Luna si Apocalipsa

Ipostazele lunii

Luna este una dintre cele mai misterioase entitati astrale, asociata subconstientului. Are multiple personificari si semnificatii in mitologie.

Este corpul ceresc aflat cel mai aproape de Pamant, statia de emisie/receptie care primeste si transmite energiile de la celelalte corpuri astrale, le traduce si concretizeaza in termenii realitatii pamantesti prin imagini, ganduri, emotii, actiuni. Ritmurile lunare de baza se succed intre luna noua si luna plina: odata cu luna noua se canalizeaza un fascicul de influente astrale care creste pana la luna plina, dupa care scade pana la urmatoarea luna noua, pentru a face loc altor tipuri de energii. De aceea orice inceput este bine sa stea sub semnul lunii noi. Timpul de maturare al unui proiect este intre luna noua si luna plina situate in aceeasi zodie: spre exemplu, de la luna noua din berbec din martie, pana la luna plina din berbec din octombrie.

Este util sa notati ce tip de activitati incepeti la luna noua, sa le urmariti evolutia pana la prima luna plina (faza de initiere) dar si pana la luna plina din aceeasi zodie, adica aproximativ 7 luni mai tarziu (faza de maturare).

Locul ocupat de Luna in astrograma personala indica domeniul de viata care este cel mai adesea supus schimbarilor, fluctuatiilor.

Luna are in horoscop mai multe ipostaze prin care canalizeaza energiile astrale definitorii in viata unui om:
• Nodurile lunare, reveleaza sensul vietii (de la nodul Sud spre nodul Nord, insa nodurile lunare se misca retrograd, pentru a ne putea atinge destinatia)
• Selene, luna alba, energia pozitiva care ne sustine, se ocupa cu regenerarea fizica periodica si ne ajuta sa ne atingem telul
• Lilith, luna neagra, energia negativa care ne provoaca, ne testeaza si ne ajuta sa ne depasim problemele karmice, daca este inteleasa si bine folosita

Sunt foarte importante si ritmurile lunii albe si negre, intrucat marcheaza anii de regenerare si sansa (Selene, cu ciclul de 7 ani) sau de cumpana (Lilith, cu ciclul de 9 ani). Se vede ca anii de incercari se succed mai rar decat cei de sustinere.

Selene la varstele de: 7, 14, 21, 28, 35, 42, 49, 56, 63, 70, 77, 84, 91 …
Lilith la: 9, 18, 27, 36, 45, 54, 63, 72, 81, 90, 99 …

Se observa ca:
• intre 28 si 35 de ani, cea mai benefica perioada din viata unui om, sunt 2 Selene la rand, precedate si urmate de Lilith la interval de 1 an
• la varsta de 63 de ani cele 2 ipostaze se intalnesc in configuratia de la nastere. Poate fi un moment de rascruce, determinant in atingerea telului vietii.

Ciclul de 63 de ani ar fi repetitiv, daca omul ar avea o viata suficient de lunga.

Anii de Lilith ar trebui sa fie ani de austeritate, de rezistenta in fata tentatiilor, introspectie si intelegere a testelor si un stil de viata echilibrat, fara excese.

Anii de Selene ar trebui sa fie ani de regenerare, sustinuti prin nutritie, meditatii in aer liber, respiratie constienta, impamantare prin mers cu picioarele goale pe pamant, expunerea corpului la soare, bai cu ape minerale (mare) si cu esente florale.

In mitologia greaca Selene este prima personificare a Lunii, fiica titanului Hyperion, cel care se misca deasupra si a titanidei Theia, cea stralucitoare.

selene

Selene (asteroidul 580) sau Luna Alba este cel mai curat loc din horoscop asociat cu karma usoara. Energia acestui asteroid ne arata calea Luminii prin faptele bune, prin utilizarea darurilor personale in serviciul umanitatii. La cel mai inalt nivel, Selene se manifesta prin altruism, disponibilitate, creativitate, trezirea supraconstiintei, puterea incredibila a spiritului. Supraconstiinta apartine naturii noastre divine, ea cunoaste toate vietile trecute si viitoare, este Dumnezeul nostru interior (scanteia) care stie exact drumul pe care trebuie sa-l parcurgem pentru a atinge perfectiunea.

O data la 7 ani, Selene se intoarce pentru fiecare dintre noi “acasa’ si poate fi una dintre cele mai stralucitoare perioade din viata. Selene personifica “mama cea buna” care recompenseaza faptele bune ale copiilor ei. Deci la 7, 21, 28, 35, 42, 49, 56, 63 , 70, 77 de ani, Selene isi face simtita prezenta in viata noastra iar un tranzit puternic ne poate activa harul divin cu care putem schimba lumea din jurul nostru.

Influenta lui Selene cunoaste trei trepte de dezvoltare. Odata cu nasterea, prima sa treapta face sa culegem ce am semanat in vietile trecute. De obicei, la acest nivel, ignoram de cele mai multe ori indrumarea ei, nu-i simtim cu adevarat puterea.

La nivelul doi, Selene ne deschide ochii, inspiratia dar inca destul de superficial, prin subconstient. Incepem sa culegem ce am semanat in viata curenta.

Nivelul trei al lui Selene determina o trezire a altruismului, a binelui care atrage binele in jur, armonia, adevarul, sinceritatea, iesirea din constringerile karmei si constientizarea misiunii spiritului. Calea superioara a lui Selene se manifesta insa destul de rar, in special in vietile marilor initiati, profeti, salvatori, ghizi spirituali.

La fel cum Seleniul pur (elementul chimic numit dupa Selene) isi creste conductivitatea de o mie de ori atunci cand este mutat de la intuneric la lumina puternica a Soarelui, si noi putem deveni un “seleniu luminos“ daca atragem protectia lui Selene folosind “combustibilul” din horoscopul natal. Casa astrologica unde apare Selene indica domeniul in care putem folosi energia ei ca sa evoluam spiritual.

Opusa Selenei in horoscop, este Lilith, luna neagra, care are un efect puternic prin relatii, reprezinta atractia fatala, legatura periculoasa, dureroasa, obsesiva, intensa, ciudata, marcata de o puternica atractie sexuala a partenerilor pe care nimic nu-i poate tine departe. Reprezinta idealul feminin sau masculin al nativului. Semnul zodiacal indica deci modul in care energia lunii negre este exprimata iar casa astrologica domeniul de viata in care aspectele lui Lilith prin orbul foarte mic, de maxim doua grade, ne arata ce fel de energii ne ajuta sa platim sau nu karma acumulata. Acolo vom simti cel mai des conflictele, lipsa respectului, sabotajul, amenintarea, o furie intensa pe care este important este sa o tinem sub control pentru a arde karma.

Tranzitele lui Lilith aduc intalniri cu oameni care reflecta continuturile reprimate si lipsurile, initiaza si mediaza, ne dau acces la cunoastere in scopul vindecarii. Lilith pune in miscare “atractia“ sau “respingerea“, dorinta, experiente adesea inevitabile, pune degetul pe rana fascinatiilor celor mai ascunse, care pot lua un caracter distructiv sau evolutiv in functie de alegeri.

In contrast cu Luna, care reprezinta emotiile constiente, Lilith se manifesta prin emotii ascunse, secrete, mult timp nedetectate, mascate, inselatoare, un loc privat plin de “spini karmici“ in care suferinta este necesara pentru eliberare. Este ca o Mama puternica ce isi apara puii si, prin constientizare, da deoparte tot ce le ameninta bunastarea. Vorbeste prin vise, hipnoza, intuitie, clarvedere.

lilith

In mitologia iudaica, Lilith ar fi fost prima sotie a lui Adam, creata ca egala a lui, in acelasi timp si din acelasi material (lut). Pentru ca nu a vrut sa i se supuna, ea a parasit paradisul si s-a cuplat cu arhanghelul mortii, Samael, devenind zeita demonica a noptii. In unele interpretari, este considerata o ipostaza iudaica a zeitei sumeriene Inanna, a razboiului, sexualitatii, frumusetii si iubirii, personificare a lunii reprezentata ca o femeie cu aripi si picioare de pasare, asezata pe 2 lei si incadrata de 2 bufnite, pasari nocturne asociate si cu Lilith.

inanna

In mitologia greaca, Lunii ii sunt atribuite mai multe zeitati. Una dintre cele mai putin cunoscute este Pasiphae, fiica nemuritoare a titanului Helios si a oceanidei Perseis, care s-a casatorit cu regele Minos si a devenit regina Cretei. Circe era sora cu ea si amandoua erau cunoscute ca vrajitoare cu puteri extraordinare. Unul dintre miturile care fac referire la Pasiphae este cel al Minotaurului. Din cauza ca Minos a ofensat zeii, refuzand sa sacrifice cel mai frumos taur al sau pe altarul lui Poseidon, sotia sa a fost blestemata sa se indragosteasca si sa se imperecheze cu el. Cu ajutorul lui Daedalus, a construit o vaca de lemn imbracata in piele bovina, s-a ascuns in interiorul ei si a conceput cu taurul o creatura teribila, cu cap de taur si corp de om, care se hranea cu carne de om. Astfel, sacrificii periodice erau necesare pentru intretinerea monstrului.

uciderea minotaurului

Sfatuit de oracolul din Delphi, regele Minos l-a inchis intr-un labirint gigantic, proiectat de Daedalus si fiul sau Icar. Minotaurul a fost ucis mai tarziu de Tezeu care a reusit sa iasa din labirint mergand inapoi pe urmele sale, gratie celebrului fir al Ariadnei, fiica regelui indragostita de erou. Minotaurul si labirintul simbolizeaza situatii extrem de primejdioase, atrase prin blestemul zeilor, care nu se pot rezolva decat cu multa intelepciune si ajutorul divin al iubirii. Insasi viata poate fi asemuita unui labirint mai mult sau mai putin alambicat a carei singura iesire cunoscuta duce inevitabil spre moarte. Insa in serialul fantastic Westworld (Lumea Vestului Salbatic) eroul principal propune o alta abordare, surprinzatoare, cautand sa ajunga in centrul labirintului, unde s-ar afla un punct enigmatic de evadare din realitatea iluzorie intr-o dimensiune magica superioara. In acest context, centrul labirintului ar coincide cu sinele autentic, ascuns al actorului care isi joaca rolul sau pe scena vietii.

minotaurul

Pe de alta parte, in cultura cretana soarele este adorat sub forma unui taur; prin urmare legenda uniunii lui Pasiphae cu taurul ar fi putut simboliza ceremonialul sacru prin care se celebra mariajul cosmic al luminariilor. Refuzul zeitei lunii si a sotului sau de a sacrifica taurul soarelui pe altarul lui Poseidon (furia apelor) care conduce la nasterea Minotaurului, omul cu cap de taur inchis labirint, ar semnifica puterea solara ocultata in corpul uman, unde zodia taurului patroneaza cerebelul si medulla oblongata. Prin urmare solutia enigmei ar consta in imblinzirea si pacificarea minotaurului prin care ar putea fi deschis portalul secret din inima labirintului. Si in loc de inevitabila iesire prin moarte, s-ar petrece transmutarea alchimica intr-o dimensiune superioara a vietii.

hecate

O alta ipostaza misterioasa a lunii in mitologia greaca este Hecate, care locuieste pe partea intunecata a Lunii si pazeste intrarea in lumea de dincolo. Alege destinatia sufletelor in functie de merite si le deschide usa cu cheile ei, fie spre minunatele Campii Elizee fie spre Tartarul suferintelor.

Hecate este zeita de origine traca a magiei, cultului mortilor si spiritelor dezincarnate. Tine in maini o pereche de torte sau chei cu care deschide si lumineaza taramurile mortii. Este divinizata ca mama a Sufletului cosmic al lumii, a ingerilor, si indeplineste rolul de salvator universal (Soteira). Dicteaza asupra pamantului, marii si cerului. Numele ei semnifica „cea care-si controleaza vointa” sau „cea cuprinzatoare care indeparteaza”. Este singurul copil al titanului Perses, zeul distrugerii si al titanidei Asteria, zeita oracolelor nocturne si a stelelor cazatoare. Protejeaza casele de spiritele fara odihna. Este reprezentata avand 3 corpuri, corepunzatoare fazelor lunii, noua, patrar, plina. Animalul sau sacru este cainele care urla la luna. Appolonius din Rodos spune in Argonautica ca ea ar fi invatat-o pe vrajitoarea Medeea arta potiunilor din plante iar Sofocle o descrie cu capul inconjurat de serpi care se incolacesc printre ramuri de stejar. Hecate ar fi ajutat-o pe Demeter in cautarea fiicei sale Persefona atunci cand a fost rapita de Hades si coborata in infern, luminandu-i drumul cu tortele sale. Era venerata in orasul antic Colchis, de pe tarmul Marii Negre, presupusa patrie a amazoanelor si destinatia argonautilor in cautarea lanii de aur.

hecate

Inapoi in prezent
Soarele a intrat in Taur, unde canalizeaza energiile gardianului de la Rasarit, Aldebaran, steaua iluminarii din ochiul Taurului, precum si ale Alcyonei si Pleiadelor, marele soare central si cele 7 arhetipuri feminine din gatul Taurului. Prin intermediul Lunii, aceste influxuri astrale sunt trimise catre Pamant pentru cei care sunt pregatiti sa le integreze. Acum reincepe un nou ciclu de constientizare.

Cei 4 cai ai apocalipsei (revelatiei) sunt disponibili in fiecare an. Numai de noi depinde sa-i prindem si sa-i incalecam.

Cei 4 CALARETI ai Apocalipsei

Aldebaran, calul alb al iluminarii, Gardianul de la Rasarit, din ochiul Taurului cand este calarit de Marte, creierul superior (pamant insufletit de foc), ne gratiaza cu darurile omniprezentei si omniscientei.

Antares, calul rosu al razboiului si pacii, Gardianul de la Apus, din inima Sorpionului, cand este calarit de Soare, sistemul endocrin (foc alimentat de aer), ne conduce spre redobandirea puterii interioare si instaurarea omnipotentei iubirii.

Regulus, calul negru al suveranitatii, Gardianul Nordului, din inima Leului, cand este calarit de Jupiter, sistemul nervos (focalizat), echilibreaza balanta binelui si raului si ne conduce pe taramul divin al armoniei depline.

Formalhaut, calul palid al alchimiei, Gardianul Sudului, din gura Pestilor, cand este calarit de Uranus, determina schimbarea paradigmei realitatii prin cunoasterea ce transcende materialitatea; scheletul si invelisul carnal se ridica la cer, se spiritualizeaza si transmuta materia in imperiul nemuririi, taramul de dincolo de timp.

Fiecare calaret detine o arma. Marte (regele) are sageata gandirii, Soarele (razboinicul luminii) sabia (raza) iubirii care taie raul din radacina, Jupiter (batrinul judecator) balanta dreptatii, Uranus (alchimistul) coasa mortii cu care reteaza timpul in loc sa reteze viata.

Daca nu sunt stapaniti si condusi, caii salbatici te poarta unde vor, in teritorii primejdioase si incearca sa te arunce din sa. Iluminarea (Aldebaran din Est) se opune raboiului (Antares din Vest), puterea (Regulus din Nord) se opune mortii (Formalhaut din Sud).

Caii vin in ordinea anotimpurilor: iluminarea din primavara renasterii este urmata de puterea calda si iubitoare a verii, apoi de armonia deplina a toamnei, din vremea culegerii roadelor si nemurirea care transcende iarna. Iluminare . iubire . armonie . nemurire

ESENTA FEMININA ESTE PORTALUL, ESENTA MASCULINA ESTE CHEIA DAR TINE USA INCUIATA.
Si nu orice cheie se potriveste la orice usa, exceptand CHEIA FRANCEZA a alchimiei.

Constantine, Constantine, cantec popular romanesc initiatic.

Jocul de carti

magia tarotului

“And above all, watch with glittering eyes the whole world around you because the greatest secrets are always hidden in the most unlikely places. Those who don’t believe in magic will never find it.” “Si mai presus de toate, priviti cu ochi stralucitori intreaga lume din jurul vostru, pentru ca cele mai mari secrete sunt ascunse intotdeauna in locurile cele mai improbabile. Cei care nu cred in magie nu o vor gasi niciodata.” Roald Dahl (novelist, poet, scriitor englez, n. 13 sept 1916, fecioara)

mandala tarot

Despre Tarot sau alchimia constiintei. Cum sa-ti modelezi sufletul trecand prin cele 22 de pozitii ale Marii Arcane.

0 Nebunul – libertatea desavarsita, fara limite
I Magicianul – inceputul alegerilor corecte
II Preoteasa – dobandirea experientei
III Imparateasa – explozia de creativitate fara directie
IV Imparatul – stabilitatea materiala deplina
V Preotul – inceputul spiritualitatii
VI Indragostitii – in sfirsit faci ce-ti doresti, ce-ti place, iti stabilesti relatia cu lumea
VII Phaetonul – actionezi in lume
VIII Justitia – primesti ceea ce meriti
IX Eremitul – conectarea profunda cu tine insuti, treci prin crize pentru a-ti ridica luminatorul, a-ti gasi lumina interioara
X Roata norocului – marcheaza incheierea unui ciclu, e nevoie de ceva care sa te ajute sa treci la un nivel superior
XI Puterea – pentru a simti profund libido-ul, fortele animalice din tine si a le materializa
XII Spanzuratul – conectarea profunda cu partea ta spirituala, stoparea alegerilor si indepartarea momentana din lumea actiunilor, suspendarea in timp si intoarcerea in sine
XIII Arcana fara nume, nu este moartea, este o uriasa revolutie, o transformare in ceva complet nou
XIV Cumpatarea – vindecarea sinelui
XV Diavolul – conectarea cu creativitatea ta, puterea de a te vedea asa cum esti, fara frica, constientizarea capacitatilor tale de materializare
XVI Turnul – se deschide casa divinitatii care altadata ti-era inchisa, pentru a-ti putea depasi limitele mentale si emotionale, pentru a putea trece dincolo de orice limita, pentru a te ridica
XVII Steaua – gasirea locului din care sa actionezi in lume, capacitatea de a primi energia universala si a o darui pamantului, purificarea vietii
XVIII Luna – marele arhetip al receptivitatii, intelegerea poeziei, nebuniei vietii
XIX Soarele – inceputul unei vieti noi, condusa de iubirea absoluta
XX Judecata – incheierea lucrarii, descoperirea esentelor, animus si anima, partea ta feminina si cea masculina; creearea androginului care-ti da acces la mintea superioara
XXI Lumea – constientizarea deplina, partea feminina, masculina, mentala, sexuala, emotionala, corporala (materiala) sunt complet integrate.

tarot si zodiacul

Plecam de la Nebun, care simbolizeaza libertatea nelimitata, trecem prin toate ipostazele pana ajungem la uniunea desavarsita. Un organism e viu atunci cand e conectat cu tot ce e in jur. Daca-si taie legaturile cu mediul, moare. La fel e si spiritul uman. Daca nu relationeaza, moare. Nebunul coboara in lume pentru a se conecta cu ea. Cand integreaza toata lumea nu mai exista inamici cu care sa se confrunte!
Alejandro Jodorowsky (regizor si producator de filme artistice ezoterice, de origine chilian-franceza, n. 17 feb 1929, varsator)

magia tarotului

Ghicitoarea universala

moirele

„The world has converted into one’s own soul. Our path follows the shimmering edge where the surf thoughtlessly caresses the earth.” Lumea s-a convertit in propriul suflet. Calea noastra urmeaza marginea stralucitoare, in care valurile marii mangaie fara griji pamantul. Andreas Weber (filozof, biolog, cercetator al conceptelor naturii, scriitor, n. 4 noi 1967, balanta)

Sfinxul era o creatura mitologica nascuta din Typhon, regele-sarpe, tatal monstrilor mitici, si Echidna, femeia sarpe. Avea cap de femeie, corp de leu, coada de sarpe si aripi de vultur. Pazea portile Tebei si cei care doreau sa intre in cetate erau supusi testului ghicitorii. Daca nu reuseau sa gaseasca raspunsul potrivit erau devorati. Cetatea a fost infiintata de fenicianul Cadmus, cel mai teribil ucigas de monstri, inaintea lui Hercule, si numita dupa cea din Egipt, „orasul lui Amun (Hammon)”, zeul suprem asociat mai tarziu Soarelui (Amun-Ra). Iar numele ctitorului sau, Cadmus, semnifica „cel de la Rasarit care straluceste”. Sfinxul ar fi fost trimis din Egipt in Grecia la porunca Herei si a lui Ares pentru a pune la incercare calatorii, intr-un joc pe viata si pe moarte. Numai Oedip, regele Tebei, blestemat sa-si ucida tatal si sa se insoare cu mama sa, a reusit sa-l invinga. Dupa ce a raspuns corect la cele 2 enigme, Sfinxul s-a autodevorat. Mitul lui Oedip, ca si al lui Paris, declansatorul razboiului Troiei, vorbeste in esenta despre destinul implacabil.

Alchimistul Michael Maier, in cartea sa, Atalanta Fugiens (1617), face urmatoarele observatii cu privire la ghicitoarea Sfinxului, in care afirma ca solutia sa este Piatra Filosofala:

Se spune ca Sfinxul ar fi avut mai multe ghicitori, dar cea pe care i-a pus-o lui Oedip era capitala: “Ce are dimineata 4 picioare, dupa-amiaza 2 si seara 3?” De fapt ce a raspuns Oedip nu este cunoscut. Cei care se refera la varstele omului se inseala. Primul lucru de luat in considerare este Cuadrantrul celor 4 elemente care sta la baza tuturor lucrurilor, de acolo se ajunge la emisfera care imparte cercul prin 2 linii, una dreapta si una curba (masculin-feminin), care este Luna Alba si in sfirsit la trinitatea care consta in Trup, Suflet si Spirit sau Soare, Luna si Mercur. Astfel, Rhasis spune in epistolele sale ca Piatra filozofala este un in esenta sa un Triunghi definit in calitatile sale de un Cuadrant.” Materie, adica pamant si apa, Suflet Foc si Spirit Aer. In esenta, 2 cate 2 complementaritati.

sfinxul

A doua ghicitoare pe care Sfinxul i-o adreseaza lui Oedip este “Sunt 2 surori, una da nastere celeilalte si in schimb, aceasta o creeaza pe prima. Cine sunt ele?” Iar Oedip ar fi raspuns ca sunt ziua si noaptea. In cheie alchimica lumina si intunericul, energia si materia, viata si moartea, care se contin una pe alta si se nasc necontenit una din cealalta.

Cum poti rezolva enigma destinului? Sa-l accepti sau sa-l confrunti? Tocmai am incheiat vizionarea serialului Merlin, un film care vorbeste despre inevitabilitatea sortii. Chiar si cel mai mare vrajitor al tuturor timpurilor a fost pacalit. I s-a aratat viitorul si pentru ca s-a temut de el s-a transformat in cel mai eficient instrument al lui. Nu era mai bine sa nu stie? Timp de 5 sezoane Merlin, pe numele sau ocult Emrys (care semnifica “nemuritorul”) se lupta sa controleze destinul tragic al regelui Arthur si vine un moment in care intelege ca toate actiunile lui prin care urmarea sa-l evite au condus exact in directia predestinata, pana la ultima, care nu mai lasa loc de intoarcere, de fapt cea mai simpla si evidenta alegere. Si au fost atatea ocazii in care ar fi putut sa schimbe soarta! Pe calea opusa, neconventionala, care cerea intr-adevar mult curaj si compasiune! Cand in sfirsit vede logica povestii si modul in care a servit fatalitatea din frica, este deja prea tarziu. Sah mat, si moartea regelui Arthur este ca si infaptuita. Poate ca tocmai memoria predestinarii inscrisa in subconstient este cea care o face sa se indeplineasca.

Merlin Emrys

Jocul cu destinul nu e niciodata usor. Inexorabilitea lui se bazeaza pe tiparele psihice si sociale, cu cat le servesti mai fidel, cu atat mai sigura va fi implinirea destinului. Viata nu face decat sa-ti scoata in cale ocaziile potrivite prin care sa-ti dovedesti supunerea sau nesupunerea fata de conventii. Cu cat te vei opune mai mult, cu atat mai dure iti vor fi incercarile. Si daca destinul este tragic, inseamna ca trebuie sa i te supui? Succesul lectiei de viata este sa-l implinesti sau sa-l depasesti? Intr-un fel sau altul destinul tuturor oamenilor este nefericit pentru ca ne conduce spre imbatrinire si moarte. Poti fi victorios si demn de puterea divina cu care ai fost daruit numai atunci cand reusesti sa-ti controlezi viata prin alegeri constiente, nicidecum predeterminate, asa cum ti-au fost trasate de Moire. Ca intr-un joc de sah, privesti de sus cu detasare, iti anticipezi miscarile si consecintele lor. Adversarul nu va fi nicicand binevoitor pentru ca la fel ca tine, vrea sa castige. Numai cand personajul invata sa improvizeze devine cu adevarat creator. Si da peste cap scenariul, face pe scena vietii lui doar ce vrea el. Karma a murit, traiasca libertatea! The king is dead, long live the Queen!

Cei antici erau cu adevarat inspaimantati de fortele nemiloase ale destinului: ”Ascultati Sortile, cele mai apropiate dintre zeitati de tronul lui Zeus, si imbracati-va in tesatura lor neclintita si inevitabila, care va conduce nelimitat, in orice situatie. Aisa, Clotho si Lachesis, fiicele bine inarmate ale Noptii, ascultati rugaciunile noastre, zeite teribile ale cerului si pamantului. Trimiteti-ne legi binevoitoare si surorile lor pe tronuri stralucitoare. Pacea dreapta sa fie incoronata si orasul sa fie iertat de nenorocirile care apasa cu greu pe inima lui.” Republica, Platon

In misterele Orfice, cele 3 moire ar fi fiicele lui Ananke (necesitatea), zeita primordiala a inevitabilitatii care marcheaza creatia cosmosului, incolacita cu Chronos, chiar de la inceputul timpurilor si care controleaza inclusiv soarta zeilor. Ananke este frecvent asociata sau identificata cu Afrodita Urania, zeita celesta a iubirii, ca doua fete opuse ale aceleasi forte care dicteaza viata. Ea s-ar fi autocreat sub forma unui sarpe care, impreuna cu sotul sau Cronos, inconjoara intreg Universul. In imbratisarea lor au strivit oul primordial din care au iesit pamantul, cerurile si marea pentru a forma lumea ordonata.

Platon in Republica mai spune:
Sunt 3 cele care stau asezate in cerc, fiecare pe tronul ei, moirele, fiicele lui Ananke, imbracate in haine albe, cu capetele rasucite si canta la unison cantecul SIRENELOR: Lakhesis (Lachesis) despre lucrurile care au fost, Klotho despre cele care sunt si Atropos (Atropus) despre cele ce urmeaza sa fie.

sirenele

Sirenele sunt creaturi magice primejdioase care ademenesc navigatorii cu cantecul lor pentru a-i devora. Numele lor semnifica “cele care leaga, prind in mrejele lor”. Ce mult seamana cu “pescarii de suflete”, nu-i asa? Sirenele sunt intre 3 si 5 surori mortale cu trunchi de femeie si coada de peste sau, intr-o versiune mai veche, jumatate femeie, jumatate pasare. In ipostaza de pasare reprezinta spiritul, in ipostaza de peste materialitatea. Capcanele din cantecul lor pot fi deci multiple, fie prin gandire, fie prin emotie.

In sens alegoric, Sirenele personalizeaza vocile destinului (ale moirelor) care te atrag irezistibil spre moarte. Astfel, marinarul neexperimentat in oceanul vietii ajunge sa le fie hrana. Pentru a scapa de sirene, Ulise si-a astupat urechile si s-a legat de catarg; numai asa a reusit sa se salveze de soarta nemiloasa si sa ajunga ACASA.

In 1917, Franz Kafka scria in “Tacerea Sirenelor”: “Acum, sirenele au o arma si mai letala decat cantecul, si anume tacerea. Si, desi asta nu s-a intamplat cu adevarat, se poate presupune ca cineva ar putea scapa de cantecul lor, dar din tacerea lor cu siguranta niciodata “.

Sfinxul, sirenele si moirele reprezinta provocarile destinului: enigmele, tentatiile, fatalitatea. Si deci ce e de facut? Ei bine, Sfinxului ii intorci spatele, ca ai doar 3 incercari si daca nu ghicesti te mananca de viu. Lumea e mare si nu e musai sa ajungi la Teba, unde oricum te asteapta o soarta de orb si pribeag. La cantecul sirenelor iti astupi ca Ulise urechile si te legi de catargul corabiei vietii ca sa tii drumul drept spre lumina iar pe moire le ocolesti cu eleganta si determinare. Pana la urma, tot ce-ti doresti e sa fii fericit! Iar fericirea sta chiar in buzunarul de la piept.

In lumea plina de urmari
Eu sunt un om pe niste scari
In sus ce e? In jos-nimic
In jos ce e? In sus-nimic.


Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu insumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecine, domnule, straine,
Nu inteleg ce-aveti cu mine
Stiu, scarile ne sunt comune
Dar trec atat de rar pe-aici
Portarul insusi poate spune
Ca am ambitii foarte mici.

Pasarea Colibri

Roata Destinului (IV)

Formalhaut, steaua regala din Sud

You have to take seriously the notion that understanding the universe is your responsibility, because the only understanding of the universe that will be useful to you is your own understanding. Va trebui sa iei in serios faptul ca intelegerea universuluI este RESPONSABILITATEA TA! Pentru ca SINGURA intelegere a universului care iti poate fi utila este propria ta intelegere. ~Terence McKenna
Zodiacul-Universul din OM.

Capricornul guvernat de Cronos-Saturn manifesta materia spirituala insufletita si crucificata in timp, vehiculul pamantesc inchis in cusca mortii, Diavolul ispitelor si Iadul realitatii. Domina imperiul durerii, al atasamentelor si conditionarilor, pe baza karmei, legii cauzei si efectului. Se reflecta in lobul temporal, sistemul osos si invelisul de carne (piele, muschi).

Marele malefic, cel mai infricosator si sever dintre semne, este Profesorul care ne invata despre constringerile vietii in materie purtandu-ne prin timp si spatiu si testandu-ne la fiecare pas. Capricornul e zodia care stie cel mai bine sa foloseasca corpul fizic. Domeniul lui Saturn este asumarea responsabilitatii si a evolutiei prin suferinta. Cand lectia este invatata ridica materia spirituala pe cele mai inalte culmi, pe piscuri de munte unde nu poate ajunge orice muritor.

Legenda constelatiei capricornului, aflata in emisfera intunecata din Sud, vorbeste despre capra de mare, o creatura mitologica stranie, cu corp de capra si coada de peste si atacul sarpelui gigantic Typhon asupra zeilor. Pan a fost primul care l-a vazut venind si i-a alertat pe Olimpieni. Ca sa scape de monstru, s-a aruncat in Eufrat si a metamorfozat din jumatatea inferioara a corpului o coada de peste. Intre timp Zeus a fost dezmembrat de Typhon dar Pan a reusit sa-i distraga atentia pana cand Hermes a adunat toate partile si l-a reconstituit pe tatal zeilor. In semn de recunostinta, Zeus l-a transformat pe Pan in constelatie.

capricornul

Sunt multi mostri care apar in povesti dar nici unul nu se compara cu zeul-sarpe, regele lor, cel mai inspaimantator, puternic, periculos, mortal dintre ei. Typhon era atat de mare ca ajungea la stele. Avea trunchi de om, reunea 100 de capete de sarpe intr-unul singur care semana cu un cap de om cu ochii rosii ce inspirau o spaima teribila oricui ii privea si o gura salbatica din care varsa foc. Avea 100 de aripi de-a lungul corpului si in loc de degete 100 de serpi mortali. A fost ultimul fiu al Geei cu Tartarus, zeul si taramul subpamantean, conceput ca urmare a rugamintii Herei de a fi creat un zeu mai puternic decat Zeus. Impreuna cu femeia-sarpe Echidna a dat nastere mai multor copii monstruosi: Cerberus, cainele cu 3 capete care pazeste intrarea in Infern, Chimera, leul-capra-sarpe, Gorgona, Hydra, sarpele cu 9 capete, Ladon (Python), sarpele paznic al merelor de aur, leul din Nemeea, Sfinxul jumate om, jumate leu care-i provoaca pe calatori sa raspunda la enigme sau sa moara.

La sumerieni, capricornul este asociat zeului Enki sau Ea, reprezentat ca o capra-peste, simbol al planetei Saturn. Ea este considerat „invelisul marii” iar zodia Capricornului „poarta mortii”, opusa „portii vietii” din Rac. Este zeul purificarii apei, mediator inteligent dar viclean, (pamantul spiritual) care iese din ocean pentru a dezvalui umanitatii secretele zeilor.

Intr-o alta versiune mitologica, Pricus, prima capra de mare ar fi fost creata de Cronos-Saturn ca fiinta nemuritoare capabila sa manipuleze timpul la fel ca el. Copiii sai au iesit pe tarm si s-au transformat in caprele terestre de azi, insa au pierdut abilitatea de a gandi si vorbi. Atunci Pricus a dat inapoi timpul si si-a avertizat progeniturile sa nu mearga pe pamant. Numai ca orice facea, ori de cate ori se intorcea in timp, caprele de mare tot gaseau drumul inapoi spre tarm. Asa ca satul de singuratate, l-a implorat pe Saturn sa-l lase sa moara iar acesta l-a transformat in constelatia de pe cer. Urmasii sai, caprele pamantului urca pe cei mai inalti munti pentru a incerca sa ajunga la stele.

In sfirsit, ultima asociere este cu nimfa-capra Amalthea care l-ar fi alaptat pe micul Zeus dupa ce mama sa Rhea l-a ascuns intr-o pestera pentru a nu fi inghitit de Cronos.

Toate aceste mituri au insa o tema comuna: cea a salvarii de primejdii ingrozitoare si moarte prin sacrificiul caprei (de mare).
Verbul caracteristic: Eu folosesc.
Tarot: Diavolul (XV) Moartea (XIII)

Varsatorul condus de Saturn si Uranus reprezinta cunoasterea. Domeniul sau in corpul fizic este format din vaz, auz, gust, ochiul interior, simturile prin intermediul carora percepem lumea. El ne serveste cu hrana subtila destinata zeilor: lumina si culoare, muzica, esente vindecatoare, unde vibrationale extrasenzoriale. Varsa energia din ulciorul celest asupra apelor si pamantului. Varsatorul este de asemenea astrologul de serviciu si inventatorul tehnologiei.

In mitologia greaca, este reprezentat de Ganymedes, frumosul baiat frigian din Troia care a fost rapit de Zeus, deghizat in vultur, si dus de pe Muntele Ida (al zeitei mama) pe Olimp pentru a deveni paharnicul zeilor, in locul zeitei tineretii vesnice, Hebe, dupa ce ea a devenit sotia lui Hercules. Zeus l-a recompensat pe tata pentru pierdera fiului printr-o pereche de cai, „asemeni acelora care-i poarta pe nemuritori”, trimisi prin Hermes mesagerul. Ganymedes a fost inzestrat in Olimp cu tinerete vesnica si nemurire. Numai Hera l-a privit cu ostilitate pe noul paharnic, geloasa fiind pe afectiunea lui Zeus fata de el. Asa ca, pentru a-l feri de mania ei, l-a asezat mai tarziu pe cer, in constelatia Varsatorului, in apropierea Vulturului. Desi in unele interpretari, Ganymedes este asociat cu homosexualitatea, Socrate sustine ca zeii il iubeau pentru mintea si sufletul sau, iar numele sau provine din ganu-“aduce placere” si mēd-“minte”, asadar „mintea care aduce placere”, un sens in deplin acord cu zodia Varsatorului.

Ganymedes deci, frumos la suflet si la minte, este rapit dintre oameni si sechestrat de zei, ca sa le fie paharnic, sa le serveasca la masa hrana nemuririi si a tineretii vesnice… Si apoi indepartat pe cer sub constelatia vulturului, alte ego-ul lui Zeus… Ce sa simbolizeze asta? Sa detina Varsatorul un secret al cunoasterii pe care zeii ar vrea sa-l tina sub control, departe de Om?

Zodia se afla sub dublul patronaj al lui Saturn si Uranus, doua personaje mitologice aflate in razboi. Saturn l-a detronat si castrat pe tatal sau Uranus, fiind blestemat de el sa aiba aceeasi soarta.

La 1 gr. in Constelatia Varstatorului se afla Altair, cea mai stralucitoare stea din constelatia Acvilei, de 10 ori mai luminoasa ca Soarele. Vulturul il reprezinta pe Zeus, fiul si uzurpatorul lui Saturn, in ipostaza lui de purtator al tunetelor si fulgerelor. Si iata cum toti 3 tatii mitologici, aflati in lupta pentru putere, se reintalnesc in Varsator. Altair formeaza asa-numitul „Triunghi de vara”, impreuna cu stelele Dheneb si Vega, aflate amandoua in Capricorn, la 19 si respectiv 15 gr.

Timpul Varsatorului
Suntem pe trecerea dintre Pesti si Varsator, pe puntea schimbarii de paradigma a realitatii, dintre timp si eternitate, dintre Neptun, Saturn si Uranus. Un cantec interesant din 1960, „Age of Aquarius” din muzicalul „A 5-a dimensiune”, spune asa:
When the Moon is in the seventh house
And Jupiter aligns with Mars.
Then peace will guide the planets
And love will steer the stars.
This is the dawning of the age of Aquarius
Harmony and understanding
Sympathy and trust abounding
No more falsehoods or derisions
Golden living dreams of visions
Mystic crystal revalation
And the mind’s true liberation


Cand Luna este in casa a saptea (Balanta)
Si Jupiter se aliniaza cu Marte.
Atunci pacea va ghida planetele
Si iubirea va guverna stelele.
Acesta este inceputul Erei Varsatorului
Armonia si înțelegerea
Simpatia si increderea abunda
Nu mai exista falsitate sau badjocura
Visele de aur vizionare devin realitate
Puterea cristalelor mistice este revelata
Si mintea cu adevarat eliberata

In orice caz, era Varsatorului va fi probabil una a tehnologiilor avansate si a manipularii prin astrologie si ezoterism. „Oculta mondiala” exceleaza in aceste domenii. Sa nu uitam ca de la Pesti la Balanta se intinde emisfera intunecata a cercului zodiacal si ca precesiunea merge inapoi, ca racul, iar semnele vremurilor arata o robotizare si instrainare a umanitatii si un control tehnologic fara precedent. In timp ce unii cauta cu disperare iesirea din sistem si n-o prea gasesc, cea mai mare parte este tot mai prinsa in rotitele lui. O era astrologica dureaza aproximativ 2100 de ani asa ca in scurta noastra viata un tel rezonabil ar fi sa incercam sa tinem lumina aprinsa.

varsatorul

Cu Era Pestilor, de la moartea constiintei pe crucea saturniana (Christos), abia ne-am facut intrarea in iarna astrala iar acum patrundem direct in regatul lui Saturn, al carui apogeu va fi peste inca 2100 de ani, in Era Capricornului. La fel ca in Game of Thrones, in regatul de Nord a inceput sa ninga si armata mortilor vii se pregateste sa atace. Ca umanitate, se pare ca mai avem mult pana sa iesim din nou la lumina. Pentru cei care se simt dezamagiti, va spun ca, in vremurile care ne asteapta, mai important decat orice, este sa ne descoperim puterea interioara a sufletului si claritatea spiritului. Numai asa ne putem salva la nivel individual. Pentru ca altfel, „adevarurile” vandute pe taraba publica (gen new age) ne vor mana ca pe turmele de oi direct in gura lupului… sau a macelarului. In Varsator, in timp ce Saturn se ocupa de karma personala, Uranus stie cel mai bine sa manipuleze masele si beneficiaza de mijloace tehnologice ultraperformante! Saturn va tranzita Varsatorul pentru 3 ani, din decembrie 2020, facandu-si astfel intrarea sub semnul celei mai lungi nopti. In timp ce Uranus va ocupa zodia Taurului, unde se afla grupul stelar al Pleiadelor, din care face parte Alcyone, „marele soare spiritual”. Vor fi teste si incercari de trecut exact din pomul cunoasterii binelui si raului. Marul otravit ne va fi servit inca o data, sa vedem daca intre timp am invatat ceva. Totusi pentru cei care vor reusi sa navigheze cu maiestrie peste puternicele energii astrale un mare portal evolutiv li se poate deschide. Caci in Tarot, Steaua Varsatorului toarna din doua ulcioare, apa vie si apa moarta.
Verbul caracteristic: Eu cunosc.
Tarot: Steaua (XVII) si Lumea (XXI)

Pestii condusi de Poseidon-Neptun, guverneaza, din Casa Secretelor, credinta si visul vietii, oceanul (akashic) din Om. Actioneaza prin sange si limfa, globule rosii, globule albe, ADN, suportul programarii si al subconstientului. Este interesant ca, la 1 martie, in plina zodia Pestilor, romanii obisnuiesc sa-si daruiasca si sa poarte la piept sau la mana, un snur subtire, infasurat rosu cu alb, talisman de iubire, sanatate si noroc. In simbolul martisorului sunt imbinate eternele esente ale energiei feminine si masculine, ca doi pesti care inoata in directii opuse insa mereu impletiti in firul vietii.

martisor

Constelatia Pestilor este ultima din emisfera intunecata a zodiacului. In mitologia greaca, ii reprezinta pe Afrodita si Eros care s-au transformat in 2 pesti koi pentru a scapa de monstrul regal Typhon, tatal tuturor atrocitatilor, cand a fost trimis de Geea sa-i confrunte pe zei pentru suprematia in Univers. A fost invins prin foc de Zeus cu ajutorul lui Hefaistos si aruncat inapoi in Tartar.

pestii

Pestele koi este o varietate de crap alb cu pete mari rosii, folosit in scopuri ornamentale si magice de japonezi si chinezi. Are o forta vitala si energetica extraordinara fiind capabil sa urce impotriva curentilor apei, simbolizand puterea individului de a trece prin cele mai dure lectii si incercari ale vietii. Aceste semnificatii sunt frumos ilustrate in legenda chineza despre pestele koi care a inotat in amonte, prin cascade si curenti vijeliosi pana a ajuns in varful muntelui, la „Poarta Dragonului”, unde s-a transformat in fantastica creatura a Dragonului. In Feng Shui este utilizat pentru a atrage bogatia si prosperitatea.

Povestea lui Christos, in ipostaza de constiinta a lumii, este legata de asemenea de Pesti. El insusi si apostolii sai sunt supranumiti „Pescarii de suflete”, in aceasta expresie pestele fiind asociat cu Sufletul. Uciderea sa pe cruce, la luna plina de dupa echinoctiul de primavara, marcheza sfarsitul Berbecului (capului), sacrificarea mielului celebrata in fiecare primavara, si intrarea in Epoca Pestilor, inceputul noptii intunecate a Sufletului. A fost potentata magic printr-o jertfa ritualica de sange, cununa de spini de pe cap, simbolizand gandirea conflictuala si „lancea destinului” la coaste, suferinta emotionala. Este perioada institutionalizarii credintei, a indepartarii de Dumnezeul interior, de cufundare in materialitate si de dominatie a religiilor cu interese conflictuale ascunse sub masca iubirii, prin canalizarea emotiilor negative ale fricii. Conceptul de om pacatos supus pedepsei divine, subjugarea puterii personale, profunda separare a principiilor masculin/feminin, asuprirea esentei feminine, negarea si interzicerea magiei, controlul si ocultarea spiritualitatii, instaurarea puterii banilor, abolirea libertatii, ascunderea adevarului, escaladarea conflictelor inter-etnice si religioase sunt cuvintele cheie ale acestei triste epoci.

La 4 gr in constelatia Pestilor, se afla gigantica rosie Formalhaut, steaua regala care pazeste poarta de Sud a cerului, cunoscuta in astrologie ca „steaua alchimiei”. Numele provine din araba si inseamna „gura pestelui”. Sugestiva pozitie daca ne gandim la expresia „mut ca un peste”, legat de faptul ca Sufletul inspira si nu comunica prin cuvinte, astfel ca ‚tacerea e de aur’ (alchimia tacerii). Un mijloc eficient si magic de a trata dezechilibrele sufletesti este legamantul tacerii. Una dintre conditiile acceptarii in scoala Pitagoreica era ca pretendentul sa taca timp de 4 ani! Se mai spune si ca „vorba multa saracia omului”, „tacerea e ca mierea” sau „tace si face”. Mai bine sa taci decat sa regreti ca ai vorbit. Virtutile tacerii par a fi nenumarate.

Tot ce creeaza tace. Natura-si deschide florile in cea mai adanca tacere. Numai distrugerea vrea galagie”. Alexandru Vlahuta

Intre cei 4 cai ai Apocalipsei steaua Formalhaut este reprezentata de calul palid, care poarta in spate Moartea, tacerea absoluta.

Sangele si sistemul limfatic, imunitar, se improspateaza si fortifica in fiecare primavara, in special prin consumul de frunze verzi, salate si sucuri naturale: urzici, leurda, spanac, salata, patrunjel, ridichi, ceapa.

Epoca Pestilor e pe cale sa se incheie. Nu stim daca e de bine sau de rau, pare ca suntem abia la portile coborarii in Infern, unde Persefona ramane pentru 6 luni in timp ce mama sa o cauta cu disperare pe Pamant. Persefone semnifica „vocea distrugerii”. O jumatate de an astral cuprinde 6 zodii, fiecare a cate 2100 de ani. Acum suntem in emisfera descendenta, in timpul lungii ierni astrale care a inceput cu Pestii si are apogeul in Capricorn. Dar Omul are capacitatea de a se ridica deasupra stelelor.
Verbul caracteristic: Eu cred.
Tarot: Preoteasa (II) si Preotul (V)

Cei 12 Apostoli. Arhetipurile din OM

cina cea de taina

Nasterea si renasterea. Cercul care ne tine prizonieri si nu ne permite sa evoluam, ne intoarce mereu inapoi in timp.

Ciclul complet al anului este de 12 luni. Cercul zodiacal este impartit in 12 case care ne marcheaza viata si in 2 emisfere egale, de la echinoctiu de primavara la cel de toamna unde ziua este egala cu noaptea. Perioada de formare a oului uman in pantecele matern este de 9 luni. Lipsesc 3 luni de gestatie pentru a acoperi un ciclu pamantesc complet de 12 luni. Interesant ca la magar, cal, balena, delfin este de aproximativ 12 luni. Trecerea dintre ani este marcata la 1 ianuarie, cand noaptea este mai lunga decat ziua, mai repede din nou cu 3 luni fata de punctul de echilibru care marcheaza inceputul unui nou ciclu. Deci anul calendaristic se naste ca si omul inainte de vremea potrivita. Fructe culese din copac inainte de coacere.

In loc de 2 anotimpuri, corespunzatoare emisferelor egale ale anului, de la inscaunarea mitologica a lui Zeus incoace avem 4 segmente a cate 3 luni. Asa a fost consacrata simbolistica treimii si a dualitatii, prin divizarea ciclului de 6 luni in 2 jumatati. 2×3, Suflet-Spirit-Materie (S-Sp-M), corpul imbracat de cele 2 esente subtile, trinitate femeie, trinitate barbat multiplicate in 4 anotimpuri sau arhetipuri feminine/masculine. Domeniul zilei, primavara (masculin), vara (feminin), domeniul noptii, toamna (feminin), iarna (masculin). Pamant, apa = Materie = Ego, sine = Masculin/Feminin, complementaritate; Foc, aer = Energie = Suflet, spirit = Lumina, sunet = Feminin/masculin, complementaritate. Opozitii: Pamant / Foc ; Apa / Aer. Apa este inteligenta materiei, Aerul este inteligenta energiei. Materie = mortalitate, creatia in continua transformare, energie = imortalitate, energia care se conserva si anima materia. Materia se organizeaza si ierarhizeaza sub influenta vibratiei energetice a undelor de sunet si lumina. Femininul si masculinul creeaza impreuna prin oglindire.

Secventele celor 4 anotimpuri (trinitati)
Emisfera de Nord
Berbec, taur, gemeni – SMMSp – masculin
Rac, leu, fecioara – MFSMM – feminin
Emisfera de Sud
Balanta, scorpion, sagetator – SpMFS – feminin
Capricorn, varsator, pesti – MMSpMF – masculin

Axa vietii si a mortii. Prin Rac (feminin, solstitiul de vara, mijlocul emisferei Nordice, NN) constiinta se materializeaza in lumea karmica, prin Capricorn (masculin, solstitiul de iarna, mijlocul emisferei Sudice, NS) se intoarce in lumea eterica. Femininul creeaza si sustine (forta generatoare), masculinul ierarhizeaza si dezintegreaza (forta distructiva).

zodiac

De la Berbec la Fecioara se intinde ciclul vietii: nastere, crestere, invatarea ierarhiei si supunerii, exersare, maturizare, recoltare. De la Balanta la Pesti se intinde ciclul mortii: evaluarea vietii, sadirea dorintei de compensare (cauzalitate), judecata-intelegerea, inscrierea si pecetluirea karmei in scenariul temporal, cunoasterea cailor, acceptarea conditionarii uitarii prin credinta. Fiecare fiinta umana contine in sine o combinatie din toate aceste arhetipuri. In functie de momentul si locul nasterii, are de rezolvat un rebus de constringeri si conditionari karmice pentru atingerea libertatii.

zodiac

Omul se naste cu capul inainte si la moarte este scos din casa cu picioarele inainte, pentru a-l inchide in cercul existentei, simbol al sarpelui care isi inghite coada. Este culcat intr-o cutie, in pozitie de ADORMIRE, cu mainile peste piept, ingropat ritualic in pantecele pamantului sfintit de preoti pentru a se intoarce in imparatia domnului iar la cap i se pune o cruce ca pecete a supunerii in fata sortii sale de crucificare. Dupa renastere este din nou consacrat si inchinat unui domn al vietii sale prin botez. Legamantul este reinnoit la casatorie si la moarte. Si asa ne tot invirtim in cercul karmic pe care nu-l putem rupe, in loc sa urcam spirala naturala a evolutiei. Toata viata ne este marcata de simboluri si rituri de trecere care ne tin adormiti, intemnitati, supusi si neputinciosi.

Misterele crestine

Primavara:
Berbec/Taur, Pastele, moartea si invierea, singura sarbatoare fara data calendaristica, fixata astrologic dupa echinoctiu, DUMINICA, de ziua soarelui, la cel mult 2 zile distanta de luna plina, adica in perioada dintre 21 martie si 8 mai.
Semnificatie ezoterica: consfinteste roata karmica pe crucea saturniana

Saptamana patimilor cuprinde 8 zile!
Ezoteric: semnul infinitului, repetabilitatea nesfarsita a ciclului saptamanii patimilor.

Ziua 1. Duminica floriilor: sub semnul Soarelui vietii, intrarea in cetatea Ierusalim (etimologie: mostenirea lui Solomon, Shalim zeul amurgului in mitologia ugaritica) calare pe magar, animal de sacrificiu, folosit pentru munca si poveri grele, simbol al mortii; in Egipt, semnifica pericol si era emblema lui Seth (Satana), zeul violentei, dezordinii, strainilor, mortii, cel care l-a ucis si disecat pe fratele sau Osiris, echivalent al mostrului Typhon care l-a ucis si disecat pe Zeus in mitologia greaca. A cerut sa-i fie adusi o pereche de magari din satul aflat la poalele Muntelui Maslinului (al Pacii) peste care si-a aruncat hainele, ca semn al stapanirii sale asupra robilor.
Ezoteric: predestinarea, fatalismul intrarii in roata karmica, numerologic 2018, 5+11=7

Ziua 2. Luni: sub semnul Lunii paznicul pragurilor, pilda iertarii fratilor care l-au vandut egiptenilor pe sf. Iosif cel frumos si a smochinului neroditor blestemat sa se usuce.
Ezoteric: tradarea fratilor si perpetuarea ei prin dublul circuit karmic, fie pedeapsa (+), fie iertare (-) numerologic 2018, 6+11=8

Ziua 3. Marti: sub semnul lui Marte initiatul, cele 10 fecioare – 5 intelepte au avut untdelemn in candele, l-au intampinat pe Mirele Domnul Hristos, au intrat cu el in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui, in timp ce celelalte 5 nu s-au putut bucura de intalnirea cu Mirele pentru ca au mers sa-si cumpere untdelemn pentru candele
Ezoteric: initierea karmei, divizarea principiului feminin in merituos si nemerituos, fecioara devenita femeie, numerologic 2018, 7+11=9

Ziua 4. Miercuri: sub semnul lui Mercur mesagerul; femeia pacatoasa care a spalat picioarele lui Isus si le-a uns cu mir pentru cina cea de taina unde Isus a stat la masa cu discipolii lui, cei 12 apostoli, fiecare reprezentand cate o zodie.
Tabloul lui Da Vinci
In capul din dreapta mesei sta Berbecul, in picioare, usor aplecat si cu ambele maini asezate pe masa, privind spre capatul opus, spre Pesti; urmeaza Taurul care are mana intinsa cu degetul aratator spre Rac, pe la spatele Gemenilor, personaj cu mainile indoite din cot si palmele in fata simbolizand 2 egalitati, apoi Racul, asezat in spatele Leului (de la care primeste lumina), simbol al puterii, care tine o cupa in mana dreapta si aratatorul de la mana stanga indreptat spre Isus, si ultima in sirul din dreapta, o prezenta feminina, Fecioara, asezata in dreapta lui Isus, cu mainile impreunate in semn de supunere, corpul inclinat in partea opusa si capul intors spre Rac, formand impreuna cu Isus un V cu varful in jos, trinitatea dintre cei 2 stalpi ai umanitatii, femeia si barbatul separati (M); in centrul mesei, luminat de o raza, sta Isus, simbol al imbinarii celor 12 arhetipuri in om, cu mainile pe masa, palma stanga intoarsa in jos, palma dreapta orientata in sus, aratand spre masa, precum in cer asa si pe pamant; in spatele lui sunt 3 ferestre prin care se vede lumea in ceata: 2 ca niste coloane in spatele grupului zodiilor de vara si de toamna iar cea mare din spatele lui are deasupra un frontispiciu triunghiular cu varful in sus,simbol al masculinitatii; mai departe, in stanga sa, se afla Balanta cu bratele indepartate de trunchi, stanga (care corespunde emisferei drepte, feminine a creierului) usor inclinata in jos, in spatele lui este ascuns Scorpionul caruia i se vede doar capul si mana dreapta cu aratatorul indreptat spre cer, simbol al acului otravit, iar in picioare, langa Balanta este Sagetatorul, pescarul de suflete, usor aplecat spre Isus, cu mainile indreptate spre inima, are parul lung blond si o figura feminizata, formand alaturi de Capricorn un al doilea V; ultimul grup este compus din Capricorn si Varsator, un tanar FARA BARBA cu parul negru scurt, in haine intunecate, care sta de asemenea in picioare si un batrin, amandoi cu fetele intoarse de la Isus, Capricornul in picioare, inclinat spre stanga, indicand cu mainile spre Isus dar cu privirea in directia opusa, semn al ambivalentei, iar Varsatorul, cu parul alb lung despartit de o carare pe mijloc si mana dreapta la piept, priveste suspicios si conspirativ spre Pesti, dintr-un plan mai indepartat; in sfirsit, la capatul stang al mesei, sta personajul Pestilor, cu mainile indoite din cot, la distanta deasupra mesei si palmele indreptate in sus, privind spre Berbecul din capatul opus.

Apostolii sunt grupati cate 3, simbolizand astfel si cele 4 anotimpuri. Masa are 4 grupuri de cate 2 picioare asezate oblic, in dreptul fiecarui grup iar pardoseala are 2 benzi ornate cu cruci care trec pe sub masa, sub picioarele verii si ale toamnei pana la ferestrele in forma de coloana. In dreptul grupului de primavara sunt asezate pe un scaun hainele intunecate ale Capricornului iar in al celui de vara un ulcior mare (cu apa vietii?). In afara de Fecioara, Sagetator si Capricorn, toate personajele au barba. Personajul Gemenilor (Mercur) si al Varsatorului (Uranus, octava superioara a lui Mercur) sunt 2 batrini carunti cu barba lunga, care par cumva inruditi, primul are parul scurt, celalalt il are lung si ambii poarta haine galbui. Apoi tanarul Berbec cu batrinul Peste la cele 2 capete ale mesei parca sunt 2 ipostaze ale aceluiasi personaj, de la tinerete la batrinete, cu hainele de la verdele renasterii la violetul mortii. Cele 2 personaje feminizate, Fecioara si Sagetatorul par a fi una ipostaza tinerei, cealalta a femeii mature. Perechile lor, cu care formeaza marele si micul V, sunt Isus si Capricornul, nimic altceva decat un alter ego mai tanar (fara barba) al sau, deoarece, conform mitului, s-a nascut si el sub semnul Capricornului, sarbatorit fiind pe 25.12.
Ezoteric: intelegerea predestinatii de separare a principiilor (M), dualitatea masculin-feminin, destabilizarea, subjugarea si coruperea principiului feminin, instaurarea dominatiei principiului masculin, acceptarea karmei, numerologic 2018, 8+11=1

Ziua 5. Joi: sub semnul lui Jupiter judecatorul, tradarea lui Iuda, pentru 30 de banuti de argint (metalul lunii), arestarea si judecata; in unele interpretari se pare ca tradarea ar fi fost regizata si ca Iuda ar fi fost cel mai apropiat discipol pe care Isus l-ar fi initiat in misterele sacre. Intorcandu-ne la Cina cea de taina a lui Da Vinci, un mare ezoterist, Isus si Iuda par 2 ipostaze ale aceluiasi personaj, reprezentat de zodia Capricornului, astfel ca tradarea apare ca fiind fata de sine insusi, ca si cum Isus ar fi fost propriul sau dusman. Astfel, crucificarea ar fi fost alegerea sa constienta, coborarea in lumea suferintei. De aceea le spune apostolilor, care sunt partile sale constitutive, caci toti purtam in noi cele 12 arhetipuri, „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” Capricornul este timpul, karma, inexorabilitatea, materia, hrana, moartea: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid acela Mă va vinde. Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” Racul-Luna, care unelteste cu Fecioara, pe la spatele Leului (Soarelui), aratati de Taur (Venus), este pazitorul credincios al timpului si executorul karmei.
Ezoteric: reiterarea motivului lunii, al tradarii fratilor, numerologic 2018, 9+11=11 (2)

Ziua 6. Vineri: sub semnul lui Venus iubirea; patimile, urcarea crucii si rastignirea pe muntele Golgota, „al craniului”, simbol al sacrificiului, suferintelor si mortii; crucificarea intre 2 talhari cu o cununa de spini pe cap, si la sfirsit inteparea in coaste cu lancea destinului pentru jertfa de sange sub semnul Pestilor, pecetea intrarii in epoca intunecata a credintelor conflictuale.
Ezoteric: sacrificarea mielului, al capului golit de creier, devenit craniu, numerologic 2018, 10+11=3

Ziua 7. Sambata: sub semnul lui Saturn timpul karmic, inmormantarea, coborarea in iad, urmata de urcarea in rai.
Ezoteric: intrarea in pantecul pamantului, trecerea in lumea subpamanteana, numerologic 2018, 11+11=22 (4)

Ziua 8. Duminica: sub semnul Soarelui vietii; reinvierea la miezul-noptii, Nodul Nord, implinirea destinului, aprinderea luminii din intuneric, renasterea si ramanerea pe pamant timp de 40 de zile, pana la ridicarea la cer
Ezoteric: inceputul si sfirsitul de ciclu, intrarea si iesirea din lume, consfintirea ciclului nasterii si renasterii, numerologic 2018, 12+11=5

Mai departe fiecare anotimp este marcat de mituri si rituri de trecere care reitereaza la fiecare prag temporal consacrarea omului pe altarul zeilor.

Vara:
Gemeni 24.05, numerologic 11, nasterea sf. Ioan botazetorul suprapus peste sarbatoarea antica a Sanzienelor (dominatia masculina)
Leu
15.08, numerologic 5, Adormirea maicii domnului (principiul feminin)

Toamna:
Fecioara
29.08, numerologic 1, Taiarea capului sf. Ioan botezatorul (recoltarea sufletelor)
8.09, numerologic 8, semnul infinitului si al mortii, nasterea maicii domnului sub semnul mortii, consacra principiul recoltarii
14.09, numerologic 5, Inaltarea sfintei cruci (scenariul suferintei)
Scorpion:
21.11, numerologic 5, Intrarea maicii domnului in biserica, intepata de acul otravit al scorpionului
(supunerea femininului prin dorinta de compensare, iertare)

Iarna
Capricorn:
25.12, numerologic 1, Nasterea domnului sub semnul lui Saturn (pecetluirea karmei)

Aleluia” inseamna rugati-va lui dumnezeu iar „amin”, adevarat, asa sa fie. Sunt expresiile favorite ale preotilor crestini pentru mentinerea dependentei fata de zei si falsificarea realitatii! Pentru a transcende scenariul suferintei, dupa cum personajul Isus SI-a zis la cina cea „de taina” din „camara de sus”, adica din capul sau (Berbecul din capul mesei opus Pestilor), este necesar sa ne recunoastem conditionarile si constringerile personale, cu alte cuvinte sa ne iluminam si intelegem destinul. Sa identificam tradatorul! Cum zice Caragiale “Farfuridi: dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie. Brânzovenescu: Dar cel puţin s-o ştim şi noi!“! Genial! Insa acceptarea (iudaica) sacrificiului si a karmei nu este un model de urmat. Sa-l gatim in taina la cina in loc sa-l mancam crud. Refuzul suferintei este singura cale de a ne ridica de pe cruce.

Oare ati vazut video-ul acela viral de pe FB cu preotul care dansa dezlantuit, extatic in biserica?

PS. Fiecare element din Cina cea de taina ar fi meritat analizat, pentru ca e o intreaga scoala a misterelor in acest tablou… de pilda ulciorul mare, simbolul feminitatii, are in oglinda pe masa un ulcior mic, in dreptul grupului de toamna (deci cele 2 grupuri de esenta feminina care-l incadreaza pe Isus)… modelele de pe fata de masai si pereti, culorile hainelor, cine are, cine n-are pahar, farfurie…. samd dar ar fi iesit un articol si mai lung!
caragiale

Roata Destinului (III)

energia

What is real? How do you define real? If you’re talking about what you can feel, what you can smell, what you can taste and see, then real is simply electrical signals interpreted by your brain. Ce e este real? Cum definesti realitatea? Daca vorbim de ceea ce simti, mirosi, gusti sau vezi, atunci realitatea este creata de semnale electrice interpretate de creier. ~Morpheus, The Matrix

Zodiacul-Universul din OM.

Balanta condusa de Afrodita-Venus in ipostaza Urania exprima armonia. Regleaza sistemul endocrin si respirator, glande, nas, miros, plamani.

Sistemul hormonal face legatura intre corpurile invizibile (astral, emotional, mental) si corpul material prin intermediul esentelor subtile, asa-numita prana sau hrana energetica. Uleiurile esentiale parfumate au un efect de vindecare si echilibrare asupra intregului corp. Prin inhalare, acestea ajung in cateva minute la fiecare celula a corpului, de la creier la cele mai indepartate. Efectele de relaxare si schimbare a frecventei de vibratie sunt aproape instantanee. Acesta este secretul aromaterapiei. Uleiul esential de trandafir are cea mai ridicata vibratie, 320 Mhz, urmat de tamaie 147 si lavanda 118, avand capacitatea extraordinara de reglare a centrelor hormonale de comanda din creier, hipofiza, hipotalamus, epifiza si asupra timusului, glanda inimii.

Uleiurile esentiale sunt extrase aromatice din plante, in special din flori si seminte. Sunt substante complexe, continand sute si chiar mii de elemente chimice diferite. In timp ce planta este distrusa prin tehnologiile de preparare, “sufletul” sau este captat sub forma acestor vapori volatili, tradusi de catre simturile noastre ca parfum. Cand parfumul este eliberat treptat, prin expunere la aer sau dizolvare in apa, vibratiile lui transmit calitatile insumate ale plantelor din care a fost extras. Mirosul florilor exprima emotie. Cercetarile din domeniul biologiei au aratat ca fiecare mireasma de floare codifica pentru creierul uman un sentiment: teiul transmite mesajul unei iubiri implinite, iasomia – speranta, salcamul – liniste si impacare etc.

balanta

Constelatia Balantei este strans legata de cea a Fecioarei, din care s-ar fi desprins, conform mitologiei grecesti, arhetipul zeitei dreptatii Astraea, fiica lui Zeus si al titanidei Themis, care intruchipa principiul si forta dreptatii. In Epoca de Aur luminoasa a Berbecului, Fecioara Stea a fost ultima dintre nemuritori care ar fi trait pe Pamant. Cand roata timpurilor a trecut in epoca intunecata a Pestilor si a cufundat omenirea in violenta si ignoranta a abandonat Pamantul care devenise un loc al suferintei. Se spune ca revenirea ei va anunta inceputul unei epoci a dreptatii si intelepciunii. Astraea cu cele 2 ipostaze ale sale, Dike, justitia si Nemesis, pedeapsa, reprezinta un aspect subtil al principiului karmei. Zona din horoscopul personal in care se afla zodia Balantei indica domeniul cheie al vietii unde este necesar sa se realizeze echilibrul.

Riturile de trecere din regatul luminii in cel al intunericului sunt de asemenea asociate Balantei. Axa Berbec-Balanta imparte cercul zodiacal in doua emisfere, de la echinoctiul de primavara la cel de toamna. De la Berbec la Fecioara se intinde domeniul vietii si al luminii, de la Balanta la Pesti cel al mortii si intunericului. Starea activa/pasiva, On/Off. Fecioara este cea care recolteaza sufletele (spicele de grau) pentru ca este patronata de Mercur, mesagerul dintre taramuri, care conduce mortii in regatul subpamantean. In Balanta, Dike-Justitia legata la ochi, le cantareste cu o pana si le trimite in taramul mortii din Scorpion, guvernat de Hades-Pluto, unde sunt pregatite pentru renastere, mai intai revizuind viata trecuta pentru a-si accepta greselile si a trezi DORINTA rascumpararii, caci numai asa pot fi contractate intr-o noua incarnare. Mai departe energia Jupiteriana din Sagetator determina intelegerea erorilor, alegerea incercarilor, testelor viitoare si a recompenselor meritate. Sufletele ajung apoi in Capricorn unde Saturn (Satana) inscrie si pecetluieste contractul karmic si desfasurarea destinului in Timp, inclusiv ora si locul nasterii si al mortii. Acolo se afla cel mai intunecat punct din zodiac, noaptea cea mai lunga. Ajunse in Varsator isi cunosc scopul si inventariaza scenariul cu toate obstacolele, rascrucile si optiunile pe care le vor avea la dispozitie iar in Pesti trec prin apa uitarii, lichidul amniotic din pantecele matern (care provoaca amnezie) unde isi viseaza din culise viata. (Dupa aproximativ 20 saptamani, urina fetala compune in mare parte lichidul prezent in sacul amniotic!) Urmeaza spectacolul! Pe locuri, fiti gata, se deschide cortina si… start, ne aruncam cu capul in jos pe topogan, ne facem intrarea pe scena lumii cu un racnet de groaza, pentru a incepe o noua calatorie in balciul „Imaginarium” al doctorului Parnassus! (Va recomand filmul „Imaginarium of dr. Parnassus”)

Parnassus este muntele sacru al zeului Soare, Apollo, unde oracolul din Delfi profeteste viitorul! Pe frontispiciul templului sta scris „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste INTREGUL Univers, Zeii si toate secretele lor”. Parnassul este si tinutul lui Pan (zeul-tap), sediul celor 9 muze si locul in care Orfeu a fost decapitat. Dumnezeul Soare si Saturn Satana impart acelasi munte! In cartierul Monparnasse din Paris (marul de aur) se afla cimitirul in care sunt inmormantate cele mai multe celebritati din cultura si arta. In lumea aceasta TOTUL are valoare simbolica, numai daca am putea s-o intelegem!
Verbul caracteristic: Eu echilibrez.
Tarot: Cumpatarea (XIV) Justitia (XI)

Scorpionul condus de Hades-Pluto si Marte marcheaza sexualitatea, nasterea si renasterea, dorinta de a trai si a muri. Influenteaza aparatul reproducator si sistemul eliminator, organele sexuale, uretra, prostata, rinichii.

Scorpionul este cea mai enigmatica dintre zodii si are un caracter profund dual. Locuieste in casa a 8-a, a infinitului, ce corespunde taramului ascuns, neinteles si temut al mortii dar si al perpetuarii vietii. De unde si dublul patronaj, pe de o parte al lui Marte, razboinicul iubirii, pe de alta al lui Pluto, stapanul taramului subpamantean. Scorpionul se opune in zodiac Taurului patronat de Venus. Iubitii astrali adulteri au fost prinsi in plasa lui Hefaistos, sotul inselat, in timp ce faceau dragoste pe ascuns, deci se aflau sub influenta Scorpionului. Orion, cel mai mare vanator, urmaritor al Pleiadelor si insotitor al zeitei Lunii si Naturii, Artemis, a fost ucis de Scorpion (la comanda fie a Geei, fie a zeului Soare) si datorita acestei ispravi Zeus i-a asezat pe amandoi pe firmamentul ceresc dar in constelatii indepartate, astfel incat sa nu se mai poata intalni! Relatia bizara intre aceste arhetipuri ar putea simboliza sexualitatea ca origine si cauzalitate a mortii. In spiritul legii karmei, ar insemna ca fiinta sexuala ar fi in mod implacabil destinata mortii si renasterii. Generarea si degenerarea sunt legate sub acelasi semn al Scorpionului. Sexualitatea si moartea sunt deci interconditionate, astfel ca una dintre cheile nemuririi s-ar afla si in transcenderea naturii sexuale a omului.

O intreaga stiinta a fost dedicata artei extazului orgasmic in cultura hindusa. Sexualitatea a fost considerata acolo ca una dintre cele mai valoroase si rapide cai de evolutie spirituala.
Cuvântul “tantra” înseamnă, literal, o tehnică sau o tehnologie. Este vorba despre o tehnologie interioară… Un aspect al practicii yoga este numit Tantra yoga.

Sistemul uman este compus din corpul fizic – o acumulare de alimente consumate; corpul mental – partea de software și memorie care îi face pe indivizi să funcționeze în anumite feluri; corpul energetic – baza în care cele două sunt adăpostite. Ce este dincolo de asta este non-fizic.

Natura compulsivă și ciclică a corpului și a minții reprezintă o barieră în calea unor mai mari posibilități.Tantra înseamnă să mergi dincolo de aceste limitări, astfel încât compulsivitatea corpului și a minții să nu te țină captiv. Este vorba despre a învăța să utilizezi corpul, nu ca un sine individual, ci ca o treaptă pentru a duce ființa în cea mai înaltă dimensiune posibilă.” Sadhguru

antares

Antares este cea mai stralucitoare stea din Scorpion, supranumita si „inima Scorpionului” si una dintre giganticele rosii ale Caii Lactee, de sute de ori mai mare decat Soarele nostru. Daca Ares-Marte poate fi considerat in Scorpion un simbol al iubirii fizice, al atractiei sexuale, Ant-Ares, „cel care se opune lui Ares”, este un simbol al mortii, gardianul inspaimantator al infernului sau cainele iadului. Toti cei care mor trebuie sa treaca pe la el. Face parte dintre cele 4 stele regale fixe, pazind poarta de la Apus, intrarea in imperiul nefiintei.

Stelele din Scorpion sunt cele mai puternice surse de radiatie X din intreaga galaxie. Aceste unde sunt cauzate de acceleratia gazului pana la viteza luminii prin care sunt emanate campuri gravitationale si magnetice de mare intensitate. Razele X au capacitatea de a patrunde prin unele medii opace la lumina, cum este si corpul omenesc si distrug celulele organice. Sunt absorbite in schimb de metale cu densitate mare, cum este plumbul saturnian.
Verbul caracteristic: Eu doresc.
Tarot: Turnul (XVI) Spanzuratul (XII)

Sagetatorul condus de Zeus-Jupiter, stapanul fulgerelor, dezvolta intelegerea. Stapaneste sistemul electric, auto-strada comunicarii intre creier si corp – sistemul nervos central si periferic, medulla oblongata – transmitatorul neural de la creier la nervii spinali, maduva spinarii, sarpele adormit de la baza coloanei vertebrale. Are o multitudine de progenituri, fii si fiice care indeplinesc diferite sarcini specializate, zei si semi-zei (din mame muritoare). Ar putea fi asociati celor 2 tipuri de sinapse neuronale. Sinapsele electrice (zei) din punct de vedere structural si molecular, fac parte din categoria jonctiunilor distantate (gap), care permit in mod exceptional si schimburi ionice intercelulare bidirectionale. Ca regula generala, datorita pozitiei unui neuron intr-un circuit, schimburile sunt unidirectionale, astfel incat impulsul electric difuzeaza direct de la un neuron la altul. Transmiterea prin aceste sinapse este foarte rapida. Sunt active la nivelul trunchiului cerebral, cortexului cerebral si in retina. Sinapsele chimice (semi-zei) reprezinta marea majoritate a sinapselor existente in organismul uman. Transmiterea se realizeaza prin intermediul unor substante chimice (neurotransmitatori si neuromodulatori).

Zeus (majuscula de la inceputul numelui are forma de fulger), tatal zeilor, este cel care permite spiritului sa se inteleaga cu materia. Atena, zeita razboinica a intelepciunii, s-a nascut din capul sau, tine o lance in mana dreapta (emisfera stanga, partea masculina) la baza careia, pe pamant, sta incolacit un sarpe (Kundalini), iar in mana stanga (emisfera dreapta) o are pe micuta Nike, zeita Victoriei. Ea poarta pe cap un coif metalic (de aur) care are pe mijloc soarele figurat ca un ochi cu raze asezat lateral (glanda pineala, ochiul interior), astfel incat desparte partea dreapta de stanga. Cronos, conducatorul timpului si al karmei, a proorocit ca Atena este predestinata sa isi detroneze tatal justitiar, razbunator si desfranat. Nike, din mana stanga a Atenei, Victoria inaripata este imbracata intr-o piele de capra (tapul saturnian jupuit), tine un scut cu capul Gorgonei in mana stanga (care paraziteaza emisfera dreapta) si o cununa de lauri in mana stanga. Ju-pi-ter poate fi asociat si cu Lu-ci-fer, ingerul cazut, care coboara in corpurile materiale energia divina a spiritului etern. In hipnozele regresive si in filmul Matrix, Zeus-Jupiter este Arhitectul, programatorul Matrix-ului in care traim, supranumit si „Primul Om”, cel care gestioneaza realitatea din centrul astral de comanda. Controlul sau asupra sistemului solar este exercitat si prin intermediul multimii de stele gigantice, mult mai puternice si mai stralucitoare decat Soarele nostru. Ele actioneaza ca niste lentile prin care energia este focalizata si transmisa din constelatii pe care, in mitologie se spune ca Zeus le-ar fi format pe cer in amintirea unor evenimente sau eroi arhetipali: cele din zodiac si cele de deasupra, Orion, Cainele, Hercules, Pleiadele, Sarpele, Dragonul, Carul etc. Fiecare asemenea frecventa astrala memoreaza si reverbereaza arhetipul energetic codificat in mit. Iar noi, oamenii, captam si re-interpretam, reiteram miturile cu care rezonam pe scena vietii activata de sistemul neuronal.

sagittarius a

Gaura neagra si oceanul de unde cosmice
In inima galaxiei Caii Lactee, la granita dintre Sagetator si Scorpion, se afla o masiva gaura neagra denumita de astronomi Sagittarius A. Ce se gaseste in interiorul unei gauri negre ramane si azi un mister. Ele sunt atat forte creatoare cat si distrugatoare. Sagittarius A a produs o imensa explozie in urma cu aprox. 2 milioane de ani, formand in jurul ei un imens nor stralucitor, ultra-dens, un centru astronomic din care se emit unde radio infrarosii, ultraviolet, X si gamma. In jurul gaurii negre sute de stele orbiteaza la viteze de zeci de ori mai mari decat ale celor obisnuite.

In sistemul solar cea mai puternica sursa de unde radio este Soarele, care coboara pana la frecvente de 300Mhz. Reamintesc ca frecventa uleiului de trandafir este de 320Mhz, rezoneaza deci cu energia solara! Cand atmosfera Soarelui este calma, fundalul sonor al Universului domina prin lungimea de unda. Cand, dimpotriva, se produc furtuni electro-magnetice, Soarele preia dominatia.

Al doilea centru de radiatie radio este Jupiter. In magnetosfera lui se petrece un fenomen foarte interesant: atunci cand pe satelitul Io se inregistreaza activitati vulcanice, este produs un torus de particule care poarta materie ionizata in regiunile polare ale planetei. Ca urmare se genereaza un ciclon de forma conica prin care energia este expulzata in spatiu. Atunci cand orbita Pamantului intersecteaza conul energetic, intensitatea undelor radio provenite din Jupiter o depaseste pe cea a Soarelui.

Jupiter-Zeus-tatal, Soarele-sursa si Universul-spatiul formeaza un imens ocean electro-magnetic cu care rezonam prin intermediul sistemului nervos central. Creierul, plexul solar si inima traduc apoi informatia energetica in ganduri si emotii, imagini, sunete, senzatii.
Verbul caracteristic: Eu inteleg.
Tarot: Phaetonul (VII) Judecata (XX)

zodiac

Roata Destinului (II)

leul

Zodiacul-Universul din OM.
I am here, more than that I do not know, further than that I cannot go. My ship has no rudder, and it is driven by the wind that blows in the undermost regions of death.” Sunt aici, mai mult decat atat nu stiu, mai departe nu pot merge. Corabia mea nu are carma si este condusa de vantul care sufla in regiunile cele mai adanci ale mortii. Kafka, Vanatorul Gracchus, Parabole si paradoxuri http://zork.net/~patty/pattyland/kafka/parables/gracchus.htm

soarele

Leul condus de Soare reflecta vointa. Domina plexul solar si ne leaga de centrul sistemului prin cordonul energetic ombilical, la fel cum copilul este conectat cu mama sa. Constelatia Leului are deasupra, in oglinda, o constelatie similara mai mica, Leo Minor! In constelatia Leului se afla puternica stea fixa Regulus, supranumita „inima leului”, aliniata perfect cu centrul Sfinxului din Egipt, sub care s-ar afla o misterioasa sala cu inregistrari stravechi. Regulus focalizeaza influxurile lui Sirius, cainele care lumineaza drumul vanatorului Orion, stea din care in ocultism se considera ca emana legea karmei. Astfel, pe pamant este implementata prin intermediul zodiei conducatoare a regelui Leu. Sfinxul egiptean, ghicitoarea veacurilor, ascunde sub valul alegoriei si simbolismului adevaruri nepieritoare. Intelepciunea sacra a fost fortata sa se incarneze pe pamant pentru a gusta din fructul amar al experientei personale a durerii si suferintei generat la umbra pomului cunoasterii binelui si raului. Secretul caderii din divinitate este cunoscut numai de zei.

In corpul uman, constelatia Leului este reflectata in plexul solar, situat in partea superioara a abdomenului, imediat sub coaste, acolo unde Isus ar fi fost intepat de „lancea destinului”. Este format dintr-o retea de nervi care face parte din Sistemul Simpatic, din materie cenusie similara cu cea din creier. Primeste si distribuie impulsuri nervoase si furnizeaza energie vitala pentru nutritie, asimilare si crestere. Sistemul nervos simpatic actioneaza autonom, fara control constient si pregateste corpul pentru situatii periculoase. Lupta sau fugi!

Plexul solar sau „creierul abdominal” este considerat centrul „fortei vietii” si sediul naturii emotionale a omului in care se nasc senzatiile emotionale. Sunt inregistrate in cristalele lichide de apa si raspindite mai departe in corp prin intermediul sistemului circulator. Radiate din campul eletro-magnetic al inimii emotiile atrag in manifestare lucrurile si evenimentele cu care rezoneaza. Asadar, parcursul calatoriei pe pamant, intelegerea si rezolvarea karmei depinde de modul in care reusim sa gestionam si sa canalizam combustibilul emotional care alimenteaza viata. Soarele este in exaltare in Berbec, care-si are sediul in creier. Deci controlul plexului solar poate fi realizat prin vointa de a constientiza. Daca soferul ramane treaz cu siguranta va vedea gropile de pe drum si va reusi sa le ocoleasca.

Monolog cu buricul meu
Draga Plexule Solar, minte instictuala, asculta! Sunt mintea ganditoare care iti vorbeste. Iti multumesc ca-mi pastrezi focul aprins si masina functionala. Alo, sunt aici sus, Soferul de la pupitrul de comanda. Iti promit ca voi fi mai atent la mesaje de acum inainte dar ajuta-ma sa ne pastram sanatatea deplina, ca la 20 de ani, si sa ne facem viata fericita! Vrei sa realizam perfectiunea impreuna?
Verbul caracteristic: Eu vreau.
Tarot: Puterea (VIII) Soarele (XIX)

fecioara

Fecioara condusa de Hermes manifesta servitorul si vindecatorul. Se ocupa de sistemul digestiv si bucataria corpului. Este bucatarul-alchimist stelar care detine cheia tineretii vesnice si a vindecarii.

Dansul precesiunilor
Datorita unei usoare inclinari graduale in rotatia Pamantului se petrece o desincronizare, prin care axa tropicala se misca inapoi prin zodiacul sideral. Acest fenomen a fost numit precesiune. Asta inseamna ca gradul 0 al Berbecului s-a aliniat cu zodia Pestilor pentru o perioada care este definita in astrologie ca Epoca Pestilor. Urmeaza ca in curand punctul 0 al Berbecului sa ajunga in constelatia Varsatorului, marcand inceputul unei noi ere sub acest semn. Este o intreaga dezbatere intre astrologi asupra momentului de trecere. Ca urmare si stelele fixe par sa schimbe semnul zodiacal. Miscarea lor este extrem de lenta, ele parcurgand doar 1 grad la fiecare 72 de ani. Astfel, in 2000, Alcyone a trecut din Taur in Gemeni iar Regulus, din Leu in Fecioara in 2012. Aceasta implica o schimbare majora in arhetipul puterii codificat de Regulus, pe care o traim in prezentul tumultuos al tranzitiei. Singura figura feminina din zodiac preia puterea regelui Leu si o dirijeaza dinspre centrul de autoritate superioara inspre servirea si vindecarea umanitatii. Dinspre zei spre oameni! Hermes-Mercur, patronul Fecioarei si al stiintelor ezoterice secrete, se pune acum in slujba evolutiei personale. Mama divina se intoarce inzestrata cu puterea celesta regala si da semnalul intrarii in anotimpul cresterii si al abundentei.

regulus

In mitologie, constelatia Fecioarei are mai multe povesti. Reprezinta o femeie inaripata care tine in mana dreapta un spic de grau si in cea stanga o balanta, asociind astfel conceptul roadelor pamantului cu cel al impartirii juste. Ca zeita a recoltelor (hranei) si fertilitatii, este intruchipata de Demeter-Ceres, fiica lui Cronos si a Rheei. Ca zeita a justitiei este personificata de Dike, fiica lui Zeus si a titanidei Themis (dreptatea) care a fost asociata mai tarziu constelatiei Balantei.

fecioara

Numele De-meter semnifica zeita-mama provenind din Dea si Meter si, la fel ca si Rhea, poate fi considerata o ipostaza a batranei zeite a Pamantului, Geea. Cultul lui Demeter si al fecioarei Persefona, fiica sa si a lui Zeus, sedusa de Hades, sta la baza celor mai faimoase ritualuri antice secrete, cunoscute sub numele de Misterele Eleusine. Acestea reiterau povestea coborarii Persefonei in Infern, ca sotie a lui Hades-Pluto, in timpul celor 6 luni de iarna, si reintoarcerea sa pe Pamant la inceputul primaverii, care marca renasterea Naturii. Ciclul era format din 3 etape: pierderea (seducerea Persefonei), cautarea si reunirea mamei cu fiica. Renasterea Persefonei simboliza vesnicia vietii care curge din generatie in generatie. Ceremoniile si experientele initiatice in taramul de dincolo presupuneau consumul unor bauturi magice pe baza de plante psihedelice sacre, a caror reteta era pastrata secreta. O cheie de aur era asezata de preoteasa pe limba initiatului in Misterele Eleusine, ca simbol al obligatiei de a pastra secrete revelatiile primite. Cheia este unul dintre insemnele lui Pluto ca gardian al portilor si pragurilor. In filmul Matrix, fauritorul de chei, fara de care Neo nu poate ajunge la Arhitect, este sechestrat de Merovingian-Pluto si eliberat cu ajutorul Persefonei. Animalul sacrificat in templele plutoniene era porcul, alb sau negru, si de acolo provine obiceiul taierii porcului de Craciun, la solstitiul de iarna, prin care se celebreaza cea mai lunga noapte a anului.

Revenind la sistemul digestiv, care este reflexia Fecioarei in corpul uman, caci alchimia incepe in bucatarie, nu-i asa, cheia de aur asezata pe limba initiatului mai poate avea si semnificatia ca hrana este secretul coborarii/renasterii in si din imperiul mortii. La fel ca si initiatii in procesiunile eleusine, hrana parcurge un lung traseu in interiorul corpului pamantesc pentru a renaste in forma unor noi celule capabile sa asigure perpetuarea vietii. Focul digestiv arde, descompune si transforma materia bruta pentru a putea fi apoi prelucrata in forme superioare. La fel ca in Natura, regenerarea celulara este cheia de aur a imortalitatii si se intampla in fiecare primavara, o data cu revenirea Persefonei din Campiile Eleusine, insulele din celalalt taram rezervate eroilor si semi-zeilor.
Verbul caracteristic: Eu servesc.
Tarot: Eremitul (IX)