Category: Istorii uitate

Life begins where fear ends. Viata incepe unde fricile se sfarsesc. Osho

Pentru mine mitologia, care formeaza suportul astrologiei, ramane cea mai buna sursa de cunoastere si auto-cunoastere. Acolo se gasesc toate arhetipurile umane, tiparele comportamentale, fenomenologia materiei dar si modelele de evolutie spirituala memorate sub forma de povesti (mnemotehnica) si reflectate din astre sub forma de energii (frecvente) care ne impulsioneaza realitatea. Si desi multe informatii au fost alterate in decursul istoriei inca se mai pot discerne sau intui semnificatiile originale. In ea este descrisa capcana matriciala si, in acelasi timp, ne sunt revelate optiuni si cai de eliberare.

“The task is…not so much to see what no one has yet seen; but to think what nobody has yet thought, about that which everybody sees.” Erwin Schordinger
In mare masura, sarcina nu este sa vezi ceea ce nimeni nu a mai vazut; ci sa gandesti ceea ce nimeni nu a mai gandit despre ceea ce vede toata lumea.

Hera
Era cea mai tanara dintre progeniturile feminine ale titanilor Cronos si Rhea, urmasii lui Uranus si ai Geei. Geea, Rhea, Hera, unde numele de Hera aparea ca o anagrama a Rheei, ea insasi o re-materializare a Geei, erau ipostazele succesive ale aceleasi entitati primordiale a mamei universale care reprezenta sufletul creatiei, cea dintai manifestare aparuta din haos. In timp ce divizarile succesive ale lui Uranus, progenitura si sotul Geei, Cronos-timpul si mai tarziu Zeus-fulgerul reprezentau partenerii de creatie ai marii mame.

Pentru numele Hera au fost propuse mai multe etimologii. Dupa Platon, ar fi provenit din erate „cea iubita” de Zeus care a luat-o de sotie, dupa Plutarch ar fi fost o anagrama din aēr; alte optiuni ar fi fost hōra, „sezon” sau heros, ca forma feminina pentru erou, cu intelesul de maestru/maestra (Walter Burkert, Greek Religion) iar din aceasta filiatie ar rezulta si Eros, zeul iubirii, prin urmare H-era ar fi si arhetipul feminin al iubirii. In folclorul romanesc avem pasarea maiastra care facea legatura intre taramuri si ar putea fi o reprezentare autohtona a zeitei. Brancusi a fost obsedat de maiastra si a imortalizat-o ca un arc intre cer si pamant, simbol al perfectiunii si aspiratiilor sufletului catre transcendenta (prezentata public in 1913, la Expozitia Internationala de Arta Moderna de la New York).

Ca stramoasa a tuturor marilor mame, Geea era uneori apelata pur si simplu Ge. Originea indepartata a numelui ar putea fi revelata in legenda orasului sau insulei misterioase AeaeA, unde Aeaetes, vulturul SOLAR, pastratorul lanii de aur a nemuririi, era rege. G adaugat in fata sirului de vocale simboliza „de ambele sexe” in timp ce forma „aeaea” ar fi putut reprezenta femininul de la „aeon”, energia vitala eterna, dinafara timpului. Ca entitate androgina Geea l-a emanat din ea pe Uranus, impreuna cu care a produs apoi primele 6 perechi, F/M, de forte cosmice generatoare din univers.

Ge insa a fost substituit in diverse variante de nume ale entitatilor mitologice feminine cu Rhe, De, Me sau He, ca in Rhea, De-meter, Me-deea sau He-ra, He-stia, He-be si aceasta substituire ar putea indica separarea de aspectul sau masculin.

Insa in oricare dintre aceste interpretari, o putem considera pe Hera ca personificare a sufletului divin primordial, esenta din care s-a nascut TOT.

Platon considera ca, in mitologia greaca, oamenii ar fi fost creati la origine cu 4 brate, 4 picioare si un cap cu 2 fete. Temandu-se de puterea lor, Zeus i-ar fi separat in 2 fiinte distincte, barbati si femei, condamnandu-i sa-si petreaca vietile in cautarea jumatatilor lor. Acesta e un lucru foarte important, aratand ca oamenilor le-a fost luata puterea prin DIVIZARE, prin separarea spiritului de suflet. Divide et impera. Astfel ca finalitatea experientei umane trimite la (re)unificare.

Io si Argus
Paunul cu coada sa multicolora ornata cu o multime de ochi era pasara sacra a Herei, creata de zeita in amintirea credinciosului Argus, cel cu 100 de ochi, omorat de Hermes pe cand o pazea pe muritoarea Io. Este una dintre cele mai semnificative legende cu referire la Hera. Trasura Herei era trasa de doi pauni iar rotile ei aveau 8 spite. Sa fie paunul misterioasa pasare albastra a fericirii?

Io insemna „luna” si era fiica primului rege din Argos, Inachus, considerat o zeitate a raului cu acelasi nume, nascut din titanii Okeanos si Thetys si al oceanidei si surorii sale Melia. Io era una dintre preotesele Herei. A fost cunoscuta si ca „virgina cu coarne”, prin asocierea cu luna noua dar si datorita faptului ca Zeus, indragostindu-se de ea, ar fi transformat-o intr-o vitea complet alba ca s-o ascunda de sotia sa. Hera insa i-a cerut-o in dar, a legat-o in templul sau Heraion din Argos si l-a pus pe uriasul Argus Panoptes s-o pazeasca. Panoptes insemna „atot-vazatorul”. Acest atribut mai era asociat deopotriva cu Helios si cu Zeus. Specialistul german in mitologia greaca, Walter Burkert (2 feb 1931, varsator) observa ca puterea si ordinea din orasul Argos erau intrupate de Argus, acest domn al turmei cu 100 de ochi, care dadea si numele tinutului.

Zeus insa l-a trimis pe Hermes sa o elibereze pe Io si acesta, deghizat in pastor, l-a adormit cu vraji pe Argus si l-a ucis cu o piatra, infaptuind prima varsare de sange din noua generatie de zei olimpieni. In semn de recunostinta pentru credinta si sacrificiul lui, Hera a luat ochii uriasului si a decorat cu ei penajul pasarii sale favorite. Iar Io a ratacit prin lume, fugind de razbunarea zeitei pana a ajuns in Egipt, unde Hera i-a permis lui Zeus sa-i restaureze forma umana, cu conditia sa nu o mai vada niciodata. Acolo el a incoronat-o ca zeita-regina. Din relatia lor s-au nascut un fiu si o fiica, Epaphus si Keroessa, stramosii mai multor generatii de regi si eroi, de la Perseus, Belus, Aegyptus, Danaus, Europa, Minos si Rhadamanthus (regii din taramul lui Hades), pana la Heracles. Egiptenii o venerau pe Isis si sub forma unei juninci albe, identificata cu Io.

Horele
3 ipostaze ale zeitei mame erau venerate ca personificari ale lunii, in calitate de agent al timpului: Hebe, Hera si Hecate, luna noua, luna plina si luna batrana sau virgina primaverii (tineretea eterna), mama verii si batrana distructiva care recolteaza roadele toamnei.

Intr-una dintre etimologii Hera era asociata cu sezoanele, denumite Horai, venerate in orasul Herei, Argos. Dupa Karl Kerenyi Horae insemna „momentul potrivit”. Erau cunoscute in 3 aspecte principale: Thallo (cea care aduce inflorirea, protectoarea tinerilor), Auxo (cea care face sa creasca) si Carpo (ofilirea sau recoltarea) sau Eunomia (zeita ordinii si conduitei), Dike (justitia) si Eirene (pacea). In alte variante, mai putin cunoscute, apareau in numar de 12, la fel ca orele zilei de la rasarit la apus si marcau momentele importante de activitate:
Auge, prima geana de lumina
Anatolia, rasaritul
Musica, prima ora de muzica si studiu,
Gymnasia, ora de educatie si exercitiu,
Nympha, ora de baie,
Mesembria, amiaza,
Sponde, bauturile de pranz,
Elete, rugaciunile, prima ora de dupa-amiaza,
Aktê, mancaruri si placeri, a doua ora a dupa-amiezii,
Hesperis, inceputul inserarii,
Dysis, apusul,
Arctus, cerul noptii

Horele erau insotitoarele lui Dionysus, Pan, Apollo si ale Herei, Afroditei si Persephonei.

Zeita familiei
Cand Zeus s-a indragostit de sora sa Hera si a vrut sa o ia de sotie, ea l-a refuzat initial. Atunci, folosindu-se de empatia zeitei pentru animale, a incercat sa-i castige bunavointa sub forma unui cuc suferind de frig in fata ferestrei ei. Fiindu-i mila de pasare, Hera l-a luat sa-l incalzeasca la san iar Zeus a profitat de apropiere, si-a reluat forma umana si a violat-o. Asa ca de rusine, zeita a acceptat casatoria cu el. Dar la fel de mult cum isi iubea sotia, Zeus iubea si aventurile si nu scapa nici o ocazie sa o insele deopotriva cu zeite, nimfe sau muritoare; deghizandu-se, rapindu-le sau pacalindu-le, a produs o multime de copii inafara casatoriei, fiind tatal a numerosi zei si eroi. Hera avea o natura geloasa si razbunatoare, urmarindu-l si pedepsindu-l pe sotul ei pentru numeroasele sale infidelitati. Enyo, zeita razboiului si Eris, zeita razbunarii au fost fiicele Herei cu Zeus.

Din frustrarea de a se simti mereu tradata, Hera a nascut ea insasi, singura, mai multe progenituri fara tata, care reprezentau de fapt aspecte diferite ale identitatii ei: He-be, zeita tineretii, Ares (Hera inversat unde H este inlocuit cu S) zeul focului razboinic si He-phaistos, zeul mestesugar al focului si Eileithyia, zeita nasterii.

Dintre acesti copii fara tata, Hephaestus a avut o istorie interesanta. Nasterea lui a fost o consecinta a geloziei Herei pe Athena, fiica din capul lui Zeus. Dar copilul rezultat era urat si diform, asa ca Hera, furioasa, l-a aruncat din Olimp, fiindu-i rusine sa-l recunoasca. In ciuda diformitatii sale, Hephaestus era deosebit de inteligent si priceput in mestesugurile focului. Si ca sa se razbune pe Hera, i-a faurit un minunat tron pe care odata ce s-a asezat nu mai putea sa-l paraseasca. Desi implorat de toti zeii sa-si elibereze mama, nu a putut fi induplecat pana cand Dionysus, imbatandu-l, l-a convins sa faca o intelegere, primind el, cel mai urat dintre zei pe cea mai frumoasa zeita de sotie, pe Afrodita. Zeii focului razboiului si mestesugurilor, Ares si Hephaestus, chiar daca par atat de diferiti intre ei – Ares, strategul genial si iubitul favorit al Afroditei, avea un fizic perfect, in timp ce fratele sau, sotul dispretuit al Afroditei, era etalonul urateniei – erau totusi 2 fete ale aceleiasi entitati energetice. In Odiseea, insusi Zeus se referea fara echivoc la Ares ca mincinosul cu 2 fete, cel mai urat dintre zei, nascut de Hera fara un tata cunoscut, aruncat sub zeii cerului stralucitor. In astrologie Ares-Marte il asimileaza pe Hephaestus iar cei doi impreuna, strategul luptator si mestesugarul inventiv, reprezinta capul sau lana de aur cu puterea inteligentei creatoare. Daca in mitologie pareau uneori antagonici fata de domnul Zeu-Jupiter, simbol al zburdalniciei inimii schimbatoare, vesnic indragostit de noi frumuseti, era pentru ca mama lor, Hera-Sufletul, pacalita si atrasa intr-o casnicie conflictuala, fusese in mod repetat tradata de sotul ei celest. Spiritul lui Zeus intruchipa chiar arhetipul sotului si iubitului duplicitar, viclean si mincinos, ascuns sub masca fermecatoare a virilitatii protective.

Originea caii laptelui
Se spune ca Hera ar fost pacalita, fie de Hermes fie de Athena, sa-l alapteze pe Heracles, fiul lui Zeus si al muritoarei Alcmene iar cand si-a dat seama cine era copilul l-a aruncat de la san si laptele sau a tasnit in ceruri formand un vartej stralucitor. Astfel calea laptelui simboliza sursa de unde stropii de suflete (praful de stele) coborau in lume.

Originea ingerilor
Prima progenitura a Herei cu Zeus a fost Angelos sau Angelia, o figura obscura a mitologiei grecesti. In greaca angelos insemna mesager divin. Dupa Theocritus, ea a fost crescuta de nimfe si, la un moment dat, a furat mirul mamei sale (uleiul parfumat) si l-a daruit Europei. Ca sa scape de mania zeitei, s-a ascuns printre oamenii care purtau un mort astfel ca Zeus i-a insarcinat pe cabeiri („cei mari”) s-o purifice de pacat. Cabeirii erau copiii lui Hephaestus si ai nimfei Cabeiro, fiica batranului marii Proteus, zeul cu multe infatisari; numele lor ar fi provenit etimologic din sumeriana, din kabar cupru sau hitita, „inafara legii”, indicand origini stravechi, pre-grecesti. Se credea ca ar fi fost fiinte amfibiene, crabi, cu clesti in loc de maini, cu ajutorul carora prelucrau metalele in foc. Acestia au scaldat-o in apa lacului mlastinos Acherusia, format de raul plangerii, Acheron din taramul mortilor; Angelos a ramas de atunci in lumea de dincolo, fiind identificata, ca ipostaza pre-olimpiana, cu Hecate, tripla zeita a lunii care lumina drumurile calatorilor in tinutul intunecat cu facliile ei si, la fel ca Hermes, asigura legatura dintre lumea de sus si cea de jos. I-a fost atribuit epitetul katachthonia, „din lumea de jos”, de unde provine si termenul de catatonie (kata, jos, tonos, tensiune).

Hera contra Are(h)s
Printre multiplele sale intrigi razbunatoare, Hera s-a aflat si la originea razboiului troian, in care a intervenit in mod constant; in ciuda interdictiei lui Zeus, l-a adormit pe sotul sau cu ajutorul lui Hypnos pentru ca zeii sa se poata amesteca fara frica in conflictele muritorilor. Episodul a fost numit in Iliada „Dios apate”, amagirea zeului, in care Hera l-a ademenit si sedus pe Zeus intr-un nor auriu pe muntele zeitei mamei, „Ida”. Insusi tatal zeilor a fost ascuns si crescut de Amalthea intr-o PESTERA (pantecele matern) de pe Muntele Ida. In Anatolia, marea mama arhaica Cybele, identificata cu Rhea, era denumita „Mater Idaea”. Grecescul Idaea sau Idaia (munte impadurit) a devenit in latina „idea”, ca arhetip al formei perfecte a gandului. Surprinzator, sintagma „muntele lui Venus” s-ar putea sa aiba aceeasi origine. Hera sustinea asadar armata acheilor, in timp ce fiul ei Ares era de partea troienilor; Hera contra Are(h)s. Si asta pentru ca marul de aur din propria ei gradina fusese daruit de Paris Afroditei, in schimbul Elenei, cea mai frumoasa dintre muritoare. Astfel cei doi iubiti au cauzat izbucnirea celui mai lung si distructiv razboi al antichitatii, timp de 9 ani. Paris insemna „roata” (destinului) iar Helena provenea din zeita lunii Selena (din nou substituirea lui S cu H) si insemna „torta” sau „flacara”. Flacara lunii care invarte roata destinului.

Zeii sunt stramosii si profesorii nostri, in bine sau in rau. Hera a fost cel mai mare dusman al lui Heracles si prin aceasta si cel mai puternic invatator al lui. I-a indus o criza de nebunie in care si-a ucis familia, dupa care l-a urmarit timp de 12 ani de penitenta in care s-a confruntat cu munci imposibile pana si-a castigat statutul de (H)eros sau maestru etern printre astrii si „gloria sufletului” nemuritor. Zeii manipulau omul prin emotii canalizate de luna, mesagera sufletului si prin ganduri canalizate de Mercur, mesagerul spiritului. Zeus personifica spiritul iar sora si sotia sa Hera sufletul. Spiritul ar fi trebuit sa fie perechea fidela si protectorul sufletului si in loc de asta l-a violat, mintit si inselat, cauzandu-i rusine, gelozie si razbunare. Heracles personifica omul nascut din focul spiritului si pamant, hranit cu laptele stelar al sufletului si supus la incercarile sortii pentru a invata sa se ridice deasupra conditiei de muritor si sa acceseze starea superioara de zeu.

“No self is of itself alone. It has a long chain of intellectual ancestors. The “I” is chained to ancestry by many factors …This is not mere allegory, but an eternal memory.”
Nici un sine nu este de unul singur. Are un lung sir de stramosi intelectuali. „Eu”-l este inlantuit de ancestral prin multe fire… Aceasta nu este o simpla alegorie ci o vesnica amintire.
Erwin Schrodinger (fizician si filozof austriac, laureat al Premiului Nobel, autor al cartii „Ce este viata? Spirit si materie”, 12 aug 1887, leu)

But thought’s the slave of life, and life Time’s fool,
And Time, that takes survèy of all the world,
Must have a stop.
Dar gandul este sclavul vietii, si viata e nebunul Timpului
Si Timpul, care controleaza intreaga lume,
Trebuie sa poata fi oprit.
William Shakespeare (presupus aprilie 1564, berbec), Henry IV, Partea I, Act V, scena iv

Daca inlocuim termenul de lume subpamanteana cu mai logica lume „de dedesubt”, sau „de sub cerul” lui Zeus, unde sufletul fecioarei a fost rapit de domnul mortii, primul fiu al Timpului, regatul lui Hades luminat de facliile lunare ale lui Hecate si flacarile raului de foc al soarelui care „se invarte in jurul pamantului” (PLAT?), strabatut de apele durerii, uitarii si urii, unde plopii si salciile isi leapada fructul inainte de vreme, ar putea descrie chiar PLANETA pe care ne aflam. In fata intrarii traiau durerea, nelinistea, bolile, batranetea, frica, foamea, somnul, agonia si moartea, alaturi de vinovatia pentru placeri. Dincolo de prag se aflau razboiul, furiile (erinies) si razbunarea (eris). In apropierea portilor mai multi monstrii pazeau iesirea: centauri (fortele animalice din om), gorgone (monstrii mentali), hidra din Lerna cu multe capete (dorintele de avere), harpiile (parazitii inimii) si (c)himera (iluziile). In mijlocul tuturor se inalta un ulm in care vise false erau agatate sub fiecare frunza. Fioros tablou dar nimic din ce sa nu se regaseasca si in aceasta realitate! Infernul zeului invizibil era chiar aici, in mijlocul nostru!

Lumea de dincolo era impartita in mai multe regiuni:

1. Tartarul era descris ca fiind atat de departe de pamant pe cat era pamantul sub cer. Noaptea era turnata in 3 randuri in jurul lui iar deasupra lui cresteau radacinile pamantului si ale marii nerecoltate (panza freatica subpamanteana?). Acolo erau inchisi titanii (fortele naturii) si cei mai pacatosi dintre muritori.

2. Campurile crinilor unde sufletele obisnuite si indiferente, cele mai numeroase, traiau o existenta monotona, dincolo de bine sau rau.

3. Campurile tristetii pentru cei care si-au irosit viata intr-o dragoste neimpartasita, ca Phaedra „cea stralucitoare” indragostita de Hipollytus, fiul sotului sau Theseu, care a respins-o.

4. Insula fericitilor, Elysium, rezervata semi-zeilor si eroilor alesi de zei sa traiasca o existenta binecuvantata si fericita, sa nu munceasca si sa se delecteze numai cu ce le aducea bucurie. In miturile grecesti se mentiona explicit ca cei apropiati de zei erau admisi acolo, mai degraba decat cei neprihaniti sau merituosi!

5. Si in sfirsit Insula Norocosilor (Fortunate), pentru cei care, dupa ce au fost binecuvantati sa se renasca de 3 ori si sa traiasca de 3 ori in Elysium, primeau dreptul la o viata eterna in paradis.

3 fii ai lui Zeus erau adminstratorii si judecatorii acelei lumi: Minos, Rhadamanthis si Aeacus. Ei au creat legile care guvernau acolo, dupa care judecau faptele sufletelor mortilor in asa fel incat sa NU primeasca recompense pentru buna purtare si nici sa nu fie pedepsiti pentru faptele rele.

Aeacus era fiul lui Zeus si a insulei Aegina, care detinea cheile lumii de jos si judeca sufletele oamenilor din Europa. Rhadamanthis era fiul lui Zeus si al Europei, rapita de Zeus sub forma unui taur alb; domnea in Elysium si judeca sufletele oamenilor din Asia iar fratele sau Minos era judecatorul suprem. Taurul alb care nu a fost sacrificat pe altarul lui Poseidon s-a imperecheat cu Pasiphae (luna), sotia lui Minos, si aceasta a dat nastere monstruosului si crudului Minotaur. Numele lui Rhadamanthis provenea din “bagheta” sau “profet” si “invincibil, nemaiauzit” sau “cuceritor cu putere mare”. Numele Minos semnifica “rege” sau “ascet” si era identificat cu Manu al indienilor, parintele umanitatii. Era portretizat ca un tiran crud si fara inima, care folosea tinerii atenieni pentru a hrani Minotaurul.

Recunoasteti ierarhia nedreapta din realitatea noastra in aceste descrieri? Este posibil ca in varful ei sa se afle 3 entitati obscure aflate in serviciul zeilor? Sunt ilustrate pe bancnota de 1 dolar in triunghiul cu varful in sus (observati ca este plat spre deosebire de partea de jos in 3D) cu ochiul interior al lui Horus (granita acestei lumi) situat la distanta de trunchiul de piramida de sub el, ce reprezinta straturile societatii umane.

Hermes conducea sufletele in casele lor din regatul lui Hades cu bagheta sa de aur, deci prin magie!

Imnul lui Homer descria rapirea fecioarei Kora in infern astfel:
Va cant acum despre mareata Demeter, cu parul ei frumos
Si despre fiica sa Persephone, cu picioarele minunate
Pe care Zeus a lasat-o sa fie despartita
De gradina mamei ei, de prieteni si flori – mai ales de Narcisa
Crescuta de Geea sa o incante pe tanara fecioara
Ca o favoare facuta lui Hades cel sumbru.
Aceasta floare i-a uimit pe toti cu sute de muguri
A facut sa zambeasca pana si cerul.
Cand fecioara a atins-o vrand sa culeaga o asemenea frumusete
Pamantul s-a deschis si Hades a tasnit,
Fiul lui Cronos a luat-o cu forta in caleasca lui de aur
Si a dus-o in locul din care cei multi nu puteau sa mai plece.
Persephone a strigat si-a chemat tatal in ajutor, cel atotputernic din inalt
Dar Zeus a permis ca aceasta sa se intample
Statea asezat in templul sau fara sa auda nimic
Primind sacrificiul oamenilor care il implorau!

Narcisa, floarea mortii, cum am vazut, avea proprietati psihedelice, fiind supranumita de Sofocle „cununa zeilor infernali”. La greci, sufletul era identificat cu Psyche, de asemenea eroina unei transe si a unui ritual de trecere, purtata pe aripile vantului de la rasarit, Zephyr. Si ca o incercare pentru a redobandi iubirea lui Eros („iubirea iubirii”), ea a trebuit sa coboare in lumea lui Hades si sa aduca pentru Afrodita cutia de frumusete a Persephonei. A fost sfatuita cum sa-si indeplineasca sarcina de un turn magic vorbitor! La intoarcere, coplesita de curiozitate, a deschis cutia si a cazut intr-un somn infernal din care a fost trezita de Venus cu ajutorul ambroziei, hrana zeilor care i-a conferit imortalitate!

Ambrozia, infringerea mortii
Unii etnobotanisti moderni, ca Danny Staple, asociau ambrozia cu ciuperca halucinogena Amanita muscaria: „era hrana zeilor, ambrozia lor iar nectarul era sucul extras din ea”. A fost inlocuita mai tarziu, in ritualurile religioase crestine, cu painea si vinul sacramentale.

W. H. Roscher credea insa ca ambrozia si nectarul erau produse din miere, pentru ca in spatiul egean mierea fermentata, miedul, a precedat vinul ca enteogen iar unele zeitati minoice, ca Merope, cea mai mica dintre Pleiade, erau reprezentate cu fete de albina. La cei care consumau ambrozie, sangele nemuritorilor le curgea prin vene. Atat ambrozia cat si nectarul emanau mirosuri puternice si puteau fi utilizate ca parfum. Homer spunea ca era folosita si la imbracaminte, unguente, podoabe pentru par sau chiar la sandalele zeilor. In Odiseea lui Homer, nimfa Calypso, „cea care ascunde sau inseala” si l-a retinut pe Ulise din drumul sau pentru 7 ani, ar fi umplut o masa cu ambrozie adusa de Hermes si a amestecat-o cu un nectar rosu pe care Hermes l-a baut. Aceste descrieri sugereaza ca de fapt ar putea fi vorba de ambra cenusie, fabricata in intestinul casalotilor si eliminata in mare prin voma, care, ajunsa pe plaja, sub influenta soarelui forma bulgari pietrosi cu un parfum placut de mosc. Esenta de ambra este un ingredient foarte scump folosit astazi in industria parfumurilor. Daca luam insa in considerare referintele lui Homer cu privire la multiplele utilizari, care mentioneaza in plus ca era adusa in Olimp de porumbei, ar mai putea fi vorba de ambra aurie sau chihlimbar, rasina care se formeaza pe trunchiul copacilor.

Ambrosia, nimfa aducatoare de ploaie, a fost ucisa de Lycurgus din Tracia, rivalul lui Dionysus si transformata de zeu in VITA DE VIE. Asadar nectarul rosu ar putea fi de fapt vinul. Hebe, „tineretea”, zeita conceputa de Hera singura, cand a mancat o salata la masa cu Apollo, era responsabila cu hrana nemuririi pentru olimpieni.

„Ignorance is the curse of God; knowledge is the wing wherewith we fly to heaven.”
Ignoranta este blestemul lui Dumnezeu; cunoasterea este aripa cu care zburam spre cer.
William Shakespeare

Prin urmare, intrarea si iesirea din regatul zeului nevazut puteau fi infaptuite numai pe calea magiei si cu ajutorul unor substante secrete cu proprietati psihedelice. De aceea Hermes, zeul alchimiei si al magiei si Hecate, zeita lunara a vrajitoriei erau pazitorii trecerilor si calauzele calatorilor in acea lume. Hypnos, „somnul”, era fratele geaman al lui Thanatos si locuia impreuna cu el in taramul de jos. Iar Pasitheea, „relaxarea, meditatia, halucinatia”, cea mai tanara dintre gratii, era sotia lui.

Suntem vrajiti de ochiul hipnotic al sarpelui mitic si toate simbolurile acestei realitati nu fac decat sa ne mentina in starea de profunda transa colectiva. Vedem o trecere de pietoni, un semn interzis, o pardoseala ca tabla de sah, caduceul medicilor sau logo-ul unei companii ca pe simple banalitati, fara sa fim constienti de mesajele subliminale manipulatoare pe care le emana. Iata de ce era atat de important pentru conducatori ca oamenii sa-si piarda cunoasterea si credinta in magie si, ca niste victime neavizate, sa fie totodata incapabili sa recunoasca simbolurile magice care actionau asupra lor; pentru ca era si cheia care le putea descuia portile infernale, eliberandu-i. Alice care cadea prin gaura de iepure in tara minunilor si patrundea de cealalta parte a oglinzilor, la fel ca Narcis care isi admira imaginea in oglinda apei pana s-a confundat cu ea, sunt minunate povesti revelatoare despre aceasta lume paradoxala, narcotica si iluzorie. Lewis Carroll (27 ian 1832, varsator) nu a ales intamplator acest nume; Alice provine din anticul „Aletheia”, eonul adevarului!

Va intrebati ce putem face cand suntem inconjurati din toate partile de oameni adormiti si de semnale care pulseaza neincetat in capetele noastre? Primul pas ar fi sa constientizam ca suntem intr-un vis colectiv indus prin magie. Urmatorii, sa invatam sa ne protejam si sa ne trezim. Visul constient ar fi una dintre cheile de control. Visam ca ne nastem, traim si murim, cand de fapt nu facem decat sa ne invartim intr-un labirint ca o bucla temporala inchisa, ascunsa de apele uitarii. Conform miturilor stravechi, pamantul plat (PLANETA), inchis sub bolta cereasca instelata era inconjurat de un zid urias de gheata. Trupul eonului intelepciunii, Sofia, a fost atras in abis (taramul de jos) cu ajutorul luminii ei (sufletul) rapite de Horos iar constiinta ei divizata a fost ametita sub vraja agoniei mentale (narcissus).

Am ezitat sa public aceasta neobisnuita interpretare dar, pana la urma, fiecare poate alege in ce crede. Atat de multe false informatii ne sunt servite in forma religiei, stiintei sau filozofiei, ca sa ne confuzeze, atatea secrete si deformari sunt invaluite in obscuritate incat este aproape imposibil sa discerni adevarul de minciuna. Iar miturile sunt niste alegorii care ne-ar putea reaminti cunoasterea interzisa. Cuvantul secret provine din latinescul „secretus” derivat din „secernere” si insemna a separa sau a cerne.

„Hell is empty and all the devils are here.”
Iadul este gol si toti demonii sunt aici.
William Shakespeare

Botezul mortii prin credinta! “Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa mi-a zis: “Acela peste care vei vedea Duhul coborandu-Se si oprindu-Se este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant.” Ioan 1-33

Se spune ca in timpul nuntii lui Cronos cu Rhea, Nix, noaptea intunecata (care se ivise din haos) hotarandu-se sa-l razbune pe Uranus, a nascut din bezna niste odrasle infricosatoare:
– Eris, discordia
– Nemesis, razbunarea
– Apate, care avea puterea de amagire si inselatorie
– Ker, nimicirea
– si gemenii Hipnos, somnul cu vise si fantasme, si Tanatos, moartea

Asa a inceput domnia lui Cronos, contra cronometru! Timpul s-a divizat apoi, a conceput 3 perechi de zei (F/M), pe care mai intai i-a inghitit, cu exceptia celui mai mic si apoi i-a scuipat: Hestia si Hades (foc, aer), fecioara si strainul/trecutul, Demetra si Poseidon (pamant, apa), batranul marii si batrana pamantului/viitorul, Hera si Zeus (aer, foc), mama si tatal/prezentul. Ordinea in care s-au nascut a fost: Hestia, Demeter, Hera, Hades, Poseidon si Zeus. Va intrebati de ce au fost create in timp mai intai aspectele feminine si masculine de la trecut (fecioara, strainul/necunoscutul) spre viitor (batrana pamantului, batranul marii)? Pentru ca ele contineau multimea tuturor posibilitatilor care puteau fi experimentate si cunoscute, ampla tesatura a mintii universale, dar numai prezentul (mama, tatal) bazat pe libera alegere a protagonistilor determina ca unele potentiale sa se manifeste iar altele nu. Semnificativ este si ca atunci cand Cronos si-a regurgitat copiii a facut-o in ordine inversa: Poseidon, Hades, Hera, Demetra si Hestia. Adica s-au intors in timp de unde au plecat si circuitul s-a inchis la fel cum a fost initiat. OroBorO, sarpele care si-a inghitit coada. Torul lumii in care mama si tatal isi lumineaza firul vietii cu faclia sufletului navigand fara sfarsit prin oceanul de optiuni, apasand neincetat butonul on/off, aprinzand si stingand rand pe rand scene dintr-un scenariu obscur pana vor reusi sa descopere varianta castigatoare, care sa-i scoata la liman. Bingo!

Triada masculinitatii. Batranul, tatal, strainul
Cele 3 progenituri corupte ale Timpului – Cronos, de natura masculina, au fost consacrate si divinizate de Om ca autoritati exterioare supreme:
1. Zeus, zeul suprem al focului (Jupiter), domnul cerului, stapanirea prin manipularea mintii,
2. Poseidon, zeul apei (Neptun), domnul pamantului, posedarea prin manipularea credintei si
3. Hades, zeul „nevazut” al aerului (Pluto), domnul taramului subpamantean al spiritelor mortilor, dezintegrarea trupului prin acceptarea condamnarii la moarte.

Semnul crucii cu primele 3 degete peste inima este un juramant de credinta prin care se cedeaza puterea acestor zei, nici nu conteaza cum ii denumim: punctul din frunte corespunde lui Zeus si sigileaza creierul superior, clarvederea (intelegerea), punctul de sub stern corespunde lui Poseidon si sigileaza inteligenta emotionala, punctul de pe umar corespunde duhului nevazut al lui Hades (sadic invocat ca „duhul sfant!”), sigileaza vointa si certifica supunerea in fata mortii iar amen este semnatura si confirma pactul astfel incheiat cu „asa sa fie”. Chiar daca nu intelegem esenta ritualurilor pe care le facem, nu inseamna ca ele isi pierd efectele, ba dimpotriva, devin mai eficiente din cauza inconstientei practicantilor. Este sigiliul care inchide puterea personala si deschide intrarea entitatilor exterioare.

Poseidon, fratele cel mare
Numele sau provenea din „posis” domn si „da” pamant si poseda pamantul, la fel cum apa il patrunde si il fertilizeaza. Taurul si delfinul erau animalele sale sacre. Afrodita-Venus s-a nascut din spuma efemera a valurilor lui Poseidon insamantata de Uranus-cerul cand a fost castrat de Cronos-timpul, iar zodia taurului (simbol al zeului marii) pe care o patroneaza este definita de verbul „a avea”. Nimic nu este intamplator in mitologie; nume, locuri, personaje, naratiuni sunt legate intr-o coerenta logica pentru cine o cauta, vrea sa o observe si sa o inteleaga. Poseidon-Neptun ne pescuieste prin credinta, in casa pestilor.

Apelativele de „sotul mamei pamant”, „cel care cutremura pamantul” sau „domnul cailor” isi au originea in legenda iubirii pentru sora sa Demeter. Se spune ca a urmarit-o sa o posedeze dar zeita a fugit, s-a transformat intr-o iapa si s-a ascuns intr-o herghelie. Poseidon a gasit-o si, devenind armasar, a capturat-o. Din relatia lor s-a nascut Arion, EMOTIA, calul vorbitor atat de rapid ca „nu exista om sa-l poata prinde” (Homer, Iliada).

Sotia lui Poseidon era oceanida Amphitrite, „cea de a treia care inconjoara”, fiica titanilor Oceanus si Thetis sau, in alta versiune, a batrinului marii Nereus si a nereidei Doris. Pindar o numea „zeita arborelui auriu”, simbol al axei lumii iar Homer „cea care murmura”. Triton, mesagerul marii cu corp de sirena, era fiul lor. Sirenele cu voci seducatoare atrageau calatorii spre moarte cu cantecul lor irezistibil. Mitica insula a Atlantidei era domeniul lor. Poseidon a avut o multime de copii, cu muritoare cat si cu nimfe sau zeite, unii dintre ei rezultati in urma unor violuri.

Emblema si arma lui era tridentul cu 3 tepuse, simbol al trinitatii (spatiu/materie, timp/informatie, sursa/energie sau minte, spirit, suflet), si se spunea ca servea puterii lui de control; il folosea la pescuit, la creatia entitatilor din apa, la generarea furtunilor si a cutremurelor de pamant. Motivul pescarului de suflete apare in multe mituri din antichitate pana in evul mediu, de la Christos la epopeea Graalului. Insasi epoca astrologica pe care o incheiem este considerata „era pestilor”, in care „botezul apei”, prin spalarea capului si a fruntii in dreptul celui de al 3-lea ochi, consacra puterea emotiilor asupra gandirii, indepartarea clarvederii si coruperea intelepciunii prin falsele credinte. Si va fi urmata de era varsatorului, a cunoasterii universale transpersonale.

Poseidon aparea ca o entitate furioasa, lacoma, cruda, cu toane, violenta si foarte razbunatoare cand nu era multumit. Hranit cu emotii inferioare declansa forte distrugatoare impresionante. Majoritatea eroilor s-a confruntat cu puterea lui autoritara si invaziva. Si chiar daca nu-i mai spunem pe nume, acest egregor continua sa produca dezastre in lume, de cate ori il incarcam negativ. Daca va intrebati care este cauza vremii derutant de capricioase, a calamitatilor tot mai devastatoare, este cazul sa indreptati degetul spre propriul buric, de unde Poseidon isi extrage lacom si perseverent elixirul vietii. In plus, din punct de vedere astrologic Neptun este in domiciliu pana in 2026, in Pesti, si, prin urmare, deosebit de puternic. Nu scapati caii emotiilor de sub control caci ne vor calca pe toti in picioare.

Alte ispravi ale lui Poseidon
Impreuna cu Euryale, „cea care sare/calatoreste departe” l-a creat pe giganticul Orion, temutul vanator care fusese inzestrat de tatal sau cu abitilitatea de a pasi pe valuri! Dupa ce a amenintat ca va vana toate bestiile pamantului, Geea a trimis un scorpion urias sa-l omoare iar Zeus i-a imortalizat pe amandoi in constelatii.

A violat-o pe Meduza (numele ei echivala cu „regina”) in templul Atenei, zeita intelepciunii care, ca pedeapsa, a transformat-o intr-un monstru cu serpi in loc de par, care impietrea pe oricine o privea in ochi. Dupa ce Perseu „distrugatorul” a omorat-o, din gatul ei au iesit Chris-aor, omul de aur, simbol al desavarsirii intelepciunii si Pegas, calul alb inaripat, simbol al puritatii emotiilor dar capul ei destrupat si-a mentinut puterea de pietrificare, simbol al mintii violate; se spunea ca l-ar fi transformat pe insusi titanul Atlas intr-o stanca; a fost in cele din urma incorporat in scutul Atenei.

Hades, strainul nevazut
Era zeul mortii, primul dintre fiii timpului dar ultimul varsat in creatie, si conducea imensul imperiu subpamantean al spiritelor strabatut de raurile durerii, plangerii, agresivitatii, uitarii si urii. Purta pe cap o casca ce-l facea invizibil. Planeta PITICA Pluto, corpul lui astral, a fost descoperita abia in 1930, pana atunci fiind intr-adevar necunoscuta.

Arma lui Hades era furculita cu 2 tepuse (dualitatea) cu care sfarama tot ce-i statea in cale sau ii displacea iar gardianul sau era Cerberus, cainele cu 3 sau, dupa Hesiod, cu 50 de capete. Trasura sa infricosatoare era trasa de 4 cai negri.

Cel mai important mit care-l privea pe Hades descria rapirea Persefonei, care la inceput purtase numele de Kore, „fecioara”. Se pare ca Zeus i-ar fi sugerat ca numai in acest fel putea dobandi o sotie si regina a regatului sau. In Imnul homeric inchinat lui Demeter, Helios i se adresa astfel:

„Aidoneus (sau Aides, formele initiale ale numelui lui Hades) nu este un sot neputincios in randul zeilor fara de moarte pentru fiica ta, fiind si propriul tau frate, nascut din aceeasi spita; a fost onorat sa primeasca a 3-a parte a lumii, atunci cand s-a facut imparteala si a fost inscaunat domn al tuturor tinuturilor in care locuieste.”

Adonai avea chiar semnificatia de domn. Desi numele lui starnea frica si avea puternice conotatii negative, Hades era portretizat mai degraba ca o entitate neutra decat propriu-zis rea, rece si inflexibila, care tinea sa i se respecte legile. O singura data a manifestat mila, atunci cand Persefone, impresionata de cantecul lui Orfeu, l-a rugat sa o elibereze pe Euridice. Altfel, nu era deloc interesat de lumea de deasupra, singura lui grija fiind ca nici unul dintre spiritele capturate sa nu poata parasi regatul mortilor. Personalitatea sa insa, in comparatie cu a altor zei, era destul de enigmatica, grecii nu vroiau sa-i atraga prea mult atentia, preferind sa se tina cat mai departe de el. Cei vii nu erau grabiti sa-l intalneasca. Chiar si pronuntarea numelui sau stirnea frica si de multe ori era inlocuit cu un eufemism, ca de exemplu „cel bogat” (Pluto), asta pentru ca toate metalele pretioase proveneau de pe domeniul lui de sub pamant. Sofocle se referea de asemenea la sumbrul Pluto care „se imbogatea pe seama suspinelor si lacrimilor noastre”. Mai era numit si Zeus Clymenus (“faimos”), Polydegmon (“care primeste mult”) sau Zeus Eubuleus (“bunul sfatuitor” sau “bine intentionat”). Cand grecii il invocau pe Hades, loveau cu palmele in pamant, pentru a fi siguri ca vor fi auziti.

In Iliada, Agammemnon intreba retoric „De ce ne-am osteni cu Hades mai mult decat cu oricare alt zeu, daca nu pentru ca este atat de dur si neinduplecat?” Si totusi, desi aspru, crud si nemilos, Hades nu era considerat malefic, ci drept. Aparent, nu era totuna cu moartea, Thanatos, o divinitate cu aripi invelita in intuneric; insa el mai purta si numele de Hesperos Theos, “zeul întunericului”, prin urmare Thanatos nu era decat inca o deghizare sub care zeul nevazut se ascundea.

Plantele sale sacre erau narcisa si chiparosul iar animalele care-l insoteau, inafara de caine, erau SERPII. Sursele clasice ale mitului sustineau ca Hades s-ar fi transformat in sarpe cand a rapit-o pe Persefona si ca Zagreus, PRIMUL Dionysus, ar fi fost de fapt fiul lui Hades in ipostaza de Zeus Eubuleus si de aceea a fost confundat cu Zeus Olimpianul. Sa fie vorba de o mai veche versiune a caderii Omului din Paradis prin intermediul rapirii si coruperii FECIOAREI? Sa fie lumea lui Hades chiar cea in care traim in suferinta, plingere, agresivitate, uitare si ura? Lumea mortilor vii? Pestera umbrelor lui Platon sau, mai nou, realitatea holografica? O lume creata din NIMIC, unde domnea moartea si judecata violata de emotii? Unde Dumnezeu era NEVAZUT si NEAUZIT (Perse-fona, „cea care distruge sunetul”)? Ca sa ajunga in imparatia lui Hades eroii trebuiau sa traverseze oceanul, insotiti de vantul de nord, Boreas. Zeul vantului inghetat din Nord era reprezentat ca un batran inaripat, cu parul si barba tepoase, acoperit de o ampla mantie valurita si cu serpi in loc de picioare. Sa fie miticele orasele subpamantene, Agartha si Sambhala sau Hyperboreea, de „dincolo de vantul de nord” in viziune antica, sediul din care Hades cel nevazut isi administra supusii? Si daca ar fi asa, ar trebui ca orice frica sa fie vindecata, pentru ca mai jos de aici nu am avea unde cobora! Singurul lucru care ar mai ramane de facut, ar fi sa urcam in lumina constiintei!

Ar putea fi Kore, fiica lui Demeter, batrana mama, o personificare a sufletului pamantului rapit de moarte, atras an de an inapoi in infern cu ajutorul semintelor de rodie, fructul iubirii, care simbolizeaza celulele rosii din sange? Hecate, cu facliile ei lumina drumurile in acel taram, si personifica luna cu cele 3 fete ale ei! Iar raul de foc, Phlegethon, „flacari de foc”, pe care Platon il descrie ca fiind “un curent de foc care se invarte in jurul pamantului si curge in adancurile Tartarului”, sa fie insusi soarele? Tartarul era inchisoarea titanilor, primii zei nascuti dintre pamant si cer, Geea si Uranus. Ei au fost conceputi in perechi gemene 6 F/ 6 M si, la fel ca eonii dodecadei creati de Anthropos si Ecclesia, ar putea personifica cele 12 arhetipuri zodiacale. Persefona isi impartea existenta intre lumea zeilor de deasupra si cea a spiritelor moarte de dedesubt. Straniu, ca sa folosesc vorba favorita a lui Malanga!

Heraclit considera ca Hades si Dionysus erau unul si acelasi zeu, care si-a insusit esenta indestructibila a vietii (eonul Zoe din gnosticism) si sugera ca acest aspect dual a lui era cunoscut de practicantii Misterelor Eleusine. Ipostaza de Dionysus s-ar fi nascut dupa uniunea lui cu fecioara Kore, cand Hades l-a emanat pe Dionysus-Zagreus iar Kore pe Persefone. Vinul ar fi fost darul lui dupa aceasta mistica transformare. Misterele Eleusine detineau cheile lui Hades si ale Persefonei dar erau atat de bine pazite incat putine informatii despre ritualuri au razbatut prin timp. Pentru ca zeul nevazut al mortii nu permitea nimanui sa-i paraseasca regatul.

Fiul lui Hades si al Persefonei era Zagreus, asociat cu Dionysus si misterele orfice, dezmembrat de titani si reinviat la fel ca Osiris. Desi putin cunoscut, acest arhetip este foarte interesant. In unele versiuni stravechi, Zagreus aparea ca perechea Geei si cel mai inalt dintre zei, de fapt din lumea subpamanteana. De altfel, a fost identificat ulterior cu Dionysus-Hades. In greaca, un vanator care prindea animale vii se numea „zagreus”. Karl Kerényi (filozof ungur nascut la Timioara, 19 ian 1897, varsator) semnala ca in versiune ionica zagre semnifica o “groapa pentru capturarea animalelor vii”. Kerenyi se intreba justificat: “De ce acest mare vanator mitic, care in Grecia a devenit un zeu misterios al lumii subpamantene, captura animale salbatice si nu le ucidea?” Kerényi lega figura lui Zagreus de cultul arhaic dionisiac si credea ca reprezenta “o migrare sau supravietuire a unui ritual preistoric”. Sa fie din nou un simbol al capturarii sufletului (energia vietii) in regatul mortii dominat de Hades, acest zeu nevazut ce se ascundea sub o multime de nume si identitati enigmatice? Dionysus era veriga care facea legatura intre Hades si Zagreus, indicand ca toate aceste personaje reprezentau de fapt acelasi arhetip stravechi al zeului mortii si vietii (dualitatea).

Kerenyi a fost un pasionat cercetator al mitologiei grecesti si lucrarile lui fac referire la secretele antice ale destinului omenesc, ca „Imaginea arhetipala eleusina a mamei si fiicei” sau „Prometeu: imaginea arhetipala a existentei umane”.

De Hades se leaga si povestea lui Sisif, condamnat in infern pentru eternitate sa ridice o stanca in varful unui munte de unde se rostogolea inapoi la vale, numai pentru a lua munca de la capat, simbol al reincarnarilor infinite incarcerate in lanturile uitarii. Sisif a fost pedepsit in acest fel pentru ca se credea mai destept decat Zeus; numele lui provenea din „sophos”, intelepciune. Sau Sophia, va suna cunoscut? Aceeasi veche poveste a intelepciunii cazute din inaltimi, in alte haine. Sotia lui Sisif a fost Merope, fiica titanului Atlas si a Pleionei, cea mai tanara si singura dintre pleiade care s-a casatorit cu un muritor, supranumita „cea pierduta”, care si-a ascuns fata de rusine si a coborat in regatul lui Hades impreuna cu el. Acest mit se inrudeste cu cel al muzei tragediei, Melpomene „care celebreaza prin cantec si dans”, mama sirenelor care ademeneau calatorii, blestemata de Demeter pentru ca a nu fi putut preveni si impiedica rapirea Korei, „fecioara” „inteleapta care atinge tot ce este in miscare”, spunea Plato. Cand numele ei a devenit Persefone din cauza uniunii cu Hades care a rapit-o sub forma sarpelui in imparatia mortii, in etimologie populara, a primit intelesul de „cea care aduce moartea”. Si din nou aceasta poveste face trimitere la mitul caderii din rai a primilor oameni, Adam si Eva.

Melpomene era fiica lui Zeus si a titanidei Mnemosyne, „memoria” nascuta din Geea si Uranus. Era reprezentata imbracata intr-o roba cu maneci lungi, cu o cingatoare lata in talie, tinea in mana dreapta o inspaimantatoare masca tragica, in cea stanga un sceptru rotund scaldat in sange si un pumnal si avea pe cap o coroana din vita-de-vie cu ciorchini de struguri, simbolizand straniile „mere albastre” ale sufletului, din colierul care inconjura si gatul Innanei, la sumerieni. Aceasta infatisare aminteste de ritualurile dionisiace ale misterelor orfice, in care lumea aparea ca o imensa scena de teatru pentru tragediile antice. Cuvantul „muza” in greaca isi are radacina in verbul „a gandi” sau „a urca pe munte”, ca inteligentul Sisif care atunci cand Hades/Thanatos, la comanda lui Zeus, a venit sa-l duca, a fost inspirat sa-l pacaleasca. L-a convins sa-i arate cum sa-si puna lanturile in infern si moartea a ramas ea insasi inlantuita, astfel ca nici un om nu a mai murit in acea perioada. Dar Ares, nemultumit ca razboiul isi pierduse rostul si nici un soldat nu mai putea fi ucis l-a eliberat pe Hades/Thanatos si lucrurile au reintrat in „normal”. Miturile vorbesc prin simboluri si contin chei de descifrare a enigmei mantuirii repetate iar si iar, sub diferite forme, nume si naratiuni, pentru cine are urechi sa le auda si ochi sa le vada.

Legenda lui Narcis, indragostit de sine insusi, completeaza acest tablou halucinant cu alte cateva elemente semnificative. Numele lui provine din narkao, „crescut amortit” sau „intoxicat”, care sta si la originea nacoticelor. Narcisa de altfel, floarea sacra a lui Hades, contine in bulbii ei un alcaloid foarte toxic, mortal chiar; pe de alta parte, are diverse utilizari medicinale si o indelungata istorie secreta ca stimulent care inducea transe mistice si halucinatii. Sofocle o denumise „cununa zeilor infernali”.

Narcis era un vanator renumit pentru frumusetea lui rapitoare, nascut din pasiunea zeului raului Cephissus pentru Liriope, o nimfa pe care a violat-o. Povestea lui era legata de a lui Echo, „sunet”, o nimfa a muntilor pedepsita de Hera, pentru ca ar fi protejat escapadele lui Zeus, sa nu fie capabila sa se exprime decat repetand ceea ce auzea. Urmarindu-l pe frumosul Narcis la vanatoare, Echo s-a indragostit de el dar atunci cand acesta i-a vorbit nu a putut decat sa-i imite vorbele iar Narcis s-a suparat, indepartand-o. Atunci Afrodita, in ipostaza de Nemesis, zeita razbunarii, impresionata de durerea nimfei care ratacea neconsolata prin munti repetand cu vocea lui „cine esti?” , l-a blestemat pe Narcis. Si dupa o vanatoare, fiind insetat, cand el s-a aplecat sa bea deasupra unei ape, si-a vazut propria reflexie si s-a indragostit de ea, incapabil sa se mai desprinda de acolo. Intelegand in cele din urma ca dragostea nu-i putea fi impartasita, s-a topit in focul pasiunii transformandu-se intr-o floare alb-aurie cu un parfum delicat. Aceasta pereche mitica intruchipeaza 2 arhetipuri puternice in regatul lui Hades: ecoul care nu facea decat sa reverbereze vocile straine pe care le auzea si frumusetea indragostita de un spectru, propria sa imagine reflectata in oglinda apei. Sunetul si lumina care se intrebau reciproc „cine esti?”

Zeus, tatal autoritar al judecatii (de apoi?)
Domnul zeu, dumnezeu, conducea din ceruri toata aceasta drama a sufletelor furate de Hades. Rugaciunea tatal nostru era o invocatie adresata lui Zeus iar numele il desemna chiar ca „tatal cerului”. Platon il considera „cauza vietii si a tuturor lucrurilor”. Corpul lui astral era Jupiter, cea mai mare planeta din sistemul solar.

Mama sa Rhea l-a salvat pe ultimul sau fiu, dandu-i lui Cronos sa inghita o piatra in locul lui, si l-a incredintat nimfei Amal-thea, „zeita iubitoare”, sa-l creasca. Pentru ca tatal lui domnea peste cer, pamant si ape, doica l-a ascuns intr-o pestera sau, in alta versiune, l-a suspendat de fringhii intr-un copac de pe Muntele Ida. Acolo, Koribantii („coroana muntelui”) lui Cybele bateau tobele si dansau ca plinsetele copilului sa nu fie auzite de Cronos. Amalthea era reprezentata sub forma unei capre care l-a hranit pe Zeus cu laptele ei. Pe cand era copil, jucandu-se, i-a rupt fara sa vrea un corn, care a devenit „cornul abundentei” iar capra s-a transformat intr-un unicorn, simbol al gratiei si puritatii care putea vindeca orice boala. Dupa ce Amalthea a murit Zeus a plasat-o pe cer, in constelatia Capra, unde neobisnuita stea multipla Capella, „micuta capra”, este printre cele mai stralucitoare de pe firmament. Iar din pielea ei si-a facut o egida cu care isi inspaimanta dusmani.

Cand a crescut, Zeus s-a intors la Cronos si, cu ajutorul unei potiuni preparate de Metis, „sfatuitoarea cea ingenioasa”, l-a fortat sa vomite toti copiii pe care-i inghitise. Apoi, ucigand dragonul care-i pazea, i-a eliberat din Tartar pe Hecatonchires, 3 giganti extrem de puternici si feroci cu 100 de brate si 50 de capete si pe Ciclopi, uriasii cu un singur ochi rotund in frunte, recunoscuti ca priceputi artizani, care, drept multumire, i-au inzestrat pe tinerii zei cu arme redutabile in razboiul ce a dus la „caderea titanilor”. Lui Zeus i-au daruit fulgerul si tunetul, lui Hades casca invizibilitatii iar lui Poseidon tridentul. Dupa ce Zeus si aliatii sai i-au invins pe titanii lui Cronos si i-au inchis in Tartar, cei 3 frati si-au impartit lumea si de atunci domnesc peste oameni si zei.

12 zei olimpieni
Zeus, stapanul cerului si al fulgerelor a luat-o pe sora lui Hera, zeita aerului, de sotie si impreuna cu fratele sau Poseidon, surorile sale si o parte dintre copii si-au stabilit locuinta pe Muntele Olimp, unde pe cel mai inalt varf, Mytikas („nasul”), „platoul muzelor” strajuieste tronul lui ca o creasta mereu ascunsa de nori. Ei au format pleiada celor 12 zei olimpieni care controleaza fiecare domeniu al vietii in dimensiunea terestra: Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Athena, Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hephaestus, Hermes si Hestia sau Dionysus; inclin mai mult pentru Dionysus, care, asa cum am vazut, ar fi fost un alte-ego a lui Hades. La poalele Olimpului se intindea Dion, orasul zeilor strabatut de raul sacru Vaphyras care se spunea ca izvora din raul cosmic al titanului Okeanos. Orasul gazduia templele celor 12 zei olimpieni, niste bai termale unde Asclepios era venerat si un amfiteatru pentru intalniri si evenimente.

Mintea lui Zeus
Era personificata de fiica sa si a titanidei intelepciunii Metis, virgina Athena, zeita care s-a nascut din capul sau. Imediat ce a sedus-o pe Metis, Zeus si-a amintit ca i s-a profetit ca aceasta ii va naste un copil mult mai puternic decat el, care-l va detrona asa cum si el si-a detronat tatal. Pentru a preveni implinirea profetiei, a inselat-o sa se transforme intr-o musca si a inghitit-o. Metis insa a continuat sa pregateasca nasterea fiicei sale, facandu-i vesminte, arme si o casca. Loviturile de ciocan i-au cauzat lui Zeus o asemenea durere incat l-a rugat pe Hefaistos sa-i despice capul iar Athena, „cea cu ochi scanteietori”, a iesit complet crescuta, imbracata si utilata de lupta. In dialogurile sale, Platon afirma ca numele zeitei provenea din Atheo-noa, „mintea (nous) zeului” exteriorizata, „ea care cunostea lucrurile divine mai bine decat altii”. Simbolul ei era bufnita. In unele mituri mama sa Metis aparea ca prima sotie a lui Zeus; da si numele unuia dintre satelitii lui Jupiter iar Athena este asteroidul cu numarul 881 din centura interioara.

Iubirile lui Zeus
Zeus a avut o multime de iubite, intre zeite, titanide, nimfe, muritoare si a fost probabil cel mai prolific dintre Olimpieni; dupa cum si planeta Jupiter are cel mai mare numar de sateliti din sistemul solar, 79 cunoscuti si inventariati cu nume. Cei mai mari sunt Ganymede, Callisto, Europa si Io, numiti dupa personajele din miturile lui Zeus.

Din cauza multiplelor sale escapade, Zeus se afla intr-o permanenta confruntare cu Hera iar conflictul dintre ei se reflecta de multe ori asupra muritorilor, prinsi la mijloc intre jocurile lor de putere. Ares, zeul razboiului, Hebe, zeita tineretii si Hephaistos, zeul focului, se spune ca ar fi fost produsi de Hera singura.

Mesagerul
Intr-o noapte, in timp ce Hera motaia, Zeus a facut dragoste cu Maia, cea mai mare dintre cele 7 pleiade, „cu ochi negri frumosi”, si ca urmare aceasta a dat nastere siretului mesager al zeilor, Hermes. Datorita mamei lui, Hermes mai era supranumit „atlanteanul”; alte apelative ale lui erau „purtatorul berbecului”, in calitate de oficiant al sacrificiului ritualic si „gardianul portilor”.

La romani, Maia avea intelesul de „mareata” (femininul de la major) si era explicit invocata in rugaciuni ca „magna mater” (marea mama), fiind identificata cu Terra. Luna mai ii poarta numele. Acest fiu al lui Zeus, cu mantaua calatorului, cu palaria rotunda, sandalele si caduceul inaripate, juca un rol cu totul special in ierarhia cereasca; era trisorul care pacalea zeii, ghidul care conducea sufletele intre lumi si cel care marca granitele dar, in acelasi timp, indruma temerarii sa le depaseasca. In cutia Pandorei, darurile lui au fost minciuna, seductia si duplicitatea. Din iubirea lui cu Afrodita s-a nascut Hermaphroditus care, sedus de nimfa apei Salmacis, a fost transformat impreuna cu ea in androgin. Satirul Pan, zeul naturii si Priapus, simbolul potentei masculine si al fertilitatii, au fost de asemenea considerati copiii lui.

Se spunea ca tracii il identificau pe Hermes cu Zalmoxis si il considerau stramosul lor.

Poetul arcadian Anyte din Tegea scria in sec. III e.n.:
„Eu Hermes stau aici la rascruci de drumuri, in livada de vanturi batuta, langa stravechiul tarm cenusiu si pastrez un loc de odihna pentru drumetii obositi. Iar izvorul rece si pur tasneste afara.”

Atena si Hermes, intruchipau 2 aspecte complementare si uneori opuse ale mintii, inteligentei lui Zeus. Atena patrona intelepciunea, filozofia, justitia, arta si strategia militara si era considerata protectoarea eroilor, in timp ce Hermes era patronul medicinii, stiintelor, ocultismului, alchimiei si magiei, dar si al comertului, calatorilor si… hotilor.

Demiurgul
In neoplatonism, Zeus era asociat demiurgului. Dar acesta, asa cum era descris in miturile gnostice, era format din 3 arhonti: Yaldabaoth, literal semnificand „fiul haosului”, supranumit si Nebro, „rebelul”, Sakklas „nebubul” si Samael ingerul mortii, „cel orb”. Yaldabaoth era unul din cei 12 ingeri care a coborat din cer in fiinta, cu fata lui stralucitoare de foc. Fiecare din cei 12 ingeri, la fel ca cei 12 zei olimpieni si cele 12 case astrale ale zodiacului, a primit un domeniu in ceruri pe care sa-l administreze. Yaldabaoth avea o natura mandra si geloasa, ca „o flacara arzatoare si consumatoare” care tortura si pedepsea sufletele slabe. Pretindea ca era creatorul omului dar incerca sa-i limiteze evolutia si i-a interzis accesul la „copacul cunoasterii”, la fel cum Zeus l-a pedepsit pe Prometeu pentru furtul focului sacru de la zei si, in consecinta, a trimis omenirii „cutia Pandorei”. Capricios si autoritar, increzut si autosuficient, Yaldabaoth, la fel ca si Zeus, se considera tatal suprem si absolut al creatiei, nefiind constient ca puterea pe care o detinea provenea de la mama sa Sofia. Ambele entitati si-au renegat parintii.

Asa ca asocierile logice ar fi fost Yaldabaoth-Zeus, Sakklas-Poseidon, Samael-Hades. Iar demiurgul ar putea echivala mai degraba cu Cronos, tatal celor 3. Si daca l-am asimila pe Cronos-Timpul cu eonul Logos, „cuvantul”, care a dat nastere naratiunii, adica scenariilor sau liniilor temporale aceasta paradigma ar deveni si mai coerenta. In Pleroma, perechea lui Logos era Zoe, viata. Asa ca omul arhetipal era chiar povestea care prinsese viata. Gnosticii considerau ca demiurgul nu era numai originea raului in lume, ci insusi raul. Iar Cronos-Saturn a fost de asemenea identificat cu Satana. Timpul lupta contra omului cu 3 arme pe care i le-a impus ca zei-TATI: mintea judecatorului Zeus, emotiile nebunului Poseidon si moartea nevazutului si nevazatorului Hades. Ramane pe data viitoare sa vedem cine erau contra-partile lor feminine.

„De fiecare data cand ma chinuie Timpul, imi spun ca unul dintre noi trebuie sa sara in aer, ca nu e posibil sa continuam la nesfarsit aceasta crancena infruntare…” Emil Cioran (8 apr 1911, berbec), „Despre neajunsul de a te fi nascut”

Belief in the truth commences with the doubting of all those “truths” we once believed.
Friedrich Nietzsche (filozof german, 15 oct 1844, balanta), “Truth Will Have No Other Gods Alongside It“.
Credinta in adevar incepe cu indoiala asupra tuturor acelor „adevaruri” in care credeam candva. „Adevarul nu va avea nici un alt dumnezeu inafara de sine.”

Calatoria argonautilor. Deux ex machina
Cand Iason a ajuns in Iolcos, regele Pelias, conducea un sacrificiu pe altarul lui Poseidon. Fusese avertizat de un oracol cu ani in urma sa se fereasca de omul cu o singura sanda asa ca, neputand sa-l ucida in public pe nepotul sau, l-a intrebat: „Ce ai face daca ai sti ca un confrate este destinat sa te ucida” iar Iason, inspirat de Hera, i-a raspuns „l-as trimite sa-mi aduca lana de aur”. Pelias era bantuit de fantoma unuia dintre stramosi, Phrixus, care sacrificase berbecul magic INARIPAT pe altarul lui Zeus si ii daduse lana lui de aur regelui Aetes, fiul lui Helios din indepartatul Colchis, de pe tarmul Marii NEGRE. Regele a agatat-o in grota sfinta a lui Ares, intr-un copac pazit de un dragon care nu dormea niciodata, la fel ca Ladon din gradina hesperidelor cu merele de aur. Simbolurile solare sunt evidente iar Ares/Marte este in astrologie patronul Berbecului care guverneaza capul (cele 2 emisfere, creierul superior, „coarnele”) si unde soarele este in exaltare. Prin urmare lana de aur este o metafora pentru creierul iluminat iar dragonul pentru creierul reptilian care controleaza mecanismele de lupta, agresivitatea, frica pentru supravietuire, temperatura si respiratia.

In speranta ca nu se va mai intoarce niciodata sa-si revendice regatul, Pelias a acceptat de indata sugestia lui Iason si i-a incredintat sarcina pe care singur si-o prevazuse. Pelias era sustinut de tatal sau Poseidon si de Zeus, in timp ce Iason era ajutat de Hera si Afrodita. Ca si muncile lui Heracles, calatoria argonautilor este o alegorie a drumului de ascensiune spre nemurire, care face subiectul atator mituri. Este o expresie a eternului razboi al zeilor oglindit in fiecare om, caci pana la urma zeii nu sunt decat niste programe astrale! Si atunci cand dihotomia este rezolvata, omul victorios devine erou nemuritor si model pentru semenii lui. Orice mit arata o cale sub o forma metaforica. Mitul lui Iason si al argonautilor este unul dintre cele fundamentale.

Pentru a porni in aceasta misiune imposibila, Argus a construit o corabie sub indrumarea Athenei iar la prova a pus o bucata de lemn magic care putea sa vorbeasca si sa faca profetii, luata dintr-un stejar din padurea Dodonei, unde se afla oracolul inchinat marii zeite mame.

Asadar 50 de argonauti, cei mai bravi dintre oameni, au plecat in cautarea lanii de aur. Si Iason, eroul vindecator si-a inceput calatoria vietii lui. Dar de fapt a fost o aventura interioara, pe oceanul trupului material (70% apa) unde spiritul magic al mamei pamantului din sangele lui (ADN-ul) l-a indrumat intuitiv in cautarea sufletului sau pierdut.

Prima oprire a corabiei a fost pe insula Lemnos, locuita numai de femei care isi ucisesera barbatii, din cauza blestemului Afroditei. Argonautii s-au amestecat cu ele si impreuna au dat nastere unei noi rase, minienii, ai caror descendenti au fost mai tarziu micenienii. Insusi Iason a avut cu regina 2 gemeni. Dezgustat de comportamentul lor, Heracles i-a convins pana la urma sa-si vada mai departe de drum.

Dupa aceea, pe tarmul Marii Marmara, dincolo de Muntii Ursului, s-au luptat cu un trib de uriasi cu sase brate, Gegeines („cei nascuti din pamant”). Acolo l-au pierdut pe Heracles, care a ramas sa-si caute servitorul rapit de nimfe. Apoi s-au oprit in Tracia, unde Zeus trimisese harpiile (jumatate pasari, jumatate femei) sa fure mancarea supusilor regelui Phineas in fiecare zi. Impresionat de suferintele lor, Iason a ucis harpiile iar regele recunoscator i-a dezvaluit in schimb drumul spre Colchis si cum sa se descurce, in strimtoarea Bosphorului, cu cele 2 stanci care se ciocneau si striveau pe oricine sau orice incerca sa treaca printre ele. Asa cum fusese invatat, Iason a trimis mai intai un porumbel si dupa ce s-a asigurat ca acesta a pierdut doar cateva pene din coada, a pornit cu toata viteza inainte, reusind sa depaseasca pericolul cu doar cateva stricaciuni minore ale corabiei. De atunci se spune ca stancile au ramas nemiscate si calatorii au putut trece nestingheriti.

Toate aceste aparente intamplari marcau procesul de vindecare a trupului omenesc pentru ca energia blocata a vietii sa urce de-a lungul coloanei vertebrale spre cap: impacarea sexualitatii si a instinctului de reproducere, anihilarea foamei uriase de consum (cu multiple brate), uciderea harpiilor egoismului care furau hrana inimii, trezirea capacitatii de compasiune si intrajutorare, vindecarea comunicarii conflictuale care nu lasa loc de trecere si eliberarea de minciuna, ca un “porumbel care iese din gura” fara obstacole.

Ajuns in sfirsit in Colchis, pe tarmul Marii NEGRE, Iason s-a infatisat regelui revendicand lana de aur ca mostenire din partea stramosului sau Phrixus, care de altfel fusese si tatal lui Argus, constructorul corabiei argonautilor. Dar Aeetes, “vulturul”, i-a cerut sa se supuna la 3 probe imposibile: sa are un camp cu boii care respirau foc, sa-l semene cu dinti de dragon si sa invinga razboinicii fantomatici. Iar vulturul semnifica mintea. Atunci Hera si Afrodita au conspirat sa-l trimita pe Eros la Medeea, fiica lui Aetes, sa o faca sa se indragosteasca de Iason, ca apoi sa-l ajute cu vrajile ei sa-si indeplineasca sarcinile.

Aeaea, un spatiu mistic misterios
Orasul regal Aeaea (eea!) din Colchis era si casa zeitei vrajitoare Circe, sora lui Aeetes. Atat Circe, cat si Aeetes, detinatorul lanii de aur a berbecului magic sacrificat lui Zeus, erau copiii titanului soarelui, Helios si ai nimfei Perse (“distrugatoarea”), una din sutele de fiice ale titanilor Okeanos si Tethys! Pasiphae, despre care am povestit in miturile lunii si ale labirintului, mama Minotaurului, era de asemenea sora lor.

Geografia scriitorilor antici greci era mai degraba mitica decat literala. Ea indica taramuri ezoterice, mai degraba decat locuri fizice reale asa ca orice incercare de localizare dadea nastere la numeroase confuzii. In Argonautica poetului Apollonius din Rhodos, regele Aeetes vorbeste despre distanta imensa dintre Colchis si Aeaea astfel:

„Cand Helios, tatal meu m-a purtat in trasura lui, luand-o si pe sora mea Circe spre pamanturile tarmurilor de la APUS, am observat ca suntem dusi foarte departe de tinuturile colchiene.”

Aceeasi semnificatie ca a merelor de aur din gradina hesperidelor se reveleaza aici: energia soarelui la apus este vehiculul iluminarii si ascensiunii in constiinta universala (AeaeA, cuvant care in oglinda se citeste la fel).

In Odiseea lui Homer, Ulise, la plecarea din Aeaea unde statuse 1 an, a primit aceste enigmatice instructiuni de la Circe, despre cum sa traverseze oceanul asistat de vantul nordului (Boreas) pentru a ajunge in lumea subpamanteana:
„Dupa ce corabia ta a strabatut suvoiul lui Okeanos, vei ajunge pe tarmul fertil al lui Persephone (distrugatoarea sunetului), unde plopii si salciile isi leapada fructul inainte de vreme; aici acosteaza-ti corabia pe tarmul lui Okeanos si mergi direct spre adapostul intunecat al lui Hades.”

Cele 5 rauri abisale care trebuiau traversate acolo erau Acheron (raul durerii), Cocytus (raul plangerii/lamentatiilor), Phlegethon (raul focului/agresivitatii), Lethe (raul uitarii) si Styx (raul urii, pe care jurau zeii). Acestea dezvaluie si lista ordonata a obstacolelor de depasit pe calea evolutiei.

Asa ca Aeaea parea mai degraba un fel de granita indepartata in aventura cunoasterii, dincolo de care se intindeau taramuri inefabile, asteptand sa fie descoperite. Este interesant ca numele orasului sau a insulei mitologice, cum apare in unele surse, care se citeste eea, format numai din vocale (simbolurile feminitatii si ale sufletului), face trimitere la Geea, dar fara consoana initiala „ge” care in greaca ar desemna „de ambele sexe”. Si este casa unei familii de vrajitoare, urmasele titanului soarelui Helios, devotate zeitei cu 3 aspecte, purtatoarea tortelor, Hecate („de departe/cea indepartata”), calauza calatorilor in lumea subpamanteana! In Aeaea, Aeetes (eetes), „vulturul solar”, era rege. Faptul ca, spre deosebire de eea, numele pamantului defineste o entitate de ambele sexe este ignorat in mitologie, unde Geea apare exclusiv sub apelativul de „marea mama”.

In povestea argonautilor, principiul feminin joaca un rol deosebit prin conexiunile simbolice subtile dintre personajele feminine implicate: Hera, Afrodita, Hecate, Circe si Medeea.

Hecate
Genealogiile si etimologiile zeilor sunt importante pentru a le intelege esenta prin care isi exercita puterea. Hecate era o zeita lunara traca, cu cele 3 aspecte si 3 fete ale sale (noua, patrar, plina) si era fiica lui Perses titanul „distrugator” si a Asteriei, „stelara”, titanida stelelor cazatoare si a oracolelor. Parintii lui Perses erau Crius „berbecul subpamantean” si Eurybia „inima de piatra cu putere asupra apelor” iar ai Asteriei, Phoebe „intuitia”, titanida lunii si Coeus „inteligenta”, titanul axei cerurilor. Toata aceasta genealogie pornea din uniunea Geei cu Uranus. Titanii reprezentau forte universale concentrate iar progeniturile lor zeificate manifestau tiparele intrupate in corpuri astrale prin care actionau. Numele Hecate sugera multiple influente: dezvoltarea vointei, stimularea indraznelii de a ajunge la cel indepartat sau, in sens opus, stergere si indepartare. A fost asociata cu rascruci de drumuri, porti de intrare, granite, magie, vrajitorie, cunoasterea plantelor si ierburilor vindecatoare si otravitoare. Era considerata mediatoarea dintre taramurile muritorilor si cele ale sferelor divine. La fel ca batrinul marii, constituia o expresie a sufletului lumii (anima mundi) care, cu cele 2 torte din mainile ei, lumina drumul in lumea subpamanteana si detinea cheile cu care descuia portile spre taramurile nevazute. Cainele, care si el avea rol de gardian al portalurilor si frontierelor dintre morti si vii, era animalul sau sacru. Stejarul, tisa, usturoiul, beladonna, mandragora si datura (trompeta ingerilor) erau deasemenea asociate cu Hecate. Altare inchinate zeitei erau plasate la intrarea in case, in orase, in temple si la rascruci de drumuri pentru a proteja de frica de moarte si de spiritele rele. Probabil ca obiceiul romanilor de a atarna siraguri de usturoi la usa casei sau deasupra vetrei isi avea originea in stravechiul cult al Hecatei.

Cea mai veche mentiune scrisa despre aceasta zeita pre-olimpiana apare in Teogonia lui Hesiod:
„Ea (titanida stelelor cazatoare, Asteria) a conceput-o si a nascut-o pe Hecate, cea pe care Zeus, fiul lui Cronos, a onorat-o mai presus de toate. A primit daruri splendide pentru a domni peste o parte din pamant si din marea nemarginita. A fost onorata deopotriva de cerul instelat si de zeii nemuritori. Si pana in ziua de azi omul de pe pamant care doreste favoruri o invoca pe Hecate, i se roaga si ii inchina jertfe bogate dupa obicei. Si atunci cand zeita ii este binevoitoare, il inzestreaza cu onoruri si bogatii, pentru ca puterea este cu ea. Din toti cei nascuti din pamant si ocean, zeita are partea sa. Fiul lui Cronos nu a luat nimic din ce i se cuvenea, caci, dupa cum s-a facut la inceput imparteala, ea a fost privilegiata atat in cer, cat si pe pamant si pe mare.”

Si intr-adevar, chiar si acum, toate ritualurile si ceremoniile dedicate lunii constituie moduri de invocare si divinizare a acestei energii arhetipale specifice, indiferent de numele care i se atribuie si de gradul de constientizare a oficiantilor. Desi Hecate era considerata o zeita fecioara, Hermes, replica sa masculina, mesagerul zeilor si calauza mortilor, cu care are evidente asemanari, era mentionat ca sotul ei.

Circe
Frumoasa nimfa, descantatoare, vrajitoare sau magiciana, fiica lui Helios si a oceanidei „distrugatoare” Perse, zeita magiei a fost una din personalitatile fascinante ale antichitatii grecesti, renumita pentru stiinta potiunilor si a ierburilor vindecatoare pe care o invatase de la Hecate. Detinea o bagheta magica pe care uneori o folosea ca sa-si tranforme vrajmasii in bestii salbatice.

In Odiseea lui Homer se spunea ca locuia pe insula Aeaea, intr-un conac aflat in scorbura unui copac urias dintr-o padure deasa. Lei si lupi ciudati, imblinziti de vrajile zeitei vietuiau in jur, dar fara sa atace oamenii.

Numele ei era inrudit semantic cu miticul eon feminin Ecclesia („corpul credintei”) si s-ar traduce prin „adunare”, „convocare” sau „congregatie”; se pare ca ar putea sta la originea cuvantului church-biserica, care in engleza veche era chiar „circe”. Kirkos semnifica in greaca „cerc” sau „inel” iar „circensian” era forma de adjectiv (circular). In latina, circus desemna un „drum circular” sau o „cladire in forma de inel.”

In timpurile moderne, Circe a devenit simbolul femeii fatale periculoase.

Medeea
Daca celelalte prezente feminine au jucat roluri de culise, Medeea, nepoata lui Circe si preoteasa lui Hecate, a fost un personaj principal direct implicat in aventura lui Iason. Fara ajutorul ei esential, eroul nu ar fi putut sa-si atinga scopul calatoriei. Numele fiicei regelui Aeetes si a celei mai tinere dintre oceanide, Idyia, era compus din „Me”, indicativul feminitatii (mamei) si al marii si „deea”, zeita. Mai multe interpretari etimologice semnaleaza intelesuri plurivalente, ca „cea care gandeste, planifica sau conduce”, dar si „cea care protejeaza” sau, prin radacina med, „cea care masoara”.

Cu ajutorul vrajilor Medeei, Iason a fost capabil sa indeplineasca cele 3 munci pe care i le daduse Aeetes. Datorita unei potiuni magice, „trupul sau a capatat puteri fara margini, simtindu-se egal nu cu oamenii, ci cu zeii nemuritori”! Asa ca Iason a reusit sa are campul fara ca rasuflarea de foc a boilor, ca niste fulgere, sa-l arda si apoi a plantat dintii de dragon. Cand din acestia a crescut o armata de razboinici fiorosi, a aruncat prin surprindere o stanca intre ei, asa cum il invatase Medeea. Neintelegand ce s-a intamplat, soldatii s-au macelarit intre ei. In continuare Medeea a adormit dragonul cu o bautura fermecata din plante numai de ea stiute (Circe ar fi invatat-o sa foloseasca o specie din familia Datura); Iason a putut astfel sa-l omoare si sa ia lana de aur de pe creanga copacului din grota lui Ares. Stiind insa ca regele Aeetes nu-i va lasa sa plece vii din Colchis, Medeea l-a ucis pe fratele sau Absyrtus, l-a taiat in bucati pe care le-a aruncat rand pe rand in mare ca sa-l determine pe tatal sau sa se opreasca sa le adune, distragandu-l in timp ce ii urmarea. Insa inainte de toate, Medea, in calitate de preoteasa, oficiase in miez de noapte, impreuna cu Iason, un ritual magic cu sacrificiu de sange in templul zeitei Hecate pentru a se asigura sprijinul ei.

Casatoria lui Iason cu Medeea, pe care Hera si Afrodita au privit-o cu mare multumire, a avut loc intr-o pestera sacra din insula Phaeacians, unde fusese ascuns si Dionysus cu doica lui Macris; datorita faptului ca locuitorii ei l-au protejat pe fiul lui Zeus o bogatie fara limite le-a fost daruita.

Intalnirea lui Iason cu Medeea semnifica regasirea sufletului sau nemuritor care, sub vraja iubirii, i-a protejat trupul si l-a inzestrat cu putere divina. Asa ca focul boilor magici (mesageri jupiterieni) nu numai ca nu l-a ranit ci l-a purificat si i-a daruit intelepciune ca sa-si poata ara si curata “campul” mental. Dintii de dragon din care a iesit o armata de razboinici simbolizeaza fricile crescute si devenite agresori, pe care Iason ghidat de inteligenta sufletului sau, a reusit sa-i faca sa se auto-distruga. Lana de aur simbolizeaza constiinta iluminata dupa ce creierul reptilian a fost adormit cu ajutorul unor plante magice psihotrope; Datura face parte si azi dintre plantele folosite de samani in transele spirituale.

Fuga de “vulturul” solar (capcanele mintii din bucati de memorie), de Sirenele (capcanele fricii) pe care Orpheu le-a amutit cu lira sa, confruntarea cu gigantul de bronz Talos, pe care grecii il echivalau cu soarele, invins de vrajile Medeei, uciderea unchiului sau Pelias, toate acestea reprezentau o alegorie a luptei lui Iason pentru a-si pastra constientizarile dobandite cu greu in timpul experientelor mistice, pe drumul intoarcerii acasa, adica la “normalitatea” cotidiana a vremii lui. In termeni moderni, calatoria lui Iason ar putea fi numita “psihonautica”.

A fost odata ca niciodata…
…un erou intre eroi. Printesa si printul s-au intalnit, s-au iubit, s-au casatorit, au fost fericiti, au facut si copiii… doar ca printul s-a ratacit la un moment dat printre dorinte si si-a tradat printesa, care a fost luata inapoi in carul de aur tras de dragoni al bunicului soare. Si printul a cazut din gratiile Herei, zeita sufletului, pentru totdeauna, a murit singur si nefericit, ucis de pupa corabiei sale putrezite! A avut pentru o vreme nemurirea in mainile sale dar n-a stiut sa o pastreze si a pierdut-o pentru falsele onoruri ale unei lumi iluzorii. Si-a vandut sufletul care, in consecinta, si-a omorat copiii!

Omul a fost initial inzestrat cu liber arbitru. Si ce a facut cu el? Si-a cedat puterea, energia unor autoritati exterioare. Si-a vandut sufletul pe “30 de arginti”. Este luat de mic si EDUCAT in ce trebuie sa creada si pe cine sa slujeasca: ierarhii, religii, stiinte, filozofii, state, armate, bani… Simturile sale sunt mai limitate decat a multor animale si cunoasterea sa directa este extrem de redusa. Majoritatea cunostintelor pe care le are sunt invatate astfel incat sa perceapa lumea asa cum vor cei care-l stapanesc. A fost atat de mult timp mintit si manipulat incat nu ar mai sti sa recunoasca adevarul nici daca ar sta gol-golut chiar sub ochii lui. Prins in valtoarea vietii, si-a pierdut vointa de a schimba ceva substantial in realitatea sa. Si tot ce face este sa se invarta in acelasi cerc vicios de conditionari din care spera sa fie salvat candva de un mesia miraculos caruia ii inchina biserici de rugi inutile. Asa ca pana atunci se scalda in continuare in apele subterane ale durerii, lamentatiilor, agresivitatii, uitarii si urii. Asa numita “gandire pozitiva” si “iubire neconditionata” cu care este drogat de religia “noii ere” nu este decat o spoiala menita sa zugraveasca o fata stralucitoare aceluiasi monstru care-l devoreaza de milenii. Isi schimba blana, nu si naravul, fie ca se numeste arhangelul Michael, Saint-Germain, Ashtar, Sananda… si continua sa scindeze si sa stapaneasca. Nu te poti imbata cu apa rece. Pana cand Omul, din libera sa vointa, nu-si va recastiga si pastra propria “lana de aur”, nu va putea sa deosebeasca minciuna de adevar. Berbecul magic zburator vine numai la cine are curajul sa scape de TOATE sistemele de credinta care i-au fost agatate, ca de un dragon mitic amenintator. Calatoria lui Iason a fost plina de sacrificii si, din pacate, izbanda efemera. Citind atat de mult despre mituri, am cateodata impresia bizara ca ele nu sunt de fapt povesti despre trecut, ci despre viitor! Iar Heracles, gloria invincibila a sufletului, inca nu s-a nascut! Constelatia lui inca sta pe firmament si pandeste momentul sa se manifeste!

„The worst ennemy you can meet will always be yourself; you lie in wait for yourself in caverns and forests.” Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine si rau
Cel mai rau dusman pe care l-ai putea intalni, vei fi intotdeauna tu insuti; te minti asteptandu-te pe tine (ascuns) in caverne si paduri.

Zeii sunt creatiile colective ale oamenilor si nu invers, asa cum reiese si din hipnozele regresive ale lui Corrado Malanga. In gnosticism profunzimea Bythos si tacerea Ennoia sunt primele perechi nascute din abis, care corespund la greci cu Erebus, intunericul si Nyx, noaptea. Creatia primordiala descrie separarea celor 4 elemente din monada, vidul sau oceanul primordial intunecat (gaura neagra): pamant, foc, apa, aer si recombinarea lor sub forma arhetipala a omului, barbatul si femeia, Anthropos si Ecclesia din miturile sofianice. In ei s-au dezvoltat o serie de calitati arhetipale care au fost standardizate si personificate de eoni (dimensiuni formatoare atemporale). Sofia-intelepciunea si Theletus-dorinta au fost ultimele emanatii din dodecada virtutilor (cele 12 zodii); dar dorinta (principiul masculin) a corupt intelepciunea (principiul feminin) si au cazut amandoi din perfectiune, generand o intreaga pleiada de zei, ingeri si demoni, progeniturile din agonia mintii. Toate aceste emanatii eterice apartin mentalului colectiv al umanitatii, sunt intretinute si hranite de energia vointei umane si singur omul, creatorul lor, este cel care ar putea schimba ceva in realitatea materiala. El le-a creat si tot el le poate modifica sau dizolva inainte de fi el insusi devorat de umbrele sale, la fel ca Iason de ruinele propriei corabii putrezite. Din nefericire, multipla divizare a esentei omului face foarte dificil acest proces de constientizare si curatare pentru ca marea majoritate a umanitatii continua sa isi cedeze puterea religiei, stiintei, statului si banului, cea mai acaparatoare dintre inventiile care-i conditioneaza zi de zi existenta si i-o tranforma intr-o inchisoare la care si-a pus singur gratiile. A venit vremea ca floarea vietii sa-si desfaca lanturile si frumusetea originara a adevarului sa razbata in lume. Sa inlocuim ale-lui-a (cat de expresiva este limba romana!), care provine din ebraica si inseamna „sa ne rugam lui Yahveh (a)”, cu Aletheia, eonul feminin al adevarului, care provine din greaca si inseamna „dezvaluire” sau „deschidere”, si sa redam puterea Sofiei (cunoasterea varsatorului). Lethe inseamna „uitare”, „ocultare”, este si numele raului din tinutul intunecat al lui Hades („cel nevazut”), iar a-ul de dinainte semnifica omisiunea, asadar „fara uitare” sa ne fie viata de aici inainte.

PS: In fotografia de coperta se afla insemnul Ordinului Lana de Aur cu cele 12 efigii zodiacale in dublu aspect, M/F sau arcana mare a celor 22 de carti de tarot; lana de aur sta atarnata intre stalpii de la poarta templului 🙂

Argonautii. Simbolismul numarului 50
… si 50 sunt stelele de pe steagul Americii, asa numita „lume libera”!

In numerologie, 50 exprima dorinta de libertate personala si fuziunea dintre corp, spirit, suflet si minte. Energia sa indruma spre descoperirea valorilor reale ale vietii, inspira teluri si aspiratii a caror finalitate este revelarea lumii interioare si profunda „cunoastere de sine”.

Cei 50 de tovarasi care au pornit impreuna in cea mai mare expeditie mitologica a antichitatii, intr-o fascinanta aventura a cunoasterii, reprezinta arhetipuri de eroi. Arca simbolizeaza insasi fiinta umana care calatoreste pe oceanul vietii in cautare de sine. Intre argonauti se aflau inclusiv fii de zei:
Asclepius, fiul lui Appolo, Ascalaphus si Ialmenus, fiii lui Ares, Augeas si Thersanon, fiii lui Helios, Calais si Zetes, fiii lui Boreas, zeul directiilor si al vantului, gemenii Castor si Pollux, Echion si Erytus, fiii lui Hermes, Erginus, Euphemus, Neleus si Tezeu, fiii lui Poseidon, Eurymedon si Philas, fiii lui Dionisus, Heracles, arhetipul puterii, fiul lui Zeus, Laertes, tatal lui Ulise, marele preot troian vindecator Laoccoon, omul cu sarpele reprezentat in constelatia Ophiucus, Orfeu, fiul muzei poeziei Calliope, Palaimonius, fiul lui Hefaistos. Se spune ca ar fi participat si o femeie, Atalanta din Arcadia, cunoscuta ca cea mai rapida alergatoare, care a sarit in arca imediat dupa plecare. Dar de ce tocmai aceasta singura femeie?

Mitul lui Iason face parte dintre asa-numitele „legende ale aurului”, care toate au un substrat alchimic, vorbind despre marea opera de transformare a fiintei umane. Favorita alchimistilor este insa de departe tocmai povestea Atalantei, considerata o alegorie a iubirii dintre Natura si Arta, revelatoare a procesului alchimic. In 1618, Michael Maier publica minunata lucrare „Atalanta Fugiens”, in care fecioara Atalanta, cea iute de picior, era prezentata ca o personificare a Mercurului volatil. Intr-o intrecere avind ca miza mana Atalantei, Hippomenes reuseste sa o pacaleasca, oprind-o din fuga cu ajutorul unor mere de aur primite de la Afrodita, zeita iubirii, luand-o in final de sotie. Filozofia este definita de Maier ca arta a vietii iar realizarea pietrei filozofale si, implicit, a imortalitatii, scopul intregii vieti a alchimistului.

Tetrada Mistica
Mariajul alchimic dintre barbat si femeie, presupune reunirea lor intr-o singura fiinta, „hermafroditul roditor”, copilul lui Hermes-Mercur si al Afroditei-Venus. Prin aceasta uniune se realizeaza piatra filozofala sub forma perfecta a tetradei mistice: 2 capete, 4 maini si 4 picioare. Dar mai intai alchimistul trebuie sa separe in 4 fiecare dintre cele 4 elemente (apa, aer, foc, pamant) din materia prima (sulf, mercur, sare) pentru a le purifica: 4x4x3=48. Vor rezulta diferite esente de tipul „aerul aerului”, „focul aerului”, „apa aerului”, „pamantul aerului”, „focul focului”, „aerul focului”, „apa focului” samd.

Tetrada mistica este un triunghi echilateral format din 10 puncte dispuse pe 4 randuri. Este considerata o harta a realitatii care poate fi folosita pentru intelegerea conexiunilor dintre emanatiile care o compun. Pitagora a considerat-o un simbol sacru al raporturilor muzicale, geometrice si aritmetice care stau la baza constructiei universului, o paradigma a sistemului realitatii, in care punctele corespund unitatii si ordinii superioare.

Prima linie contine un singur punct care corespunde monadei sau sursei, singularitatii, intelepciunii divine.
A 2-a linie contine 2 puncte si indica dualitatea principiilor feminin/masculin: creatie/distrugere, intuneric/lumina, iubire/lupta, pasivitate/activitate.
A 3-a linie contine 3 puncte care corespund trinitatii mama/tata/copil: corp/minte/spirit sau mercur/sulf/sare in alchimie.
In sfirsit ultima linie corespunde celor 4 elemente: foc, aer, apa, pamant sau cald, uscat, umed, rece.

In concluzie s-ar putea interpreta ca 48 de arhetipuri de eroi (sare – fiii) + Iason (masculin, sulf – tatal) + Atalanta (feminin, mercur – mama) = 50 de argonauti calatori. Si iata o noua semnificatie pentru numarul 50! Legenda spune ca Atalanta ar fi fost ranita la sfirsitul calatoriei si vindecata de Medeea. Putem presupune ca, in sens ezoteric, Atalanta a devenit magica Medeea pentru ca impreuna cu Iason sa reuseasca sa dobandeasca lana de aur (simbol al aurului alchimic) si sa infaptuiasca tetrada mistica.

Prezenta Atalantei intre argonauti este asadar un indiciu pentru adevarata semnificatie a calatoriei.

Unde mai gasim numarul 50 in mitologie?
Sunt 50 de spirite ale pamantului, Annunaki, fiii lui An, zeul primordial sumerian. Fiica sa Bau, o zeitate obscura care a fost asimilata mai tarziu cu Sothis, era reprezentata cu cap de caine si asociata stelei Sirius. La romani, Bau-Bau vine noaptea sa sperie copiii rai! Sotul sau era Ninurta, unul din fiii lui Enlil. Arhetipul lui Ninurta mai era prezent in miturile sumeriene si in ipostazele de Ninĝirsu, Nisroh sau Nimrod, si ar putea fi asociat aspectului cu numarul 9, Namru, al lui Marduk. La fel ca in mitologia greaca, unde Uranus a fost uzurpat de Cronos si acesta la randul lui de Zeus, An a fost detronat de Enlil, caruia i-a luat locul apoi Marduk. La egipteni, steaua Sirius, din constelatia Cainelui Mare era intrupata in zeita Isis, sotia lui Osiris (constelatia Orion), mentionat si sub numele de Asar, care aminteste de aspectul 10, Asaru, al lui Marduk, creatorul lumii vegetale si… zeul vanatorii. Si, mai nou, de Ashtar, una dintre entitatile canalizate de profetii new age! Cum am vazut, aceasta constelatie se invecineaza cu Argo Navis si deci are o insemnatate deosebita in calatoria argonautilor. De o parte a constelatiei Argo Navis se afla Centaurul vindecator, care incorporeaza Crucea Sudului, perfect opusa Cassiopeei, de cealalta parte Cainele Mare care o trage inapoi.

Aceeasi poveste este spusa intr-o multitudine de variante, aceleasi puteri sub diferite nume isi disputa imparatia pamantului si dominatia asupra omului pe care pretind ca l-ar fi creat din trupul mamei primordiale (tarana), fie ca se cheama Tiamat, Geea sau Sophia. Daca ar fi sa reducem aceasta lupta la esenta, este conflictul ancestral dintre mama si tata, reflectat asupra copiilor, eterna confruntare dintre forta feminina si cea masculina intrupate in om. In romana cuvintul „tarana” este probabil derivat din Terra, materia primordiala, mama-terra, substanta care a dat nastere la tot ce exista. Familia de cuvinte mai cuprinde si tara, taran, om al pamantului si tarina, sinonim pentru pamant, ogor.

Incalcite sunt caile destinului!
In acest context, este interesant sa ma opresc putin asupra arhetipurilor codificate in mitul Cassiopeei, regina Etiopiei care i-a infruntat pe zei si mama printesei Andromeda. Aceasta a reusit sa-l infurie pe Poseidon si sa-si atraga pedeapsa asupra sa si a fiicei sale. Cassiopeea a fost fortata sa se invarta pe tronul ei in jurul stelei polare (!) si sa-si petreaca jumatate din timp tinandu-se de ea ca sa nu cada, iar Andromeda a fost legata de o stanca, pregatita sa fie jetfita lui Cetus, monstrul marin figurat pe cer in vecinatatea constelatiei pestilor. In arta greaca, „cetea” era pictat sub forma unui sarpe de mare. Totusi Andromeda a fost eliberata de eroul Perseu, fiul lui Zeus si al muritoarei Danae, cu care s-a si casatorit. Numele lui insemna „distrugatorul”. Se poate specula ca ar fi inrudit semantic cu Persefona. Fiul lui, Perses, ar fi fost stramosul persilor. Asadar Perseu s-a nascut in… Argos, cetatea din Peloponez unde se afla si Corintul, locul in care s-ar fi retras Iason la batrinete, singur si nefericit, si unde se spune ca ar fi fost omorat de o bucata de lemn cazuta peste el in timp ce dormea nostalgic la pupa corabiei sale putrezite! La fel ca si Iason, Perseu a fost ascuns de mama sa pentru a nu fi omorat din cauza profetiei ca urma sa-si ucida tatal (ceea ce de altfel s-a si intamplat) si crescut de un pescar. La fel ca si Iason, a fost trimis de regele insulei intr-o misiune considerata imposibila: trebuia sa gaseasca si sa ia capul gorgonei Meduza. Meduza fusese candva cea mai frumoasa dintre fiicele lui Phorcys si ale lui Ceto, titanii primordiali ai marilor, violata in templul Atenei, zeita intelepciunii, de acelasi Poseidon care o pedepseste pe Cassiopeea; a fost transformata de Atena intr-un monstru si de atunci traia ascunsa in hrubele pamantului. Poseidon era zeul olimpian al marii, pe care au infruntat-o si argonautii; apare de cele mai multe ori in ipostaze furioase si violente, generatoare de frica, si simbolizeaza puterea emotiilor care prevaleaza in fata ratiunii. Oricat ar parea de ciudat, intre lana de aur si serpii veninosi din capul Meduzei care impietrea pe oricine o privea in ochi, exista o inrudire simbolica. In ambele mituri, substratul vorbeste despre calatoria initiatica a unui erou in incercarea de a dobandi iluminarea spirituala. Ca sa o poata invinge pe gorgona, Perseu este indrumat de zeita intelepciunii, Atena, la Hesperide, surorile pazitoare ale merelor de aur ale Herei, care, la fel ca lana de aur, sunt simboluri ale intelepciunii si nemuririi spiritului. Acolo a primit instructiuni despre cum sa procedeze ca sa-si atinga telul si un sac in care sa inchida in siguranta capul gorgonei. Mai multi dintre zei i-au sarit in ajutor: Zeus l-a inzestrat cu o sabie adamantina, Hades cu o pelerina care sa-l invaluie in intuneric, Hermes cu sandalele zburatoare iar Atena cu un scut lustruit ca o oglinda in care sa poata privi indirect la Meduza. Toate acestea sunt desigur metafore pentru instrumentele inteligentei necesare pe calea cunoasterii, cand vine vorba despre cap, nu-i asa? Din gatul taiat au tisnit progeniturile iubirii lui Poseidon pentru frumusetea originara a Meduzei: Pegasus, „cel care zboara” ca un cal alb inaripat si Crysaor, „sabia de aur” ca un tanar barbat, simboluri ale transformarii spirituale.

Dupa aceasta victorie, pe drumul de intoarcere, Perseu se opreste in Etiopia, unde o salveaza pe Andromeda, al carei nume semnifica „regina oamenilor”. Ea si-a urmat sotul la Tyrins, in Argos, devenind alaturi de Perseu intemeietoarea dinastiilor persane iar dupa moarte toate aceste personaje au fost transformate de Atena in constelatii alaturate pe cer, pentru vesnica pomenire a istoriei lor. In zona constelatiei Andromeda se afla si galaxia cu acelasi nume, care se indreapta spre Calea Lactee si se estimeaza ca se vor uni peste aproximativ 4,5 miliarde de ani. Dar ce valoare mai are timpul in imensitatea spatiului astral?

Perseu a daruit Atenei capul Meduzei iar ea l-a asezat pe scutul lui Zeus, pe care-l poarta, sub forma unei amulete magice ce pazeste de rau, numita Gorgoneion, in amintirea gorgonei sacrificate. Dupa unii antropologi, ea ar fi o relicva a cultului zeitei mame in aspectul sau dinamic de datatoare de viata; originea sa se situeaza foarte departe in trecut.

Intorcandu-ne, de cealalta parte a cerului, in perfecta opozitie fata de Cassiopeia, se afla Crucea Sudului, inconjurata de Centaur. Cea mai mica si neinsemnata dintre cele 88 de constelatii moderne si totusi foarte usor de observat datorita stralucirii sale!

Cum emisfera de sud am asociat-o subconstientului, se poate intelege de ce simbolul crucii are atat de mare putere ezoterica si a fost universal folosit in majoritatea sistemelor religioase. Iar daca tinem cont ca este asezata in mijlocul Centaurului care-l reprezinta pe Chiron vindecatorul, putem trage de aici concluzia ca ”i s-a pus cruce”! Crucea Sudului sta intre centaur si carma corabiei Argo, „Carina”, unde steaua Canopus este carmaciul. Iar destinatia corabiei ar trebui sa fie lana de aur a berbecului, care sta tocmai deasupra Cassioppeei, in Nordul indepartat, la capatul Marii Negre! Dar este oprita din drum pe o parte de crucea care-i sta in cale pentru a o impiedica sa ajunga la centaurul vindecator, pe de alta parte este trasa inapoi de Cainele Mare, guvernat de Sirius. Ca sa ajunga la lana de aur, ar trebui sa treaca de cruce, sa ajunga la vindecator, sa inainteze prin balanta, gemeni si pana dincolo de capul gorgonei din constelatia Perseu. Iason insa, desi mitul ne spune ca ar fi gasit lana de aur, a sfirsit ingropat sub ruinele corabiei sale si a ajuns ca orice muritor de rand in imparatia lui Hades, unde Cerberus, cainele iadului care, asa cum este mentionat in Teogonia lui Hesiod, a avut si el initial 50 de capete, pazeste cu strasnicie iesirea. Numele lui a fost interpretat ca „devoratorul carnii”, „raul mormantului” sau „cel murdar”.

„Ultimate truth is wordless, the silence within the silence.”
Ultimul adevar e dincolo de cuvinte, tacerea din interiorul tacerii. Pirkei Avot (Chapters of the Fathers, culegere de texte rabinice)

Aceasta poveste este despre adevar.

Lucrurile carora le dai atentie si in care crezi le investesti cu putere asupra ta. Si cel mai ades te concentrezi cu frica si indarjire asupra celor din exterior. Asa si cu astrologia, care e codificata in mitologie. E usor sa devii obsedat de cunoasterea ei. Caci pana una alta traim cu totii sub energiile cerului instelat. Asa ca, si daca nu crezi in puterea astrelor, luna, ca o antena care primeste si transmite emanatiile astrale catre pamant, misca zi de zi mase mari de oameni inconstienti. Prin intermediul apei din care in proportie covarsitoare suntem facuti. Si numim aceasta forta de atractie irezistibila destin. In extrema cealalta, legendele tinuturilor subpamantene, Agartha si Shamballa, vorbesc despre oameni intelepti, extrem de longevivi sau chiar nemuritori, eliberati de sub dictatura astrelor. Si, pana la urma suntem noi la dispozitia stelelor sau stelele la dispozitia noastra? E o chestiune de alegere: sa LE slujim sau sa NE slujim de ele, sa LE cedam energia sau sa NE incarcam de la ele ca de la o baterie astrala? Din pacate in momentul in care le-am transformat in zei am ajuns sa ne inchinam la ele. Si le-am oferit puterea de buna noastra voie.

Religiile se bazeaza pe credinta, pentru ca nici un dumnezeu exterior nu ar putea dainui in lipsa energiilor omenesti care sa il alimenteze si sustina prin adoratie si frica. Cu cat beneficiaza de mai multi credinciosi, cu atat mai multa putere primeste egregorul respectiv, care este doar o entitate mentala cameleonica cu o multitudine de nume, un spirit fara corp fizic ce traieste numai in mintea universala. Dar care poate sa se infiltreze in mentalul uman individual si sa-l posedeze pentru a se hrani. De aici lupta acerba a bisericilor in incercarea de a-si fura si converti adepti. Vechii zei s-au retras in mitologie si astrologie.

Pentru taoisti mintea detine 3 nivele, “mintea observatoare” (creierul superior, Buddhi, Mahat), “mintea afectiva (creierul inimii)” si “mintea atentiei simtirii” (Manas, creierul abdominal). Credinta se situeaza in zona cea mai de jos a mintii, cea abdominala.

Asadar calatoria argonautilor condusi de Iason, plina de peripetii si pericole, este calatoria omului in cautare de sine. Iar lana de aur are rolul de iluminare a adevarului interior, din mintea observatoare a creierului superior. Drumul lui Iason este reiterat in povestea initiatica a Ne-Bunului din cartile de Tarot.

Argo, corabia lui Iason sau a lui Osiris pentru egipteni, a fost imortalizata pe cer sub forma unei constelatii uriase situata in emisfera de sud (a subconstientului astral), intre cainele mare si centaur, divizata in 3 constelatii mai mici Carina, Puppis si Vela, in care steaua polului sud, Canopus ocupa pozitia carmaciului. Un fapt interesant despre aceasta constelatie este ca pare sa se miste inapoi pe cerul noptii. Aratus, un poet si istoric grec din sec. III i.en. nota despre aceasta progresie “Argo este trasa in jos de coada Marelui Caine, caci nu are un curs obisnuit, ci intoarsa inapoi ea vine…”. Se sugereaza oare ca drumul de cautare a lanii de aur nu duce spre inafara (inainte) ci dimpotriva, spre interior (inapoi)? Sau ca stralucitoare stea Sirius din cainele mare se opune avansarii arcei?

Legenda argonautilor este una dintre cele mai misterioase povesti ale antichitatii, redata de Apollonius Rhodius in „Argonautica”. Isaac Newton credea despre drumul corabiei Argo ca a fost comemorat in cele 12 semne ale Zodiacului, unde lana de aur este reprezentata pe cer de constelatia Berbecului.

Iason
Numele lui Iason, fiul regelui Aeson, din Iolcus (Thessalia), provine din „iasthai” (a vindeca) si s-ar traduce ca „vindecatorul”. In ipostaza feminina, Iaso apare ca o zeita vindecarii la greci. Interesant este si ca, dinspre mama sa Alcymede, ar fi fost stranepotul zeului Hermes, alchimistul si vindecatorul sufletului, dar si mesagerul zeilor si zburatorul dintre lumi. Acest remarcabil personaj a fost crescut de cel mai intelept si drept dintre centauri, Chiron (al carui nume semnifica „mana”), fiul lui Kronos (timpul), un alt vraci mitologic consacrat de astrologie ca arhetip al energiei vindecatoare. Mama sa i l-a incredintat pe Iason pe cand era copil, temandu-se sa nu fie omorat, atunci cand Aeson, tatal lui, a fost detronat de Pelias, fratele sau vitreg dupa tata (Poseidon). Numele acestor personaje implicate in legenda argonautilor sunt profund revelatoare! Calatoria „vindecatorului”, invatat de „mana timpului”, are ca scop descoperirea si cucerirea lanii de aur, de care depinde redobandirea coroanei sale regale al carei mostenitor de drept era. Atunci cand revine acasa, in Iolcus, pentru a o revendica, Iason isi pierde o sanda in raul Anavros, ajuntand-o pe Hera, deghizata intr-o batrina, sa-l traverseze. Stiind ce-l asteapta, zeita il binecuvanteaza pentru calatoria ce va urma. Este anuntat la curte ca „omul care poarta o singura sanda”. Aducerea „lanii de aur” pentru inscaunarea ca rege simbolizeaza parcurgerea caii intelepciunii, cu toate incercarile prin care eroul trebuie sa treaca pentru a o dobandi. Lana de aur a berbecului (simbol al capului in astrologie) sau coroana regala, reprezinta desigur, in sens mistic, insemnele regalitatii spirituale. Este un drum pe care nu-l poate face de unul singur, asa ca isi va alege ca tovarasi pe arca ce-l va purta pe mare 50 dintre cei mai mari eroi ai timpului sau.

Argonautii
Totul in aceasta legenda a lanii de aur abunda in semnificatii ezoterice. De ce au fost alesi tocmai 50 de vislasi care sa puna vasul in miscare? Unde mai regasim acest numar in mitologie?

Poate cea mai veche mentiune e reprezentata de cele 50 de aspecte-nume cu care Marduk, stapanul pamantului, apare in Enuma Elish, cartea mesopotamiana a creatiei cuprinsa in 7 tablite. Mentionez cateva dintre cele care mi se par mai semnificative pentru calatoria argonautilor.

(1) MARDUK, asa l-a chemat tatal An, cand s-a nascut
Adevaratul fiu al Soarelui, cel mai stralucitor dintre zei
Fie ca in stralucirea luminii sale sa mearga ei pentru totdeauna!
Oamenilor le aduce putere, inzestrindu-i cu viata.

(2) MARUKKA, adevaratul zeu creator al tuturor lucrurilor, care a bucurat inimile Annunaki-lor, spiritele pamantului.
(6) NARI-LUGALDIMMNKIA supraveghetorul zeilor care-si gasesc lacasul in cer si pe pamant
si cel care aloca spatiile Igigi-lor, spiritele cerului. La auzul acestui nume si zeii se cutremura.
(9) NAMRU, zeul stralucitor care lumineaza drumurile.
(I2) ASARUALIMNUNNA, lumina gratioasa a tatalui, care-i indruma pe Anu, Enlil si Ea.
Din coarnele coroanei sale izbucneste infringerea in trupul zeilor.
(I3) TUTU este cel care-i restaureaza
(18) SHAZU, cel care cunoaste inimile zeilor
(19) (ig) Zisi, cel care il reduce la tacere pe rasculat.
(26) ENBILULU-GUGAL, domnul abundentei care aduce bogatie, asigura locuintele si hrana.
(28) SIR. SIR, cel care a luat corpul lui Tiamat (marea mama) si a cladit un munte peste ea.
(29) MALAH, Tiamat este vasul sau si el este calaretul.
(34) Mummu, tunetul si ragetul marii, creatorul cerului si pamantului si cel care le sfinteste.
(35) GISHNUMUNAB, creatorul lumii si al tuturor oamenilor, cel care i-a distrus pe zeii din Tiamat si i-a facut pe oameni din substanta lor.
(49) ASHARU, cel care ii conduce pe zeii destinului, toti zeii sunt cu adevarat in grija lui.
(50) NEBIRU detine caile de trecere dintre cer si pamant.
Cei care nu reusesc sa traverseze in sus si in jos
Trebuie mereu sa-l intrebe pe el.
Nebiru este steaua… care straluceste in cer,
Cu adevarat, ea guverneaza intoarcerile lor la el,
Intr-adevar ei se uita spunand; „cel care traverseaza neobosit intinderea marii
Fie „Cruce” numele lui, care-i controleaza interiorul (casa)”.
Fie ca ei sa sustina cursul stelelor din cer,
Fie ca el sa pastoreasca toti zeii ca pe niste oi.
Fie ca el s-o invinga pe Tiamat, ca viata ei sa fie ingusta si scurta!
In viitorul omenirii, cand zilele vor fi batrane,
Fie ca ea sa renunte… fara incetare si sa stea departe pentru totdeauna.

Tatal EnliL i-a pus numele „domnul pamantului”.
Cand toate numele proclamate de Igigi Ea le-a auzit,
Spiritul lui s-a bucurat. Si astfel:
El ale carui nume tatii sai le-au glorificat,
El este intr-adevar chiar ca 1; numele sau va fi EA.

In incheiere
Lasa-i sa fie tinuti (prizonieri) in minte si lasa-l pe conducator sa le explice
Lasa-l pe intelept si cunoscator sa discute impreuna.
Lasa-l pe tata sa le recite si sa impartaseasca toate acestea cu fiul sau.
Lasa urechile pastorilor sa fie deschise.
Lasa-l sa se bucure in Marduk, Enlil al zeilor,
Pentru ca pamantul sau sa fie fertil si el sa prospere.
Ramai ferm la ordinele sale si nu-i altera poruncile
Cand este furios nici un zeu nu-i poate sta impotriva.
Vasta ii este mintea si mare-i este bunavointa
(Enuma Elish)

Aceste versete dateaza din antichitatea umanitatii. Va suna cunoscut, chiar daca nu le-ati auzit mai inainte? Mult mai tarziu, in biblie, lui Isus i-au fost atribuite si lui 50 de nume foarte asemanatoare!