglinzile prin care creierul nostru percepe realitatea. Desi avem 2 ochi, imaginea este una singura!
Okeanos, Iris, Ochiul
In greaca, Iris insemna “curcubeu”; era zeita care servea zeii cu nectar, la fel ca Hebe, tineretea. In timpul razboiului olimpienilor cu titanii, ea a fost mesagera zeilor – “cea cu aripi aurii” (de lumina?) calatorea cu viteza vantului pe curcubeu ducand mesajele zeilor catre muritori, asigurand legatura dintre lumi! Sora sa era Arke, “arcul”; ar putea sugera bolta transparenta a corneei ce acopera si protejeaza ochiul.
Din aceeasi radacina provine cuvantul OCHEAN, instrumentul care permite vizualizarea detaliata a obiectelor indepartate. Limba romana ascunde multe secrete!
Este interesant sa facem aici distinctia intre sunet si lumina. Ambele sunt unde cu diferite frecvente dar in timp ce sunetul este de natura mecanica si necesita un mediu (materie) pentru a se produce si propaga, lumina este de natura electro-magnetica si se poate propaga inclusiv in vid. Sunetul se propaga mai usor cand mediul este mai dens, iar lumina exact invers, cu cat este mai putin dens (gaz). Putem presupune asadar ca atunci cand Kore a fost rapita de duhul lui Hades, ea si-a pierdut trupul si deci, implicit, vocea. Practic fecioara a murit si de aceea a fost jelita de mama sa Demeter, care si-a acoperit parul si s-a imbracat in negru. Ea a cautat-o timp de noua zile si nimeni nu a indraznit sa-i spuna ce s-a intamplat cu fiica sa, inafara de Hecate si Helios, care i s-a adresat astfel:
„Regina Demeter, fiica a Rheei cu parul bogat, iti voi spune adevarul, caci ma plec inaintea suferintei tale pentru fiica ta, taiata din picioare. Nu este vina nimanui altcuiva decat a lui Zeus, stapanul norilor, care i-a dat-o fratelui sau Hades sa-i fie sotie voluptuoasa. Iar el a luat-o in carul lui si a coborat-o in regatul sau de ceata si intuneric.”
Este bizar acest mit, ca de altfel si restul povestilor despre Demeter! Adica zeii nemuritori ar putea muri? Caci ce altceva ar insemna rapirea fecioarei fara voce in Infern?
Furioasa pe zei, Demeter s-a deghizat intr-o femeie batrana, numita Doso, si a coborat din Olimp pe taramul muritorilor, oprindu-se in Eleusis, in palatul regelui Celeus, „cel arzator” sau „vrajitorul” (etimologie sugerata de Robert Graves, istoric si poet englez pasionat de mitologie, 24 iul 1895, rac) si al sotiei sale Metanira. Prefixul meta in greaca semnifica in spatele sau dincolo (metafizica) iar Ira era un nume alternativ pentru Hera, provenit din „iroas”, erou. Cei 2 soti ar fi asadar alte-egourile lui Zeus si Herei. La indicatiile zeitei, Metanira i-a preparat o potiune de bun venit dintr-un amestec de apa, malt de orz si menta (kykeon) pe care Demeter a descantat-o inainte sa o bea. Emblema ei era macul si se credea ca in Misterele Eleusine era folosit opiumul ca facilitator de transe mistice.
Timp de 1 an, Demeter a fost doica lui Demophonos, fiul lor al carui nume ciudat provenea din demo „popor” si phone „voce” sau „sunet”, „vocea poporului”. Ingrijit de Demeter care l-a uns cu ambrozie, l-a tinut la san, in rasuflarea ei parfumata, acesta a crescut neobisnuit de repede, ca in basmele romanesti „intr-o zi ca altii intr-un an”, aratand ca un fiu de zeu. Vroia sa-l inzestreze cu tinerete vesnica si sa-l faca nemuritor, asa ca in fiecare noapte il punea in flacarile vetrei ca sa-i arda sinele muritor. Dar Metanira, spionand-o, si-a vazut la un moment dat fiul in flacari, s-a speriat si a tipat intrerupand ritualul zeitei. Iar Demetra furioasa pe neincrederea femeii si-a reluat impunatoarea infatisare olimpiana si a certat-o:
„Cu adevarat sunteti muritori si prea ignoranti pentru a intrezari din multime ce vine asupra voastra, fie ca este bine sau rau. Caci din neatentia si nebunia voastra, ati intrerupt vindecarea; l-as fi facut pe fiul vostru preaiubit nemuritor si fara batranete si i-as fi acordat onoare vesnica dar acum nu mai poate scapa de moarte si soarta… Acum tot poporul sa-mi zideasca un templu mare si un altar in varful dealului Challichor. Si eu insami va voi invata ritualurile mele, ca sa le indepliniti cu respect si sa castigati favoarea inimii mele.”
Asa s-au nascut Misterele Eleusine care dezvaluiau calea secreta de intoarcere din taramul mortii. Si din nou, toate aceste personaje si intamplari stranii apar ca niste simboluri arhetipale mai degraba decat ca oameni in carne si oase.
Templul lui Demeter la Eleusis
Celeus a ascultat porunca zeitei, a adunat toti oamenii din regat si a construit templul si altarul din varful dealului. Demeter cea cu par auriu s-a retras acolo si a continuat sa-si jeleasca fiica pierduta. Timp de 1 an pamantul nu a mai produs nici un rod si oamenii au inceput sa moara de foame. Temandu-se ca va distruge intreaga rasa umana si ii va lipsi pe zeii din Olimp de darurile si sacrificiile care li se cuveneau, Zeus a trimis-o pe Iris, cea cu aripi aurii, sa o induplece sa se intoarca. Dar Demeter a refuzat si a ramas neconsolata in durerea ei, afirmand hotarat ca nu va pune picioarele in Olimp pana nu-si va revedea fiica. Atunci Zeus l-a chemat pe Hermes cu bagheta lui de aur si l-a trimis la Hades sa o elibereze pe Persephone iar acesta s-a supus poruncii tatalui zeilor vorbind cu intelepciune:
„Du-te acum, Persephone la mama ta indoliata, dar arata bunavointa in inima ta fata de mine… Caci atata vreme cat esti aici, vei stapani pe tot ce misca si este viu, vei avea cele mai marete drepturi si puteri printre zeii nemuritori si ti se vor inchina ritualuri si daruri.”
Si ca sa se asigure de revenirea ei, i-a dat sa manance cateva seminte de rodie. Apoi a urcat-o in carul sau de aur impreuna cu Hermes si puternicii cai nemuritori, carora nimic nu le putea sta in cale, nici munti, nici ape, au dus-o rapid in templul parfumat unde locuia mama ei. Dar in timp ce se imbratisau fericite, Demeter a fost cuprinsa de o presimtire:
„Spune-mi copila mea, nu cumva ai mancat ceva in timp ce erai in taramul de dincolo? Nu-mi ascunde nimic, ca sa stim amandoua… Pentru ca daca ai gustat din hrana de acolo, va trebui sa te intorci in locurile secrete ale pamantului si sa ramai acolo pentru a treia parte din an.”
Hecate cu parul stralucitor li s-a alaturat si de atunci a insotit-o mereu pe Persephone, care, fiindca mancase semintele de rodie a trebuit sa-si petreaca toate iernile in regatul „domnului celor multi”. Insa in cinstea revenirii ei periodice din infern, Demeter impodobea pamantul cu flori, verdeata si roade bogate de fiecare data.
In cautarea sufletului pierdut. Misterele Eleusine
Inainte de a se retrage din nou intre olimpieni, Demeter si-a onorat promisiunea de a-i invata pe oameni ritualurile sale secrete, „ingrozitoare mistere pe care nimeni nu le poate incalca, examina sau rosti, fara ca profunda veneratie a zeilor sa le retina vocea; fericiti sunt cei de pe pamant care au vazut aceste taine dar cel care nu le cunoaste, odata ce este mort, ramane in intuneric si ceata; cel care a fost invatat de zeita stralucitoare, poate accede in Olimp, la adunarea zeilor si poate locui alaturi de Zeus care se desfata in fulgere, teribile si venerabile zeite; este binecuvantat printre oamenii de pe pamant care il iubesc neconditionat: curand il trimit pe Plutus ca oaspete in casa lui faimoasa, pe Plutus care da bogatii muritorilor.” (Homer, Imn catre Demeter, pe care o numeste „regina Deo”, derivat probabil din Ge sau Geea)
Drumul spre Eleusis
Misterele eleusine erau faimoase in Grecia antica. Erau practici religioase caracterizate de un cumul de rituri initiatice, practici catarctice (purificatoare) si extatice, mentinute secrete printr-un cod al tacerii timp de sute de ani. Eleuseos insemna „venirea” iar mysterion insemna cu gura si ochii inchisi. Mysteria desemna deci intrarea in intuneric, acompaniata de murmurul sunetului „mu”, cu buzele inchise.
Originea miticului Eleusis a mai fost pusa in legatura cu zeita nasterii, Eileithyia sau Eleuthia, fiica lui Zeus si a Herei, „cea care aducea” copilul divin in fiecare an si care amintea de gnosticul eon al adevarului, Aletheia, si, de asemenea, cu insulele fericitilor, Elysium din regatul mortii, de pe malul de apus al lui Okeanos. Asa ca drumul spre Eleusis simboliza si reintoarcerea sufletului la starea sa initiala de puritate, armonie si bucurie. Dar este inutil sa incercam o localizare geografica a acestui tinut deoarece Misterele Eleusine calauzeau o aventura spirituala, o calatorie in constiinta. Aveau loc in primele 23 de zile ale lunii septembrie, marcand punctul culminant la momentul echinoctiului de toamna (22 septembrie) din zodia Fecioarei. Erau accesibile oricui trecea prin procesul de initiere, inclusiv sclavilor, dar existau 4 grade de participare:
– Preotii, preotesele si hierofantii (sfintii) care conduceau ceremoniile
– Initiatii, care participau pentru prima data
– Grupul celor care au mai participat
– Grupul celor care au realizat epopteia, „contemplarea”, si au invatat secretele marilor mistere ale zeitei Demeter
Telesterion in Eleusis, Greece. Greek civilisation, 5th-4th century BC.
Inainte de a intra in marele culoar al templului numit Telesterion initiatii recitau astfel: „Am postit, am baut kykeon, am luat din kiste (cutie) si dupa ce am muncit, am pus inapoi in calathus (cos)”. Kiste era o cutie patrata de piatra folosita ca sicriu in care se depuneau mortii (probabil in pozitie fetala) iar calathus era un cos conic facut din ramuri impletite, a carui forma amintea de palaria vrajitoarelor asezata invers, cu gura mai larga in sus si baza ingusta pe pamant, in care femeile tineau lana sau fructe. Semana cu cosurile de purtat in spate ale taranilor romani, facute din ramuri tinere de alun, doar ca acestea erau dreptunghiulare, nu rotunde.
Femeie cu calathus (cos)
Kiste aminteste insa si de cutia sau lada de zestre a Pandorei de unde initiatul a scos „inzestrarile” malefice trimise de zei, a muncit asupra lor si le-a pus inapoi intr-un cos impletit din ramuri de copac. Cutia simboliza insusi trupul uman adormit, atras de vicii spre moarte iar lana de aur am vazut ca era un simbol al creierului iluminat.
Kiste
Pentru a li se permite sa bea kykeon, „amestecul” de apa (sau vin in unele surse), malt de orz si ierburi magice cu proprietati psihotrope, participantii trebuiau sa posteasca timp de 9 zile, adica sa se purifice. Reteta bauturii nu a fost insa niciodata dezvaluita. S-au facut diverse speculatii in ce priveste ingredientul enteogen pe care il continea si care facilita transa mistica. Unii cercetatori considerau ca ar fi fost ergotul, o ciuperca ce crestea pe orz, amanita muscaria sau o specie de ciuperca psilociba. Insa daca tinem cont si de perioada misterelor, luna septembrie, nici una dintre acestea nu ar fi fost plauzibile. Surprinzator, nu am gasit nici o referinta la salvia divinorum, desi dupa parerea mea, ar fi cea mai credibila ipoteza, cu atat mai mult cu cat indicatiile lui Demeter pentru Metanira cand i-a preparat bautura, descrise in imnul homeric dedicat zeitei, contineau menta iar salvia face parte din aceeasi familie a Lamiaceaelor. In plus numele acestei plante provine din latinescul „salvare”, a salva, si a fost supranumita „planta tineretii”. Doctorul Peter H. Addy, cercetator la Yale, care a studiat-o timp de multi ani, spunea despre ea: „salvia e unica si misterioasa si ne ajuta sa descoperim multe lucruri interesante despre noi si corpurile noastre”. De mentionat este si ca mazatecii din sudul Mexicului o considerau intruparea FECIOAREI Maria. Transele provocate de salvie nu sunt pentru orice neofit; sunt descrise ca inspaimantatoare si derutante, sufletul se disociaza de corp, face calatorii astrale si se produce o sinestezie atipica a simturilor, nemaiintalnita la nici o alta substanta psihedelica; la fel cum Homer definea aceste „ingrozitoare mistere”. Consumarea salviei, sub forma de frunze proaspete sau infuzie, se facea de preferinta intr-un spatiu intunecat sau in orice caz, putin luminat, pentru a favoriza experienta psihedelica. De exemplu, intr-un templu!
Misterele eleusine cuprindeau 3 tipuri de ritualuri:
– dromena (“lucruri facute”), o reiterare dramatica a coborarii fecioarei in infern
– deiknumena (“lucruri aratate”), revelarea artefactelor sacre, in care hierofantul juca rolul principal
– legomena (“lucruri spuse”), comentariile care insoteau prezentarea artefactelor
Aceste 3 elemente formau impreuna „aporrheta” (“irepetabila”); pedeapsa pentru divulgarea secretelor era moartea. Punctul culminant avea loc in noaptea sacra de 21 spre 22 septembrie, in care se revelau viziuni despre viata de dupa moarte. Misterele se incheiau pe 23 septembrie cand toata lumea pleca acasa.
„Un spic de grau secerat in tacere”
Filozoful neoplatonic Porfirius scria ca „Demeter o nastea pe Persephone din Zeus, adica intrupa focul din samanta… dadea putere samantei plantate in pamant”; dar in sens metafizic, Persephone constituia sufletul aruncat in lumea materiei iar initierea in mistere, care presupunea 9 zile de post inainte de a bea potiunea magica, corespundea celor 9 luni de gestatie. Fiindca Persephone mancase in infern semintele de rodie, nu se mai putea intoarce definitiv in lumea divina, era conditionata sa revina periodic in materia corporala, in regatul de dincolo al lui Hades. Si cum lumea de jos nu era decat o oglinda a celei astrale, succesiunea anotimpurilor naturii, dar si a anotimpurilor vietii, reflecta acelasi tipar ancestral de morti si renasteri repetate. Anul calendaristic nu era decat o reiterare comprimata a varstelor omului. Mitul Persephonei era un mit initiatic, o data la 5 ani in timpul toamnei, in zodia Fecioarei, cand se secerau spicele (vietile) in tacere si soarele incepea sa moara, reamintea cum a inceput marea calatorie a sufletului in taramul umbrelor. Toata aceasta poveste fusese inregistrata in stele. Madame Blavatski scria ca acest mit „era o masca pentru naratiunea transcendentala a vazatorilor initiati; viziunea celesta a eliberarii sufletului initiatului din ultimul moment descria procesul prin care sufletul care nu a mai fost incarnat (fecioara Kore) descindea pentru prima data in materie”. Lumea lui Hades era lumea materiei in care Persephone-sufletul si-a construit in jurul sau un corp material, s-a nascut, dar si-a pierdut in schimb libertatea, a fost rapita in taramul pamantesc si ademenita sa se reintoarca in mod repetat de promisiunea de a fi regina si a se bucura de placerile trupului. Misterele invatau sufletul sa-si recapete libertatea prin diferite practici in care se foloseau constient transele somnului profund, pentru ca Hypnos si Thanatos erau frati gemeni, nu-i asa?
Si somnul nu este decat o repetitie zilnica pentru moarte. Dar daca nu ne putem controla visele, cum ne-am putea imagina ca ne putem controla moartea, care este incomparabil mai lunga si mai enigmatica decat un vis de o noapte. Daca visam inconstienti, traim inconstienti si murim la fel de inconstienti. Misterele Eleusine invatau discipolii sa viseze lucid, sa traiasca, sa moara si sa renasca in constiinta divina. Erau o aventura a cunoasterii transcendentale pe drumul spre Eleusis, al (re)venirii sufletului, asistata de plante si artefacte sacre, calauzita de mostenitorii initiati la inceputuri in aceste secrete de batrana si iubitoarea mama a pamantului.
Regatul mortii dominat de Hades-Aidoneus, zeul nevazut cu multe fete si nume (de multe religii), taramul sublunar al umbrelor, al celor multi sau lumea de jos este o dimensiune spirituala, noetica (mentala), iluzorie, in care „se moare”, adica se uita, la fel cum se uita visul de peste noapte. Ceea ce numim moarte, in stare de inconstienta, nu este decat un somn incontrolabil prelungit, noaptea sufletului, din care ne reintoarcem tot aici, atrasi de semintele de rodie (sexualitatea), intr-o haina nou-nouta, dar cu memoria stearsa (tabula rasa), nu mai stim cine suntem si recitam un alt rol, daca nu invatam misterele drumului ce duce spre Eleusis, spre trezirea in constiinta originara.
„We are such stuff as dreams are made on; and our little life is rounded with a sleep.”
Suntem din acelasi material din care sunt facute visele; si mica noastra viata este inconjurata de somn. Prospero, Furtuna, W. Shakespeare
But thought’s the slave of life, and life Time’s fool,
And Time, that takes survèy of all the world,
Must have a stop.
Dar gandul este sclavul vietii, si viata e nebunul Timpului
Si Timpul, care controleaza intreaga lume,
Trebuie sa poata fi oprit.
William Shakespeare (presupus aprilie 1564, berbec), Henry IV, Partea I, Act V, scena iv
Daca inlocuim termenul de lume subpamanteana cu mai logica lume „de dedesubt”, sau „de sub cerul” lui Zeus, unde sufletul fecioarei a fost rapit de domnul mortii, primul fiu al Timpului, regatul lui Hades luminat de facliile lunare ale lui Hecate si flacarile raului de foc al soarelui care „se invarte in jurul pamantului” (PLAT?), strabatut de apele durerii, uitarii si urii, unde plopii si salciile isi leapada fructul inainte de vreme, ar putea descrie chiar PLANETA pe care ne aflam. In fata intrarii traiau durerea, nelinistea, bolile, batranetea, frica, foamea, somnul, agonia si moartea, alaturi de vinovatia pentru placeri. Dincolo de prag se aflau razboiul, furiile (erinies) si razbunarea (eris). In apropierea portilor mai multi monstrii pazeau iesirea: centauri (fortele animalice din om), gorgone (monstrii mentali), hidra din Lerna cu multe capete (dorintele de avere), harpiile (parazitii inimii) si (c)himera (iluziile). In mijlocul tuturor se inalta un ulm in care vise false erau agatate sub fiecare frunza. Fioros tablou dar nimic din ce sa nu se regaseasca si in aceasta realitate! Infernul zeului invizibil era chiar aici, in mijlocul nostru!
Persephone in infern
Lumea de dincolo era impartita in mai multe regiuni:
1. Tartarul era descris ca fiind atat de departe de pamant pe cat era pamantul sub cer. Noaptea era turnata in 3 randuri in jurul lui iar deasupra lui cresteau radacinile pamantului si ale marii nerecoltate (panza freatica subpamanteana?). Acolo erau inchisi titanii (fortele naturii) si cei mai pacatosi dintre muritori.
2. Campurile crinilor unde sufletele obisnuite si indiferente, cele mai numeroase, traiau o existenta monotona, dincolo de bine sau rau.
3. Campurile tristetii pentru cei care si-au irosit viata intr-o dragoste neimpartasita, ca Phaedra „cea stralucitoare” indragostita de Hipollytus, fiul sotului sau Theseu, care a respins-o.
4. Insula fericitilor, Elysium, rezervata semi-zeilor si eroilor alesi de zei sa traiasca o existenta binecuvantata si fericita, sa nu munceasca si sa se delecteze numai cu ce le aducea bucurie. In miturile grecesti se mentiona explicit ca cei apropiati de zei erau admisi acolo, mai degraba decat cei neprihaniti sau merituosi!
5. Si in sfirsit Insula Norocosilor (Fortunate), pentru cei care, dupa ce au fost binecuvantati sa se renasca de 3 ori si sa traiasca de 3 ori in Elysium, primeau dreptul la o viata eterna in paradis.
3 fii ai lui Zeus erau adminstratorii si judecatorii acelei lumi: Minos, Rhadamanthis si Aeacus. Ei au creat legile care guvernau acolo, dupa care judecau faptele sufletelor mortilor in asa fel incat sa NU primeasca recompense pentru buna purtare si nici sa nu fie pedepsiti pentru faptele rele.
Aeacus era fiul lui Zeus si a insulei Aegina, care detinea cheile lumii de jos si judeca sufletele oamenilor din Europa. Rhadamanthis era fiul lui Zeus si al Europei, rapita de Zeus sub forma unui taur alb; domnea in Elysium si judeca sufletele oamenilor din Asia iar fratele sau Minos era judecatorul suprem. Taurul alb care nu a fost sacrificat pe altarul lui Poseidon s-a imperecheat cu Pasiphae (luna), sotia lui Minos, si aceasta a dat nastere monstruosului si crudului Minotaur. Numele lui Rhadamanthis provenea din “bagheta” sau “profet” si “invincibil, nemaiauzit” sau “cuceritor cu putere mare”. Numele Minos semnifica “rege” sau “ascet” si era identificat cu Manu al indienilor, parintele umanitatii. Era portretizat ca un tiran crud si fara inima, care folosea tinerii atenieni pentru a hrani Minotaurul.
Rembrandt, Rapirea Europei
Recunoasteti ierarhia nedreapta din realitatea noastra in aceste descrieri? Este posibil ca in varful ei sa se afle 3 entitati obscure aflate in serviciul zeilor? Sunt ilustrate pe bancnota de 1 dolar in triunghiul cu varful in sus (observati ca este plat spre deosebire de partea de jos in 3D) cu ochiul interior al lui Horus (granita acestei lumi) situat la distanta de trunchiul de piramida de sub el, ce reprezinta straturile societatii umane.
“Bancnota de 1 dollar cu mesaje in latina, limba magiei: “favorizeaza angajamentele noastre” (annuit coeptis), “o noua ordine a erelor” (Novus ordo seclorum)
Hermes conducea sufletele in casele lor din regatul lui Hades cu bagheta sa de aur, deci prin magie!
Imnul lui Homer descria rapirea fecioarei Kora in infern astfel:
Va cant acum despre mareata Demeter, cu parul ei frumos
Si despre fiica sa Persephone, cu picioarele minunate
Pe care Zeus a lasat-o sa fie despartita
De gradina mamei ei, de prieteni si flori – mai ales de Narcisa
Crescuta de Geea sa o incante pe tanara fecioara
Ca o favoare facuta lui Hades cel sumbru.
Aceasta floare i-a uimit pe toti cu sute de muguri
A facut sa zambeasca pana si cerul.
Cand fecioara a atins-o vrand sa culeaga o asemenea frumusete
Pamantul s-a deschis si Hades a tasnit,
Fiul lui Cronos a luat-o cu forta in caleasca lui de aur
Si a dus-o in locul din care cei multi nu puteau sa mai plece.
Persephone a strigat si-a chemat tatal in ajutor, cel atotputernic din inalt
Dar Zeus a permis ca aceasta sa se intample
Statea asezat in templul sau fara sa auda nimic
Primind sacrificiul oamenilor care il implorau!
Narcisa, floarea mortii, cum am vazut, avea proprietati psihedelice, fiind supranumita de Sofocle „cununa zeilor infernali”. La greci, sufletul era identificat cu Psyche, de asemenea eroina unei transe si a unui ritual de trecere, purtata pe aripile vantului de la rasarit, Zephyr. Si ca o incercare pentru a redobandi iubirea lui Eros („iubirea iubirii”), ea a trebuit sa coboare in lumea lui Hades si sa aduca pentru Afrodita cutia de frumusete a Persephonei. A fost sfatuita cum sa-si indeplineasca sarcina de un turn magic vorbitor! La intoarcere, coplesita de curiozitate, a deschis cutia si a cazut intr-un somn infernal din care a fost trezita de Venus cu ajutorul ambroziei, hrana zeilor care i-a conferit imortalitate!
Ambrozia, infringerea mortii
Unii etnobotanisti moderni, ca Danny Staple, asociau ambrozia cu ciuperca halucinogena Amanita muscaria: „era hrana zeilor, ambrozia lor iar nectarul era sucul extras din ea”. A fost inlocuita mai tarziu, in ritualurile religioase crestine, cu painea si vinul sacramentale.
W. H. Roscher credea insa ca ambrozia si nectarul erau produse din miere, pentru ca in spatiul egean mierea fermentata, miedul, a precedat vinul ca enteogen iar unele zeitati minoice, ca Merope, cea mai mica dintre Pleiade, erau reprezentate cu fete de albina. La cei care consumau ambrozie, sangele nemuritorilor le curgea prin vene. Atat ambrozia cat si nectarul emanau mirosuri puternice si puteau fi utilizate ca parfum. Homer spunea ca era folosita si la imbracaminte, unguente, podoabe pentru par sau chiar la sandalele zeilor. In Odiseea lui Homer, nimfa Calypso, „cea care ascunde sau inseala” si l-a retinut pe Ulise din drumul sau pentru 7 ani, ar fi umplut o masa cu ambrozie adusa de Hermes si a amestecat-o cu un nectar rosu pe care Hermes l-a baut. Aceste descrieri sugereaza ca de fapt ar putea fi vorba de ambra cenusie, fabricata in intestinul casalotilor si eliminata in mare prin voma, care, ajunsa pe plaja, sub influenta soarelui forma bulgari pietrosi cu un parfum placut de mosc. Esenta de ambra este un ingredient foarte scump folosit astazi in industria parfumurilor. Daca luam insa in considerare referintele lui Homer cu privire la multiplele utilizari, care mentioneaza in plus ca era adusa in Olimp de porumbei, ar mai putea fi vorba de ambra aurie sau chihlimbar, rasina care se formeaza pe trunchiul copacilor.
Ambrosia, nimfa aducatoare de ploaie, a fost ucisa de Lycurgus din Tracia, rivalul lui Dionysus si transformata de zeu in VITA DE VIE. Asadar nectarul rosu ar putea fi de fapt vinul. Hebe, „tineretea”, zeita conceputa de Hera singura, cand a mancat o salata la masa cu Apollo, era responsabila cu hrana nemuririi pentru olimpieni.
Lykurgus si Ambrosia
„Ignorance is the curse of God; knowledge is the wing wherewith we fly to heaven.”
Ignoranta este blestemul lui Dumnezeu; cunoasterea este aripa cu care zburam spre cer.
William Shakespeare
Prin urmare, intrarea si iesirea din regatul zeului nevazut puteau fi infaptuite numai pe calea magiei si cu ajutorul unor substante secrete cu proprietati psihedelice. De aceea Hermes, zeul alchimiei si al magiei si Hecate, zeita lunara a vrajitoriei erau pazitorii trecerilor si calauzele calatorilor in acea lume. Hypnos, „somnul”, era fratele geaman al lui Thanatos si locuia impreuna cu el in taramul de jos. Iar Pasitheea, „relaxarea, meditatia, halucinatia”, cea mai tanara dintre gratii, era sotia lui.
Suntem vrajiti de ochiul hipnotic al sarpelui mitic si toate simbolurile acestei realitati nu fac decat sa ne mentina in starea de profunda transa colectiva. Vedem o trecere de pietoni, un semn interzis, o pardoseala ca tabla de sah, caduceul medicilor sau logo-ul unei companii ca pe simple banalitati, fara sa fim constienti de mesajele subliminale manipulatoare pe care le emana. Iata de ce era atat de important pentru conducatori ca oamenii sa-si piarda cunoasterea si credinta in magie si, ca niste victime neavizate, sa fie totodata incapabili sa recunoasca simbolurile magice care actionau asupra lor; pentru ca era si cheia care le putea descuia portile infernale, eliberandu-i. Alice care cadea prin gaura de iepure in tara minunilor si patrundea de cealalta parte a oglinzilor, la fel ca Narcis care isi admira imaginea in oglinda apei pana s-a confundat cu ea, sunt minunate povesti revelatoare despre aceasta lume paradoxala, narcotica si iluzorie. Lewis Carroll (27 ian 1832, varsator) nu a ales intamplator acest nume; Alice provine din anticul „Aletheia”, eonul adevarului!
Va intrebati ce putem face cand suntem inconjurati din toate partile de oameni adormiti si de semnale care pulseaza neincetat in capetele noastre? Primul pas ar fi sa constientizam ca suntem intr-un vis colectiv indus prin magie. Urmatorii, sa invatam sa ne protejam si sa ne trezim. Visul constient ar fi una dintre cheile de control. Visam ca ne nastem, traim si murim, cand de fapt nu facem decat sa ne invartim intr-un labirint ca o bucla temporala inchisa, ascunsa de apele uitarii. Conform miturilor stravechi, pamantul plat (PLANETA), inchis sub bolta cereasca instelata era inconjurat de un zid urias de gheata. Trupul eonului intelepciunii, Sofia, a fost atras in abis (taramul de jos) cu ajutorul luminii ei (sufletul) rapite de Horos iar constiinta ei divizata a fost ametita sub vraja agoniei mentale (narcissus).
Am ezitat sa public aceasta neobisnuita interpretare dar, pana la urma, fiecare poate alege in ce crede. Atat de multe false informatii ne sunt servite in forma religiei, stiintei sau filozofiei, ca sa ne confuzeze, atatea secrete si deformari sunt invaluite in obscuritate incat este aproape imposibil sa discerni adevarul de minciuna. Iar miturile sunt niste alegorii care ne-ar putea reaminti cunoasterea interzisa. Cuvantul secret provine din latinescul „secretus” derivat din „secernere” si insemna a separa sau a cerne.
„Hell is empty and all the devils are here.”
Iadul este gol si toti demonii sunt aici.
William Shakespeare
Botezul mortii prin credinta! “Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa mi-a zis: “Acela peste care vei vedea Duhul coborandu-Se si oprindu-Se este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant.” Ioan 1-33
Se spune ca in timpul nuntii lui Cronos cu Rhea, Nix, noaptea intunecata (care se ivise din haos) hotarandu-se sa-l razbune pe Uranus, a nascut din bezna niste odrasle infricosatoare:
– Eris, discordia
– Nemesis, razbunarea
– Apate, care avea puterea de amagire si inselatorie
– Ker, nimicirea
– si gemenii Hipnos, somnul cu vise si fantasme, si Tanatos, moartea
Asa a inceput domnia lui Cronos, contra cronometru! Timpul s-a divizat apoi, a conceput 3 perechi de zei (F/M), pe care mai intai i-a inghitit, cu exceptia celui mai mic si apoi i-a scuipat: Hestia si Hades (foc, aer), fecioara si strainul/trecutul, Demetra si Poseidon (pamant, apa), batranul marii si batrana pamantului/viitorul, Hera si Zeus (aer, foc), mama si tatal/prezentul. Ordinea in care s-au nascut a fost: Hestia, Demeter, Hera, Hades, Poseidon si Zeus. Va intrebati de ce au fost create in timp mai intai aspectele feminine si masculine de la trecut (fecioara, strainul/necunoscutul) spre viitor (batrana pamantului, batranul marii)? Pentru ca ele contineau multimea tuturor posibilitatilor care puteau fi experimentate si cunoscute, ampla tesatura a mintii universale, dar numai prezentul (mama, tatal) bazat pe libera alegere a protagonistilor determina ca unele potentiale sa se manifeste iar altele nu. Semnificativ este si ca atunci cand Cronos si-a regurgitat copiii a facut-o in ordine inversa: Poseidon, Hades, Hera, Demetra si Hestia. Adica s-au intors in timp de unde au plecat si circuitul s-a inchis la fel cum a fost initiat. OroBorO, sarpele care si-a inghitit coada. Torul lumii in care mama si tatal isi lumineaza firul vietii cu faclia sufletului navigand fara sfarsit prin oceanul de optiuni, apasand neincetat butonul on/off, aprinzand si stingand rand pe rand scene dintr-un scenariu obscur pana vor reusi sa descopere varianta castigatoare, care sa-i scoata la liman. Bingo!
Triada masculinitatii. Batranul, tatal, strainul
Cele 3 progenituri corupte ale Timpului – Cronos, de natura masculina, au fost consacrate si divinizate de Om ca autoritati exterioare supreme:
1. Zeus, zeul suprem al focului (Jupiter), domnul cerului, stapanirea prin manipularea mintii,
2. Poseidon, zeul apei (Neptun), domnul pamantului, posedarea prin manipularea credintei si
3. Hades, zeul „nevazut” al aerului (Pluto), domnul taramului subpamantean al spiritelor mortilor, dezintegrarea trupului prin acceptarea condamnarii la moarte.
Semnul crucii cu primele 3 degete peste inima este un juramant de credinta prin care se cedeaza puterea acestor zei, nici nu conteaza cum ii denumim: punctul din frunte corespunde lui Zeus si sigileaza creierul superior, clarvederea (intelegerea), punctul de sub stern corespunde lui Poseidon si sigileaza inteligenta emotionala, punctul de pe umar corespunde duhului nevazut al lui Hades (sadic invocat ca „duhul sfant!”), sigileaza vointa si certifica supunerea in fata mortii iar amen este semnatura si confirma pactul astfel incheiat cu „asa sa fie”. Chiar daca nu intelegem esenta ritualurilor pe care le facem, nu inseamna ca ele isi pierd efectele, ba dimpotriva, devin mai eficiente din cauza inconstientei practicantilor. Este sigiliul care inchide puterea personala si deschide intrarea entitatilor exterioare.
Poseidon, fratele cel mare
Numele sau provenea din „posis” domn si „da” pamant si poseda pamantul, la fel cum apa il patrunde si il fertilizeaza. Taurul si delfinul erau animalele sale sacre. Afrodita-Venus s-a nascut din spuma efemera a valurilor lui Poseidon insamantata de Uranus-cerul cand a fost castrat de Cronos-timpul, iar zodia taurului (simbol al zeului marii) pe care o patroneaza este definita de verbul „a avea”. Nimic nu este intamplator in mitologie; nume, locuri, personaje, naratiuni sunt legate intr-o coerenta logica pentru cine o cauta, vrea sa o observe si sa o inteleaga. Poseidon-Neptun ne pescuieste prin credinta, in casa pestilor.
Poseidon, zeul marii
Apelativele de „sotul mamei pamant”, „cel care cutremura pamantul” sau „domnul cailor” isi au originea in legenda iubirii pentru sora sa Demeter. Se spune ca a urmarit-o sa o posedeze dar zeita a fugit, s-a transformat intr-o iapa si s-a ascuns intr-o herghelie. Poseidon a gasit-o si, devenind armasar, a capturat-o. Din relatia lor s-a nascut Arion, EMOTIA, calul vorbitor atat de rapid ca „nu exista om sa-l poata prinde” (Homer, Iliada).
Sotia lui Poseidon era oceanida Amphitrite, „cea de a treia care inconjoara”, fiica titanilor Oceanus si Thetis sau, in alta versiune, a batrinului marii Nereus si a nereidei Doris. Pindar o numea „zeita arborelui auriu”, simbol al axei lumii iar Homer „cea care murmura”. Triton, mesagerul marii cu corp de sirena, era fiul lor. Sirenele cu voci seducatoare atrageau calatorii spre moarte cu cantecul lor irezistibil. Mitica insula a Atlantidei era domeniul lor. Poseidon a avut o multime de copii, cu muritoare cat si cu nimfe sau zeite, unii dintre ei rezultati in urma unor violuri.
Triton, mesagerul marii
Emblema si arma lui era tridentul cu 3 tepuse, simbol al trinitatii (spatiu/materie, timp/informatie, sursa/energie sau minte, spirit, suflet), si se spunea ca servea puterii lui de control; il folosea la pescuit, la creatia entitatilor din apa, la generarea furtunilor si a cutremurelor de pamant. Motivul pescarului de suflete apare in multe mituri din antichitate pana in evul mediu, de la Christos la epopeea Graalului. Insasi epoca astrologica pe care o incheiem este considerata „era pestilor”, in care „botezul apei”, prin spalarea capului si a fruntii in dreptul celui de al 3-lea ochi, consacra puterea emotiilor asupra gandirii, indepartarea clarvederii si coruperea intelepciunii prin falsele credinte. Si va fi urmata de era varsatorului, a cunoasterii universale transpersonale.
Poseidon aparea ca o entitate furioasa, lacoma, cruda, cu toane, violenta si foarte razbunatoare cand nu era multumit. Hranit cu emotii inferioare declansa forte distrugatoare impresionante. Majoritatea eroilor s-a confruntat cu puterea lui autoritara si invaziva. Si chiar daca nu-i mai spunem pe nume, acest egregor continua sa produca dezastre in lume, de cate ori il incarcam negativ. Daca va intrebati care este cauza vremii derutant de capricioase, a calamitatilor tot mai devastatoare, este cazul sa indreptati degetul spre propriul buric, de unde Poseidon isi extrage lacom si perseverent elixirul vietii. In plus, din punct de vedere astrologic Neptun este in domiciliu pana in 2026, in Pesti, si, prin urmare, deosebit de puternic. Nu scapati caii emotiilor de sub control caci ne vor calca pe toti in picioare.
Alte ispravi ale lui Poseidon
Impreuna cu Euryale, „cea care sare/calatoreste departe” l-a creat pe giganticul Orion, temutul vanator care fusese inzestrat de tatal sau cu abitilitatea de a pasi pe valuri! Dupa ce a amenintat ca va vana toate bestiile pamantului, Geea a trimis un scorpion urias sa-l omoare iar Zeus i-a imortalizat pe amandoi in constelatii.
A violat-o pe Meduza (numele ei echivala cu „regina”) in templul Atenei, zeita intelepciunii care, ca pedeapsa, a transformat-o intr-un monstru cu serpi in loc de par, care impietrea pe oricine o privea in ochi. Dupa ce Perseu „distrugatorul” a omorat-o, din gatul ei au iesit Chris-aor, omul de aur, simbol al desavarsirii intelepciunii si Pegas, calul alb inaripat, simbol al puritatii emotiilor dar capul ei destrupat si-a mentinut puterea de pietrificare, simbol al mintii violate; se spunea ca l-ar fi transformat pe insusi titanul Atlas intr-o stanca; a fost in cele din urma incorporat in scutul Atenei.
Hades, strainul nevazut
Era zeul mortii, primul dintre fiii timpului dar ultimul varsat in creatie, si conducea imensul imperiu subpamantean al spiritelor strabatut de raurile durerii, plangerii, agresivitatii, uitarii si urii. Purta pe cap o casca ce-l facea invizibil. Planeta PITICA Pluto, corpul lui astral, a fost descoperita abia in 1930, pana atunci fiind intr-adevar necunoscuta.
Hades, zeul mortii
Arma lui Hades era furculita cu 2 tepuse (dualitatea) cu care sfarama tot ce-i statea in cale sau ii displacea iar gardianul sau era Cerberus, cainele cu 3 sau, dupa Hesiod, cu 50 de capete. Trasura sa infricosatoare era trasa de 4 cai negri.
Cel mai important mit care-l privea pe Hades descria rapirea Persefonei, care la inceput purtase numele de Kore, „fecioara”. Se pare ca Zeus i-ar fi sugerat ca numai in acest fel putea dobandi o sotie si regina a regatului sau. In Imnul homeric inchinat lui Demeter, Helios i se adresa astfel:
„Aidoneus (sau Aides, formele initiale ale numelui lui Hades) nu este un sot neputincios in randul zeilor fara de moarte pentru fiica ta, fiind si propriul tau frate, nascut din aceeasi spita; a fost onorat sa primeasca a 3-a parte a lumii, atunci cand s-a facut imparteala si a fost inscaunat domn al tuturor tinuturilor in care locuieste.”
Adonai avea chiar semnificatia de domn. Desi numele lui starnea frica si avea puternice conotatii negative, Hades era portretizat mai degraba ca o entitate neutra decat propriu-zis rea, rece si inflexibila, care tinea sa i se respecte legile. O singura data a manifestat mila, atunci cand Persefone, impresionata de cantecul lui Orfeu, l-a rugat sa o elibereze pe Euridice. Altfel, nu era deloc interesat de lumea de deasupra, singura lui grija fiind ca nici unul dintre spiritele capturate sa nu poata parasi regatul mortilor. Personalitatea sa insa, in comparatie cu a altor zei, era destul de enigmatica, grecii nu vroiau sa-i atraga prea mult atentia, preferind sa se tina cat mai departe de el. Cei vii nu erau grabiti sa-l intalneasca. Chiar si pronuntarea numelui sau stirnea frica si de multe ori era inlocuit cu un eufemism, ca de exemplu „cel bogat” (Pluto), asta pentru ca toate metalele pretioase proveneau de pe domeniul lui de sub pamant. Sofocle se referea de asemenea la sumbrul Pluto care „se imbogatea pe seama suspinelor si lacrimilor noastre”. Mai era numit si Zeus Clymenus (“faimos”), Polydegmon (“care primeste mult”) sau Zeus Eubuleus (“bunul sfatuitor” sau “bine intentionat”). Cand grecii il invocau pe Hades, loveau cu palmele in pamant, pentru a fi siguri ca vor fi auziti.
In Iliada, Agammemnon intreba retoric „De ce ne-am osteni cu Hades mai mult decat cu oricare alt zeu, daca nu pentru ca este atat de dur si neinduplecat?” Si totusi, desi aspru, crud si nemilos, Hades nu era considerat malefic, ci drept. Aparent, nu era totuna cu moartea, Thanatos, o divinitate cu aripi invelita in intuneric; insa el mai purta si numele de Hesperos Theos, “zeul întunericului”, prin urmare Thanatos nu era decat inca o deghizare sub care zeul nevazut se ascundea.
Plantele sale sacre erau narcisa si chiparosul iar animalele care-l insoteau, inafara de caine, erau SERPII. Sursele clasice ale mitului sustineau ca Hades s-ar fi transformat in sarpe cand a rapit-o pe Persefona si ca Zagreus, PRIMUL Dionysus, ar fi fost de fapt fiul lui Hades in ipostaza de Zeus Eubuleus si de aceea a fost confundat cu Zeus Olimpianul. Sa fie vorba de o mai veche versiune a caderii Omului din Paradis prin intermediul rapirii si coruperii FECIOAREI? Sa fie lumea lui Hades chiar cea in care traim in suferinta, plingere, agresivitate, uitare si ura? Lumea mortilor vii? Pestera umbrelor lui Platon sau, mai nou, realitatea holografica? O lume creata din NIMIC, unde domnea moartea si judecata violata de emotii? Unde Dumnezeu era NEVAZUT si NEAUZIT (Perse-fona, „cea care distruge sunetul”)? Ca sa ajunga in imparatia lui Hades eroii trebuiau sa traverseze oceanul, insotiti de vantul de nord, Boreas. Zeul vantului inghetat din Nord era reprezentat ca un batran inaripat, cu parul si barba tepoase, acoperit de o ampla mantie valurita si cu serpi in loc de picioare. Sa fie miticele orasele subpamantene, Agartha si Sambhala sau Hyperboreea, de „dincolo de vantul de nord” in viziune antica, sediul din care Hades cel nevazut isi administra supusii? Si daca ar fi asa, ar trebui ca orice frica sa fie vindecata, pentru ca mai jos de aici nu am avea unde cobora! Singurul lucru care ar mai ramane de facut, ar fi sa urcam in lumina constiintei!
Hades, Persefona-Psyche si sarpele
Ar putea fi Kore, fiica lui Demeter, batrana mama, o personificare a sufletului pamantului rapit de moarte, atras an de an inapoi in infern cu ajutorul semintelor de rodie, fructul iubirii, care simbolizeaza celulele rosii din sange? Hecate, cu facliile ei lumina drumurile in acel taram, si personifica luna cu cele 3 fete ale ei! Iar raul de foc, Phlegethon, „flacari de foc”, pe care Platon il descrie ca fiind “un curent de foc care se invarte in jurul pamantului si curge in adancurile Tartarului”, sa fie insusi soarele? Tartarul era inchisoarea titanilor, primii zei nascuti dintre pamant si cer, Geea si Uranus. Ei au fost conceputi in perechi gemene 6 F/ 6 M si, la fel ca eonii dodecadei creati de Anthropos si Ecclesia, ar putea personifica cele 12 arhetipuri zodiacale. Persefona isi impartea existenta intre lumea zeilor de deasupra si cea a spiritelor moarte de dedesubt. Straniu, ca sa folosesc vorba favorita a lui Malanga!
Heraclit considera ca Hades si Dionysus erau unul si acelasi zeu, care si-a insusit esenta indestructibila a vietii (eonul Zoe din gnosticism) si sugera ca acest aspect dual a lui era cunoscut de practicantii Misterelor Eleusine. Ipostaza de Dionysus s-ar fi nascut dupa uniunea lui cu fecioara Kore, cand Hades l-a emanat pe Dionysus-Zagreus iar Kore pe Persefone. Vinul ar fi fost darul lui dupa aceasta mistica transformare. Misterele Eleusine detineau cheile lui Hades si ale Persefonei dar erau atat de bine pazite incat putine informatii despre ritualuri au razbatut prin timp. Pentru ca zeul nevazut al mortii nu permitea nimanui sa-i paraseasca regatul.
Fiul lui Hades si al Persefonei era Zagreus, asociat cu Dionysus si misterele orfice, dezmembrat de titani si reinviat la fel ca Osiris. Desi putin cunoscut, acest arhetip este foarte interesant. In unele versiuni stravechi, Zagreus aparea ca perechea Geei si cel mai inalt dintre zei, de fapt din lumea subpamanteana. De altfel, a fost identificat ulterior cu Dionysus-Hades. In greaca, un vanator care prindea animale vii se numea „zagreus”. Karl Kerényi (filozof ungur nascut la Timioara, 19 ian 1897, varsator) semnala ca in versiune ionica zagre semnifica o “groapa pentru capturarea animalelor vii”. Kerenyi se intreba justificat: “De ce acest mare vanator mitic, care in Grecia a devenit un zeu misterios al lumii subpamantene, captura animale salbatice si nu le ucidea?” Kerényi lega figura lui Zagreus de cultul arhaic dionisiac si credea ca reprezenta “o migrare sau supravietuire a unui ritual preistoric”. Sa fie din nou un simbol al capturarii sufletului (energia vietii) in regatul mortii dominat de Hades, acest zeu nevazut ce se ascundea sub o multime de nume si identitati enigmatice? Dionysus era veriga care facea legatura intre Hades si Zagreus, indicand ca toate aceste personaje reprezentau de fapt acelasi arhetip stravechi al zeului mortii si vietii (dualitatea).
Dionysus si Horele, Luvru
Kerenyi a fost un pasionat cercetator al mitologiei grecesti si lucrarile lui fac referire la secretele antice ale destinului omenesc, ca „Imaginea arhetipala eleusina a mamei si fiicei” sau „Prometeu: imaginea arhetipala a existentei umane”.
De Hades se leaga si povestea lui Sisif, condamnat in infern pentru eternitate sa ridice o stanca in varful unui munte de unde se rostogolea inapoi la vale, numai pentru a lua munca de la capat, simbol al reincarnarilor infinite incarcerate in lanturile uitarii. Sisif a fost pedepsit in acest fel pentru ca se credea mai destept decat Zeus; numele lui provenea din „sophos”, intelepciune. Sau Sophia, va suna cunoscut? Aceeasi veche poveste a intelepciunii cazute din inaltimi, in alte haine. Sotia lui Sisif a fost Merope, fiica titanului Atlas si a Pleionei, cea mai tanara si singura dintre pleiade care s-a casatorit cu un muritor, supranumita „cea pierduta”, care si-a ascuns fata de rusine si a coborat in regatul lui Hades impreuna cu el. Acest mit se inrudeste cu cel al muzei tragediei, Melpomene „care celebreaza prin cantec si dans”, mama sirenelor care ademeneau calatorii, blestemata de Demeter pentru ca a nu fi putut preveni si impiedica rapirea Korei, „fecioara” „inteleapta care atinge tot ce este in miscare”, spunea Plato. Cand numele ei a devenit Persefone din cauza uniunii cu Hades care a rapit-o sub forma sarpelui in imparatia mortii, in etimologie populara, a primit intelesul de „cea care aduce moartea”. Si din nou aceasta poveste face trimitere la mitul caderii din rai a primilor oameni, Adam si Eva.
Melpomene, muza tragediei
Melpomene era fiica lui Zeus si a titanidei Mnemosyne, „memoria” nascuta din Geea si Uranus. Era reprezentata imbracata intr-o roba cu maneci lungi, cu o cingatoare lata in talie, tinea in mana dreapta o inspaimantatoare masca tragica, in cea stanga un sceptru rotund scaldat in sange si un pumnal si avea pe cap o coroana din vita-de-vie cu ciorchini de struguri, simbolizand straniile „mere albastre” ale sufletului, din colierul care inconjura si gatul Innanei, la sumerieni. Aceasta infatisare aminteste de ritualurile dionisiace ale misterelor orfice, in care lumea aparea ca o imensa scena de teatru pentru tragediile antice. Cuvantul „muza” in greaca isi are radacina in verbul „a gandi” sau „a urca pe munte”, ca inteligentul Sisif care atunci cand Hades/Thanatos, la comanda lui Zeus, a venit sa-l duca, a fost inspirat sa-l pacaleasca. L-a convins sa-i arate cum sa-si puna lanturile in infern si moartea a ramas ea insasi inlantuita, astfel ca nici un om nu a mai murit in acea perioada. Dar Ares, nemultumit ca razboiul isi pierduse rostul si nici un soldat nu mai putea fi ucis l-a eliberat pe Hades/Thanatos si lucrurile au reintrat in „normal”. Miturile vorbesc prin simboluri si contin chei de descifrare a enigmei mantuirii repetate iar si iar, sub diferite forme, nume si naratiuni, pentru cine are urechi sa le auda si ochi sa le vada.
Legenda lui Narcis, indragostit de sine insusi, completeaza acest tablou halucinant cu alte cateva elemente semnificative. Numele lui provine din narkao, „crescut amortit” sau „intoxicat”, care sta si la originea nacoticelor. Narcisa de altfel, floarea sacra a lui Hades, contine in bulbii ei un alcaloid foarte toxic, mortal chiar; pe de alta parte, are diverse utilizari medicinale si o indelungata istorie secreta ca stimulent care inducea transe mistice si halucinatii. Sofocle o denumise „cununa zeilor infernali”.
Narcis era un vanator renumit pentru frumusetea lui rapitoare, nascut din pasiunea zeului raului Cephissus pentru Liriope, o nimfa pe care a violat-o. Povestea lui era legata de a lui Echo, „sunet”, o nimfa a muntilor pedepsita de Hera, pentru ca ar fi protejat escapadele lui Zeus, sa nu fie capabila sa se exprime decat repetand ceea ce auzea. Urmarindu-l pe frumosul Narcis la vanatoare, Echo s-a indragostit de el dar atunci cand acesta i-a vorbit nu a putut decat sa-i imite vorbele iar Narcis s-a suparat, indepartand-o. Atunci Afrodita, in ipostaza de Nemesis, zeita razbunarii, impresionata de durerea nimfei care ratacea neconsolata prin munti repetand cu vocea lui „cine esti?” , l-a blestemat pe Narcis. Si dupa o vanatoare, fiind insetat, cand el s-a aplecat sa bea deasupra unei ape, si-a vazut propria reflexie si s-a indragostit de ea, incapabil sa se mai desprinda de acolo. Intelegand in cele din urma ca dragostea nu-i putea fi impartasita, s-a topit in focul pasiunii transformandu-se intr-o floare alb-aurie cu un parfum delicat. Aceasta pereche mitica intruchipeaza 2 arhetipuri puternice in regatul lui Hades: ecoul care nu facea decat sa reverbereze vocile straine pe care le auzea si frumusetea indragostita de un spectru, propria sa imagine reflectata in oglinda apei. Sunetul si lumina care se intrebau reciproc „cine esti?”
Zeus, tatal autoritar al judecatii (de apoi?)
Domnul zeu, dumnezeu, conducea din ceruri toata aceasta drama a sufletelor furate de Hades. Rugaciunea tatal nostru era o invocatie adresata lui Zeus iar numele il desemna chiar ca „tatal cerului”. Platon il considera „cauza vietii si a tuturor lucrurilor”. Corpul lui astral era Jupiter, cea mai mare planeta din sistemul solar.
Zeus, tatal zeilor
Mama sa Rhea l-a salvat pe ultimul sau fiu, dandu-i lui Cronos sa inghita o piatra in locul lui, si l-a incredintat nimfei Amal-thea, „zeita iubitoare”, sa-l creasca. Pentru ca tatal lui domnea peste cer, pamant si ape, doica l-a ascuns intr-o pestera sau, in alta versiune, l-a suspendat de fringhii intr-un copac de pe Muntele Ida. Acolo, Koribantii („coroana muntelui”) lui Cybele bateau tobele si dansau ca plinsetele copilului sa nu fie auzite de Cronos. Amalthea era reprezentata sub forma unei capre care l-a hranit pe Zeus cu laptele ei. Pe cand era copil, jucandu-se, i-a rupt fara sa vrea un corn, care a devenit „cornul abundentei” iar capra s-a transformat intr-un unicorn, simbol al gratiei si puritatii care putea vindeca orice boala. Dupa ce Amalthea a murit Zeus a plasat-o pe cer, in constelatia Capra, unde neobisnuita stea multipla Capella, „micuta capra”, este printre cele mai stralucitoare de pe firmament. Iar din pielea ei si-a facut o egida cu care isi inspaimanta dusmani.
Cand a crescut, Zeus s-a intors la Cronos si, cu ajutorul unei potiuni preparate de Metis, „sfatuitoarea cea ingenioasa”, l-a fortat sa vomite toti copiii pe care-i inghitise. Apoi, ucigand dragonul care-i pazea, i-a eliberat din Tartar pe Hecatonchires, 3 giganti extrem de puternici si feroci cu 100 de brate si 50 de capete si pe Ciclopi, uriasii cu un singur ochi rotund in frunte, recunoscuti ca priceputi artizani, care, drept multumire, i-au inzestrat pe tinerii zei cu arme redutabile in razboiul ce a dus la „caderea titanilor”. Lui Zeus i-au daruit fulgerul si tunetul, lui Hades casca invizibilitatii iar lui Poseidon tridentul. Dupa ce Zeus si aliatii sai i-au invins pe titanii lui Cronos si i-au inchis in Tartar, cei 3 frati si-au impartit lumea si de atunci domnesc peste oameni si zei.
12 zei olimpieni
Zeus, stapanul cerului si al fulgerelor a luat-o pe sora lui Hera, zeita aerului, de sotie si impreuna cu fratele sau Poseidon, surorile sale si o parte dintre copii si-au stabilit locuinta pe Muntele Olimp, unde pe cel mai inalt varf, Mytikas („nasul”), „platoul muzelor” strajuieste tronul lui ca o creasta mereu ascunsa de nori. Ei au format pleiada celor 12 zei olimpieni care controleaza fiecare domeniu al vietii in dimensiunea terestra: Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Athena, Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hephaestus, Hermes si Hestia sau Dionysus; inclin mai mult pentru Dionysus, care, asa cum am vazut, ar fi fost un alte-ego a lui Hades. La poalele Olimpului se intindea Dion, orasul zeilor strabatut de raul sacru Vaphyras care se spunea ca izvora din raul cosmic al titanului Okeanos. Orasul gazduia templele celor 12 zei olimpieni, niste bai termale unde Asclepios era venerat si un amfiteatru pentru intalniri si evenimente.
Mintea lui Zeus
Era personificata de fiica sa si a titanidei intelepciunii Metis, virgina Athena, zeita care s-a nascut din capul sau. Imediat ce a sedus-o pe Metis, Zeus si-a amintit ca i s-a profetit ca aceasta ii va naste un copil mult mai puternic decat el, care-l va detrona asa cum si el si-a detronat tatal. Pentru a preveni implinirea profetiei, a inselat-o sa se transforme intr-o musca si a inghitit-o. Metis insa a continuat sa pregateasca nasterea fiicei sale, facandu-i vesminte, arme si o casca. Loviturile de ciocan i-au cauzat lui Zeus o asemenea durere incat l-a rugat pe Hefaistos sa-i despice capul iar Athena, „cea cu ochi scanteietori”, a iesit complet crescuta, imbracata si utilata de lupta. In dialogurile sale, Platon afirma ca numele zeitei provenea din Atheo-noa, „mintea (nous) zeului” exteriorizata, „ea care cunostea lucrurile divine mai bine decat altii”. Simbolul ei era bufnita. In unele mituri mama sa Metis aparea ca prima sotie a lui Zeus; da si numele unuia dintre satelitii lui Jupiter iar Athena este asteroidul cu numarul 881 din centura interioara.
Iubirile lui Zeus
Zeus a avut o multime de iubite, intre zeite, titanide, nimfe, muritoare si a fost probabil cel mai prolific dintre Olimpieni; dupa cum si planeta Jupiter are cel mai mare numar de sateliti din sistemul solar, 79 cunoscuti si inventariati cu nume. Cei mai mari sunt Ganymede, Callisto, Europa si Io, numiti dupa personajele din miturile lui Zeus.
Din cauza multiplelor sale escapade, Zeus se afla intr-o permanenta confruntare cu Hera iar conflictul dintre ei se reflecta de multe ori asupra muritorilor, prinsi la mijloc intre jocurile lor de putere. Ares, zeul razboiului, Hebe, zeita tineretii si Hephaistos, zeul focului, se spune ca ar fi fost produsi de Hera singura.
Mesagerul
Intr-o noapte, in timp ce Hera motaia, Zeus a facut dragoste cu Maia, cea mai mare dintre cele 7 pleiade, „cu ochi negri frumosi”, si ca urmare aceasta a dat nastere siretului mesager al zeilor, Hermes. Datorita mamei lui, Hermes mai era supranumit „atlanteanul”; alte apelative ale lui erau „purtatorul berbecului”, in calitate de oficiant al sacrificiului ritualic si „gardianul portilor”.
Hermes, mesagerul zeilor
La romani, Maia avea intelesul de „mareata” (femininul de la major) si era explicit invocata in rugaciuni ca „magna mater” (marea mama), fiind identificata cu Terra. Luna mai ii poarta numele. Acest fiu al lui Zeus, cu mantaua calatorului, cu palaria rotunda, sandalele si caduceul inaripate, juca un rol cu totul special in ierarhia cereasca; era trisorul care pacalea zeii, ghidul care conducea sufletele intre lumi si cel care marca granitele dar, in acelasi timp, indruma temerarii sa le depaseasca. In cutia Pandorei, darurile lui au fost minciuna, seductia si duplicitatea. Din iubirea lui cu Afrodita s-a nascut Hermaphroditus care, sedus de nimfa apei Salmacis, a fost transformat impreuna cu ea in androgin. Satirul Pan, zeul naturii si Priapus, simbolul potentei masculine si al fertilitatii, au fost de asemenea considerati copiii lui.
Se spunea ca tracii il identificau pe Hermes cu Zalmoxis si il considerau stramosul lor.
Poetul arcadian Anyte din Tegea scria in sec. III e.n.:
„Eu Hermes stau aici la rascruci de drumuri, in livada de vanturi batuta, langa stravechiul tarm cenusiu si pastrez un loc de odihna pentru drumetii obositi. Iar izvorul rece si pur tasneste afara.”
Atena si Hermes, intruchipau 2 aspecte complementare si uneori opuse ale mintii, inteligentei lui Zeus. Atena patrona intelepciunea, filozofia, justitia, arta si strategia militara si era considerata protectoarea eroilor, in timp ce Hermes era patronul medicinii, stiintelor, ocultismului, alchimiei si magiei, dar si al comertului, calatorilor si… hotilor.
Yaldabaoth, arhontele demiurgului
Demiurgul
In neoplatonism, Zeus era asociat demiurgului. Dar acesta, asa cum era descris in miturile gnostice, era format din 3 arhonti: Yaldabaoth, literal semnificand „fiul haosului”, supranumit si Nebro, „rebelul”, Sakklas „nebubul” si Samael ingerul mortii, „cel orb”. Yaldabaoth era unul din cei 12 ingeri care a coborat din cer in fiinta, cu fata lui stralucitoare de foc. Fiecare din cei 12 ingeri, la fel ca cei 12 zei olimpieni si cele 12 case astrale ale zodiacului, a primit un domeniu in ceruri pe care sa-l administreze. Yaldabaoth avea o natura mandra si geloasa, ca „o flacara arzatoare si consumatoare” care tortura si pedepsea sufletele slabe. Pretindea ca era creatorul omului dar incerca sa-i limiteze evolutia si i-a interzis accesul la „copacul cunoasterii”, la fel cum Zeus l-a pedepsit pe Prometeu pentru furtul focului sacru de la zei si, in consecinta, a trimis omenirii „cutia Pandorei”. Capricios si autoritar, increzut si autosuficient, Yaldabaoth, la fel ca si Zeus, se considera tatal suprem si absolut al creatiei, nefiind constient ca puterea pe care o detinea provenea de la mama sa Sofia. Ambele entitati si-au renegat parintii.
Asa ca asocierile logice ar fi fost Yaldabaoth-Zeus, Sakklas-Poseidon, Samael-Hades. Iar demiurgul ar putea echivala mai degraba cu Cronos, tatal celor 3. Si daca l-am asimila pe Cronos-Timpul cu eonul Logos, „cuvantul”, care a dat nastere naratiunii, adica scenariilor sau liniilor temporale aceasta paradigma ar deveni si mai coerenta. In Pleroma, perechea lui Logos era Zoe, viata. Asa ca omul arhetipal era chiar povestea care prinsese viata. Gnosticii considerau ca demiurgul nu era numai originea raului in lume, ci insusi raul. Iar Cronos-Saturn a fost de asemenea identificat cu Satana. Timpul lupta contra omului cu 3 arme pe care i le-a impus ca zei-TATI: mintea judecatorului Zeus, emotiile nebunului Poseidon si moartea nevazutului si nevazatorului Hades. Ramane pe data viitoare sa vedem cine erau contra-partile lor feminine.
„De fiecare data cand ma chinuie Timpul, imi spun ca unul dintre noi trebuie sa sara in aer, ca nu e posibil sa continuam la nesfarsit aceasta crancena infruntare…” Emil Cioran (8 apr 1911, berbec), „Despre neajunsul de a te fi nascut”
