Month: November 2018

„Imagine going through a door, this great barrier. When you get in and look back from the other side, you find out there is no door.” Alan Watts
Imagineaza-ti ca treci printr-o usa, aceasta mare bariera. Dupa ce intri si te uiti inapoi din cealalta parte, realizezi ca nu era nici o usa acolo.

In mitologia greaca, marul de aur era fructul vietii si al nemuririi. Copacul vietii, la fel ca cel al cunoasterii era infasurat de un sarpe, care avea insa rol de gardian. El a fost darul Geei pentru Hera, la nunta sa cu Zeus si plantat in gradina hesperidelor, la capatul de apus pamantului, acolo unde titanul Atlas fusese pedepsit sa tina bolta cereasca pe umerii sai. Tatal lui Atlas era titanul Iapetus, fiul cerului si al pamantului, cel care penetreaza si raneste, fratele Timpului (Cronos) care a condus lumea in timpul epocii de aur. Iar mama sa era Clymene, oceanida nascuta din titanii marilor, Okeanos si Tethis. Fiii lui Iapetus au fost uneori blamati pentru soarta nefericita a omenirii din cauza ca intruchipau cateva trasaturi morale ce ar fi dus la caderea sufletului: Prometheu pentru inteligenta vicleana folosita la hotie, Epimetheu pentru prostia si nebunia care dus la deschiderea cutiei Pandorei, Atlas pentru indrazneala de a se razboi cu zeii, platita cu suferinta, Menoetiu pentru aroganta pripita si violenta. Insusi Iapetus era descris ca un zeu al mortalitatii. Numele lui Atlas insemna „cel dur, rabdator”.

In mitologia crestina, Iapetus a fost asociat cu Japheth, fiul lui Noah, tatal umanitatii de dupa potop.

Mitul merelor de aur are rezonante si in multe culturi populare, inclusiv la romani: Prislea cel voinic se lupta cu zmeii ce fura merele de aur si le duc pe taramul celalalt.

Prin urmare, in gradina zeilor cresteau 2 copaci magnifici:
– Copacul cunoasterii binelui si raului, smochinul, care simboliza sexualitatea, mortalitatea, masculinitatea (Adam, spirit) iar sarpele care-l infasura era ispititorul si a fost ascultat de femeia inocenta (Eva), determinand caderea in pacat, uitare si moarte.
– Copacul vietii, marul de aur, care simboliza viata, nemurirea, feminitatea (Hera, suflet) iar sarpele care-l infasura era gardianul si a fost pacalit de barbatul salvator puternic si inteligent (Heracles), determinand redobandirea gloriei nemuritoare a sufletului.

Prin intermediul sexualitatii, sufletul inocent a fost furat si a putut fi regasit numai datorita curajului, perseverentei si ingeniozitatii. Furat de dumne-zeus (foc, spirit) care a luat-o pe Hera (aer, suflet) de sotie. Marul de aur reprezinta soarele intelept de la apus iar soarele este sediul vointei. Dobandirea marului de aur reprezinta asumarea vointei omului, pentru ca in acest fel sa-si poata recupera sufletul nemuritor ascuns in gradina zeilor.

Culegerea merelor de aur (recastigarea sufletului) a fost a 11-a munca a lui Heracles din al 11-lea an, intr-a 11-a zodie. 11 reprezinta numarul maestru al gemenilor divini, simbolizati in zodia varsatorului de cele 2 cupe cu apa vietii care se varsa dintr-una intr-alta (suflet si spirit). Traseul lui Heracles in aceasta incercare, marcheaza lungul drum de intoarcere in paradis, dupa ce toate celelalte munci de purificare au fost indeplinite.

Postul tacerii
AER. In aceasta prima incercare, Heracles a trebuit sa afle cum sa ajunga la gradina hesperidelor. Si numai batrinul marii ii cunostea locul iar el se ascundea sub tot felul de masti schimbatoare si sub o multime de nume pentru a nu fi recunoscut. Batrinul profet era pastorul turmelor marii, ale bestiilor lui Poseidon. Primul sau nume ar fi fost Proteus, cu intelesul de „primul” (protos, primordial) si „cel capabil sa-si schimbe forma” (protean, versatil); locuia pe o insula de nisip, uneori identificata cu Pharos (far) alteori cu Carpathos (stanca). Homer spune despre el in Odiseea ca putea raspunde la orice intrebare daca era capturat, tinut si observat in timp ce isi schimba formele. Toate vietuitoarele s-au nascut din ocean iar Proteus era batrinul vrajitor al marii si forta primordiala a vietii. El reprezenta sursa originara, scanteia ascunsa in toate formele vii schimbatoare, constituia suportul si reflecta lumina (stanca si farul) constiintei universale. Apa produce sunet si se manifesta in om (70% apa) prin gand, cuvant, emotie. In arta hermetica a alchimiei, batrinul marii era considerat „anima mundi”, sufletul lumii, volatilul mercur. Capturarea schimbatorului Proteus, simboliza disciplinarea gandirii si dobandirea claritatii mentale pentru a putea auzi soapta intuitiei. Prin urmare, orice adevar poate fi gasit chiar in interiorul nostru si confirmat de emotie. Numai intuitia stie sa deosebeasca adevarul de minciuna dar acest proces solicita focusarea atentiei pe tacerea interioara.

Postul hranei
PAMANT.In continuare, Heracles a fost oprit din drum de Antaeus, fiul urias nascut din pamant (Geea) si apa (Poseidon). Simbolizeaza chiar trupul uman atras si sustinut de puterea pamantului. Antaeus insemna „oponentul, antagonistul” si nu putea fi infrint decat tinindu-l ridicat deasupra pamantului. De la numele lui provine sufixul „anti” (impotriva). In acest test Heracles a trebui sa-si infringa limitele corpului fizic cu puterea de urs a spiritului (aer). Adica sa-si foloseasca ursita in avantajul lui! Ursa mica sau carul mic, infasurata in coada constelatiei Draco, gazduieste Steaua polara in jurul careia se invarte toata emisfera de nord, care in astrologie ghideaza drumul destinului. Daca ai sta noaptea sa privesti lumina stelelor ai putea contempla aceasta miscare lenta. Dincolo de Polaris se intind universuri infinite de posibilitati. Dar trupul se opune realizarii spirituale pentru ca este alimentat de materialitate de cate ori consuma din roadele pamantului.

Postul sexualitatii
APA. Ajuns in Egipt, Heracles este capturat de regele Busiris si pus in lanturi pentru a fi sacrificat lui Poseidon. In greaca, Aegyptos provine din expresia egipteana „Hwt-Ka-Ptah” care insemna „palatul spiritului lui Ptah” (sau Pitah), demiurgul care a existat inaintea tuturor lucrurilor si care prin vointa sa a adus lumea in manifestare: domnul adevarului, al dreptatii, al eternitatii, cel cu fata frumoasa. In romana pita este un regionalism pentru paine iar in rugaciunea crestina se spune „painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi” si este evident o metafora pentru spirit.Iar Busiris era fiul lui Poseidon si al nereidei Lysianassa, una dintre cele 50 de fiice ale lui Nereus, ipostaza a aceluiasi batrin al marii. Busiris intrupa templul lui Osiris, zeul egiptean al lumii de dincolo, „cel puternic” sau „purtatorul ochiului”; in egipteana numele lui Osiris era format dintr-un sir de consoane si indica principiul masculin al actiunii ca simbol al sexualitatii masculine (penisul de aur). In astrologie era asociat constelatiei Orion, corpul astral al celui mai mare vanator.

Poseidon pe de alta parte sta la radacina verbului „a poseda”. Semnificatia numelui sau este plurivalenta, uneori apare ca „sotul” sau „domnul” pamantului, stapanul apelor, zeul cailor (puterea energiei astrale), „cel care cunoaste multe lucruri” dar si „cel care cutremura pamantul”. In casa spiritualitatii, Poseidon si Osiris reprezentau aspecte ale puterii masculine generatoare sacrificate pe altarul zeilor. Pentru a putea pleca mai departe in cautarea nemuririi sufletului, Heracles a trebuit sa rupa lanturile lui Poseidon si sa-l ucida pe fiul sau Busiris, simbol al dorintei de posesiune sexuala.

Postul emotiilor
FOC. Asa a ajuns pe muntele Caucaz, deasupra Marii Negre. Numele este de origine scita si semnifica „stralucirea ghetii” sau „alba ca zapada”! Iar acolo l-a gasit pe titanul Prometeu, purtatorul focului sacru, inlantuit pe o stanca, in timp ce vulturul lui Zeus, care era chiar spiritul lui, ii manca ficatul in fiecare zi dupa care noaptea se regenera. La greci, ficatul era considerat sediul emotiilor prin urmare suferinta lui Prometeu era destinata sa hraneasca zilnic spiritul flamand al zeului. Dar Heracles a ucis vulturul si l-a eliberat pe titan de suferinta.

Constiinta nemuririi
In sfirsit, la capatul calatoriei, la marginea de apus a pamantului, Heracles mai avea de infruntat o ultima dilema. Cum sa-l evite pe paznicul fioros al gradinii, dragonul cu 100 de capete. In Astronomia lui Hyginus, Ladon era asociat constelatiei Draco care incolaceste Ursa mica sau carul condus de Polaris. Numele lui insemna „flux puternic” si simboliza pericolul unor curenti astrali distrugatori. Preoteasa lui Apollo l-a asigurat pe Heracles ca atunci cand cele 12 munci vor fi fost indeplinite, va deveni unul dintre nemuritori. Instruit de Prometeu, eroul l-a trimis pe Atlas sa-i aduca merele de aur in timp ce el a preluat greutatea cerului pe umerii sai. Dar Atlas insemna „cel rabdator”. Ar indica Ladon puterea distrugatoare a soarelui daca ar fi confruntat inainte de vreme, inainte de timpul potrivit? Hesperidele, fiicele lui Atlas, personificau nuantele apusului, de la „lumina orbitoare” la „ochiul boului”, violet. Iar marul de aur din gradina lor era chiar soarele la apus. Preluand rolul titanului de sustinator al boltei, ingenuncheat in pamant, cu palmele ridicate spre cer, Heracles a primit in ochii sai focul marului solar si constiinta nemuririi i-a iluminat cele 2 emisfere ale creierului (lana de aur). Mai trebuia sa se poata retrage la timp pentru a nu ramane impietrit pe vecie.

Hesperidele mai erau numite si atlantide. Sa fi fost atlantida (Atlantis) miticul pamant al nemuritorilor dinainte de potop care a decazut ca urmare a razboiului dintre zei si titani? Alexander Stuart Murray (arheolog scotian, 8 ian 1841, varsator) spune in manualul sau de mitologie ca acolo se afla taramul celor binecuvantati, unde locuiau Okeanos cu sotia sa Tethys iar locuitorii lui, la fel ca zeii din Olimp, se hraneau cu ambrozie si nectar, painea si bautura care-i faceau nemuritori. Atlas era rege al acestui tinut si in MIJLOCUL gradinii lui crestea copacul vietii (soarele). Pamantul era incercuit de ape ca de un urias torent si minuni de toate felurile puteau fi vazute acolo.

Vechile legende celtice vorbesc despre un loc secret, o fantana, un fruct sau o planta care puteau rascumpara moartea. Zeita Idunn („cea care reda tineretea”) traia langa un izvor sacru si isi tinea merele magice, numite elixirul zeilor, intr-un sipet. Cei care mancau din ele redeveneau tineri din nou.

De ce a fost substituit fructul cunoasterii binelui si raului cu fructul vietii? Din marul de aur al nemuririi a devenit fructul otravit al pacatului. Si daca marul reprezinta soarele batrin si intelept (la apus) iar soarele canalizeaza vointa, atunci puterea care ne-a fost furata, otravita, corupta de zei este puterea vointei; a vointei sufletului de a alege sa nu mai traiasca experienta mortii, ci sa ramana in constiinta universala nemuritoare.

Thelema sau Legea Vointei
„Cum te porti este dictat de vointa. Sa pui insa o eticheta pe fiecare dorinta nu duce nicaieri. Thelema ne invata sa privim dincolo de aceste categorisiri restrictive. Fiecare persoana pe care o iubim constituie o cheie de o forma diferita. Si fiecare cheie descuie o alta parte din noi insine dar numai una ne elibereaza. Toate suferintele provin din marea schisma dintre cele 2 forte primare ale vietii: masculina si feminina, intuneric si lumina. Numai prin unirea opozitiilor noastre suntem eliberati de aceasta durere si reintregiti.

Iubirea este partenera esentiala a vointei. In timp ce veneratia reflecta frica! Urmeaza-ti nestingherita vointa. Ajuta-ti prietenii sa si-o descopere pe-a lor dar nu interfera niciodata cu vointa altuia. Coliziunea este singura crima din cosmos.” Serialul Un inger straniu (Strange angel)

Thelema este o filozofie spirituala si sociala derivata din ezoterismul vestic. Cuvantul provine din greaca si inseamna vointa. A fost de multe ori inteleasa ca o miscare religioasa sau ca un matrix religios. Axioma fundamentala, cunoscuta ca „Legea lui Thelema”, este „Fa ce vrei sa-ti fie singura Lege” si corespunde cu „Iubirea este legea, iubirea subordonata vointei” astfel ca natura interactiunii unui om cu lumea este perceputa ca o forma de iubire sau armonizare. „Fiecare barbat si femeie – se spune in Thelema – intruchipeaza o stea” si coliziunile dintre ei pot fi evitate atunci cand devin constienti de adevaratul scop al vietii lor.

Stamus contra malus (Stam impotriva raului)
Principalul simbol al thelemei, hexagrama mistica definita de Blaise Pascal in 1639, echivalenta cu anticul Ankh egiptean sau roza-cruce, descrie un hexagon inscris intr-un cerc in care cele 3 perechi de opozitii de pe laturile hexagonului intersecteaza 3 puncte situate pe o linie dreapta. Aceasta forma poate fi desenata dintr-o singura linie continua. Figura geometrica se mai numeste si „Steaua varsatorului” (a 11-a zodie) sau steaua cu 6 colturi a lui Solomon opusa pentagramei lui David; unele miscari ezoterice secrete o considera un semn de mare putere care deschide portile catre Atlantis.

In anii 1900, Aleister Crowley (12 oct 1875, balanta), care se considera profetul noii ere (new age) si intrupare a lui Horos, a folosit principiile thelemei pentru a fundamenta o noua religie, adoptata de Ordo Templis Orientis (O.T.O.)

Natura nu cunoaste rusinea, vina sau frica. Dar nici iubirea si de aceea pare cruda. Acestea sunt doar interpretari omenesti. Natura isi foloseste forta in 2 directii, de atractie (feminina) sau respingere (masculina), prin care creeaza sau distruge. Natura este actionata de vointa de a exista, impulsul creator prin care genereaza continuu forme frumoase cu care umple spatiul iar atunci cand sunt degradate de timp le descompune si le recompune din nou, armonizandu-le. Si prin acest proces natura traieste. Inspira si expira.

„Esti tu cel care faci, sau cel caruia i se face?
Numai atunci devii un bun meditator cand nu cauti nimic; abia atunci realizezi ce lucru minunat este sa fii capabil sa stai fara sa diseci lumea prin prisma intelectului tau analitic. Sa poti privi apa sau copacii, pamantul si lumina fara sa le denumesti sau sa te gandesti din ce sunt facute. Dar nu cu o minte goala ci numai fara sa analizezi, fara sa creezi probleme tot timpul, fara sa incerci sa controlezi mintea, sau ceea ce vezi si auzi ci pur si simplu sa-ti descoperi experienta. Caci ceea ce experimentezi esti chiar TU!
… Religia nu ar trebui luata in serios. Este un lucru socant pentru multi oameni. O vorba veche spune ca religia va muri atunci cand preotul va rade deasupra altarului.” Allan Watts

Pregatiti-va pentru ceva ce v-ar putea indigna! Pacatul originar este un subiect asupra caruia de multe ori m-am intrebat dar n-am indraznit pana acum sa-l abordez sistematic. De ce? Pentru ca este poate cel mai misterios episod din istoria cunoasterii si sta la baza tuturor povestilor mitice, fiind continut in fiecare dintre ele intr-o forma mai mult sau mai putin subtila. Si arata spre originea suferintei si a mortii in lume. De acolo a inceput apocalipsa.

Prima profetie biblica cand Adam si Eva au fost alungati din rai suna asa:
EU voi pune vrajmasie intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei, ea iti va zdrobi capul iar tu ii vei intepa calcaiul.

Dumnezeu se adreseaza in acest fel sarpelui. Iar apoi insira toate pedepsele pe care le va abate asupra celor 2 impricinati si, la final, concluzioneaza vorbind cu niste interlocutori misteriosi: „Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, CUNOSCAND binele si raul. Sa-l împiedicam, dar, acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in VECI.” (Geneza 3) Asadar pare dumnezeu PROTECTORUL omului? Nicidecum!

Si cine este sarpele? Ca sa putem intelege semnificatiile, trebuie sa ne intoarcem la inceput, pe firul povestii fructului interzis din copacul cunoasterii binelui si raului.

Mai intai, a fost intr-adevar fructul cunoasterii binelui si raului un mar? In biblie nu se precizeaza decat ca dupa nesocotirea poruncii lui Dumnezeu, rusinandu-se ca sunt goi, Adam si Eva si-au facut sorturi din frunze de SMOCHIN! Sa fi fost de fapt fructul interzis o smochina? In Capela Sixtina, Michelangelo, care stim ca era un initiat, in tabloul caderii din rai, a pictat un smochin. Dar cel mai curios aspect al picturii este ca cele 2 personaje, Adam si Eva, apar fiecare in 3 ipostaze, impartite in 2 scene: in prima scena, Eva apare calare pe smochinul care are infasurat un sarpe in jurul trunchiului si, de asemenea, ingenuncheata la picioarele lui Adam cu capul intors in dreptul sexului si mana stanga intinsa sa ia o smochina iar in fundal apare un ciot ca o silueta de om cu bratele ridicate spre cer, care are unde ar fi trebuit sa fie picioarele un ciot indoit in pamant; in scena urmatoare, un Adam aerian (spirit?) imbracat intr-o roba rosie, aflat in postura de dumnezeu, ii alunga pe cei doi oameni goi cocosati, cu o expresie de suferinta pe fetele incruntate, impingand cu mana stanga o sabie in spatele gatului Adamului pamantean. Mana stinga intinsa, a Evei dupa smochina si a lui Adam-dumnezeu pe manerul sabiei, indica emisfera dreapta a creierului, canalul subconstientului. Personajele din tablou au insa, fara indoiala, aceleasi fizionomii. Cele 3 ipostaze corespund spiritului (curios al femeii, razbunator al barbatului), trupului instinctual si sufletului pedepsit si alungat din paradis. Asadar ei insisi sunt cei care s-au auto-pedepsit, s-au alungat si si-au creat iadul. Michelangelo sugereaza in acest fel ca pacatul originar ar fi fost sexualitatea, binele fiind reprezentat de actul iubirii, urmat de raul si stricaciunea cauzate de sentimentele rusinii si vinovatiei. Insusi numele artistului, ingerul Michael, face trimitere la razboinicul biblic al lui dumnezeu.

Smochinele au forma testiculelor cu semintele din interior ca niste spermatozoizi si sunt un puternic afrodisiac natural. Se spune ca ar fi fost fructele preferate ale Cleopatrei datorita proprietatilor erotice. In majoritatea culturilor smochinele au fost asociate sexualitatii.

Si cum au reactionat Adam si Eva dupa ce au incalcat porunca parintelui si domnului lor? Si-au acoperit sexul si s-au ascuns, iar cand au fost descoperiti si au fost nevoiti sa-si recunoasca neascultarea, au dat vina unul pe celalalt, barbatul pe femeie, iar femeia pe sarpe, care cred ca ati inteles cine este (sangele infierbantat de dorinta). Dupa care a urmat binecunoscuta condamnare.

Strategia caderii
Suntem manipulati prin credinta. De ce strategie? Pentru ca, dupa cum se prezinta mitul, caderea omului a fost un rezultat planificat. Mai intai a fost pusa o interdictie care sa fie sigur incalcata. Incalcarea interdictiei a generat rusine, negare, vinovatie si acestea sunt, asa cum se arata si in cheile genelor, ranile primordiale ale psihicului uman, urmate de separare, reprimare, respingere.

Adam si Eva s-au imbracat cu o frunza, adica pentru prima data au ascuns o parte din ei, dupa care au inceput sa ascunda tot mai multe. Pentru ca dumnezeu le-a confectionat haine. I-a invatat sa-si puna masti.

Apoi dumnezeu le-a zis „veti suferi si veti muri” si stramosii nostri l-au crezut. Asa a aparut FRICA si OMUL si-a cedat puterea creatoare unei autoritati exterioare! Si si-a creat moartea.

Urmatorul pas in dresarea omului de catre dumnezeu a fost discriminarea fratilor: jertfele pastorului (carnea!) i-au placut mai mult decat ale agricultorului. Si atunci Cain l-a ucis pe FRATELE sau Abel si prima crima a fost infaptuita. Iar acesta a fost cu siguranta un pacat. Dupa aceea crimele impotriva fratilor au proliferat de-a lungul secolelor si au atins proportii inspaimantatoare, culminand cu adevarate masacre. Raul a coborat in lume din ce in ce mai adanc si in tot mai multe forme. Dar dumnezeu a rezistat!

De ce a pus dumnezeu copacul in gradina edenului?
Copacul cunoasterii este chiar trupul uman iar gradina edenului nu este decat un laborator experimental de control mental asupra unor tineri inocenti, care a dus l-a formarea mai multor generatii de slugi.

Radacina raului: conditionarea iubirii
„Dumnezeu” a folosit nimic altceva decat o prima programare lingvistica, NLP-ul primordial; i-a marcat pe subiecti cu un asa zis pacat original ACCEPTAT; stiind ca iubirea fizica ii va atrage irezistibil ca un magnet, pentru ca era in natura lor, le-a interzis-o si i-a convins ca incalcarea poruncii va cauza pedeapsa cu moartea.

De atunci iubirea si sexualitatea au fost conditionate de reguli iar biserica a avut grija sa fie aplicate si orice abatere pedepsita cu asprime si neindurare. Desi, pe de alta parte, pretindea ca dumnezeu ar fi fost milostiv si iubitor. Iar mai tarziu si-a impartit atributiile cu statul.

Deci ce simbolizeaza sarpele? Energia sexuala care atrage opozitiile sa se intrepatrunda si sa se neutralizeze. Si atunci, cine este dumnezeu? Suspectez ca, asa cum indica povestea, este chiar tatal lui Adam si al Evei. Sa fi fost gelozia care sa-l fi determinat sa-si controleze copiii si sa se hraneasca din suferinta lor? Sau teama ca i se va lua locul? Sa ne amintim de Saturn care-si devora copiii – oare putea simboliza barbatul care-si resoarbe samanta pentru a nu se reproduce? Se temea ca va fi la randul lui uzurpat asa cum ii prezisese tatal? Dar sotia sa Rhea l-a pacalit si i-a ascuns un baiat, pe Zeus-Jupiter. Domnul zeu, dumnezeu! Care a urmat destinul prezis, si-a uzurpat la randul sau tatal si l-a inchis in Tartar! Dupa care i s-a prezis si lui acelasi destin. Karma de familie! Moirele, zeitele sortii, fiicele primordiale ale intunericului si noptii, sunt singurele forte de care sunt inspaimantati si zeii. Asa ca noul dumnezeu s-a gandit la o strategie prin care sa foloseasca puterea copiiilor sai impotriva lor insisi si in propriul interes. Si sa-si evite astfel destinul.

„Sa-l împiedicam, dar – a zis dumnezeu – acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in VECI.” Cacealma! Ce interes avea el ca omul sa nu traiasca in veci? Probabil se temea ca va fi uzurpat. Dar daca ar fi existat sansa ca undeva, in lantul de cauze si consecinte, vreunul dintre copii sa aleaga iertarea parintelui si sa vindece in sfirsit conflictul ancestral dintre generatii? Strategia pacatului originar a intarziat aceasta sansa cu mii de ani de suferinte, morti si renasteri. Pentru ca uzurpatoarea prezisa de Saturn lui Jupiter ar fi fost Athena, zeita intelepciunii nascuta din capul sau.

(Cred ca v-ati dat seama ca moartea de fapt nu exista. Este doar un truc in jocul de-a parintii.)

Este o interpretare posibila.
“Orice om ar trebui sa aiba dreptul de a face orice speculatii doreste. De intrebarile nascute din aceste speculatii se tem atat de tare cei care controleaza cunoasterea acceptata… Odata cu intrarea noastra in era cosmica va trebui totusi sa insistam asupra dreptului nostru de a pune intrebari noi, chiar si prostesti uneori, fara teama de a fi acuzati.” Citat din cartea omului de stiinta Wilhelm Reich (24 mar1897, berbec), Contact cu spatiul cosmic. Reich a murit intr-o inchisoare din Statele Unite, la data de 3 noiembrie 1957.

,,Tu esti visul tuturor stramosilor tai.” Bert Hellinger (psihoterapeut, 16 dec 1925, sagetator)

In Stalpii lui Tubal-Cain, Nigel Jackson si Michael Howard il identifica pe Lucifer cu Isus si, de asemenea, cu Sfintul Graal. Pentru crestini aceste interpretari suna a sacrilegiu. Dar, luand distanta fata de dogmele crestine, conexiunile logice castiga credibilitate. Pana la urma miturile spun aceleasi eterne povesti in diferite variante. Tubal-Cain, „cel care drege breasla lui Cain”, este un personaj biblic, descendent al lui Cain si frate cu Nammah, Jabal si Jubal.

In traditiile ezoterice, Graalul nu este un artefact, un simplu obiect in continuumul spatiu-timp, ci trebuie inteles ca un proces in care Lucifer joaca rolul regelui sacrificat. El este condamnat sa se intrupeze intr-o „haina de carne”, ca avatar al rasei umane si sa plateasca pretul ca „tap ispasitor” in numele ei. Pentru a dobandi iluminarea, intelepciunea cunoasterii si focul primordial al creatiei, pentru a salva umanitatea de sine insusi, el moare si renaste etern. Dar pe masura ce rasa umana progreseaza, Lucifer urca incet pe Scara de Lumina si se poate intoarce in tinuturile zeilor, dincolo de Steaua Polara. Este Domnul Stelei Diminetii (Morning Star) si Lumina Lumii (Lux Mundi), a carui renastere din intuneric se celebreaza anual la vremea solstitiului de iarna.

In mitologia greaca, un rol similar a fost jucat de titanul Prometeu, prietenul si binefacatorul oamenilor, care a adus focul sacru pe pamant. Numele lui semnifica „cel chibzuit, care gindeste inainte de a infaptui”. Se spune ca a urcat la ceruri si s-a intors de acolo purtand o torta cu focul solar, pe care a folosit-o pentru a face oamenii superiori animalelor. Zeus l-a inlantuit pentru asta pe o stanca in Muntii Caucaz pana a fost eliberat de Heracles.

In poemul “Paradisul pierdut”, John Milton (9 dec 1608, sagetator) il descrie pe Satan ca pe un erou tragic, un caracter combinat intre Lucifer si Prometeu. Desi Lucifer este de multe ori identificat cu Satan, cei doi sunt personaje mitologice distincte.

Numele Lucifer provine din latina si inseamna “purtatorul luminii”. Este greu sa reconciliem aceasta semnificatie cu tipica descriere a demonicului. El era cel mai frumos si mai iubit fiu al lui Dumnezeu, care a cazut pe pamant din cauza ca a vrut sa fie ca tatal sau. La fel ca Adam care a mancat din pomul cunoasterii si a fost izgonit din Paradis si, mai tarziu, Isus, crucificat pe Muntele Craniului (Golgota) pentru pacatele omenirii. Iar Satan apare in Biblie sub forma sarpelui care ii ispiteste pe primii oameni cu fructul cunoasterii binelui si raului, pretinzand ca astfel vor deveni asemenea lui Dumnezeu. Este evident ca nu erau pregatiti pentru un asemenea dar si, desi au fost avertizati de dumnezeu, acceptandu-l, au fost alungati din Paradis si pedepsiti prin moarte si suferinta. Lucifer rezoneaza cu Jupiter, Satan cu Saturn. Jupiter-Zeus era fiul titanului Saturn-Cronos si l-a detronat pe tatal sau pentru ca isi devora copiii. Dar mai inainte Saturn-Cronos isi uzurpase si castrase tatal. Toate aceste povesti se invart in jurul puterii cunoasterii la care se pare ca fiii zeilor nu aveau dezlegarea tatalui. Milenii de istorie umana au demonstrat ca puterea corupe daca nu esti pregatit pentru ea.

In relatarile despre experientele de moarte clinica, subiectii descriu ca sunt atrasi printr-un tunel catre o lumina puternica, unde ii asteapta o entitate luminoasa pe care de obicei o asociaza unei figuri religioase in functie de credinta sau unui apropiat din familie. Aduce a Lucifer, “purtatorul luminii”? La fel cum fluturii atrasi de flacara lumanarii isi ard aripile, sufletele atrase de lumina sunt capturate, purificate si aruncate intr-o noua incarnare. E ca si cum ar fi prinse intr-o bucla temporala in care se invart continuu in jurul soarelui, intr-un circuit infinit de nasteri, rataciri labirintice si morti. Pentru ca o gaura alba nu lasa nimic sa patrunda in ea, spre deosebire de o gaura neagra care deschide un pasaj catre alt univers. Insa teribila frica de abisul intunecat o tine departe. Pentru ca desi a dorit cunoasterea, omului ii este prea teama sa se avante in necunoscut; s-a agatat intotdeauna de zei, protectori, ghizi, fie ei si demoni, ca sa il invete ceea ce ar fi trebuit sa descopere singur. A vrut lumina dinafara pentru a nu se confrunta cu intunericul din interior.

Proclus, unul dintre ultimii filozofi clasici, neoplatonic, se referea la zei ca la niste supraveghetori ai diferitelor aspecte ale lumii si existentei umane. Spre exemplu, Neptun (Poseidon) si Athena sunt considerati gardienii vietii filozofice. In termeni astrologici, ei sunt asociati planetelor si sunt insotiti de demoni, ca de niste asistenti, la fel cum in Gnosticism arhontii sunt portretizati ca administratori ai eonilor pe care-i locuiesc. Sunt energii, frecvente care moduleaza realitatea din taramurile inferioare si conduc sufletele oamenilor, animalelor, plantelor sau pietrelor.

Cand eonii au cazut din Pleroma, ei si-au creat numerosi slujitori, ingeri si demoni ca sa-i serveasca iar acestia au instruit oamenii, furnizandu-le cunostinte din cele mai diverse, de la mestesuguri la magie si arme. I-au invatat sa ridice temple si altare, sa faca sacrificii pentru a-i multumi atat pe zeii dreptatii cat si pe cei ai nedreptatii.

In Corpus Hermeticum (tratatele traditiei lui Hermes Trismegistus, de origine egipteana), Soarele este identificat cu Demiurgul iar corpurile astrale care-l insotesc sunt instrumentele prin care lumea-matrix a fost creata. Guvernatorii planetari (daimones sau arhonti in gnosticism) administreaza soarta omenirii si modeleaza natura umana ca un microcosmos, si se pretinde ca fac aceste lucruri din iubire.

Creatorul care este Soarele uneste cerul cu pamantul, isi trimite energia in jos, pana in abisurile marii si ridica materia in sus iar din corpul lui emana substanta spirituala sub forma luminii ce curge spre noi. Nu-l putem privi dar il putem simti si intelege.

Pe de alta parte, daimones controleaza ciclurile reincarnarii si sortii: „Cand fiecare dintre noi s-a nascut si a fost insufletit, demonii responsabili pentru administrarea nasterii sale preiau in acel moment controlul asupra sa – si fiecare planeta are demonii sai in subordine” se spune in CH. Ei sunt fortele care cauzeaza caderea sufletelor in lumea materiala iar aceasta tema este comuna tuturor religiilor si miturilor. Petru spune foarte clar „Si astfel avem cuvantul profetic confirmat, la care e bine sa luati aminte ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecat, pana cand ziua se va lumina si steaua diminetii va rasari in inimile voastre. Si mai presus de toate, trebuie sa intelegeti ca nici o profetie din Scriptura nu provine de la insusi profetul. Originea profetiei nu a depins niciodata de vointa umana, ci prin vocea profetului purtat in Spiritul Sfant a vorbit chiar Dumnezeu.” (Petru 1:19-21)

Deci, daca Venus si Jupiter sunt planete, atunci Lucifer a fost probabil unul dintre acei administratori spirituali coborati din cer impreuna cu ele. Dar nu numai Lucifer a purtat numele de „luceafarul diminetii”, ci si Isus. De altfel, in mitologii apare mereu un personaj salvator care se spune ca ar fi adus lumina/focul cunoasterii pe pamant, fie ca se numeste Prometeu, Hermes sau Isus. Si toti acestia, dintotdeauna, nu e nici urma de indoiala, au vorbit in numele zeilor! Si de asemenea e evident ca soarele si planetele reprezinta corpurile lor fizice, dupa cum ingerii si demonii sunt spiritele care le conduc. Ceea ce nu detin insa aceste gigantice corpuri astrale sunt suflete si pentru asta au nevoie de pamanteni. Geea vie, cu tot ce cuprinde, e singura planeta insufletita din micul nostru Uni-vers. Si atat de pretioasa!

HELIX
Pentru ca se leaga oarecum de subiectul luciferic, va semnalez un serial interesant, Helix, un fel de alegorie cu iz de mitologie moderna. La prima vedere pare horror, dar pana la urma asa e si lumea in care traim. Helix este o nebuloasa din zodia Varsatorului, supranumita „ochiul lui Dumneazeu” dar si „ochiul lui Sauron”, pentru ca in pozele realizate in infrarosu ochiul apare de culoare rosie. Sauron este, evident, alte-egoul lui Saturn.

Despre sezonul 1 nu zic nimic… il las surpriza!

Sezonul 2 se petrece pe o insula izolata numita St. Germain; se stie ca acesta a fost si numele unui alchimist celebru, un conte originar din Transilvania, detinator al secretului nemuririi. Dupa Shakespeare in „Timon of Athens” (circa 1607), Germain provine din latinescul „germen”, samanta, care sta si la radacina verbului „a germina” si semnifica „inrudit indeaproape”. Insula este CASA unei secte izolate de civilizatie dezvoltate timp de sute de ani, in jurul unui nemuritor, fratele Michael (big brother), pasionat de incrucisarea diferitelor soiuri de plante pentru a produce modificari genetice asupra oamenilor si alterarea starii de constiinta. In Noul Testament, arhangelul Mihail conduce armatele zeilor impotriva fortelor lui Satan. De altfel, in film, Michael face parte dintre cei 500 de nemuritori care detineau monopolul puterii pe planeta. El crease aceasta manastire in scopul de a experimenta un sistem de control asupra „fratilor si surorilor sale”. Toti membrii comunitatii erau propriii lui copii, intrucat merele din livada erau altoite de Michael cu o ciuperca inhibatoare a capacitatii de procreare din samanta masculina, extrasa din radacinile „Marii mame”. „Marea mama”, de fapt copacul ancestral al cunoasterii, de altfel si emblema manastirii in film, era un mar gigantic, batrin de zeci de mii de ani, asezat sub Steaua Polara si fusese taiat la inceputurile comunitatii pentru ca din lemnul lui sa fie construita deasupra manastirea. Ordinele lui Michael erau transmise si executate prin intermediul a 3 femei/sotii aflate mereu alaturi de el: batrina, mama si fecioara iar aceste roluri erau transmise din generatie in generatie. Ele reprezentau cele 3 aspecte sacre ale feminitatii. O data la cateva sute de ani, Michael facea o purificare a comunitatii, atunci cand membrii ei incepeau sa se revolte. Adica ii ucidea pe toti, inafara de o singura femeie pastrata pentru reproducere, mama urmatoarei generatii de frati si surori. In cabinetul lui, avea pe un perete portretele tuturor acestor mame. Actiunea serialului se intampla tocmai intr-un asemenea moment de rascruce, in pragul celei de a cincea purificari, care se intampla sa se suprapuna peste proiectul nemuritorilor de a provoca o extinctie in masa a umanitatii, cu ajutorul unui virus mortal produs in laborator. Nu o sa povestesc acum tot filmul, ca poate veti vrea sa-l urmariti si stric suspansul; am vrut numai sa va atrag atentia ca are un simbolism ascuns dincolo de firul naratiunii, de numele de locuri si personaje; este inca o viziune asupra Matrixului, apocaliptica si foarte dura.

“Mind, which is really body and body which really exists in the mind, do not wish to allow us to treat them as separate entities… The man who uses his body to enclose his mind and his mind to lift up his body lives this timeless moment, this heavenly reality, in order to stride free through space, this man has paradise within him.” Otto Piene (artist german avangardist, 18 apr 1928, berbec)

Mintea, care este cu adevarat trup si trupul care exista in minte, nu doresc sa ne permita sa le tratam ca entitati separate… Omul care isi utilizeaza corpul pentru a-si intrupa mintea si mintea pentru a-si ridica trupul, traieste intr-un moment dinafara timpului, intr-o realitate cereasca, si poate sa treaca liber prin spatiu; acest om poarta paradisul in interiorul lui.

Nebunia lui Heracles
Numele lui inseamna „Gloria Herei”, desi Hera i-a fost cel mai de temut dusman, din cauza geloziei provocate de iubirea sotului ei pentru o muritoare. Iar numele Herei, sora si sotia lui Zeus, este interpretat de Plutarch ca o anagrama provenita din aēr; regina zeilor olimpieni poate fi considerata asadar o personificare a sufletului. Heracles este fiul ilegitim al lui Zeus si al Alcmenei, nepoata lui Perseu (distrugatorul) si a Andromedei (regina oamenilor). Hesiod o descrie pe Alcmene drept “cea mai inalta si frumoasa femeie, a carei intelepciune o depasea pe a oricarui alt pamantean nascut din parinti muritori”.

Incercarile lui Heracles incep in mod dramatic dupa ce, intr-o criza de nebunie indusa de Hera, isi ucide sotia si copiii. Coplesit de remuscari, ii cere lui Apollo, la oracolul din Delfi, sa-l indrume. Acesta ii raspunde ca, pentru a-si ispasi crima, trebuie sa-l slujeasca timp de 12 ani pe regele Eurystheus, unchiul sau, care fusese favoritul Herei la tronul Tirintului si al Micenei. Eurystheus era fiul regelui micenian Sthenelus si al “calaretei victorioase” Nicippe, si nepot al eroului Perseus, la fel ca Heracles. Numele lui semnifica „cel cu putere mare” si este clar ca reprezinta un alter-ego al eroului, la fel ca greierasul din Pinocchio, intruchipeaza lumina constiintei.

Si pentru ca Heracles era si fiul lui Zeus, planeta Jupiter l-a insotit in cei 12 ani de penitenta prin cele 12 zodii, timp in care s-a intalni si cu Soarele in fiecare an intr-una dintre ele. Ciclul solar este de 12 luni iar cel jupiterian de 12 ani. Aceasta este povestea nemuritoarei aventuri de cucerire a gloriei sufletului.

Cele 12 munci
„By mastery of the binding comes radiance.” #40 Yoga Sutras Of Patangali
Din stapanirea asteptarilor vine stralucirea.

Se vede ca ordinea muncilor nu este deloc intamplatoare. Prima incercare se adreseaza violentei instinctuale irationale care se cere vindecata. Dificultatea muncilor este, in mod evident, crescatoare si, pana la final, ilustreaza transformarea ireversibila a eroului, devenit el insusi o intrupare a perfectiunii nemuritoare. Cele 12 munci au fost interpretate ca un simbol al caii spirituale, in care Heracles reprezinta sufletul in calatoria sa pe lungul drum al uceniciei in procesul de constientizare. Experientele lui in diferite semne zodiacale, trecerea treptata prin teste si incercari duce sufletul spre iluminare.

Numele original al eroului fusese Alkeides, „cel puternic”, dar a fost schimbat de preoteasa Oracolului din Delfi in Heracles, „gloria Herei (sufletului)”, ca recunoastere a predestinarii sale de a consacra tiparul ascensiunii spirituale pentru vesnica amintire.

Cele 12 munci ale lui Heracles sunt personale, fiecare dintre noi le poate indeplini in decursul unei vieti, timp de 12 ani consecutivi in care Jupiter parcurge in mod repetat cercul zodiacal. Avem multiple sanse de a ne asuma puterea de invingatori.

Instinctul de a distruge
Prima incercare are loc cu Jupiter in zodia Berbecului, unde munca lui Heracles a fost sa il ucida pe Leul din Nemeea si sa-i ia pielea. Soarele este in exaltare in Berbec iar leul mitologic, cu blana sa de aur impenetrabila armelor si ghearele sale mai ascutite decat o sabie care puteau sfisia orice armura, era invincibil. Era considerat progenitura monstrilor Typhon si Echidna sau, intr-o alta versiune, al lui Zeus si al Selenei si ar fi cazut din luna pentru a-i inspaimanta pe pamanteni. Simbolizeaza natura salbatica si distructiva a fortei vitale, animalul egoist si infatuat din personalitatea umana care necesita sa fie supus si transformat pentru ca sufletul sa-si poata incepe calatoria iluminatorie. Heracles il sugruma cu mainile goale, il jupoaie folosindu-se de ghearele leului si dupa aceea se imbraca in pielea lui. Cu falcile leului deasupra capului, pielea lui stralucitoare i-a devenit un fel de mantie protectoare, demonstrind ca stapaneste aceasta puternica energie instinctuala care acum nu mai ameninta sa-l copleseasca.

Incercarea din Berbec: transformarea cruzimii instinctive prin constientizare si utilizarea naturii protective a puterii vitale.

Dorinta de a avea
In al 2-lea an, cu Jupiter in Taur, Heracles a fost trimis sa se confrunte cu hidra din Lerna, balaurul monstruos sub forma unui sarpe de apa cu 9 capete, dintre care unul era nemuritor, cu sangele si rasuflarea otravitoare – alta dintre progeniturile inspaimantatoare ale lui Typhon si Echidnei. De fiecare data cand un cap ii era taiat, alte 2 cresteau in locul lui. Fiind vorba de zodia taurului, capetele reprezentau dorinta de a avea, care creste exponential, cu cat mai multe dobandesti, cu atat mai multe doresti. Pentru a putea indeplini aceasta sarcina, eroul a fost ajutat de nepotul sau Iolaus, care ardea carnea in locul fiecarui cap taiat pentru a-l impiedica sa se regenereze.

Simbolizeaza purificare dorintelor prin focul iubirii. La sfirsit, a ingropat capul nemuritor in pamant si a pus peste el o stanca uriasa iar apoi si-a inmuiat sagetile in sangele otravitor al hidrei. Desi victorios in aceasta etapa, otrava posesiunii ramane cea care il va distruge pe pana la urma. Capul nemuritor al hidrei se va insinua sub forma dorintei sotiei de a-si pastra sotul, atunci cand se temea ca va fi abandonata pentru o alta femeie, iar sangele otravit de propriile sale sageti ii vor aduce moartea.

Incercarea din Taur: inhibarea proliferarii lacomiei, a dorintelor de posesiune, prin focul purificator al iubirii eliberatoare.

Imblinzirea mintii
In al 3-lea an, cu Jupiter in Gemeni, Hercules a fugarit caprioara sacra a lui Artemis, prin padurile din Ceryneia. La fel de iute ca gandul, se spunea ca putea alerga mai repede decat o sageata. Cu copitele si coarnele de aur, insemne ale masculinitatii si puterii dintr-un trup feminin, capturarea ei simboliza imblinzirea gandirii, redobandirea inocentei si a blindetii din natura umana originara. Intregul an i-a luat lui Hercules sa ajunga sperioasa si agila caprioara si nu a putut-o prinde decat ranind-o usor. Desi initial suparata, Artemis a fost induplecata de argumentele eroului, a vindecat-o si i-a permis in final sa-si indeplineasca misiunea.

Incercarea din Gemeni: iesirea din haosul gandirii prin controlul si disciplinarea mintii.

Stapanirea emotiilor
Cu Jupiter in anul Racului, Hercules a trebuit sa captureze mistretul de pe muntele Erymanthus. Se stie ca porcii sunt cei mai emotivi dintre animale. Acest mistret urias, salbatic si violent, cu coltii sai ascutiti, inspaimanta si ataca oameni si animale si distrugea tot ce-i iesea in cale. Aceasta creatura l-a ucis pe Adonis, iubitul Afroditei si, de asemenea, pe Attis, fiul si iubitul marii mame, Cybele. Mistretul poate fi considerat drept un simbol al puterii brute a Marii Mame, care controleaza psihicul uman prin emotii. Eroul trebuia sa invete sa foloseasca aceasta forta feminina primordiala care altfel il putea distruge. Strategia lui Heracles a fost sa fugareasca mistretul pe crestele inzapezite si abrupte ale muntelui pana l-a inspaimantat si obosit peste masura. Apoi l-a condus intr-o groapa plina de zapada unde l-a prins intr-o plasa.

Numai ca pana sa ajunga mistretul, pe care l-a gasit destul de usor datorita urmelor si scurmaturilor sale, Heracles a cauzat ireparabile pagube din cauza propriei sale impulsivitati. Lectia stapanirii emotivitatii a fost printre cele mai scump platite. Infometat si insetat in cautarile lui, s-a oprit la prietenul sau, centaurul Pholus, care l-a servit cu mancare dar a refuzat sa-l serveasca si cu vin, ca sa nu-si supere confratii cu care avea intelegerea ca vinul se bea doar cand sunt toti prezenti. Atunci Heracles, fara sa tina seama de avertismentele prietenului sau, a desfacut o sticla cu vin iar mirosul i-a atras pe centaurii infuriati de indrazneala de a le fi fost incalcate obiceiurile. In disputa, Heracles a ranit cu sagetile sale otravite pe mai multi dintre ei, inclusiv pe marele centaur vindecator Chiron si pe prietenul sau Pholus, in timp ce o alta parte a scapat prin fuga. Abia dupa aceasta tragica intamplare, Hercules s-a intors pe drumul sau si a reusit sa captureze mistretul. E de mentionat totusi ca centaurii sunt fiinte mitologice puternice si impulsive, jumatate om, jumatate cal iar in mania lor pot distruge tot ce le iese in cale, cu copitele celor 4 picioare.

Incercarea din Rac: imblinzirea emotiilor violente ale maniei si razbunarii si trecerea lor prin filtrul rece al gandirii pure.

Inteligenta vointei
In al 5-lea an, cu Jupiter in Leu, Heracles a fost insarcinat sa curete grajdurile lui Augeas, regele din Elis, intr-o singura zi. Turmele sunt un simbol asociat soarelui. Cu totii facem parte din turmele soarelui. Cand Hermes a vrut sa-si dovedeasca maiestria si ingeniozitatea, a furat turmele lui Apollo, apoi le-a platit cu o lira cu 3 corzi si de atunci le pastoreste in locul lui. Numele lui Augeas inseamna „cel stralucitor”. Se spune ca ar fi fost unul dintre argonauti. In grajdurile sale vietuiau peste 3000 de bovine divine, nemuritoare, care produsesera o mare cantitate de balegar in cei peste 30 de ani in care nu fusesera curatate. Parea o munca imposibila pentru o singura zi! Heracles a reusit totusi s-o indeplineasca deviind cursurile riurilor Alpheus si Peneus, simboluri ale dualitatii, ale apelor vietii sustinute de energia iubirii. Alpheus ar fi fost un urmas al lui Helios care s-a aruncat in rau pentru a scapa de Erinii, zeitele razbunarii care-l urmareau din cauza ca si-ar fi omorat fratele. Pe de alta parte, gunoiul simbolizeaza mizeria si deseurile mentale si emotionale care se acumuleaza in omul inconstient de sine pe parcursul vietii. Lectia subtila a acestei experiente arata ca prin ruperea barierelor mentale, curatarea si eliminarea credintelor limitative orice lucru aparent imposibil devine posibil. Este o alegorie a procesului de constientizare, de iluminare a sufletului „spalat” de impuritati. „Daca vrei, poti” spune un vechi proverb, in formula sa explicita „Daca vrei cu adevarat vei gasi o cale, daca nu, vei gasi o scuza”.

Incercarea din Leu: activarea vointei de curatare a reziduurilor subconstientului prin puterea purificatoare a apei.

Alungarea demonilor
In al 6-lea an, cu Jupiter in Fecioara, Heracles este trimis in Arcadia sa distruga pasarile simfalide. Ele aveau ciocuri de bronz si pene metalice ascutite si se hraneau cu carne de om. Erau animalele de companie ale zeitei fecioare Artemis, crescute de Ares, zeul razboiului, si pe unde treceau distrugeau culturile, pomii fructiferi si vietuitoarele. In Descrierea Greciei, Pausanias spune despre aceste pasari ca „erau uriase ca niste scripeti, zburau impotriva oricui incerca sa le vaneze, strapungandu-le armurile si ucigandu-i cu ciocurile lor puternice.”

Dupa istoricul grec Mnaseas, ele nu ar fi fost pasari ci fecioare reprezentate ca pasari, fiicele lui Stymphalus si ale lui Ornis („pasare”). In templul zeitei Artemis din Stymphalos erau asezate statui de marmura reprezentand fecioare cu picioare de pasare. Stymphalus era el insusi fiul lui Ares, si a dat numele regiunii din Arcadia, precum si izvorului raului care mai tarziu a devenit Alpheus, in amintirea urmasului lui Helios. Interesant este ca acest rau a purtat mai inainte inca un alt nume, Nyctimus, apoi a fost rebotezat Stymphalus dupa ce si acesta s-ar fi aruncat in apele sale, neconsolat de moartea fratelui sau Alcmaeon. Si nu intamplator a fost menit din vointa lui Heracles sa curete grajdurile stralucitorului Augeas.

Heracles a reusit sa ucida aceste pasari inspaimantatoare cu ajutorul Atenei, care i-a dat o pereche de clapete de bronz facute de Hefaistos, ce faceau un zgomot asurzitor asemanator castanietelor. Asa a reusit sa le sperie si sa le dezorienteze si le-a putut omora cu sagetile sale otravite in sangele hidrei. Cele care au reusit sa scape, s-au ascuns pe tarmurile Marii Negre si au fost mai tarziu intalnite de argonautii plecati in cautarea lanii de aur.

Ajutat de Atena, zeita razboinica a intelepciunii si Hefaistos zeul maestru al focului Heracles reuseste sa invinga simfalidele. Intreaga confruntare cu demonii din mintea colectiva, alungati prin puterea sunetului, are loc intr-o dimensiune spirituala. Iar serviciul este realizat in beneficiul intregii comunitati vindecate si eliberate de enormele pasari de metal zburatoare.

Incercarea din Fecioara: infringerea si dizolvarea duritatii mentale prin puterea purificatoare a sunetului aprins si conservat in materie prin maiestria focului iubirii.

Armonizarea sinelui
In al 7-lea an, cu Jupiter in Balanta, il gasim pe Heracles in Creta urmarind sa prinda splendidul taur alb ca zapada al regelui Minos, destinat sa fie sacrificat pe altarul lui Poseidon dar crutat datorita frumusetii sale exceptionale. Refuzul acestui sacrificiu a atras insa razbunarea zeului marii. Prin urmare, taurul intaratat de Poseidon a devastat intreaga insula si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, regina Pasiphea, a fost ea insasi vrajita cu ajutorul Afroditei-Venus sa se indragosteasca si sa se cupleze cu el, dand nastere unei monstruozitati cu corp de om si cap de taur, Minotaurul, care se hranea cu carne de om. Puternicul Heracles a fost asadar chemat sa prinda taurul furios si sa restabileasca linistea insulei.

Taurul simbolizeaza puterea masculina si impune necesitatea de control a pasiunilor, in special a celor de natura sexuala. Balanta este un semn al armoniei intre rational si emotional, al nevoii de frumusete dar si al parteneriatelor responsabile. Pe de o parte pasiunile nu trebuie reprimate pentru ca detin cheia creativitatii, dar pe de alta parte cele distructive se cer rezolvate si transformate in energii folositoare. Solutia caii de mijloc este intotdeauna de preferat si atunci balanta va fi bine echilibrata.

Prin urmare, Heracles „a luat taurul de coarne”, prin surprindere, l-a pus la pamant, apoi l-a calarit si l-a condus, afirmandu-si puterea asupra lui. Odata ajuns cu el la Euristheu a fost din nou eliberat, continuand sa terorizeze oamenii pana cand a fost prins si sacrificat de Theseus la Marathon, pe altarul Athenei (intelepciunii) sau a lui Apollo (soarelui). Acelasi Theseus care a ucis si Minotaurul, progenitura lui, reusind sa se intoarca din labirint cu ajutorul firului Ariadnei.

Incercarea din Balanta: calmarea, echilibrarea si stapanirea pasiunilor distructive prin impamantare.

Amurgul zeilor. Rasaritul luminii constiintei
In al 8-lea an, cu Jupiter in Scorpion, Heracles reuseste sa fure si sa imblinzeasca iepele salbatice ale lui Diomedes, regele Traciei, fiul lui Ares si al Cyrenei care traia pe tarmul Marii Negre. Se spune ca Bucephalus, vestitul cal al lui Alexandru cel Mare, ar fi descins dintr-un una din ele. In mitologie, caii sunt simboluri ale sorilor/stelelor iar cele 4 magnifice dar incontrolabile iepe trace reprezinta cele 4 stele regale ale punctelor cardinale. Sunt sinonime si cu cei 4 cai ai apocalipsei biblice, energii ambivalente folosite pentru a institui stapanirea asupra omului: alb-Aldebaran-steaua iluminarii-stapanirea mintii, negru-Regulus-steaua puterii-stapanirea prin legi, rosu-Antares-steaua iubirii-stapanirea prin sexualitate, galbui-Formalhaut-steaua alchimiei-stapanirea prin credinta. Scorpionul gazduieste in inima lui pe Antares, steaua razbunarii dar si a uniunii extatice a iubirii, pe drumul trezirii sufletului in constiinta universala; este cel mai mistic si mai ocult dintre semnele zodiacale. Aceasta munca reprezinta o granita dincolo de care Heracles poate incepe urcusul pe culmile greu de atins ale cunoasterii universale, finalizat in Pesti de Formalhaut, steaua alchimiei capabila sa infringa moartea. Ultimele 4 munci se situeaza intr-o dimensiune spirituala rezervata divinitatii, in teritorii tot mai indepartate.

Se spunea ca iepele erau hranite de Diomedes cu carne de om si ca scoteau foc pe nari cand respirau. Numele acestui rege este un hibrid curios alcatuit: Dio insemnand zeu, in timp ce sufixul me(de) o indica de obicei pe marea mama/zeita (deea) (si in sensul geografic de mare), la fel ca in Andro-meda sau Me-deea. De asemenea bizara pare solutia lui Heracles de a imblinzi iepele dandu-le sa manance insasi carnea stapanului lor. Interpretata insa din punct de vedere ezoteric, uniunea luminii astrale (iepele) cu materia care o stapaneste (omul-zeificat, pamantul spiritual) reprezinta impacarea dualitatii si dizolvarea ei in constiinta universala.

Incercarea din Scorpion: uciderea zeului abuziv, transformarea lui in hrana pentru impacarea si imblinzirea energiilor astrale corupte de putere, sexualitate si manie consumatoare si reunirea dualitatii in energia iubirii.

Vindecarea feminitatii. Magia inimii
In al 9-lea an, cu Jupiter in Sagetator, Heracles este trimis sa ia cingatoarea magica a Hippolytei, regina amazoanelor, pentru a i-o duce fiicei lui Eurysteu, Admete (preoteasa Herei, „cea nestricata”, in contrast cu Hyppolita care avea un san amputat). Cingatoarea ii fusese daruita Hippolytei de tatal sau Ares, ca insemn al autoritatii regale si al vitejiei in lupta. O purta incrucisata peste piept, avea si rol de armura si de suport pentru sabie. Un accesoriu asemanator insa format dintr-o pereche de serpi apare, in unele reprezentari, in imbracamintea Atenei, zeita intelepciunii. Mai tarziu, acest tip de centura a fost inclus in vesmantul preotilor crestini, simbolizand devotiunea in serviciul religios.

Amazoanele erau femei razboinice, temute pentru ferocitatea lor, care-si ucisesera toti barbatii si isi amputasera un san pentru a putea manipula mai usor arcul. Este evident ca cingatoarea incrucisata peste piept semnifica inchiderea sursei energiei feminine pure (virgine), iar prin functia de scut si arma reflecta amputarea intelepciunii inimii si a hranei iubirii, singurele in masura sa aduca compasiune, dreptate si autenticitate in relatia cu semenii.

Se spune ca Hippolyta ar fi acceptat sa i-o dea lui Heracles de buna voie, datorita respectului pe care i-l purta, dar Hera s-a infiltrat intre amazoane instigandu-le la lupta, asa ca eroul a trebuit in cele din urma sa o ucida pe regina. Dobandirea cingatorii magice a impus sacrificarea amazoanelor.

Incercarea din Sagetator: vindecarea inimii, recastigarea si reintregirea puterii si sensibilitatii feminine nealterate, iubitoare si hranitoare.

Vindecarea masculinitatii. Sfirsitul suferintei
In al 10-lea an, cu Jupiter in Capricorn, drumul l-a dus pe Heracles pana la granita Gradinii Hesperidelor, de la capatul pamantului, pentru a-i lua boii lui Geryon. Geryon era fiul lui Chrysaor, iesit din gatul Gorgonei Medusa, dupa ce a fost decapitata de Perseu si Callirrhoe, fiica titanilor Oceanus si Tethys. Era un urias monstruos, cu 3 capete de om si 3 seturi de picioare, toate imbinate la talie. Locuia pe indepartata insula Erytheia si avea o turma de boi rosii, la fel cu cei ai lui Hades, pazita de uriasul Eurytion si de Orthus, cainele cu 2 capete frate cu Cerberus. Dupa Hesiod, acest caine ar fi fost deopotriva tatal Sfinxului si al Leului din Nemeea, pe care Heracles il ucisese in primul sau an de penitenta. Erytheia este insa si una dintre surorile hesperide, numite si atlantide, nimfele inserarii, si anume „cea rosie”. Sunt uneori considerate fiicele lui Atlas si Hesperis, alteori ale lui Nyx (noptii) singura, sau impreuna cu Erebus.

Pentru aceasta munca, eroul a trebui sa traverseze desertul si obosit de caldura a trimis o sageata de amenintare catre soare. Atunci Helios, impresionat de curajul lui, i-a daruit un car de aur cu care Heracles plutea deasupra marii, de la est spre vest, in fiecare noapte. Se spune ca pana sa ajunga la destinatie, Heracles ar fi rupt un munte in doua formand strimtoarea Gibraltar intre Marea Mediterana si Oceanul Atlantic, iar masivele care o strajuiau au fost numite „portile sau stalpii lui Heracles”. Stalpii sau coloanele gemene au o conotatie ezoterica speciala, apar ca simboluri in majoritatea religiilor, semnificand poarta de intrare intr-un spatiu sacru ocultat muritorilor de rand (ascuns de Maya sau valul lui Isis). Vindecarea inimii din incercarea precedenta i-a permis lui Heracles sa intre in teritorii altminteri interzise.

Dupa ce i-a omorat cu sagetile otravite atat pe Geryon, Eurytion cat si pe caine, Heracles a trebuit sa mane boii inapoi la Eurystheus dar drumul a fost anevoios, greu si plin de peripetii. Mai intai, traversand dealul Aventine, unde se afla astazi Roma, o parte din cireada i-a fost furata de uriasul Cacus. Pe locul in care l-a ucis pe urias, ca sa-si recupereze boii, Heracles a infiintat un altar, iar astazi se afla Forumul Boarium din Roma (piata bovinelor).

Apoi, Hera a trimis muste sa-i irite si sa-i imprastie boii iar Heracles a trebuit sa umble tot anul ca sa-i adune din nou. Cand aproape ar fi ajuns, tot Hera a umflat apele raului pe care urma sa-l traverseze iar Heracles a trebui sa cladeasca din pietre un pasaj ca sa-l poata trece. Iar la sfirsit, Eurystheus a sacrificat boii chiar pe altarul Herei care incercase sa-i puna atatea piedici.

Trecut prin multiple suferinte, luptand impotriva monstrilor, zeilor, a naturii ostile si necrutatoare, Heracles a reusit in ciuda tuturor sa ajunga la destinatie. Incercarile lui Jupiter in Capricorn au fost printre cele mai dure. Boii sunt animale castrate devenite docile, menite celor mai grele munci iar cei ai lui Geryon aveau aceeasi origine ca si cei a lui Hades, stapanul regatului mortii. Ei reprezinta obligatiile karmice asumate, derivate la origine din castrarea tatalui primordial (Uranus) de catre fiu (Saturn), si despartirea lui de mama primordiala (Geea). Acestea ne impietresc sufletul si ne fac sa tragem din greu la jugul vietii indreptandu-ne inevitabil spre moarte… si intre timp au devenit o intreaga turma, atat de dificil de gestionat. Iar treimea lui Geryon care ii stapaneste simbolizeaza tripla impovarare, a mintii, sufletului si spiritului. Dar au fost in cele din urma sacrificati pe altarul sufletului.

Incercarea din Capricorn: pentru vindecarea masculinitatii si indepartarea poverii vinovatiei si a lantului de suferinte ancestrale cauzate de castrarea tatalui primordial si indepartarea mamei, a trebuit ca nici unul dintre boi (cauze) sa nu fie ratacit sau pierdut pe drum si toti impreuna sa fie adunati, adusi in templul inimii si sacrificati pe altarul sufletului odata pentru totdeauna.

Aurul cunoasterii
In al 11-lea an, cu Jupiter in Varsator, Heracles a fost trimis sa culeaga merele de aur ale Herei, din Gradina Hesperidelor, de la capatul pamantului, unde titanul Atlas tinea pe umeri bolta cereasca.

Hesperidele erau niste creaturi enigmatice. Hesiod le numea „fiicele noptii cu voci clare”, caci le placea sa cinte: Aigle (“lumina orbitoare”), Erytheia („cea rosie”), Hesperia (“stralucirea amurgului”) si Arethusa, ultimele 2 aparand si sub o singura identitate „Hesperethusa, ochiul boului”. Exista o floare de toamna cu nume asemanator, asper, ochiul boului sau ruj de toamna, considerata simbol al fidelitatii care, desi destul de putin folosita in scopuri medicinale, are numeroase proprietati vindecatoare pentru cap (depresie), inima, plamani si ficat.

Evelyn B. Harrison in “Hesperides and Heroes: A Note on the Three-Figure Reliefs” spune ca: “De vreme ce Hesperidele insele intrupeaza de fapt darurile merelor de aur, ele nu pot aparea ca personaje ale dramei umane. Sunt abstracte, iar numele lor interschimbabile sunt un simptom al impersonalitatii.” Si intr-adevar, nimfele inserarii sau fecioarele apusului, desi ingrijesc gradina cu mere de aur, nu indeplinesc roluri active in nici o povestire. Pentru asta exista paznicul gradinii, Ladon, monstrul urias cu 100 de capete care nu dormea niciodata.

Ca Heracles sa aduca merele de aur dintr-un tinut indepartat necunoscut parea o sarcina imposibil de indeplinit. Si totusi… mai intai el a trecut pe la „Batrinul Marii”, o fiinta primordiala cu multe identitati (Nereus, Proteus, Pontus, Triton, Phorcys) care a incercat sa se ascunda sub tot felul de forme schimbatoare pentru a nu fi recunoscut dar pana la urma a fost prins si silit de Heracles sa dezvaluie calea spre Gradina Hesperidelor.

Anteus, giganticul fiu invincibil, al Gaiei si al lui Poseidon a incercat apoi sa-l opreasca din drum provocandu-l la lupta. De cate ori era pus la pamant, atingerea mamei lui il facea tot mai puternic asa ca Heracles n-a putut sa-l invinga decat tinandu-l in aer, intr-o imbratisare de urs.

Ajuns in Egipt, regele Busiris, un alt fiu al lui Poseidon l-a prins si a vrut sa-l ofere ca sacrificiu tatalui sau dar Heracles a reusit sa-si rupa lanturile si l-a ucis, plecand mai departe in calatoria sa.

Traversand Muntii Caucaz, eroul a ajuns la stanca pe care era inlantuit titanul Prometeu. Acolo, a ucis vulturul care-i manca ficatul in fiecare zi, ca pedeapsa pentru furtul focului sacru si l-a eliberat pe titan. In semn de recunostinta, acesta l-a invatat cum sa dobandeasca merele de aur. Si intr-adevar, cand Heracles, urmand sfaturile lui Prometeu, l-a rugat pe Atlas sa i le aduca, acesta si-a lasat bucuros povara cerului pe umerii eroului. Dar dupa ce s-a intors cu merele, n-a mai vrut sa preia inapoi greutatea lumii si a pretins ca el insusi le va duce regelui Eurystheus. Atunci Heracles a apelat la un truc, rugandu-l pe Atlas sa mai tina cerul pentru putina vreme, pana isi va gasi o panza moale sa-i protejeze umerii care-l dureau. Si asa a reusit sa scape si sa se intoarca victorios la Eurystheus. Doar ca merele apartineau zeilor si in final au trebuit returnate Atenei care le-a dus inapoi in gradina lor de la capatul lumii.

Incercarea din Varsator: Pentru a dobandi, fie si vremelnic, merele de aur ale intelepciunii si nemuririi, Heracles a trebuit sa preia pe umerii sai, la marginea de apus a pamantului, toata greutatea cerului! Se spune insa ca el (la fel ca Adam?) ar fi muscat dintr-unul. Sa fie merele? Sa fie nimfele?

Infringerea fricii de moarte
Cine crede ca nu se poate merge mai departe de marginea pamantului se inseala. In al 12-lea an, si ultimul de servitute, cu Jupiter in Pesti, Heracles a ajuns in infern. Cand Eurystheus l-a cerut pe Cerberus, cainele iadului cu 3 capete (sau 50 dupa Hesiod), chiar nu si-a imaginat ca ar fi posibil sa-l primeasca.

Pentru ca Heracles sa poata ajunge in lumea de dincolo a fost initiat in Misterele Eleusine de preotul Eumolpus („marele cantaret”), fiul trac al lui Poseidon. El a fost ghidat la intrare si la iesire de Hermes si Atena si de Hestia la traversarea Styxului cu Charon. Dupa ce a intrat in regatul umbrelor, Heracles i-a intalnit pe Theseus si Pirithous, pedepsiti de Hades sa fie tintuiti pentru eternitate pe scaunele uitarii din cauza ca au incercat sa o rapeasca pe regina sa Persefona. A reusit sa-l elibereze pe Theseus dar Pirithous a ramas blocat pentru ca-i ofensase pe zei dorind-o pe regina pentru el. Dupa aceea s-a intalnit cu umbra lui Meleager, caruia i-a promis ca o va lua de sotie pe sora lui, Deianeira (al carei nume insemna „distrugatoarea sotului sau” si chiar si-a indeplinit rolul predestinat).

Intr-un sfirsit, Heracles a ajuns la Hades si l-a rugat sa i-l dea pe Cerberus sa-l duca pe pamant, in lumea celor vii. Suprinzator, Hades a acceptat cererea cu conditia sa-l prinda fara sa foloseasca vreo arma si fara sa-l raneasca. Heracles a reusit sa-l domine pe Cerberus cu mainile goale si sa-l tarasca dupa el la suprafata, iesind printr-o pestera din Peloponez. Dar Eurystheus a fost atat de inspaimantat la vederea cainelui, incat s-a ascuns intr-o amfora si i-a cerut lui Heracles sa-l duca inapoi de unde l-a luat. Adica pe malul raului subteran al durerii care tine sufletele captive, Acheron.

Incercarea lui Heracles cu Jupiter in Pesti a fost sa deschida portile lumii intunecate ascunse, sa patrunda in profunzimile ei si sa o aduca in lumina constiintei, ca un caine fioros domesticit si supus. Si in acest fel sa dezvaluie si sa transforme ultima si cea mai teribila dintre frici cauzata de credinta in inexorabilitatea mortii: frica de necunoasterea ce se intinde dincolo de ea. Daca a putut sa coboare in regatul subteran, sa invinga inspaimantatorul cerber si sa se intoarca viu intre vii, inseamna ca nimic din univers nu sta cu adevarat in calea vointei omului curajos.

“Viata este scurta iar puterea de a raspunde exigentelor ei nu ni s-a dat decat o singura data… Acestea sunt realitati, copilul meu. Legi. Neinduplecate.” Thomas Mann (6 iun. 1875, geaman), Muntele vrajit

In incheiere: Camasa destinului
Pentru a o lua in casatorie pe nimfa apelor Deianeira, asa cum promisese in lumea de dincolo, Heracles a trebuit sa-l infrunte pe Achelous, zeul raurilor care si el o vroia de sotie. In timpul luptei, acesta s-a transformat in sarpe apoi in taur dar Heracles i-a rupt un corn si l-a fortat sa se declare invins.

Pe drumul de intoarcere la Tyrint, cei doi proaspat casatoriti, au trebuit sa traverseze un rau. Heracles l-a trecut inotand iar centaurul Nessus s-a oferit sa o duca pe Deianeira in spate. Incercand sa o fure in timpul traversarii, Heracles l-a omorat cu o sageata otravita in sangele hidrei. Dar inainte de a muri, Nessus i-a dat Deianeirei camasa sa insingerata spunindu-i sa o foloseasca daca va dori sa reaprinda dragostea sotului ei pentru ea.

Multi ani mai tarziu, cand Deianeira a crezut ca Heracles era indragostit de alta femeie, i-a dat camasa otravita sa o imbrace, sperand ca asa ii va recastiga iubirea. Chinuit de dureri, eroul a pus sa i se ridice un rug funerar pe Muntele Oeta unde trupul sau pamantesc a fost ars iar spiritul sau s-a ridicat la cer.

Dupa Herodot, inainte de a fi otravit, Heracles ar fi trait totusi 900 de ani!

Constelatia Heracles, din emisfera stelelor Nordului, arata ca un om ingenuncheat, unde steaua multipla Rasalgethi inseamna literalmente “capul celui ingenuncheat”. Mana stanga se indreapta spre Lyra de pe umarul sau in timp ce piciorul stang se aseaza pe Draco, sarpele pe care l-a invins si continua sa-l invinga pentru vesnicie.

“Exista o conditie impusa vietii si povestirii, ca totul sa nu se intample dintr-odata si se cuvine oricum sa respectam, ca pe niste daruri divine, formele cunoasterii omenesti!
… Un varf mic de ac ne masoara timpul si se invarteste ca si cum ar masura secundele, pe cand, in realitate si de fiecare data, el trece indiferent si fara sa se opreasca la punctul culminant, indicand numai Dumnezeu stie ce.” Thomas Mann, Muntele vrajit

Pe 8 noiembrie 2018, Jupiter a intrat in Sagetator, in anul vindecarii feminitatii si revendicarii magiei inimii dintr-un ciclu care a inceput la sfirsitul anului 2009. Este evident ca femeile contemporane au devenit tot mai mult ca niste amazoane moderne, dedicate carierei, ascensiunii sociale si acumularii materiale; prin pretentia de egalitate si-au asumat roluri masculine, lupta pe fronturi straine naturii lor si au uitat sa foloseasca energia iubirii curate si hranitoare. Este un interval astral care ne da sansa sa vindecam toate aceste aberatii, sa redescoperim valoarea feminitatii si puterea inimii. Este timpul pentru a 9-a munca din calatoria lui Heracles pe drumul atingerii gloriei sufletului!