Category: Treptele cunoasterii

“For our struggle is not against flesh and blood, but against the rulers, against the authorities, against the powers of this dark world and against the spiritual forces of evil in the heavenly realms.”
Lupta noastra nu este impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva conducatorilor, a autoritatilor, a puterilor acestei lumi intunecate si impotriva fortelor spirituale ale raului din taramurile ceresti.
Ephesians 6:12

Daca cele 3 arhetipuri masculine, batranul, razboinicul sau tatal si strainul (moartea), controlau mintea violata de emotii, spiritul inselat de judecata si sufletul furat de moarte, treimea feminitatii a jucat roluri ambigue, ascunse sub multe masti si nume, cand benefice, cand malefice, determinand destul de multa confuzie in incercarile de interpretare. Sa nu uitam ca Melpomene, muza tragediei, reprezenta un arhetip feminin. Sunt multe zeite feminine cu 3 aspecte, 3 capete, 3 voci, 3 fete, 3 gaturi, 3 trupuri: Gratiile (zeitele frumusetii), Moirele (zeitele sortii), Erinyile (zeitele razbunarii), Hesperidele (zeitele apusului), Harpiile (zeitele furtunii), Horele (zeitele sezoanelor), Gorgonele, Sirenele, Hecate-luna.

Este interesant cum aceasta tema a triadei feminitatii, in relatie directa cu Demeter si Misterele Eleusine, mi-a fost inspirata exact in aceasta perioada speciala de dinaintea lunii pline din rac, zodia mamei, la 0 grade in domiciliu, in sincronicitate perfecta cu solstitiul de iarna de pe 21 decembrie, a celei mai lungi nopti din an. Coincide cu revelatiile sufletului, aflat la rascrucea dintre moarte si renastere care imprima o puternica resetare energetica in constiinta.

Zoe! Zoe! Fii bărbată… I.L. Caragiale (13 feb 1852, varsator), O scrisoare pierduta
Eonii Zoe, viata, Ecclesia, femeia-templu si Sofia, intelepciunea erau reprezentate in mitologia greaca de arhetipurile olimpiene ale Hestiei, fecioara eterna, Herei, mama zeilor si ale batranei mame a pamantului, Demeter.

Demeter
Ca prefix, „de” provenea din deea, zeita (ionic „zeia”) sau, mai subtil, din „ge” (Geea, pamantul), iar „meter” desemna mama, „cea care hraneste” si de aceea a fost interpretata in principal ca zeita agriculturii. „Dā” insemna pamant si de aici apelativul de „mama pamant” iar „Dem” insemna si casa, astfel ca mai avea si atributia de „mama casei”. In greaca „metre” insemna „masura” ceea ce ar putea duce si la interpretarea de „intinderea pamantului”. Alte astfel de combinatii numenale au fost Me-deea, Me-duza, Andro-Me-da si… ma-geia care a devenit in latina „magia”. Prin urmare, magia era un atribut al marii mame a pamantului, mama Geea, ma-geia. Astfel ca Demeter era succesoarea si intruparea liniei feminine Geea-Rhea, insamantata de Cronos-Timpul, reprezentand a 3-a ipostaza a marii mame inclusa in generatia ultimilor zei, olimpienii.

Miturile legate de Demeter reveleaza arhetipurile stravechi ale vietii si mortii. Desi nu se specifica ca ar fi avut un sot, ea a intretinut relatii cu fratii sai Poseidon si Zeus, cu Okeanos sau Ogenus, personificarea fluviului larg care inconjoara pamantul, supranumit „imbratisarea dragonului”, dar si cu alte cateva personaje obscure, asociate unor ritualuri misterioase: Iasion, Karmanor si Triptolemus.

Iasion
Era fiul pleiadei Electra si al lui Zeus si fondatorul enigmaticelor rituri din Sanctuarul Marilor Zei, construit din blocuri masive de calcar pe insula Samotrake. La nunta primului rege al Tebei, Cadmus, cu Harmonia, fiica Afroditei si a lui Ares, Demeter l-ar fi ademenit pe Iasion departe de invitati si, culcandu-se pe o brazda proaspata, a intretinut relatii sexuale cu el. Cand s-a intors, Zeus, vazand lutul de pe spatele zeitei, a inteles ce s-a intamplat si, din gelozie, l-a ucis pe fiul sau cu un fulger. La rugamintile convingatoare ale lui Demeter, l-ar fi inviat apoi pe Iasion, ba chiar i-ar fi daruit nemurirea. Intr-o alta versiune a mitului, l-ar fi tranformat impreuna cu Triptolemus in constelatia gemenilor. Iasion si Demeter au avut 2 fii: Plutus, „bogatia”, copilul divin si Philomelus, inventatorul plugului imortalizat pe cer in constelatia Carului Mare, el insusi intruchipand Constelatia Vacarului (Bootes).

Karmanor
Era un semi-zeu cretan al carui nume deriva din „keiro”, a taia. Ca partener al lui Demeter, el intrupa pe „cel care recolteaza”, „care taie spicele”, spicele simbolizand viata nascuta din mama pamant. Se spunea ca ar fi fost preotul care l-a purificat pe Apollo dupa ce a omorat dragonul pamantului, Python, care poseda oracolul din Delphi. Impreuna cu el, Demeter ar fi avut 2 copii: Crysothemis si Eubuleus, „bunul sfatuitor”. Cum am vazut, Zeus Eubuleus era si unul dintre apelativele lui Hades. Tatal lui fiind asociat cu atributul de „a recolta”, atat Karmanor cat si Eubuleus ar fi putut simboliza chiar ipostaze ale lui Hades, dupa cum si fecioara Kore ar fi reprezentat arhetipul sufletului pur al pamantului inainte de a fi furat de zeul mortii. Numele Crysothemis este compus din cryso-aur si Themis, titanida intelepciunii, „buna sfatuitoare”. Asadar cei 2 copii reprezentau aspectul feminin si cel masculin al aceluiasi arhetip al intelepciunii.

Triptolemus
Ptolemaios insemna razboinic sau fiul razboiului, asadar Triptolemus era „de trei ori razboinic”, dupa cum Trismegistus era „de trei ori intelept”. El era fiul cel mare al lui Celeus, cunoscut si ca Eleusis, din regatul cu acelasi nume, si al Metanirei iar in acest caz se confunda cu Demophonos, ca un alter-ego al lui. Totusi, in versiunile mai vechi ale mitului, aparea ca progenitura Geei si al lui Okeanos. In ipostaza de fiu al lui Eleusis, din cauza ca era bolnav, Demeter l-a hranit la sanul sau iar Triptolemus s-a vindecat si a devenit brusc adult. Zeita l-a initiat in secretele agriculturii si in Misterele Eleusine, al caror prim preot a fost, impreuna cu Celeus-Eleusis, desemnandu-i si misiunea de a educa poporul.

Se spune ca Triptolemus se plimba deasupra campurilor intr-o caleasca trasa de dragoni. In calitate de sot al zeitei, a fost parintele lui Amphitheus, considerat semi-zeul pacii, unul din cei 9 copii ai lui cu Demeter. Prefixul „amphi” insemna „rotund, cu 2 fete sau dublu” (ca in amfi-teatru) care in latina a devenit „ambi”. Iar „theos” insemna zeu si a generat o serie de nume masculine, dintre care poate cel mai cunoscut era Theodoros sau „darul zeului”.

Triptolemus, Celeus, Demophonos, Eleusis, Amphiteus par sa simbolizeze insa stadiile evolutive ale unei singure entitati civilizatoare, de la razboi la pace, sub influenta arhetipului matern al lui Demeter.

Caderea in infern
Dar cel mai important mit despre Demeter ramane epopeea cautarii fiicei ei Korei-Persephone rapita de Hades in infern, atat de plastic descrisa de Homer in imnul dedicat zeitei pamantului. In artefactele antice, Demeter si Persephone apar mereu impreuna, impartasesc aceleasi atributii, aceleasi insemne, ca si cum ar fi de fapt ipostazele aceluiasi arhetip. De altfel, Demeter este divinizata in 3 aspecte, fecioara (Kore), mama (Demeter) si batrana (Doso).

Hades-Aidoneus, numit de Homer, „conducatorul si gazda celor multi” (asimilat cu „legiune” la crestini, „cel intunecat”) si „cel cu o multime de nume”, a rapit-o pe Kore in caleasca lui de AUR, pe cand culegea o narcisa, floare mortala. Si desi a strigat dupa ajutor, nimeni nu a putut sa o auda, inafara de Hecate-luna din pestera sa si Helios, fiul stralucitor al lui Hyperion. Asa a dobandit numele de Perse-phone, „distrugerea vocii”, „vocea mortii” sau „cea care aduce moartea”! Stim cu totii ca in somn, fratele geaman al mortii, totul pare real cu o singura exceptie: nu ne putem folosi vocea. Atunci Persephone, in timp ce inca privea pamantul, cerul si marea, s-a calmat si a folosit vocea ei nemuritoare, adica vocea sufletului, iar inaltimile muntilor si adancimile marii au rasunat de disperarea ei si regeasca sa mama a auzit-o. Narcisa era simbolul mortii lui Narcis si deci al oglinzii apei, poarta care deschidea „taramul de dincolo”, prin care fecioara Kore a cazut; la fel cum Alice-Aletheia-Adevarul a trecut in tara oglinzilor, in care toate lucrurile erau inversate si s-a trezit prinsa pe o tabla de sah intre regina alba si cea neagra. Fiecare patrat, alb sau negru, reprezenta un regat in care Alice era confruntata cu o problema careia trebuia sa-i gaseasca rezolvarea. In creierul nostru partea stanga este conectata cu emisfera dreapta, iar cea dreapta cu emisfera stanga. Semnalele luminoase patrund prin gaura neagra a pupilei, inconjurata de apele irisului, protejate de membrana transparenta bombata a corneei, iar imaginea se formeaza rasturnata pe membrana retinei. Descrierea lui Okeanos, fluviul rotund care inconjura pamantul acoperit de bolta instelata, seamana foarte bine cu ochiul uman! Ochii sunt oglinzile prin care creierul nostru percepe realitatea. Desi avem 2 ochi, imaginea este una singura!

In greaca, Iris insemna “curcubeu”; era zeita care servea zeii cu nectar, la fel ca Hebe, tineretea. In timpul razboiului olimpienilor cu titanii, ea a fost mesagera zeilor – “cea cu aripi aurii” (de lumina?) calatorea cu viteza vantului pe curcubeu ducand mesajele zeilor catre muritori, asigurand legatura dintre lumi! Sora sa era Arke, “arcul”; ar putea sugera bolta transparenta a corneei ce acopera si protejeaza ochiul.

Din aceeasi radacina provine cuvantul OCHEAN, instrumentul care permite vizualizarea detaliata a obiectelor indepartate. Limba romana ascunde multe secrete!

Este interesant sa facem aici distinctia intre sunet si lumina. Ambele sunt unde cu diferite frecvente dar in timp ce sunetul este de natura mecanica si necesita un mediu (materie) pentru a se produce si propaga, lumina este de natura electro-magnetica si se poate propaga inclusiv in vid. Sunetul se propaga mai usor cand mediul este mai dens, iar lumina exact invers, cu cat este mai putin dens (gaz). Putem presupune asadar ca atunci cand Kore a fost rapita de duhul lui Hades, ea si-a pierdut trupul si deci, implicit, vocea. Practic fecioara a murit si de aceea a fost jelita de mama sa Demeter, care si-a acoperit parul si s-a imbracat in negru. Ea a cautat-o timp de noua zile si nimeni nu a indraznit sa-i spuna ce s-a intamplat cu fiica sa, inafara de Hecate si Helios, care i s-a adresat astfel:
„Regina Demeter, fiica a Rheei cu parul bogat, iti voi spune adevarul, caci ma plec inaintea suferintei tale pentru fiica ta, taiata din picioare. Nu este vina nimanui altcuiva decat a lui Zeus, stapanul norilor, care i-a dat-o fratelui sau Hades sa-i fie sotie voluptuoasa. Iar el a luat-o in carul lui si a coborat-o in regatul sau de ceata si intuneric.”

Este bizar acest mit, ca de altfel si restul povestilor despre Demeter! Adica zeii nemuritori ar putea muri? Caci ce altceva ar insemna rapirea fecioarei fara voce in Infern?

Furioasa pe zei, Demeter s-a deghizat intr-o femeie batrana, numita Doso, si a coborat din Olimp pe taramul muritorilor, oprindu-se in Eleusis, in palatul regelui Celeus, „cel arzator” sau „vrajitorul” (etimologie sugerata de Robert Graves, istoric si poet englez pasionat de mitologie, 24 iul 1895, rac) si al sotiei sale Metanira. Prefixul meta in greaca semnifica in spatele sau dincolo (metafizica) iar Ira era un nume alternativ pentru Hera, provenit din „iroas”, erou. Cei 2 soti ar fi asadar alte-egourile lui Zeus si Herei. La indicatiile zeitei, Metanira i-a preparat o potiune de bun venit dintr-un amestec de apa, malt de orz si menta (kykeon) pe care Demeter a descantat-o inainte sa o bea. Emblema ei era macul si se credea ca in Misterele Eleusine era folosit opiumul ca facilitator de transe mistice.

Timp de 1 an, Demeter a fost doica lui Demophonos, fiul lor al carui nume ciudat provenea din demo „popor” si phone „voce” sau „sunet”, „vocea poporului”. Ingrijit de Demeter care l-a uns cu ambrozie, l-a tinut la san, in rasuflarea ei parfumata, acesta a crescut neobisnuit de repede, ca in basmele romanesti „intr-o zi ca altii intr-un an”, aratand ca un fiu de zeu. Vroia sa-l inzestreze cu tinerete vesnica si sa-l faca nemuritor, asa ca in fiecare noapte il punea in flacarile vetrei ca sa-i arda sinele muritor. Dar Metanira, spionand-o, si-a vazut la un moment dat fiul in flacari, s-a speriat si a tipat intrerupand ritualul zeitei. Iar Demetra furioasa pe neincrederea femeii si-a reluat impunatoarea infatisare olimpiana si a certat-o:

„Cu adevarat sunteti muritori si prea ignoranti pentru a intrezari din multime ce vine asupra voastra, fie ca este bine sau rau. Caci din neatentia si nebunia voastra, ati intrerupt vindecarea; l-as fi facut pe fiul vostru preaiubit nemuritor si fara batranete si i-as fi acordat onoare vesnica dar acum nu mai poate scapa de moarte si soarta… Acum tot poporul sa-mi zideasca un templu mare si un altar in varful dealului Challichor. Si eu insami va voi invata ritualurile mele, ca sa le indepliniti cu respect si sa castigati favoarea inimii mele.”

Asa s-au nascut Misterele Eleusine care dezvaluiau calea secreta de intoarcere din taramul mortii. Si din nou, toate aceste personaje si intamplari stranii apar ca niste simboluri arhetipale mai degraba decat ca oameni in carne si oase.

Celeus a ascultat porunca zeitei, a adunat toti oamenii din regat si a construit templul si altarul din varful dealului. Demeter cea cu par auriu s-a retras acolo si a continuat sa-si jeleasca fiica pierduta. Timp de 1 an pamantul nu a mai produs nici un rod si oamenii au inceput sa moara de foame. Temandu-se ca va distruge intreaga rasa umana si ii va lipsi pe zeii din Olimp de darurile si sacrificiile care li se cuveneau, Zeus a trimis-o pe Iris, cea cu aripi aurii, sa o induplece sa se intoarca. Dar Demeter a refuzat si a ramas neconsolata in durerea ei, afirmand hotarat ca nu va pune picioarele in Olimp pana nu-si va revedea fiica. Atunci Zeus l-a chemat pe Hermes cu bagheta lui de aur si l-a trimis la Hades sa o elibereze pe Persephone iar acesta s-a supus poruncii tatalui zeilor vorbind cu intelepciune:
„Du-te acum, Persephone la mama ta indoliata, dar arata bunavointa in inima ta fata de mine… Caci atata vreme cat esti aici, vei stapani pe tot ce misca si este viu, vei avea cele mai marete drepturi si puteri printre zeii nemuritori si ti se vor inchina ritualuri si daruri.”

Si ca sa se asigure de revenirea ei, i-a dat sa manance cateva seminte de rodie. Apoi a urcat-o in carul sau de aur impreuna cu Hermes si puternicii cai nemuritori, carora nimic nu le putea sta in cale, nici munti, nici ape, au dus-o rapid in templul parfumat unde locuia mama ei. Dar in timp ce se imbratisau fericite, Demeter a fost cuprinsa de o presimtire:
„Spune-mi copila mea, nu cumva ai mancat ceva in timp ce erai in taramul de dincolo? Nu-mi ascunde nimic, ca sa stim amandoua… Pentru ca daca ai gustat din hrana de acolo, va trebui sa te intorci in locurile secrete ale pamantului si sa ramai acolo pentru a treia parte din an.”

Hecate cu parul stralucitor li s-a alaturat si de atunci a insotit-o mereu pe Persephone, care, fiindca mancase semintele de rodie a trebuit sa-si petreaca toate iernile in regatul „domnului celor multi”. Insa in cinstea revenirii ei periodice din infern, Demeter impodobea pamantul cu flori, verdeata si roade bogate de fiecare data.

In cautarea sufletului pierdut. Misterele Eleusine
Inainte de a se retrage din nou intre olimpieni, Demeter si-a onorat promisiunea de a-i invata pe oameni ritualurile sale secrete, „ingrozitoare mistere pe care nimeni nu le poate incalca, examina sau rosti, fara ca profunda veneratie a zeilor sa le retina vocea; fericiti sunt cei de pe pamant care au vazut aceste taine dar cel care nu le cunoaste, odata ce este mort, ramane in intuneric si ceata; cel care a fost invatat de zeita stralucitoare, poate accede in Olimp, la adunarea zeilor si poate locui alaturi de Zeus care se desfata in fulgere, teribile si venerabile zeite; este binecuvantat printre oamenii de pe pamant care il iubesc neconditionat: curand il trimit pe Plutus ca oaspete in casa lui faimoasa, pe Plutus care da bogatii muritorilor.” (Homer, Imn catre Demeter, pe care o numeste „regina Deo”, derivat probabil din Ge sau Geea)

Drumul spre Eleusis
Misterele eleusine erau faimoase in Grecia antica. Erau practici religioase caracterizate de un cumul de rituri initiatice, practici catarctice (purificatoare) si extatice, mentinute secrete printr-un cod al tacerii timp de sute de ani. Eleuseos insemna „venirea” iar mysterion insemna cu gura si ochii inchisi. Mysteria desemna deci intrarea in intuneric, acompaniata de murmurul sunetului „mu”, cu buzele inchise.

Originea miticului Eleusis a mai fost pusa in legatura cu zeita nasterii, Eileithyia sau Eleuthia, fiica lui Zeus si a Herei, „cea care aducea” copilul divin in fiecare an si care amintea de gnosticul eon al adevarului, Aletheia, si, de asemenea, cu insulele fericitilor, Elysium din regatul mortii, de pe malul de apus al lui Okeanos. Asa ca drumul spre Eleusis simboliza si reintoarcerea sufletului la starea sa initiala de puritate, armonie si bucurie. Dar este inutil sa incercam o localizare geografica a acestui tinut deoarece Misterele Eleusine calauzeau o aventura spirituala, o calatorie in constiinta. Aveau loc in primele 23 de zile ale lunii septembrie, marcand punctul culminant la momentul echinoctiului de toamna (22 septembrie) din zodia Fecioarei. Erau accesibile oricui trecea prin procesul de initiere, inclusiv sclavilor, dar existau 4 grade de participare:

– Preotii, preotesele si hierofantii (sfintii) care conduceau ceremoniile
– Initiatii, care participau pentru prima data
– Grupul celor care au mai participat
– Grupul celor care au realizat epopteia, „contemplarea”, si au invatat secretele marilor mistere ale zeitei Demeter

Inainte de a intra in marele culoar al templului numit Telesterion initiatii recitau astfel: „Am postit, am baut kykeon, am luat din kiste (cutie) si dupa ce am muncit, am pus inapoi in calathus (cos)”. Kiste era o cutie patrata de piatra folosita ca sicriu in care se depuneau mortii (probabil in pozitie fetala) iar calathus era un cos conic facut din ramuri impletite, a carui forma amintea de palaria vrajitoarelor asezata invers, cu gura mai larga in sus si baza ingusta pe pamant, in care femeile tineau lana sau fructe. Semana cu cosurile de purtat in spate ale taranilor romani, facute din ramuri tinere de alun, doar ca acestea erau dreptunghiulare, nu rotunde.

Kiste aminteste insa si de cutia sau lada de zestre a Pandorei de unde initiatul a scos „inzestrarile” malefice trimise de zei, a muncit asupra lor si le-a pus inapoi intr-un cos impletit din ramuri de copac. Cutia simboliza insusi trupul uman adormit, atras de vicii spre moarte iar lana de aur am vazut ca era un simbol al creierului iluminat.

Pentru a li se permite sa bea kykeon, „amestecul” de apa (sau vin in unele surse), malt de orz si ierburi magice cu proprietati psihotrope, participantii trebuiau sa posteasca timp de 9 zile, adica sa se purifice. Reteta bauturii nu a fost insa niciodata dezvaluita. S-au facut diverse speculatii in ce priveste ingredientul enteogen pe care il continea si care facilita transa mistica. Unii cercetatori considerau ca ar fi fost ergotul, o ciuperca ce crestea pe orz, amanita muscaria sau o specie de ciuperca psilociba. Insa daca tinem cont si de perioada misterelor, luna septembrie, nici una dintre acestea nu ar fi fost plauzibile. Surprinzator, nu am gasit nici o referinta la salvia divinorum, desi dupa parerea mea, ar fi cea mai credibila ipoteza, cu atat mai mult cu cat indicatiile lui Demeter pentru Metanira cand i-a preparat bautura, descrise in imnul homeric dedicat zeitei, contineau menta iar salvia face parte din aceeasi familie a Lamiaceaelor. In plus numele acestei plante provine din latinescul „salvare”, a salva, si a fost supranumita „planta tineretii”. Doctorul Peter H. Addy, cercetator la Yale, care a studiat-o timp de multi ani, spunea despre ea: „salvia e unica si misterioasa si ne ajuta sa descoperim multe lucruri interesante despre noi si corpurile noastre”. De mentionat este si ca mazatecii din sudul Mexicului o considerau intruparea FECIOAREI Maria. Transele provocate de salvie nu sunt pentru orice neofit; sunt descrise ca inspaimantatoare si derutante, sufletul se disociaza de corp, face calatorii astrale si se produce o sinestezie atipica a simturilor, nemaiintalnita la nici o alta substanta psihedelica; la fel cum Homer definea aceste „ingrozitoare mistere”. Consumarea salviei, sub forma de frunze proaspete sau infuzie, se facea de preferinta intr-un spatiu intunecat sau in orice caz, putin luminat, pentru a favoriza experienta psihedelica. De exemplu, intr-un templu!

Misterele eleusine cuprindeau 3 tipuri de ritualuri:

– dromena (“lucruri facute”), o reiterare dramatica a coborarii fecioarei in infern
– deiknumena (“lucruri aratate”), revelarea artefactelor sacre, in care hierofantul juca rolul principal
– legomena (“lucruri spuse”), comentariile care insoteau prezentarea artefactelor

Aceste 3 elemente formau impreuna „aporrheta” (“irepetabila”); pedeapsa pentru divulgarea secretelor era moartea. Punctul culminant avea loc in noaptea sacra de 21 spre 22 septembrie, in care se revelau viziuni despre viata de dupa moarte. Misterele se incheiau pe 23 septembrie cand toata lumea pleca acasa.

„Un spic de grau secerat in tacere”
Filozoful neoplatonic Porfirius scria ca „Demeter o nastea pe Persephone din Zeus, adica intrupa focul din samanta… dadea putere samantei plantate in pamant”; dar in sens metafizic, Persephone constituia sufletul aruncat in lumea materiei iar initierea in mistere, care presupunea 9 zile de post inainte de a bea potiunea magica, corespundea celor 9 luni de gestatie. Fiindca Persephone mancase in infern semintele de rodie, nu se mai putea intoarce definitiv in lumea divina, era conditionata sa revina periodic in materia corporala, in regatul de dincolo al lui Hades. Si cum lumea de jos nu era decat o oglinda a celei astrale, succesiunea anotimpurilor naturii, dar si a anotimpurilor vietii, reflecta acelasi tipar ancestral de morti si renasteri repetate. Anul calendaristic nu era decat o reiterare comprimata a varstelor omului. Mitul Persephonei era un mit initiatic, o data la 5 ani in timpul toamnei, in zodia Fecioarei, cand se secerau spicele (vietile) in tacere si soarele incepea sa moara, reamintea cum a inceput marea calatorie a sufletului in taramul umbrelor. Toata aceasta poveste fusese inregistrata in stele. Madame Blavatski scria ca acest mit „era o masca pentru naratiunea transcendentala a vazatorilor initiati; viziunea celesta a eliberarii sufletului initiatului din ultimul moment descria procesul prin care sufletul care nu a mai fost incarnat (fecioara Kore) descindea pentru prima data in materie”. Lumea lui Hades era lumea materiei in care Persephone-sufletul si-a construit in jurul sau un corp material, s-a nascut, dar si-a pierdut in schimb libertatea, a fost rapita in taramul pamantesc si ademenita sa se reintoarca in mod repetat de promisiunea de a fi regina si a se bucura de placerile trupului. Misterele invatau sufletul sa-si recapete libertatea prin diferite practici in care se foloseau constient transele somnului profund, pentru ca Hypnos si Thanatos erau frati gemeni, nu-i asa?

Si somnul nu este decat o repetitie zilnica pentru moarte. Dar daca nu ne putem controla visele, cum ne-am putea imagina ca ne putem controla moartea, care este incomparabil mai lunga si mai enigmatica decat un vis de o noapte. Daca visam inconstienti, traim inconstienti si murim la fel de inconstienti. Misterele Eleusine invatau discipolii sa viseze lucid, sa traiasca, sa moara si sa renasca in constiinta divina. Erau o aventura a cunoasterii transcendentale pe drumul spre Eleusis, al (re)venirii sufletului, asistata de plante si artefacte sacre, calauzita de mostenitorii initiati la inceputuri in aceste secrete de batrana si iubitoarea mama a pamantului.

Regatul mortii dominat de Hades-Aidoneus, zeul nevazut cu multe fete si nume (de multe religii), taramul sublunar al umbrelor, al celor multi sau lumea de jos este o dimensiune spirituala, noetica (mentala), iluzorie, in care „se moare”, adica se uita, la fel cum se uita visul de peste noapte. Ceea ce numim moarte, in stare de inconstienta, nu este decat un somn incontrolabil prelungit, noaptea sufletului, din care ne reintoarcem tot aici, atrasi de semintele de rodie (sexualitatea), intr-o haina nou-nouta, dar cu memoria stearsa (tabula rasa), nu mai stim cine suntem si recitam un alt rol, daca nu invatam misterele drumului ce duce spre Eleusis, spre trezirea in constiinta originara.

„We are such stuff as dreams are made on; and our little life is rounded with a sleep.”
Suntem din acelasi material din care sunt facute visele; si mica noastra viata este inconjurata de somn. Prospero, Furtuna, W. Shakespeare

„Imagine going through a door, this great barrier. When you get in and look back from the other side, you find out there is no door.” Alan Watts
Imagineaza-ti ca treci printr-o usa, aceasta mare bariera. Dupa ce intri si te uiti inapoi din cealalta parte, realizezi ca nu era nici o usa acolo.

In mitologia greaca, marul de aur era fructul vietii si al nemuririi. Copacul vietii, la fel ca cel al cunoasterii era infasurat de un sarpe, care avea insa rol de gardian. El a fost darul Geei pentru Hera, la nunta sa cu Zeus si plantat in gradina hesperidelor, la capatul de apus pamantului, acolo unde titanul Atlas fusese pedepsit sa tina bolta cereasca pe umerii sai. Tatal lui Atlas era titanul Iapetus, fiul cerului si al pamantului, cel care penetreaza si raneste, fratele Timpului (Cronos) care a condus lumea in timpul epocii de aur. Iar mama sa era Clymene, oceanida nascuta din titanii marilor, Okeanos si Tethis. Fiii lui Iapetus au fost uneori blamati pentru soarta nefericita a omenirii din cauza ca intruchipau cateva trasaturi morale ce ar fi dus la caderea sufletului: Prometheu pentru inteligenta vicleana folosita la hotie, Epimetheu pentru prostia si nebunia care dus la deschiderea cutiei Pandorei, Atlas pentru indrazneala de a se razboi cu zeii, platita cu suferinta, Menoetiu pentru aroganta pripita si violenta. Insusi Iapetus era descris ca un zeu al mortalitatii. Numele lui Atlas insemna „cel dur, rabdator”.

In mitologia crestina, Iapetus a fost asociat cu Japheth, fiul lui Noah, tatal umanitatii de dupa potop.

Mitul merelor de aur are rezonante si in multe culturi populare, inclusiv la romani: Prislea cel voinic se lupta cu zmeii ce fura merele de aur si le duc pe taramul celalalt.

Prin urmare, in gradina zeilor cresteau 2 copaci magnifici:
– Copacul cunoasterii binelui si raului, smochinul, care simboliza sexualitatea, mortalitatea, masculinitatea (Adam, spirit) iar sarpele care-l infasura era ispititorul si a fost ascultat de femeia inocenta (Eva), determinand caderea in pacat, uitare si moarte.
– Copacul vietii, marul de aur, care simboliza viata, nemurirea, feminitatea (Hera, suflet) iar sarpele care-l infasura era gardianul si a fost pacalit de barbatul salvator puternic si inteligent (Heracles), determinand redobandirea gloriei nemuritoare a sufletului.

Prin intermediul sexualitatii, sufletul inocent a fost furat si a putut fi regasit numai datorita curajului, perseverentei si ingeniozitatii. Furat de dumne-zeus (foc, spirit) care a luat-o pe Hera (aer, suflet) de sotie. Marul de aur reprezinta soarele intelept de la apus iar soarele este sediul vointei. Dobandirea marului de aur reprezinta asumarea vointei omului, pentru ca in acest fel sa-si poata recupera sufletul nemuritor ascuns in gradina zeilor.

Culegerea merelor de aur (recastigarea sufletului) a fost a 11-a munca a lui Heracles din al 11-lea an, intr-a 11-a zodie. 11 reprezinta numarul maestru al gemenilor divini, simbolizati in zodia varsatorului de cele 2 cupe cu apa vietii care se varsa dintr-una intr-alta (suflet si spirit). Traseul lui Heracles in aceasta incercare, marcheaza lungul drum de intoarcere in paradis, dupa ce toate celelalte munci de purificare au fost indeplinite.

Postul tacerii
AER. In aceasta prima incercare, Heracles a trebuit sa afle cum sa ajunga la gradina hesperidelor. Si numai batrinul marii ii cunostea locul iar el se ascundea sub tot felul de masti schimbatoare si sub o multime de nume pentru a nu fi recunoscut. Batrinul profet era pastorul turmelor marii, ale bestiilor lui Poseidon. Primul sau nume ar fi fost Proteus, cu intelesul de „primul” (protos, primordial) si „cel capabil sa-si schimbe forma” (protean, versatil); locuia pe o insula de nisip, uneori identificata cu Pharos (far) alteori cu Carpathos (stanca). Homer spune despre el in Odiseea ca putea raspunde la orice intrebare daca era capturat, tinut si observat in timp ce isi schimba formele. Toate vietuitoarele s-au nascut din ocean iar Proteus era batrinul vrajitor al marii si forta primordiala a vietii. El reprezenta sursa originara, scanteia ascunsa in toate formele vii schimbatoare, constituia suportul si reflecta lumina (stanca si farul) constiintei universale. Apa produce sunet si se manifesta in om (70% apa) prin gand, cuvant, emotie. In arta hermetica a alchimiei, batrinul marii era considerat „anima mundi”, sufletul lumii, volatilul mercur. Capturarea schimbatorului Proteus, simboliza disciplinarea gandirii si dobandirea claritatii mentale pentru a putea auzi soapta intuitiei. Prin urmare, orice adevar poate fi gasit chiar in interiorul nostru si confirmat de emotie. Numai intuitia stie sa deosebeasca adevarul de minciuna dar acest proces solicita focusarea atentiei pe tacerea interioara.

Postul hranei
PAMANT.In continuare, Heracles a fost oprit din drum de Antaeus, fiul urias nascut din pamant (Geea) si apa (Poseidon). Simbolizeaza chiar trupul uman atras si sustinut de puterea pamantului. Antaeus insemna „oponentul, antagonistul” si nu putea fi infrint decat tinindu-l ridicat deasupra pamantului. De la numele lui provine sufixul „anti” (impotriva). In acest test Heracles a trebui sa-si infringa limitele corpului fizic cu puterea de urs a spiritului (aer). Adica sa-si foloseasca ursita in avantajul lui! Ursa mica sau carul mic, infasurata in coada constelatiei Draco, gazduieste Steaua polara in jurul careia se invarte toata emisfera de nord, care in astrologie ghideaza drumul destinului. Daca ai sta noaptea sa privesti lumina stelelor ai putea contempla aceasta miscare lenta. Dincolo de Polaris se intind universuri infinite de posibilitati. Dar trupul se opune realizarii spirituale pentru ca este alimentat de materialitate de cate ori consuma din roadele pamantului.

Postul sexualitatii
APA. Ajuns in Egipt, Heracles este capturat de regele Busiris si pus in lanturi pentru a fi sacrificat lui Poseidon. In greaca, Aegyptos provine din expresia egipteana „Hwt-Ka-Ptah” care insemna „palatul spiritului lui Ptah” (sau Pitah), demiurgul care a existat inaintea tuturor lucrurilor si care prin vointa sa a adus lumea in manifestare: domnul adevarului, al dreptatii, al eternitatii, cel cu fata frumoasa. In romana pita este un regionalism pentru paine iar in rugaciunea crestina se spune „painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi” si este evident o metafora pentru spirit.Iar Busiris era fiul lui Poseidon si al nereidei Lysianassa, una dintre cele 50 de fiice ale lui Nereus, ipostaza a aceluiasi batrin al marii. Busiris intrupa templul lui Osiris, zeul egiptean al lumii de dincolo, „cel puternic” sau „purtatorul ochiului”; in egipteana numele lui Osiris era format dintr-un sir de consoane si indica principiul masculin al actiunii ca simbol al sexualitatii masculine (penisul de aur). In astrologie era asociat constelatiei Orion, corpul astral al celui mai mare vanator.

Poseidon pe de alta parte sta la radacina verbului „a poseda”. Semnificatia numelui sau este plurivalenta, uneori apare ca „sotul” sau „domnul” pamantului, stapanul apelor, zeul cailor (puterea energiei astrale), „cel care cunoaste multe lucruri” dar si „cel care cutremura pamantul”. In casa spiritualitatii, Poseidon si Osiris reprezentau aspecte ale puterii masculine generatoare sacrificate pe altarul zeilor. Pentru a putea pleca mai departe in cautarea nemuririi sufletului, Heracles a trebuit sa rupa lanturile lui Poseidon si sa-l ucida pe fiul sau Busiris, simbol al dorintei de posesiune sexuala.

Postul emotiilor
FOC. Asa a ajuns pe muntele Caucaz, deasupra Marii Negre. Numele este de origine scita si semnifica „stralucirea ghetii” sau „alba ca zapada”! Iar acolo l-a gasit pe titanul Prometeu, purtatorul focului sacru, inlantuit pe o stanca, in timp ce vulturul lui Zeus, care era chiar spiritul lui, ii manca ficatul in fiecare zi dupa care noaptea se regenera. La greci, ficatul era considerat sediul emotiilor prin urmare suferinta lui Prometeu era destinata sa hraneasca zilnic spiritul flamand al zeului. Dar Heracles a ucis vulturul si l-a eliberat pe titan de suferinta.

Constiinta nemuririi
In sfirsit, la capatul calatoriei, la marginea de apus a pamantului, Heracles mai avea de infruntat o ultima dilema. Cum sa-l evite pe paznicul fioros al gradinii, dragonul cu 100 de capete. In Astronomia lui Hyginus, Ladon era asociat constelatiei Draco care incolaceste Ursa mica sau carul condus de Polaris. Numele lui insemna „flux puternic” si simboliza pericolul unor curenti astrali distrugatori. Preoteasa lui Apollo l-a asigurat pe Heracles ca atunci cand cele 12 munci vor fi fost indeplinite, va deveni unul dintre nemuritori. Instruit de Prometeu, eroul l-a trimis pe Atlas sa-i aduca merele de aur in timp ce el a preluat greutatea cerului pe umerii sai. Dar Atlas insemna „cel rabdator”. Ar indica Ladon puterea distrugatoare a soarelui daca ar fi confruntat inainte de vreme, inainte de timpul potrivit? Hesperidele, fiicele lui Atlas, personificau nuantele apusului, de la „lumina orbitoare” la „ochiul boului”, violet. Iar marul de aur din gradina lor era chiar soarele la apus. Preluand rolul titanului de sustinator al boltei, ingenuncheat in pamant, cu palmele ridicate spre cer, Heracles a primit in ochii sai focul marului solar si constiinta nemuririi i-a iluminat cele 2 emisfere ale creierului (lana de aur). Mai trebuia sa se poata retrage la timp pentru a nu ramane impietrit pe vecie.

Hesperidele mai erau numite si atlantide. Sa fi fost atlantida (Atlantis) miticul pamant al nemuritorilor dinainte de potop care a decazut ca urmare a razboiului dintre zei si titani? Alexander Stuart Murray (arheolog scotian, 8 ian 1841, varsator) spune in manualul sau de mitologie ca acolo se afla taramul celor binecuvantati, unde locuiau Okeanos cu sotia sa Tethys iar locuitorii lui, la fel ca zeii din Olimp, se hraneau cu ambrozie si nectar, painea si bautura care-i faceau nemuritori. Atlas era rege al acestui tinut si in MIJLOCUL gradinii lui crestea copacul vietii (soarele). Pamantul era incercuit de ape ca de un urias torent si minuni de toate felurile puteau fi vazute acolo.

Vechile legende celtice vorbesc despre un loc secret, o fantana, un fruct sau o planta care puteau rascumpara moartea. Zeita Idunn („cea care reda tineretea”) traia langa un izvor sacru si isi tinea merele magice, numite elixirul zeilor, intr-un sipet. Cei care mancau din ele redeveneau tineri din nou.

De ce a fost substituit fructul cunoasterii binelui si raului cu fructul vietii? Din marul de aur al nemuririi a devenit fructul otravit al pacatului. Si daca marul reprezinta soarele batrin si intelept (la apus) iar soarele canalizeaza vointa, atunci puterea care ne-a fost furata, otravita, corupta de zei este puterea vointei; a vointei sufletului de a alege sa nu mai traiasca experienta mortii, ci sa ramana in constiinta universala nemuritoare.

Thelema sau Legea Vointei
„Cum te porti este dictat de vointa. Sa pui insa o eticheta pe fiecare dorinta nu duce nicaieri. Thelema ne invata sa privim dincolo de aceste categorisiri restrictive. Fiecare persoana pe care o iubim constituie o cheie de o forma diferita. Si fiecare cheie descuie o alta parte din noi insine dar numai una ne elibereaza. Toate suferintele provin din marea schisma dintre cele 2 forte primare ale vietii: masculina si feminina, intuneric si lumina. Numai prin unirea opozitiilor noastre suntem eliberati de aceasta durere si reintregiti.

Iubirea este partenera esentiala a vointei. In timp ce veneratia reflecta frica! Urmeaza-ti nestingherita vointa. Ajuta-ti prietenii sa si-o descopere pe-a lor dar nu interfera niciodata cu vointa altuia. Coliziunea este singura crima din cosmos.” Serialul Un inger straniu (Strange angel)

Thelema este o filozofie spirituala si sociala derivata din ezoterismul vestic. Cuvantul provine din greaca si inseamna vointa. A fost de multe ori inteleasa ca o miscare religioasa sau ca un matrix religios. Axioma fundamentala, cunoscuta ca „Legea lui Thelema”, este „Fa ce vrei sa-ti fie singura Lege” si corespunde cu „Iubirea este legea, iubirea subordonata vointei” astfel ca natura interactiunii unui om cu lumea este perceputa ca o forma de iubire sau armonizare. „Fiecare barbat si femeie – se spune in Thelema – intruchipeaza o stea” si coliziunile dintre ei pot fi evitate atunci cand devin constienti de adevaratul scop al vietii lor.

Stamus contra malus (Stam impotriva raului)
Principalul simbol al thelemei, hexagrama mistica definita de Blaise Pascal in 1639, echivalenta cu anticul Ankh egiptean sau roza-cruce, descrie un hexagon inscris intr-un cerc in care cele 3 perechi de opozitii de pe laturile hexagonului intersecteaza 3 puncte situate pe o linie dreapta. Aceasta forma poate fi desenata dintr-o singura linie continua. Figura geometrica se mai numeste si „Steaua varsatorului” (a 11-a zodie) sau steaua cu 6 colturi a lui Solomon opusa pentagramei lui David; unele miscari ezoterice secrete o considera un semn de mare putere care deschide portile catre Atlantis.

In anii 1900, Aleister Crowley (12 oct 1875, balanta), care se considera profetul noii ere (new age) si intrupare a lui Horos, a folosit principiile thelemei pentru a fundamenta o noua religie, adoptata de Ordo Templis Orientis (O.T.O.)

Natura nu cunoaste rusinea, vina sau frica. Dar nici iubirea si de aceea pare cruda. Acestea sunt doar interpretari omenesti. Natura isi foloseste forta in 2 directii, de atractie (feminina) sau respingere (masculina), prin care creeaza sau distruge. Natura este actionata de vointa de a exista, impulsul creator prin care genereaza continuu forme frumoase cu care umple spatiul iar atunci cand sunt degradate de timp le descompune si le recompune din nou, armonizandu-le. Si prin acest proces natura traieste. Inspira si expira.

„Esti tu cel care faci, sau cel caruia i se face?
Numai atunci devii un bun meditator cand nu cauti nimic; abia atunci realizezi ce lucru minunat este sa fii capabil sa stai fara sa diseci lumea prin prisma intelectului tau analitic. Sa poti privi apa sau copacii, pamantul si lumina fara sa le denumesti sau sa te gandesti din ce sunt facute. Dar nu cu o minte goala ci numai fara sa analizezi, fara sa creezi probleme tot timpul, fara sa incerci sa controlezi mintea, sau ceea ce vezi si auzi ci pur si simplu sa-ti descoperi experienta. Caci ceea ce experimentezi esti chiar TU!
… Religia nu ar trebui luata in serios. Este un lucru socant pentru multi oameni. O vorba veche spune ca religia va muri atunci cand preotul va rade deasupra altarului.” Allan Watts

Pregatiti-va pentru ceva ce v-ar putea indigna! Pacatul originar este un subiect asupra caruia de multe ori m-am intrebat dar n-am indraznit pana acum sa-l abordez sistematic. De ce? Pentru ca este poate cel mai misterios episod din istoria cunoasterii si sta la baza tuturor povestilor mitice, fiind continut in fiecare dintre ele intr-o forma mai mult sau mai putin subtila. Si arata spre originea suferintei si a mortii in lume. De acolo a inceput apocalipsa.

Prima profetie biblica cand Adam si Eva au fost alungati din rai suna asa:
EU voi pune vrajmasie intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei, ea iti va zdrobi capul iar tu ii vei intepa calcaiul.

Dumnezeu se adreseaza in acest fel sarpelui. Iar apoi insira toate pedepsele pe care le va abate asupra celor 2 impricinati si, la final, concluzioneaza vorbind cu niste interlocutori misteriosi: „Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, CUNOSCAND binele si raul. Sa-l împiedicam, dar, acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in VECI.” (Geneza 3) Asadar pare dumnezeu PROTECTORUL omului? Nicidecum!

Si cine este sarpele? Ca sa putem intelege semnificatiile, trebuie sa ne intoarcem la inceput, pe firul povestii fructului interzis din copacul cunoasterii binelui si raului.

Mai intai, a fost intr-adevar fructul cunoasterii binelui si raului un mar? In biblie nu se precizeaza decat ca dupa nesocotirea poruncii lui Dumnezeu, rusinandu-se ca sunt goi, Adam si Eva si-au facut sorturi din frunze de SMOCHIN! Sa fi fost de fapt fructul interzis o smochina? In Capela Sixtina, Michelangelo, care stim ca era un initiat, in tabloul caderii din rai, a pictat un smochin. Dar cel mai curios aspect al picturii este ca cele 2 personaje, Adam si Eva, apar fiecare in 3 ipostaze, impartite in 2 scene: in prima scena, Eva apare calare pe smochinul care are infasurat un sarpe in jurul trunchiului si, de asemenea, ingenuncheata la picioarele lui Adam cu capul intors in dreptul sexului si mana stanga intinsa sa ia o smochina iar in fundal apare un ciot ca o silueta de om cu bratele ridicate spre cer, care are unde ar fi trebuit sa fie picioarele un ciot indoit in pamant; in scena urmatoare, un Adam aerian (spirit?) imbracat intr-o roba rosie, aflat in postura de dumnezeu, ii alunga pe cei doi oameni goi cocosati, cu o expresie de suferinta pe fetele incruntate, impingand cu mana stanga o sabie in spatele gatului Adamului pamantean. Mana stinga intinsa, a Evei dupa smochina si a lui Adam-dumnezeu pe manerul sabiei, indica emisfera dreapta a creierului, canalul subconstientului. Personajele din tablou au insa, fara indoiala, aceleasi fizionomii. Cele 3 ipostaze corespund spiritului (curios al femeii, razbunator al barbatului), trupului instinctual si sufletului pedepsit si alungat din paradis. Asadar ei insisi sunt cei care s-au auto-pedepsit, s-au alungat si si-au creat iadul. Michelangelo sugereaza in acest fel ca pacatul originar ar fi fost sexualitatea, binele fiind reprezentat de actul iubirii, urmat de raul si stricaciunea cauzate de sentimentele rusinii si vinovatiei. Insusi numele artistului, ingerul Michael, face trimitere la razboinicul biblic al lui dumnezeu.

Smochinele au forma testiculelor cu semintele din interior ca niste spermatozoizi si sunt un puternic afrodisiac natural. Se spune ca ar fi fost fructele preferate ale Cleopatrei datorita proprietatilor erotice. In majoritatea culturilor smochinele au fost asociate sexualitatii.

Si cum au reactionat Adam si Eva dupa ce au incalcat porunca parintelui si domnului lor? Si-au acoperit sexul si s-au ascuns, iar cand au fost descoperiti si au fost nevoiti sa-si recunoasca neascultarea, au dat vina unul pe celalalt, barbatul pe femeie, iar femeia pe sarpe, care cred ca ati inteles cine este (sangele infierbantat de dorinta). Dupa care a urmat binecunoscuta condamnare.

Strategia caderii
Suntem manipulati prin credinta. De ce strategie? Pentru ca, dupa cum se prezinta mitul, caderea omului a fost un rezultat planificat. Mai intai a fost pusa o interdictie care sa fie sigur incalcata. Incalcarea interdictiei a generat rusine, negare, vinovatie si acestea sunt, asa cum se arata si in cheile genelor, ranile primordiale ale psihicului uman, urmate de separare, reprimare, respingere.

Adam si Eva s-au imbracat cu o frunza, adica pentru prima data au ascuns o parte din ei, dupa care au inceput sa ascunda tot mai multe. Pentru ca dumnezeu le-a confectionat haine. I-a invatat sa-si puna masti.

Apoi dumnezeu le-a zis „veti suferi si veti muri” si stramosii nostri l-au crezut. Asa a aparut FRICA si OMUL si-a cedat puterea creatoare unei autoritati exterioare! Si si-a creat moartea.

Urmatorul pas in dresarea omului de catre dumnezeu a fost discriminarea fratilor: jertfele pastorului (carnea!) i-au placut mai mult decat ale agricultorului. Si atunci Cain l-a ucis pe FRATELE sau Abel si prima crima a fost infaptuita. Iar acesta a fost cu siguranta un pacat. Dupa aceea crimele impotriva fratilor au proliferat de-a lungul secolelor si au atins proportii inspaimantatoare, culminand cu adevarate masacre. Raul a coborat in lume din ce in ce mai adanc si in tot mai multe forme. Dar dumnezeu a rezistat!

De ce a pus dumnezeu copacul in gradina edenului?
Copacul cunoasterii este chiar trupul uman iar gradina edenului nu este decat un laborator experimental de control mental asupra unor tineri inocenti, care a dus l-a formarea mai multor generatii de slugi.

Radacina raului: conditionarea iubirii
„Dumnezeu” a folosit nimic altceva decat o prima programare lingvistica, NLP-ul primordial; i-a marcat pe subiecti cu un asa zis pacat original ACCEPTAT; stiind ca iubirea fizica ii va atrage irezistibil ca un magnet, pentru ca era in natura lor, le-a interzis-o si i-a convins ca incalcarea poruncii va cauza pedeapsa cu moartea.

De atunci iubirea si sexualitatea au fost conditionate de reguli iar biserica a avut grija sa fie aplicate si orice abatere pedepsita cu asprime si neindurare. Desi, pe de alta parte, pretindea ca dumnezeu ar fi fost milostiv si iubitor. Iar mai tarziu si-a impartit atributiile cu statul.

Deci ce simbolizeaza sarpele? Energia sexuala care atrage opozitiile sa se intrepatrunda si sa se neutralizeze. Si atunci, cine este dumnezeu? Suspectez ca, asa cum indica povestea, este chiar tatal lui Adam si al Evei. Sa fi fost gelozia care sa-l fi determinat sa-si controleze copiii si sa se hraneasca din suferinta lor? Sau teama ca i se va lua locul? Sa ne amintim de Saturn care-si devora copiii – oare putea simboliza barbatul care-si resoarbe samanta pentru a nu se reproduce? Se temea ca va fi la randul lui uzurpat asa cum ii prezisese tatal? Dar sotia sa Rhea l-a pacalit si i-a ascuns un baiat, pe Zeus-Jupiter. Domnul zeu, dumnezeu! Care a urmat destinul prezis, si-a uzurpat la randul sau tatal si l-a inchis in Tartar! Dupa care i s-a prezis si lui acelasi destin. Karma de familie! Moirele, zeitele sortii, fiicele primordiale ale intunericului si noptii, sunt singurele forte de care sunt inspaimantati si zeii. Asa ca noul dumnezeu s-a gandit la o strategie prin care sa foloseasca puterea copiiilor sai impotriva lor insisi si in propriul interes. Si sa-si evite astfel destinul.

„Sa-l împiedicam, dar – a zis dumnezeu – acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in VECI.” Cacealma! Ce interes avea el ca omul sa nu traiasca in veci? Probabil se temea ca va fi uzurpat. Dar daca ar fi existat sansa ca undeva, in lantul de cauze si consecinte, vreunul dintre copii sa aleaga iertarea parintelui si sa vindece in sfirsit conflictul ancestral dintre generatii? Strategia pacatului originar a intarziat aceasta sansa cu mii de ani de suferinte, morti si renasteri. Pentru ca uzurpatoarea prezisa de Saturn lui Jupiter ar fi fost Athena, zeita intelepciunii nascuta din capul sau.

(Cred ca v-ati dat seama ca moartea de fapt nu exista. Este doar un truc in jocul de-a parintii.)

Este o interpretare posibila.
“Orice om ar trebui sa aiba dreptul de a face orice speculatii doreste. De intrebarile nascute din aceste speculatii se tem atat de tare cei care controleaza cunoasterea acceptata… Odata cu intrarea noastra in era cosmica va trebui totusi sa insistam asupra dreptului nostru de a pune intrebari noi, chiar si prostesti uneori, fara teama de a fi acuzati.” Citat din cartea omului de stiinta Wilhelm Reich (24 mar1897, berbec), Contact cu spatiul cosmic. Reich a murit intr-o inchisoare din Statele Unite, la data de 3 noiembrie 1957.

,,Tu esti visul tuturor stramosilor tai.” Bert Hellinger (psihoterapeut, 16 dec 1925, sagetator)

In Stalpii lui Tubal-Cain, Nigel Jackson si Michael Howard il identifica pe Lucifer cu Isus si, de asemenea, cu Sfintul Graal. Pentru crestini aceste interpretari suna a sacrilegiu. Dar, luand distanta fata de dogmele crestine, conexiunile logice castiga credibilitate. Pana la urma miturile spun aceleasi eterne povesti in diferite variante. Tubal-Cain, „cel care drege breasla lui Cain”, este un personaj biblic, descendent al lui Cain si frate cu Nammah, Jabal si Jubal.

In traditiile ezoterice, Graalul nu este un artefact, un simplu obiect in continuumul spatiu-timp, ci trebuie inteles ca un proces in care Lucifer joaca rolul regelui sacrificat. El este condamnat sa se intrupeze intr-o „haina de carne”, ca avatar al rasei umane si sa plateasca pretul ca „tap ispasitor” in numele ei. Pentru a dobandi iluminarea, intelepciunea cunoasterii si focul primordial al creatiei, pentru a salva umanitatea de sine insusi, el moare si renaste etern. Dar pe masura ce rasa umana progreseaza, Lucifer urca incet pe Scara de Lumina si se poate intoarce in tinuturile zeilor, dincolo de Steaua Polara. Este Domnul Stelei Diminetii (Morning Star) si Lumina Lumii (Lux Mundi), a carui renastere din intuneric se celebreaza anual la vremea solstitiului de iarna.

In mitologia greaca, un rol similar a fost jucat de titanul Prometeu, prietenul si binefacatorul oamenilor, care a adus focul sacru pe pamant. Numele lui semnifica „cel chibzuit, care gindeste inainte de a infaptui”. Se spune ca a urcat la ceruri si s-a intors de acolo purtand o torta cu focul solar, pe care a folosit-o pentru a face oamenii superiori animalelor. Zeus l-a inlantuit pentru asta pe o stanca in Muntii Caucaz pana a fost eliberat de Heracles.

In poemul “Paradisul pierdut”, John Milton (9 dec 1608, sagetator) il descrie pe Satan ca pe un erou tragic, un caracter combinat intre Lucifer si Prometeu. Desi Lucifer este de multe ori identificat cu Satan, cei doi sunt personaje mitologice distincte.

Numele Lucifer provine din latina si inseamna “purtatorul luminii”. Este greu sa reconciliem aceasta semnificatie cu tipica descriere a demonicului. El era cel mai frumos si mai iubit fiu al lui Dumnezeu, care a cazut pe pamant din cauza ca a vrut sa fie ca tatal sau. La fel ca Adam care a mancat din pomul cunoasterii si a fost izgonit din Paradis si, mai tarziu, Isus, crucificat pe Muntele Craniului (Golgota) pentru pacatele omenirii. Iar Satan apare in Biblie sub forma sarpelui care ii ispiteste pe primii oameni cu fructul cunoasterii binelui si raului, pretinzand ca astfel vor deveni asemenea lui Dumnezeu. Este evident ca nu erau pregatiti pentru un asemenea dar si, desi au fost avertizati de dumnezeu, acceptandu-l, au fost alungati din Paradis si pedepsiti prin moarte si suferinta. Lucifer rezoneaza cu Jupiter, Satan cu Saturn. Jupiter-Zeus era fiul titanului Saturn-Cronos si l-a detronat pe tatal sau pentru ca isi devora copiii. Dar mai inainte Saturn-Cronos isi uzurpase si castrase tatal. Toate aceste povesti se invart in jurul puterii cunoasterii la care se pare ca fiii zeilor nu aveau dezlegarea tatalui. Milenii de istorie umana au demonstrat ca puterea corupe daca nu esti pregatit pentru ea.

In relatarile despre experientele de moarte clinica, subiectii descriu ca sunt atrasi printr-un tunel catre o lumina puternica, unde ii asteapta o entitate luminoasa pe care de obicei o asociaza unei figuri religioase in functie de credinta sau unui apropiat din familie. Aduce a Lucifer, “purtatorul luminii”? La fel cum fluturii atrasi de flacara lumanarii isi ard aripile, sufletele atrase de lumina sunt capturate, purificate si aruncate intr-o noua incarnare. E ca si cum ar fi prinse intr-o bucla temporala in care se invart continuu in jurul soarelui, intr-un circuit infinit de nasteri, rataciri labirintice si morti. Pentru ca o gaura alba nu lasa nimic sa patrunda in ea, spre deosebire de o gaura neagra care deschide un pasaj catre alt univers. Insa teribila frica de abisul intunecat o tine departe. Pentru ca desi a dorit cunoasterea, omului ii este prea teama sa se avante in necunoscut; s-a agatat intotdeauna de zei, protectori, ghizi, fie ei si demoni, ca sa il invete ceea ce ar fi trebuit sa descopere singur. A vrut lumina dinafara pentru a nu se confrunta cu intunericul din interior.

Proclus, unul dintre ultimii filozofi clasici, neoplatonic, se referea la zei ca la niste supraveghetori ai diferitelor aspecte ale lumii si existentei umane. Spre exemplu, Neptun (Poseidon) si Athena sunt considerati gardienii vietii filozofice. In termeni astrologici, ei sunt asociati planetelor si sunt insotiti de demoni, ca de niste asistenti, la fel cum in Gnosticism arhontii sunt portretizati ca administratori ai eonilor pe care-i locuiesc. Sunt energii, frecvente care moduleaza realitatea din taramurile inferioare si conduc sufletele oamenilor, animalelor, plantelor sau pietrelor.

Cand eonii au cazut din Pleroma, ei si-au creat numerosi slujitori, ingeri si demoni ca sa-i serveasca iar acestia au instruit oamenii, furnizandu-le cunostinte din cele mai diverse, de la mestesuguri la magie si arme. I-au invatat sa ridice temple si altare, sa faca sacrificii pentru a-i multumi atat pe zeii dreptatii cat si pe cei ai nedreptatii.

In Corpus Hermeticum (tratatele traditiei lui Hermes Trismegistus, de origine egipteana), Soarele este identificat cu Demiurgul iar corpurile astrale care-l insotesc sunt instrumentele prin care lumea-matrix a fost creata. Guvernatorii planetari (daimones sau arhonti in gnosticism) administreaza soarta omenirii si modeleaza natura umana ca un microcosmos, si se pretinde ca fac aceste lucruri din iubire.

Creatorul care este Soarele uneste cerul cu pamantul, isi trimite energia in jos, pana in abisurile marii si ridica materia in sus iar din corpul lui emana substanta spirituala sub forma luminii ce curge spre noi. Nu-l putem privi dar il putem simti si intelege.

Pe de alta parte, daimones controleaza ciclurile reincarnarii si sortii: „Cand fiecare dintre noi s-a nascut si a fost insufletit, demonii responsabili pentru administrarea nasterii sale preiau in acel moment controlul asupra sa – si fiecare planeta are demonii sai in subordine” se spune in CH. Ei sunt fortele care cauzeaza caderea sufletelor in lumea materiala iar aceasta tema este comuna tuturor religiilor si miturilor. Petru spune foarte clar „Si astfel avem cuvantul profetic confirmat, la care e bine sa luati aminte ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecat, pana cand ziua se va lumina si steaua diminetii va rasari in inimile voastre. Si mai presus de toate, trebuie sa intelegeti ca nici o profetie din Scriptura nu provine de la insusi profetul. Originea profetiei nu a depins niciodata de vointa umana, ci prin vocea profetului purtat in Spiritul Sfant a vorbit chiar Dumnezeu.” (Petru 1:19-21)

Deci, daca Venus si Jupiter sunt planete, atunci Lucifer a fost probabil unul dintre acei administratori spirituali coborati din cer impreuna cu ele. Dar nu numai Lucifer a purtat numele de „luceafarul diminetii”, ci si Isus. De altfel, in mitologii apare mereu un personaj salvator care se spune ca ar fi adus lumina/focul cunoasterii pe pamant, fie ca se numeste Prometeu, Hermes sau Isus. Si toti acestia, dintotdeauna, nu e nici urma de indoiala, au vorbit in numele zeilor! Si de asemenea e evident ca soarele si planetele reprezinta corpurile lor fizice, dupa cum ingerii si demonii sunt spiritele care le conduc. Ceea ce nu detin insa aceste gigantice corpuri astrale sunt suflete si pentru asta au nevoie de pamanteni. Geea vie, cu tot ce cuprinde, e singura planeta insufletita din micul nostru Uni-vers. Si atat de pretioasa!

HELIX
Pentru ca se leaga oarecum de subiectul luciferic, va semnalez un serial interesant, Helix, un fel de alegorie cu iz de mitologie moderna. La prima vedere pare horror, dar pana la urma asa e si lumea in care traim. Helix este o nebuloasa din zodia Varsatorului, supranumita „ochiul lui Dumneazeu” dar si „ochiul lui Sauron”, pentru ca in pozele realizate in infrarosu ochiul apare de culoare rosie. Sauron este, evident, alte-egoul lui Saturn.

Despre sezonul 1 nu zic nimic… il las surpriza!

Sezonul 2 se petrece pe o insula izolata numita St. Germain; se stie ca acesta a fost si numele unui alchimist celebru, un conte originar din Transilvania, detinator al secretului nemuririi. Dupa Shakespeare in „Timon of Athens” (circa 1607), Germain provine din latinescul „germen”, samanta, care sta si la radacina verbului „a germina” si semnifica „inrudit indeaproape”. Insula este CASA unei secte izolate de civilizatie dezvoltate timp de sute de ani, in jurul unui nemuritor, fratele Michael (big brother), pasionat de incrucisarea diferitelor soiuri de plante pentru a produce modificari genetice asupra oamenilor si alterarea starii de constiinta. In Noul Testament, arhangelul Mihail conduce armatele zeilor impotriva fortelor lui Satan. De altfel, in film, Michael face parte dintre cei 500 de nemuritori care detineau monopolul puterii pe planeta. El crease aceasta manastire in scopul de a experimenta un sistem de control asupra „fratilor si surorilor sale”. Toti membrii comunitatii erau propriii lui copii, intrucat merele din livada erau altoite de Michael cu o ciuperca inhibatoare a capacitatii de procreare din samanta masculina, extrasa din radacinile „Marii mame”. „Marea mama”, de fapt copacul ancestral al cunoasterii, de altfel si emblema manastirii in film, era un mar gigantic, batrin de zeci de mii de ani, asezat sub Steaua Polara si fusese taiat la inceputurile comunitatii pentru ca din lemnul lui sa fie construita deasupra manastirea. Ordinele lui Michael erau transmise si executate prin intermediul a 3 femei/sotii aflate mereu alaturi de el: batrina, mama si fecioara iar aceste roluri erau transmise din generatie in generatie. Ele reprezentau cele 3 aspecte sacre ale feminitatii. O data la cateva sute de ani, Michael facea o purificare a comunitatii, atunci cand membrii ei incepeau sa se revolte. Adica ii ucidea pe toti, inafara de o singura femeie pastrata pentru reproducere, mama urmatoarei generatii de frati si surori. In cabinetul lui, avea pe un perete portretele tuturor acestor mame. Actiunea serialului se intampla tocmai intr-un asemenea moment de rascruce, in pragul celei de a cincea purificari, care se intampla sa se suprapuna peste proiectul nemuritorilor de a provoca o extinctie in masa a umanitatii, cu ajutorul unui virus mortal produs in laborator. Nu o sa povestesc acum tot filmul, ca poate veti vrea sa-l urmariti si stric suspansul; am vrut numai sa va atrag atentia ca are un simbolism ascuns dincolo de firul naratiunii, de numele de locuri si personaje; este inca o viziune asupra Matrixului, apocaliptica si foarte dura.

“Mind, which is really body and body which really exists in the mind, do not wish to allow us to treat them as separate entities… The man who uses his body to enclose his mind and his mind to lift up his body lives this timeless moment, this heavenly reality, in order to stride free through space, this man has paradise within him.” Otto Piene (artist german avangardist, 18 apr 1928, berbec)

Mintea, care este cu adevarat trup si trupul care exista in minte, nu doresc sa ne permita sa le tratam ca entitati separate… Omul care isi utilizeaza corpul pentru a-si intrupa mintea si mintea pentru a-si ridica trupul, traieste intr-un moment dinafara timpului, intr-o realitate cereasca, si poate sa treaca liber prin spatiu; acest om poarta paradisul in interiorul lui.

Nebunia lui Heracles
Numele lui inseamna „Gloria Herei”, desi Hera i-a fost cel mai de temut dusman, din cauza geloziei provocate de iubirea sotului ei pentru o muritoare. Iar numele Herei, sora si sotia lui Zeus, este interpretat de Plutarch ca o anagrama provenita din aēr; regina zeilor olimpieni poate fi considerata asadar o personificare a sufletului. Heracles este fiul ilegitim al lui Zeus si al Alcmenei, nepoata lui Perseu (distrugatorul) si a Andromedei (regina oamenilor). Hesiod o descrie pe Alcmene drept “cea mai inalta si frumoasa femeie, a carei intelepciune o depasea pe a oricarui alt pamantean nascut din parinti muritori”.

Incercarile lui Heracles incep in mod dramatic dupa ce, intr-o criza de nebunie indusa de Hera, isi ucide sotia si copiii. Coplesit de remuscari, ii cere lui Apollo, la oracolul din Delfi, sa-l indrume. Acesta ii raspunde ca, pentru a-si ispasi crima, trebuie sa-l slujeasca timp de 12 ani pe regele Eurystheus, unchiul sau, care fusese favoritul Herei la tronul Tirintului si al Micenei. Eurystheus era fiul regelui micenian Sthenelus si al “calaretei victorioase” Nicippe, si nepot al eroului Perseus, la fel ca Heracles. Numele lui semnifica „cel cu putere mare” si este clar ca reprezinta un alter-ego al eroului, la fel ca greierasul din Pinocchio, intruchipeaza lumina constiintei.

Si pentru ca Heracles era si fiul lui Zeus, planeta Jupiter l-a insotit in cei 12 ani de penitenta prin cele 12 zodii, timp in care s-a intalni si cu Soarele in fiecare an intr-una dintre ele. Ciclul solar este de 12 luni iar cel jupiterian de 12 ani. Aceasta este povestea nemuritoarei aventuri de cucerire a gloriei sufletului.

Cele 12 munci
„By mastery of the binding comes radiance.” #40 Yoga Sutras Of Patangali
Din stapanirea asteptarilor vine stralucirea.

Se vede ca ordinea muncilor nu este deloc intamplatoare. Prima incercare se adreseaza violentei instinctuale irationale care se cere vindecata. Dificultatea muncilor este, in mod evident, crescatoare si, pana la final, ilustreaza transformarea ireversibila a eroului, devenit el insusi o intrupare a perfectiunii nemuritoare. Cele 12 munci au fost interpretate ca un simbol al caii spirituale, in care Heracles reprezinta sufletul in calatoria sa pe lungul drum al uceniciei in procesul de constientizare. Experientele lui in diferite semne zodiacale, trecerea treptata prin teste si incercari duce sufletul spre iluminare.

Numele original al eroului fusese Alkeides, „cel puternic”, dar a fost schimbat de preoteasa Oracolului din Delfi in Heracles, „gloria Herei (sufletului)”, ca recunoastere a predestinarii sale de a consacra tiparul ascensiunii spirituale pentru vesnica amintire.

Cele 12 munci ale lui Heracles sunt personale, fiecare dintre noi le poate indeplini in decursul unei vieti, timp de 12 ani consecutivi in care Jupiter parcurge in mod repetat cercul zodiacal. Avem multiple sanse de a ne asuma puterea de invingatori.

Instinctul de a distruge
Prima incercare are loc cu Jupiter in zodia Berbecului, unde munca lui Heracles a fost sa il ucida pe Leul din Nemeea si sa-i ia pielea. Soarele este in exaltare in Berbec iar leul mitologic, cu blana sa de aur impenetrabila armelor si ghearele sale mai ascutite decat o sabie care puteau sfisia orice armura, era invincibil. Era considerat progenitura monstrilor Typhon si Echidna sau, intr-o alta versiune, al lui Zeus si al Selenei si ar fi cazut din luna pentru a-i inspaimanta pe pamanteni. Simbolizeaza natura salbatica si distructiva a fortei vitale, animalul egoist si infatuat din personalitatea umana care necesita sa fie supus si transformat pentru ca sufletul sa-si poata incepe calatoria iluminatorie. Heracles il sugruma cu mainile goale, il jupoaie folosindu-se de ghearele leului si dupa aceea se imbraca in pielea lui. Cu falcile leului deasupra capului, pielea lui stralucitoare i-a devenit un fel de mantie protectoare, demonstrind ca stapaneste aceasta puternica energie instinctuala care acum nu mai ameninta sa-l copleseasca.

Incercarea din Berbec: transformarea cruzimii instinctive prin constientizare si utilizarea naturii protective a puterii vitale.

Dorinta de a avea
In al 2-lea an, cu Jupiter in Taur, Heracles a fost trimis sa se confrunte cu hidra din Lerna, balaurul monstruos sub forma unui sarpe de apa cu 9 capete, dintre care unul era nemuritor, cu sangele si rasuflarea otravitoare – alta dintre progeniturile inspaimantatoare ale lui Typhon si Echidnei. De fiecare data cand un cap ii era taiat, alte 2 cresteau in locul lui. Fiind vorba de zodia taurului, capetele reprezentau dorinta de a avea, care creste exponential, cu cat mai multe dobandesti, cu atat mai multe doresti. Pentru a putea indeplini aceasta sarcina, eroul a fost ajutat de nepotul sau Iolaus, care ardea carnea in locul fiecarui cap taiat pentru a-l impiedica sa se regenereze.

Simbolizeaza purificare dorintelor prin focul iubirii. La sfirsit, a ingropat capul nemuritor in pamant si a pus peste el o stanca uriasa iar apoi si-a inmuiat sagetile in sangele otravitor al hidrei. Desi victorios in aceasta etapa, otrava posesiunii ramane cea care il va distruge pe pana la urma. Capul nemuritor al hidrei se va insinua sub forma dorintei sotiei de a-si pastra sotul, atunci cand se temea ca va fi abandonata pentru o alta femeie, iar sangele otravit de propriile sale sageti ii vor aduce moartea.

Incercarea din Taur: inhibarea proliferarii lacomiei, a dorintelor de posesiune, prin focul purificator al iubirii eliberatoare.

Imblinzirea mintii
In al 3-lea an, cu Jupiter in Gemeni, Hercules a fugarit caprioara sacra a lui Artemis, prin padurile din Ceryneia. La fel de iute ca gandul, se spunea ca putea alerga mai repede decat o sageata. Cu copitele si coarnele de aur, insemne ale masculinitatii si puterii dintr-un trup feminin, capturarea ei simboliza imblinzirea gandirii, redobandirea inocentei si a blindetii din natura umana originara. Intregul an i-a luat lui Hercules sa ajunga sperioasa si agila caprioara si nu a putut-o prinde decat ranind-o usor. Desi initial suparata, Artemis a fost induplecata de argumentele eroului, a vindecat-o si i-a permis in final sa-si indeplineasca misiunea.

Incercarea din Gemeni: iesirea din haosul gandirii prin controlul si disciplinarea mintii.

Stapanirea emotiilor
Cu Jupiter in anul Racului, Hercules a trebuit sa captureze mistretul de pe muntele Erymanthus. Se stie ca porcii sunt cei mai emotivi dintre animale. Acest mistret urias, salbatic si violent, cu coltii sai ascutiti, inspaimanta si ataca oameni si animale si distrugea tot ce-i iesea in cale. Aceasta creatura l-a ucis pe Adonis, iubitul Afroditei si, de asemenea, pe Attis, fiul si iubitul marii mame, Cybele. Mistretul poate fi considerat drept un simbol al puterii brute a Marii Mame, care controleaza psihicul uman prin emotii. Eroul trebuia sa invete sa foloseasca aceasta forta feminina primordiala care altfel il putea distruge. Strategia lui Heracles a fost sa fugareasca mistretul pe crestele inzapezite si abrupte ale muntelui pana l-a inspaimantat si obosit peste masura. Apoi l-a condus intr-o groapa plina de zapada unde l-a prins intr-o plasa.

Numai ca pana sa ajunga mistretul, pe care l-a gasit destul de usor datorita urmelor si scurmaturilor sale, Heracles a cauzat ireparabile pagube din cauza propriei sale impulsivitati. Lectia stapanirii emotivitatii a fost printre cele mai scump platite. Infometat si insetat in cautarile lui, s-a oprit la prietenul sau, centaurul Pholus, care l-a servit cu mancare dar a refuzat sa-l serveasca si cu vin, ca sa nu-si supere confratii cu care avea intelegerea ca vinul se bea doar cand sunt toti prezenti. Atunci Heracles, fara sa tina seama de avertismentele prietenului sau, a desfacut o sticla cu vin iar mirosul i-a atras pe centaurii infuriati de indrazneala de a le fi fost incalcate obiceiurile. In disputa, Heracles a ranit cu sagetile sale otravite pe mai multi dintre ei, inclusiv pe marele centaur vindecator Chiron si pe prietenul sau Pholus, in timp ce o alta parte a scapat prin fuga. Abia dupa aceasta tragica intamplare, Hercules s-a intors pe drumul sau si a reusit sa captureze mistretul. E de mentionat totusi ca centaurii sunt fiinte mitologice puternice si impulsive, jumatate om, jumatate cal iar in mania lor pot distruge tot ce le iese in cale, cu copitele celor 4 picioare.

Incercarea din Rac: imblinzirea emotiilor violente ale maniei si razbunarii si trecerea lor prin filtrul rece al gandirii pure.

Inteligenta vointei
In al 5-lea an, cu Jupiter in Leu, Heracles a fost insarcinat sa curete grajdurile lui Augeas, regele din Elis, intr-o singura zi. Turmele sunt un simbol asociat soarelui. Cu totii facem parte din turmele soarelui. Cand Hermes a vrut sa-si dovedeasca maiestria si ingeniozitatea, a furat turmele lui Apollo, apoi le-a platit cu o lira cu 3 corzi si de atunci le pastoreste in locul lui. Numele lui Augeas inseamna „cel stralucitor”. Se spune ca ar fi fost unul dintre argonauti. In grajdurile sale vietuiau peste 3000 de bovine divine, nemuritoare, care produsesera o mare cantitate de balegar in cei peste 30 de ani in care nu fusesera curatate. Parea o munca imposibila pentru o singura zi! Heracles a reusit totusi s-o indeplineasca deviind cursurile riurilor Alpheus si Peneus, simboluri ale dualitatii, ale apelor vietii sustinute de energia iubirii. Alpheus ar fi fost un urmas al lui Helios care s-a aruncat in rau pentru a scapa de Erinii, zeitele razbunarii care-l urmareau din cauza ca si-ar fi omorat fratele. Pe de alta parte, gunoiul simbolizeaza mizeria si deseurile mentale si emotionale care se acumuleaza in omul inconstient de sine pe parcursul vietii. Lectia subtila a acestei experiente arata ca prin ruperea barierelor mentale, curatarea si eliminarea credintelor limitative orice lucru aparent imposibil devine posibil. Este o alegorie a procesului de constientizare, de iluminare a sufletului „spalat” de impuritati. „Daca vrei, poti” spune un vechi proverb, in formula sa explicita „Daca vrei cu adevarat vei gasi o cale, daca nu, vei gasi o scuza”.

Incercarea din Leu: activarea vointei de curatare a reziduurilor subconstientului prin puterea purificatoare a apei.

Alungarea demonilor
In al 6-lea an, cu Jupiter in Fecioara, Heracles este trimis in Arcadia sa distruga pasarile simfalide. Ele aveau ciocuri de bronz si pene metalice ascutite si se hraneau cu carne de om. Erau animalele de companie ale zeitei fecioare Artemis, crescute de Ares, zeul razboiului, si pe unde treceau distrugeau culturile, pomii fructiferi si vietuitoarele. In Descrierea Greciei, Pausanias spune despre aceste pasari ca „erau uriase ca niste scripeti, zburau impotriva oricui incerca sa le vaneze, strapungandu-le armurile si ucigandu-i cu ciocurile lor puternice.”

Dupa istoricul grec Mnaseas, ele nu ar fi fost pasari ci fecioare reprezentate ca pasari, fiicele lui Stymphalus si ale lui Ornis („pasare”). In templul zeitei Artemis din Stymphalos erau asezate statui de marmura reprezentand fecioare cu picioare de pasare. Stymphalus era el insusi fiul lui Ares, si a dat numele regiunii din Arcadia, precum si izvorului raului care mai tarziu a devenit Alpheus, in amintirea urmasului lui Helios. Interesant este ca acest rau a purtat mai inainte inca un alt nume, Nyctimus, apoi a fost rebotezat Stymphalus dupa ce si acesta s-ar fi aruncat in apele sale, neconsolat de moartea fratelui sau Alcmaeon. Si nu intamplator a fost menit din vointa lui Heracles sa curete grajdurile stralucitorului Augeas.

Heracles a reusit sa ucida aceste pasari inspaimantatoare cu ajutorul Atenei, care i-a dat o pereche de clapete de bronz facute de Hefaistos, ce faceau un zgomot asurzitor asemanator castanietelor. Asa a reusit sa le sperie si sa le dezorienteze si le-a putut omora cu sagetile sale otravite in sangele hidrei. Cele care au reusit sa scape, s-au ascuns pe tarmurile Marii Negre si au fost mai tarziu intalnite de argonautii plecati in cautarea lanii de aur.

Ajutat de Atena, zeita razboinica a intelepciunii si Hefaistos zeul maestru al focului Heracles reuseste sa invinga simfalidele. Intreaga confruntare cu demonii din mintea colectiva, alungati prin puterea sunetului, are loc intr-o dimensiune spirituala. Iar serviciul este realizat in beneficiul intregii comunitati vindecate si eliberate de enormele pasari de metal zburatoare.

Incercarea din Fecioara: infringerea si dizolvarea duritatii mentale prin puterea purificatoare a sunetului aprins si conservat in materie prin maiestria focului iubirii.

Armonizarea sinelui
In al 7-lea an, cu Jupiter in Balanta, il gasim pe Heracles in Creta urmarind sa prinda splendidul taur alb ca zapada al regelui Minos, destinat sa fie sacrificat pe altarul lui Poseidon dar crutat datorita frumusetii sale exceptionale. Refuzul acestui sacrificiu a atras insa razbunarea zeului marii. Prin urmare, taurul intaratat de Poseidon a devastat intreaga insula si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, regina Pasiphea, a fost ea insasi vrajita cu ajutorul Afroditei-Venus sa se indragosteasca si sa se cupleze cu el, dand nastere unei monstruozitati cu corp de om si cap de taur, Minotaurul, care se hranea cu carne de om. Puternicul Heracles a fost asadar chemat sa prinda taurul furios si sa restabileasca linistea insulei.

Taurul simbolizeaza puterea masculina si impune necesitatea de control a pasiunilor, in special a celor de natura sexuala. Balanta este un semn al armoniei intre rational si emotional, al nevoii de frumusete dar si al parteneriatelor responsabile. Pe de o parte pasiunile nu trebuie reprimate pentru ca detin cheia creativitatii, dar pe de alta parte cele distructive se cer rezolvate si transformate in energii folositoare. Solutia caii de mijloc este intotdeauna de preferat si atunci balanta va fi bine echilibrata.

Prin urmare, Heracles „a luat taurul de coarne”, prin surprindere, l-a pus la pamant, apoi l-a calarit si l-a condus, afirmandu-si puterea asupra lui. Odata ajuns cu el la Euristheu a fost din nou eliberat, continuand sa terorizeze oamenii pana cand a fost prins si sacrificat de Theseus la Marathon, pe altarul Athenei (intelepciunii) sau a lui Apollo (soarelui). Acelasi Theseus care a ucis si Minotaurul, progenitura lui, reusind sa se intoarca din labirint cu ajutorul firului Ariadnei.

Incercarea din Balanta: calmarea, echilibrarea si stapanirea pasiunilor distructive prin impamantare.

Amurgul zeilor. Rasaritul luminii constiintei
In al 8-lea an, cu Jupiter in Scorpion, Heracles reuseste sa fure si sa imblinzeasca iepele salbatice ale lui Diomedes, regele Traciei, fiul lui Ares si al Cyrenei care traia pe tarmul Marii Negre. Se spune ca Bucephalus, vestitul cal al lui Alexandru cel Mare, ar fi descins dintr-un una din ele. In mitologie, caii sunt simboluri ale sorilor/stelelor iar cele 4 magnifice dar incontrolabile iepe trace reprezinta cele 4 stele regale ale punctelor cardinale. Sunt sinonime si cu cei 4 cai ai apocalipsei biblice, energii ambivalente folosite pentru a institui stapanirea asupra omului: alb-Aldebaran-steaua iluminarii-stapanirea mintii, negru-Regulus-steaua puterii-stapanirea prin legi, rosu-Antares-steaua iubirii-stapanirea prin sexualitate, galbui-Formalhaut-steaua alchimiei-stapanirea prin credinta. Scorpionul gazduieste in inima lui pe Antares, steaua razbunarii dar si a uniunii extatice a iubirii, pe drumul trezirii sufletului in constiinta universala; este cel mai mistic si mai ocult dintre semnele zodiacale. Aceasta munca reprezinta o granita dincolo de care Heracles poate incepe urcusul pe culmile greu de atins ale cunoasterii universale, finalizat in Pesti de Formalhaut, steaua alchimiei capabila sa infringa moartea. Ultimele 4 munci se situeaza intr-o dimensiune spirituala rezervata divinitatii, in teritorii tot mai indepartate.

Se spunea ca iepele erau hranite de Diomedes cu carne de om si ca scoteau foc pe nari cand respirau. Numele acestui rege este un hibrid curios alcatuit: Dio insemnand zeu, in timp ce sufixul me(de) o indica de obicei pe marea mama/zeita (deea) (si in sensul geografic de mare), la fel ca in Andro-meda sau Me-deea. De asemenea bizara pare solutia lui Heracles de a imblinzi iepele dandu-le sa manance insasi carnea stapanului lor. Interpretata insa din punct de vedere ezoteric, uniunea luminii astrale (iepele) cu materia care o stapaneste (omul-zeificat, pamantul spiritual) reprezinta impacarea dualitatii si dizolvarea ei in constiinta universala.

Incercarea din Scorpion: uciderea zeului abuziv, transformarea lui in hrana pentru impacarea si imblinzirea energiilor astrale corupte de putere, sexualitate si manie consumatoare si reunirea dualitatii in energia iubirii.

Vindecarea feminitatii. Magia inimii
In al 9-lea an, cu Jupiter in Sagetator, Heracles este trimis sa ia cingatoarea magica a Hippolytei, regina amazoanelor, pentru a i-o duce fiicei lui Eurysteu, Admete (preoteasa Herei, „cea nestricata”, in contrast cu Hyppolita care avea un san amputat). Cingatoarea ii fusese daruita Hippolytei de tatal sau Ares, ca insemn al autoritatii regale si al vitejiei in lupta. O purta incrucisata peste piept, avea si rol de armura si de suport pentru sabie. Un accesoriu asemanator insa format dintr-o pereche de serpi apare, in unele reprezentari, in imbracamintea Atenei, zeita intelepciunii. Mai tarziu, acest tip de centura a fost inclus in vesmantul preotilor crestini, simbolizand devotiunea in serviciul religios.

Amazoanele erau femei razboinice, temute pentru ferocitatea lor, care-si ucisesera toti barbatii si isi amputasera un san pentru a putea manipula mai usor arcul. Este evident ca cingatoarea incrucisata peste piept semnifica inchiderea sursei energiei feminine pure (virgine), iar prin functia de scut si arma reflecta amputarea intelepciunii inimii si a hranei iubirii, singurele in masura sa aduca compasiune, dreptate si autenticitate in relatia cu semenii.

Se spune ca Hippolyta ar fi acceptat sa i-o dea lui Heracles de buna voie, datorita respectului pe care i-l purta, dar Hera s-a infiltrat intre amazoane instigandu-le la lupta, asa ca eroul a trebuit in cele din urma sa o ucida pe regina. Dobandirea cingatorii magice a impus sacrificarea amazoanelor.

Incercarea din Sagetator: vindecarea inimii, recastigarea si reintregirea puterii si sensibilitatii feminine nealterate, iubitoare si hranitoare.

Vindecarea masculinitatii. Sfirsitul suferintei
In al 10-lea an, cu Jupiter in Capricorn, drumul l-a dus pe Heracles pana la granita Gradinii Hesperidelor, de la capatul pamantului, pentru a-i lua boii lui Geryon. Geryon era fiul lui Chrysaor, iesit din gatul Gorgonei Medusa, dupa ce a fost decapitata de Perseu si Callirrhoe, fiica titanilor Oceanus si Tethys. Era un urias monstruos, cu 3 capete de om si 3 seturi de picioare, toate imbinate la talie. Locuia pe indepartata insula Erytheia si avea o turma de boi rosii, la fel cu cei ai lui Hades, pazita de uriasul Eurytion si de Orthus, cainele cu 2 capete frate cu Cerberus. Dupa Hesiod, acest caine ar fi fost deopotriva tatal Sfinxului si al Leului din Nemeea, pe care Heracles il ucisese in primul sau an de penitenta. Erytheia este insa si una dintre surorile hesperide, numite si atlantide, nimfele inserarii, si anume „cea rosie”. Sunt uneori considerate fiicele lui Atlas si Hesperis, alteori ale lui Nyx (noptii) singura, sau impreuna cu Erebus.

Pentru aceasta munca, eroul a trebui sa traverseze desertul si obosit de caldura a trimis o sageata de amenintare catre soare. Atunci Helios, impresionat de curajul lui, i-a daruit un car de aur cu care Heracles plutea deasupra marii, de la est spre vest, in fiecare noapte. Se spune ca pana sa ajunga la destinatie, Heracles ar fi rupt un munte in doua formand strimtoarea Gibraltar intre Marea Mediterana si Oceanul Atlantic, iar masivele care o strajuiau au fost numite „portile sau stalpii lui Heracles”. Stalpii sau coloanele gemene au o conotatie ezoterica speciala, apar ca simboluri in majoritatea religiilor, semnificand poarta de intrare intr-un spatiu sacru ocultat muritorilor de rand (ascuns de Maya sau valul lui Isis). Vindecarea inimii din incercarea precedenta i-a permis lui Heracles sa intre in teritorii altminteri interzise.

Dupa ce i-a omorat cu sagetile otravite atat pe Geryon, Eurytion cat si pe caine, Heracles a trebuit sa mane boii inapoi la Eurystheus dar drumul a fost anevoios, greu si plin de peripetii. Mai intai, traversand dealul Aventine, unde se afla astazi Roma, o parte din cireada i-a fost furata de uriasul Cacus. Pe locul in care l-a ucis pe urias, ca sa-si recupereze boii, Heracles a infiintat un altar, iar astazi se afla Forumul Boarium din Roma (piata bovinelor).

Apoi, Hera a trimis muste sa-i irite si sa-i imprastie boii iar Heracles a trebuit sa umble tot anul ca sa-i adune din nou. Cand aproape ar fi ajuns, tot Hera a umflat apele raului pe care urma sa-l traverseze iar Heracles a trebui sa cladeasca din pietre un pasaj ca sa-l poata trece. Iar la sfirsit, Eurystheus a sacrificat boii chiar pe altarul Herei care incercase sa-i puna atatea piedici.

Trecut prin multiple suferinte, luptand impotriva monstrilor, zeilor, a naturii ostile si necrutatoare, Heracles a reusit in ciuda tuturor sa ajunga la destinatie. Incercarile lui Jupiter in Capricorn au fost printre cele mai dure. Boii sunt animale castrate devenite docile, menite celor mai grele munci iar cei ai lui Geryon aveau aceeasi origine ca si cei a lui Hades, stapanul regatului mortii. Ei reprezinta obligatiile karmice asumate, derivate la origine din castrarea tatalui primordial (Uranus) de catre fiu (Saturn), si despartirea lui de mama primordiala (Geea). Acestea ne impietresc sufletul si ne fac sa tragem din greu la jugul vietii indreptandu-ne inevitabil spre moarte… si intre timp au devenit o intreaga turma, atat de dificil de gestionat. Iar treimea lui Geryon care ii stapaneste simbolizeaza tripla impovarare, a mintii, sufletului si spiritului. Dar au fost in cele din urma sacrificati pe altarul sufletului.

Incercarea din Capricorn: pentru vindecarea masculinitatii si indepartarea poverii vinovatiei si a lantului de suferinte ancestrale cauzate de castrarea tatalui primordial si indepartarea mamei, a trebuit ca nici unul dintre boi (cauze) sa nu fie ratacit sau pierdut pe drum si toti impreuna sa fie adunati, adusi in templul inimii si sacrificati pe altarul sufletului odata pentru totdeauna.

Aurul cunoasterii
In al 11-lea an, cu Jupiter in Varsator, Heracles a fost trimis sa culeaga merele de aur ale Herei, din Gradina Hesperidelor, de la capatul pamantului, unde titanul Atlas tinea pe umeri bolta cereasca.

Hesperidele erau niste creaturi enigmatice. Hesiod le numea „fiicele noptii cu voci clare”, caci le placea sa cinte: Aigle (“lumina orbitoare”), Erytheia („cea rosie”), Hesperia (“stralucirea amurgului”) si Arethusa, ultimele 2 aparand si sub o singura identitate „Hesperethusa, ochiul boului”. Exista o floare de toamna cu nume asemanator, asper, ochiul boului sau ruj de toamna, considerata simbol al fidelitatii care, desi destul de putin folosita in scopuri medicinale, are numeroase proprietati vindecatoare pentru cap (depresie), inima, plamani si ficat.

Evelyn B. Harrison in “Hesperides and Heroes: A Note on the Three-Figure Reliefs” spune ca: “De vreme ce Hesperidele insele intrupeaza de fapt darurile merelor de aur, ele nu pot aparea ca personaje ale dramei umane. Sunt abstracte, iar numele lor interschimbabile sunt un simptom al impersonalitatii.” Si intr-adevar, nimfele inserarii sau fecioarele apusului, desi ingrijesc gradina cu mere de aur, nu indeplinesc roluri active in nici o povestire. Pentru asta exista paznicul gradinii, Ladon, monstrul urias cu 100 de capete care nu dormea niciodata.

Ca Heracles sa aduca merele de aur dintr-un tinut indepartat necunoscut parea o sarcina imposibil de indeplinit. Si totusi… mai intai el a trecut pe la „Batrinul Marii”, o fiinta primordiala cu multe identitati (Nereus, Proteus, Pontus, Triton, Phorcys) care a incercat sa se ascunda sub tot felul de forme schimbatoare pentru a nu fi recunoscut dar pana la urma a fost prins si silit de Heracles sa dezvaluie calea spre Gradina Hesperidelor.

Anteus, giganticul fiu invincibil, al Gaiei si al lui Poseidon a incercat apoi sa-l opreasca din drum provocandu-l la lupta. De cate ori era pus la pamant, atingerea mamei lui il facea tot mai puternic asa ca Heracles n-a putut sa-l invinga decat tinandu-l in aer, intr-o imbratisare de urs.

Ajuns in Egipt, regele Busiris, un alt fiu al lui Poseidon l-a prins si a vrut sa-l ofere ca sacrificiu tatalui sau dar Heracles a reusit sa-si rupa lanturile si l-a ucis, plecand mai departe in calatoria sa.

Traversand Muntii Caucaz, eroul a ajuns la stanca pe care era inlantuit titanul Prometeu. Acolo, a ucis vulturul care-i manca ficatul in fiecare zi, ca pedeapsa pentru furtul focului sacru si l-a eliberat pe titan. In semn de recunostinta, acesta l-a invatat cum sa dobandeasca merele de aur. Si intr-adevar, cand Heracles, urmand sfaturile lui Prometeu, l-a rugat pe Atlas sa i le aduca, acesta si-a lasat bucuros povara cerului pe umerii eroului. Dar dupa ce s-a intors cu merele, n-a mai vrut sa preia inapoi greutatea lumii si a pretins ca el insusi le va duce regelui Eurystheus. Atunci Heracles a apelat la un truc, rugandu-l pe Atlas sa mai tina cerul pentru putina vreme, pana isi va gasi o panza moale sa-i protejeze umerii care-l dureau. Si asa a reusit sa scape si sa se intoarca victorios la Eurystheus. Doar ca merele apartineau zeilor si in final au trebuit returnate Atenei care le-a dus inapoi in gradina lor de la capatul lumii.

Incercarea din Varsator: Pentru a dobandi, fie si vremelnic, merele de aur ale intelepciunii si nemuririi, Heracles a trebuit sa preia pe umerii sai, la marginea de apus a pamantului, toata greutatea cerului! Se spune insa ca el (la fel ca Adam?) ar fi muscat dintr-unul. Sa fie merele? Sa fie nimfele?

Infringerea fricii de moarte
Cine crede ca nu se poate merge mai departe de marginea pamantului se inseala. In al 12-lea an, si ultimul de servitute, cu Jupiter in Pesti, Heracles a ajuns in infern. Cand Eurystheus l-a cerut pe Cerberus, cainele iadului cu 3 capete (sau 50 dupa Hesiod), chiar nu si-a imaginat ca ar fi posibil sa-l primeasca.

Pentru ca Heracles sa poata ajunge in lumea de dincolo a fost initiat in Misterele Eleusine de preotul Eumolpus („marele cantaret”), fiul trac al lui Poseidon. El a fost ghidat la intrare si la iesire de Hermes si Atena si de Hestia la traversarea Styxului cu Charon. Dupa ce a intrat in regatul umbrelor, Heracles i-a intalnit pe Theseus si Pirithous, pedepsiti de Hades sa fie tintuiti pentru eternitate pe scaunele uitarii din cauza ca au incercat sa o rapeasca pe regina sa Persefona. A reusit sa-l elibereze pe Theseus dar Pirithous a ramas blocat pentru ca-i ofensase pe zei dorind-o pe regina pentru el. Dupa aceea s-a intalnit cu umbra lui Meleager, caruia i-a promis ca o va lua de sotie pe sora lui, Deianeira (al carei nume insemna „distrugatoarea sotului sau” si chiar si-a indeplinit rolul predestinat).

Intr-un sfirsit, Heracles a ajuns la Hades si l-a rugat sa i-l dea pe Cerberus sa-l duca pe pamant, in lumea celor vii. Suprinzator, Hades a acceptat cererea cu conditia sa-l prinda fara sa foloseasca vreo arma si fara sa-l raneasca. Heracles a reusit sa-l domine pe Cerberus cu mainile goale si sa-l tarasca dupa el la suprafata, iesind printr-o pestera din Peloponez. Dar Eurystheus a fost atat de inspaimantat la vederea cainelui, incat s-a ascuns intr-o amfora si i-a cerut lui Heracles sa-l duca inapoi de unde l-a luat. Adica pe malul raului subteran al durerii care tine sufletele captive, Acheron.

Incercarea lui Heracles cu Jupiter in Pesti a fost sa deschida portile lumii intunecate ascunse, sa patrunda in profunzimile ei si sa o aduca in lumina constiintei, ca un caine fioros domesticit si supus. Si in acest fel sa dezvaluie si sa transforme ultima si cea mai teribila dintre frici cauzata de credinta in inexorabilitatea mortii: frica de necunoasterea ce se intinde dincolo de ea. Daca a putut sa coboare in regatul subteran, sa invinga inspaimantatorul cerber si sa se intoarca viu intre vii, inseamna ca nimic din univers nu sta cu adevarat in calea vointei omului curajos.

“Viata este scurta iar puterea de a raspunde exigentelor ei nu ni s-a dat decat o singura data… Acestea sunt realitati, copilul meu. Legi. Neinduplecate.” Thomas Mann (6 iun. 1875, geaman), Muntele vrajit

In incheiere: Camasa destinului
Pentru a o lua in casatorie pe nimfa apelor Deianeira, asa cum promisese in lumea de dincolo, Heracles a trebuit sa-l infrunte pe Achelous, zeul raurilor care si el o vroia de sotie. In timpul luptei, acesta s-a transformat in sarpe apoi in taur dar Heracles i-a rupt un corn si l-a fortat sa se declare invins.

Pe drumul de intoarcere la Tyrint, cei doi proaspat casatoriti, au trebuit sa traverseze un rau. Heracles l-a trecut inotand iar centaurul Nessus s-a oferit sa o duca pe Deianeira in spate. Incercand sa o fure in timpul traversarii, Heracles l-a omorat cu o sageata otravita in sangele hidrei. Dar inainte de a muri, Nessus i-a dat Deianeirei camasa sa insingerata spunindu-i sa o foloseasca daca va dori sa reaprinda dragostea sotului ei pentru ea.

Multi ani mai tarziu, cand Deianeira a crezut ca Heracles era indragostit de alta femeie, i-a dat camasa otravita sa o imbrace, sperand ca asa ii va recastiga iubirea. Chinuit de dureri, eroul a pus sa i se ridice un rug funerar pe Muntele Oeta unde trupul sau pamantesc a fost ars iar spiritul sau s-a ridicat la cer.

Dupa Herodot, inainte de a fi otravit, Heracles ar fi trait totusi 900 de ani!

Constelatia Heracles, din emisfera stelelor Nordului, arata ca un om ingenuncheat, unde steaua multipla Rasalgethi inseamna literalmente “capul celui ingenuncheat”. Mana stanga se indreapta spre Lyra de pe umarul sau in timp ce piciorul stang se aseaza pe Draco, sarpele pe care l-a invins si continua sa-l invinga pentru vesnicie.

“Exista o conditie impusa vietii si povestirii, ca totul sa nu se intample dintr-odata si se cuvine oricum sa respectam, ca pe niste daruri divine, formele cunoasterii omenesti!
… Un varf mic de ac ne masoara timpul si se invarteste ca si cum ar masura secundele, pe cand, in realitate si de fiecare data, el trece indiferent si fara sa se opreasca la punctul culminant, indicand numai Dumnezeu stie ce.” Thomas Mann, Muntele vrajit

Pe 8 noiembrie 2018, Jupiter a intrat in Sagetator, in anul vindecarii feminitatii si revendicarii magiei inimii dintr-un ciclu care a inceput la sfirsitul anului 2009. Este evident ca femeile contemporane au devenit tot mai mult ca niste amazoane moderne, dedicate carierei, ascensiunii sociale si acumularii materiale; prin pretentia de egalitate si-au asumat roluri masculine, lupta pe fronturi straine naturii lor si au uitat sa foloseasca energia iubirii curate si hranitoare. Este un interval astral care ne da sansa sa vindecam toate aceste aberatii, sa redescoperim valoarea feminitatii si puterea inimii. Este timpul pentru a 9-a munca din calatoria lui Heracles pe drumul atingerii gloriei sufletului!

“The path isnt a straight line; its a spiral. You continually come back to things you thought you understood and see deeper truths.” ~ Barry H. Gillespie (profesor si practicant de Yoga)
Calea nu e o linie dreapta; e o spirala. Te intorci mereu la lucruri pe care credeai ca le-ai inteles pentru a descoperi adevaruri tot mai profunde.

In mitul gnostic al Sofiei se spune ca ea ar fi fost prinsa in haos de arhontele Horos, al carui nume inseamna granita sau bariera si este reprezentat de un cerc/sfera care inconjoara taramul sacru al eonilor primordiali. La romani, hora este un dans traditional stravechi, in forma de cerc, in care dansatorii se tin de maini si se invart. Poate cele mai profunde semnificatii le poarta Ciuleandra, iar numele ei provine din ciulin, o planta erbacee cu spini, extrem de invaziva, rezistenta si vitala, chiar si in conditii de mediu neprielnice, care face o floare violacee foarte frumoasa si are proprietati terapeutice remarcabile, fiind de altfel singurul leac natural capabil sa regenereze ficatul (unde se depoziteaza emotiile negative ale furiei, urii, geloziei, nerezolvate).

Ciuleandra, dansul destinului
Un dans cu o puternica tenta erotica, a carui semnificativa descriere ne-a fost lasata de Liviu Rebreanu in romanul „Ciuleandra”:
„Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește. Jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un ZID COMPACT DE CORPURI care se mlădie, se îndoaie, se răsucește și tresaltă CUM PORUNCESC LAUTARII. Cu cât se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine mai zvăpăiată, mai sălbatecă! Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și foarte iuți, pornesc într-un vârtej. Zidul viu se avântă când încoace, când încolo, lăutarii pișcă vehement strunele înăsprind și ascuțind sunetele cu câte-un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă și înghițit de năvala ritmului. Acuma șirul, tot încovoindu-se și strângându-se, ca un SARPE FANTASTIC, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească, până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă fețele roșite și vesele ale jucătorilor. Dar lăutarii se înfurie că s-a înmuiat jocul, își întărâtă iar cântecul, mai puternic, mai stăruitor. Şiragul de jucători, parc-ar vrea să sfideze și sa stârnească pe lăutari, se repede mai furtunos, picioarele hurducă pământul cu bătăile, vârtejul pornește din nou,mai strâns, mai încăpățânai, se încolăcește iar și se descolăcește și, în cele din urmă, se încheagă într-un vălmășag de trupuri zdrobite. Așa, pe loc, câteva minute, nu știu cât timp, în același ritm nebunesc, flăcăi și fete se frământă, tremură, tropăie… De câteva ori clocotul de patimă e străpuns de chiote prelungi, țâșnite parcă din strâvechimea vremurilor, sau de vreun țipăt de fală cu sânii aprinși de strânsoare… Şi așa, jocul pare că va continua până ce toți jucătorii își vor topi sufletele intr-o supremă înflăcărare de pasiune dezlănțuita… Dar, brusc, ca și când l-ar fi tăiat cu foarfecele, cântecul se frânge și îngrămădirea de tineri se risipește într-un hohot de râs sălbatec, ca geamătul unei imense plăceri satisfăcute, încât chiar văile se umplu de un cutremur, parcă furia patimii omenești ar fi deșteptat până și instinctele de amor de mult înțelenite ale pământului…”

Pentru ca ar fi vrut sa depaseasca limitele si sa cunoasca profunzimea originii (Bythos), Sofia, intelepciunea, s-a lovit de bariera lui Horos, a fost alienata si atrasa in agonia mintii cu ajutorul luminii ei oglindite in oceanul abisal. Acolo ea s-ar fi retras in sine insasi si separat intre cer si pamant, asa ca sistemul solar ar fi constituit chiar din corpul Sofiei. Stiinta moderna sustine ca atat gaura neagra, cat si cea alba sunt inconjurate de un inel care se numeste orizontul evenimentului. In timp ce in gaura alba nimic nu patrunde, din gaura neagra nimic nu poate iesi. Dar ele ar putea constitui de fapt cele 2 fete ale unui tunel de vierme: materia neagra este condensata in gaura neagra si iese in partea opusa, transformata in lumina, prin gaura alba.

Este posibil ca aceste energii arhetipale primordiale care sunt eonii, aparuti fara exceptie in pereche, syzygies (cei care se joaca impreuna), sa fi fost creati prin polarizarea materiei negre din sursa (gaura neagra). Bythos-profunzimea din centru inconjurata de spatiul tacerii, Sige/Ennoia-tacerea/gandul a fost prima pereche. A urmat o divizare multipla: Nous-mintea cu Aletheia-adevarul au produs Logos-cuvantul si Zoe-viata care au produs Anthropos-barbatul si Ekklesia-femeia (biserica, templul). Toate aceste 4 perechi gemene (de natura complementara) create succesiv din Monada formeaza cercul celest superior al celor 8 esente pure (Ogdoad sau Pleroma), manifestate in cele 4 elemente fundamentale, aer, foc, apa, pamant, fiecare format din interactiunea celor 2 aspecte ale sale, masculin/ feminin, plin/gol, particula/unda. Sau azot, hidrogen, oxigen, carbon. Acestea alcatuiesc prima ordine a evolutiei, prima dimensiune, cea a totalitatii ideale, absolutul. In acceptiunea de Pleroma, este golul umplut.

Dupa cum si Gregg Braden asociaza Codul lui Dumnezeu in cartea cu acelasi nume:
Formula lui Dumnezeu (fara trup):
Y (1, hidrogen, foc) – H (5, azot, aer) – V (6, oxigen, apa) – H (5, azot, aer)
Formula OMULUI (Dumnezeu intrupat):
Y (1, hidrogen, foc) – H (5, azot, aer) – V (6, oxigen, apa) – G (12, carbon, pamant)

Principala componenta a Universului este Hidrogenul, 75% din masa totala, cel mai usor dintre elemente care in natura apare in forma de molecula diatomica, H2. Etimologic, cuvantul hidro-gen provine din 2 cuvinte grecesti cu semnificatia de „a face apa”. In stare de plasma, se gaseste ca element majoritar in alcatuirea stelelor.

Ultimii eoni din dimensiunea Pleromei, Anthropos si Ekklesia, au creat in continuare alte 2 dimensiuni inafara pleromei: decada, care cuprinde 10 arhetipuri in 5 perechi de eoni si dodecada, 12 arhetipuri in 6 perechi de eoni. Ultima pereche din dodecada a fost formata din Sofia-intelepciunea si Theletus-dorinta. Impreuna cu ei in aceeasi dimensiune mai erau protectorul-credinta, tatal-speranta, masuratorul-iubirea, rugaciunea-inteligenta si ecleziastul-fericirea/binecuvantarea; toti acesti eoni provin din aceeasi pereche originara, Anthropos-Ekklesia. Dimensiunea Sofiei constituita din 12 arhetipuri ar putea fi asociata celor 12 constelatii care alcatuiesc zodiacul, prin care trece soarele pe parcursul unui an. Aceste constelatii pot fi de asemenea grupate in perechi complementare: berbec-balanta, taur-scorpion, gemeni-sagetator, rac-capricorn, leu-varsator, fecioara-pesti.

Dupa ce Sofia si-a integrat perechea s-a produs evenimentul caderii ei din dimensiunile celeste ca urmare a dorintei de a cunoaste perfectiunea sursei. Din perspectiva gnostica, 8 eoni au fost atrasi si inchisi in sistemul solar si se poate deduce ca ar fi vorba de Sofia si Theletus, plus inca 3 din cele 4 perechi primordiale. Arhontele Horos mai apare si in ipostaza de Stauros, cu intelesul de stilp sau copac al cunoasterii, cu radacinile in pamant si coroana in cer, ca o legatura intre taramuri. In acest context Omul poate fi socotit ca un portal al cunoasterii Sofiei care face conexiunea intre regiunile superioare ale arhetipurilor si cele inferioare ale manifestarii.

Decada in schimb poate fi considerata o dimensiune a perfectiunii in care perechile de eoni arata calea de echilibrare pentru principiile masculine si feminine: de la unicitate si fericire, nemiscare si armonizare, constiinta de sine si placere/binecuvantare, nedegradare si reintregire pana la profunzime si unitate.

Sistemul solar, inchisoarea Sofiei
Este impartit in mai multe regiuni grupate in jurul soarelui, corpul cu cea mai mare masa din sistem, format din hidrogen si heliu: 4 planete interioare telurice, inconjurate de un inel interior de asteroizi, 4 planete exterioare dintre care 2 gazoase si 2 giganti de gheata, inconjurate de un inel exterior de asteroizi. Centurile de asteroizi sunt formate din roci refractare, minerale metalice si gheata.

Planetele telurice sunt formate predominant din roci refractare iar Terra este singura care are si apa in stare lichida. In astrologie sunt considerate planete personale.

In centura interioara de asteroizi, care separa planetele interioare de cele exterioare, Ceres, Pallas, Juno si Vesta au corpurile cele mai mari.

Planetele exterioare Jupiter si Saturn sunt gazoase, formate din hidrogen si heliu, la fel ca soarele. Jupiter este cea mai masiva planeta din sistem si emana caldura interna in timp ce Saturn e cea mai putin densa si este inconjurat de inele formate din particule de roca si gheata. In astrologie sunt considerate planete relationale.

Uranus, desi imens, are cea mai mica masa si este singura planeta care orbiteaza inclinata pe o parte la peste 90 gr. iar Neptun, mult mai dens, emana caldura interna, la fel ca Jupiter. In astrologie sunt considerate planete transpersonale.

Centura exterioara de asteroizi, denumita Kuiper, este un inel gigantic, ca o bariera la granita sistemului solar, plina cu resturi formate in special din gheata. Cele mai cunoscute corpuri de acolo sunt Pluto si Charon, descrise cateodata ca alcatuind un sistem binar, deoarece ambele orbiteaza in jurul unui baricentru gravitational comun situat deasupra suprafetelor lor, astfel ca ele par a se „orbita reciproc”. Este asa-numitul taram indepartat al lumii de dincolo.

Sistemul solar este inchis intr-o bula energetica numita Heliosfera in care soarele emana radiatii sub forma unui vant care parcurge spatiul cu o viteza de 400km/s pana se ciocneste de mediul interstelar.

Daca ar fi sa asociez planetele cu cei 8 eoni prinsi in sistemul solar, interpretarea mea, complet NECONVENTIONALA dar logica, avand in vedere succesiunea, compozitia si masa planetelor, ar fi urmatoarea:
Centura Kuiper – Inelul lui Horos
Nivel transpersonal
Neptun, credinta (aspect F pamant) – Aletheia, adevarul
Uranus, cunoasterea (aspect M apa) – Nous, mintea
Nivel relational
Saturn, timpul (aspect M aer) – Logosul, cuvantul/forma (creeaza karma/dharma)
Jupiter, intelegerea (aspect F foc) – Zoe, viata (fondul)
Centura de asteroizi care inchide nivelul personal format din
Marte, fiinta (aspect M pamantul spiritual) – Anthropos, barbatul, intruparea lui Theletus
Terra, materia (aspect F apa inteligenta) – Ekklesia, templul, femeia, intruparea Sofiei
Venus, averea (aspect M foc) – Theletus, spiritul dorintei
Mercur, gandirea (aspect F aer) – Sofia, intelepciunea, mesagerul sufletului
Soarele, lumina si sufletul Sofiei
Luna, manipuleaza energia emotionala, spiritul si mesagerul timpului (Saturn/Logos) cu toate aspectele sale: luna neagra mesagerul karmei, luna alba mesagerul dharmei, nodul nord si nodul sud, calea destinului de la trecut la viitor

„Câmpul de lupta este trupul. Numele victoriei este integritate. Scopul vietii unui om, telul lui, este integritatea, unitatea Fiintei.” Elio D’Anna (3 sept 1949, fecioara), Scoala zeilor

Toate aceste arhetipuri ale eonilor fac parte din fiecare fiinta care traieste pe Terra, in proportii specifice. Combinatiile sunt absolut unice, fiecare individualitate avand o semnatura energetica diferita. Dar atat de mult a fost falsificata astrologia incat sa nu mai intelegem nimic din aceste conexiuni si sa le negam credibilitatea. Din relatia Marte/Venus, putem deduce si cauzele ezoterice ale proliferarii homosexualitatii. Iar din relatia Neptun/Saturn, scopul religiilor care si-au adjudecat credinta, ca sa nu se poata manifesta liber, au opus-o stiintei, cunoasterii si astfel au creat monstruozitati. Au batjocorit si exclus femeia, trupul si templul Sofiei, au ars-o pe rug si au zidit-o in peretii fara viata ai bisericilor cu care au inlocuit-o.

Prima centura de asteroizi separa regiunea inferioara, telurica, de cea superioara, iar centura Kuiper inchide sistemul solar intr-o bula izolata de Univers. Centura interioara se presupune ca ar fi aparut la un moment dat in istoria sistemului solar si ar reprezenta bucati dintr-o planeta (chiar din Terra inclin sa cred, dupa cum am scris in articolul Groapa Marianelor). Este simbolizata in mitul cutiei Pandorei, din care toate suferintele au fost varsate in lume ca pedeapsa pentru furtul focului sacru de catre Prometeu. La nivel ezoteric, putem considera ca acest inel de corpuri minerale si metalice tine spiritul inchis intr-un matrix social-economic, dat fiind ca majoritatea zeitatilor care sunt asociate cu corpurile din centura personifica aspecte ale organizarii societatii: Ceres, zeita granelor si agriculturii, Juno, zeita casatoriei, Vesta, protectoarea caminului, titanul Pallas insotit cu apa mortii Styx si ucis de Atena, si insasi Pandora, prin intermediul careia lumea a fost corupta. Legendele spun ca in timpul epocii de aur, zeii traiau pe pamant, dupa care s-au retras in ceruri, iar ultima care a plecat a fost Astraea, zeita inocentei, al carei nume inseamna „fecioara”. Mitul mai spune ca atunci cand ea se va intoarce pe pamant, epoca suferintelor se va sfirsi si va incepe o noua epoca de aur.

Conceptul dualitatii si vindecarea
Lumea de dincolo din textele antice poate fi asociata materiei negre (anti-materia), de curand descoperita de oamenii de stiinta. Este o dimensiune din spatiu/timp in care functioneaza mecanismele cuantice.

„Caderea omului” a avut loc cand Universul a iesit din haosul cuantic pre-existent, ca un container de multi-universuri, si s-a manifestat in ordinea acestei lumi asa cum o cunoastem.

Planeta Charon din centura exterioara Kuiper, luntrasul care poarta sufletele intre lumi, simbolizeaza acest pasaj. Mitul ni-l prezinta ca fiind un fiu al lui Erebus, intunericul primordial si al surorii sale Nyx, noaptea, la fel ca fratele sau Eros, iubirea cu aripi aurii. Dar pentru acest serviciu de traversare a abisului, Charon solicita ca plata o moneda, altfel sufletul dezintrupat ramane pe malul apei Styxului pentru vreo 100 de ani, zice legenda.

Pluton si Charon, cele 2 planete pitice infratite din lumea de dincolo, ca 2 fete orbitandu-se reciproc, emana o puternica energie duala. In majoritatea mitologiilor, dualitatea este reprezentata de sarpe iar sarpele este totodata si un simbol al vindecarii care s-a mentinut pana-n ziua de azi in emblema medicala, caduceul lui Hermes. Energia distrugatoare plutoniana pare necesara pentru ca procesul de evolutie sa poata avea loc.

La prima vedere, atomii sunt pur si simplu spatiu gol dar microscoape puternice au evidentiat ca exista particule solide in ei, care se rotesc ca niste vortexuri. Corpurile par solide doar din cauza rezistentei lor la vibratii extrem de rapide. Teoria fizica moderna ne arata ca fiecare particula are atasata o super-particula neagra (de antimaterie) care ii stabileste masa, dar care este nedetectabila. Extrapoland, se poate deduce ca avem un super-corp de materie neagra (la fel ca o umbra) de care nu suntem constienti. Charon ascuns in spatele lui Pluto simbolizeaza exact acest corp de materie intunecata invizibila, pe care luntrasul il traverseaza spre lumea de dincolo, a umbrelor, in procesul mortii fizice.

Grecii antici credeau ca zeii si zeitele reprezinta emotiile si energiile celor vii, raspunsuri ale naturii umane, constituite in arhetipuri ale personalitatii. Cel mai mare corp din centura Kuiper este Eris, fapt pentru care este uneori considerata a 10-a planeta din sistemul solar. In mitologie apare si ea ca o fiica primordiala a Intunericului si Noptii, zeita ce se manifesta prin emotii de durere, gelozie, disputa, crima, razbunare si il insoteste pe Ares in razboi. Ea descrie acea parte din personalitatea umana care exprima frustari si resentimente cauzate de ceea ce este considerat ca o nedreptate si determina o reactie vindicativa.

Tandemul Charon-Pluto administreaza taramul indepartat al umbrelor, de la marginea sistemului solar. Charon se prezinta ca un ghid al calatoriei de dupa moarte iar moneda pe care o cere ca rasplata simbolizeaza valorile spirituale care ii dau dreptul unui suflet sa beneficieze de indrumare in dificila trecere spre lumea de dincolo. Drumul duce intr-o singura directie, Charon nu lasa nici un suflet sa se intoarca in taramul viilor cu o singura exceptie: daca primeste o creanga de aur de la regina Persefona ca recunoastere ca a inteles dualitatea! Altfel, sufletele ajunse in regatul mortii intra in masina plutoniana de dezintegrare si transformare, unde toate experientele vietii le sunt varsate in „marea” de date a subconstientului colectiv, apoi sunt spalate in apa uitarii pentru a putea pleca curate si goale intr-o noua incarnare. Aceasta „creanga de aur” a Persefonei/ insemn de intelegere a dualitatii, ca o cheie misterioasa care descuie portile iadului, da si titlul amplului studiu al magiei si religiilor, in 5 volume, lasat de Sir James George Frazer, un genial antropolog englez, precursor al lui Mircea Eliade (1 ian 1854, capricorn).

Cultul Persefonei include unele dintre cele mai secrete dar longevive rituri ale antichitatii, Misterele Eleusine, care reitereaza periodic mitul rapirii zeitei de catre Hades in lumea de dincolo, consacrarea ei ca regina a taramului umbrelor si reintoarcerea pe pamant datorita presiunilor mamei ei, Demeter/Ceres, zeita granelor si agriculturii. Numele ei este compus din 2 parti: perse – aceeasi radacina ca si la Perseu, ucigasul Meduzei si eliberatorul Andro-medei, regina/mama oamenilor – provine din „a distruge, a cauza moarte” si phone – voce, sunet. Persefona este sotia lui Hades/Pluto si regina mortilor, „cea care distruge (sunetul) vocea umana”. Un raport New Scientist face o uluitoare dezvaluire despre asteroidul Ceres, cel mai mare din centura interioara, si anume ca este format din aceeasi materie ca si Pluto, ca cele 2 planete pitice ar fi fost candva una singura si ar avea aceeasi origine iar la un moment dat s-a intamplat ca Ceres s-a desprins si s-a apropiat de pamant, ramanand agatata in centura interioara.

De ce ne place sa spunem povesti?
Timpul este o masura a spatiului, il divide in mici fragmente ca sa poata fi observat. Miscarea constiintei prin spatiu creeaza iluzia de timp. Este insasi trairea spatiului. In lipsa miscarii observatorului, timpul nu exista. Ramane doar spatiul nemiscat, tacut si neexplorat in intuneric. Si atunci ne place sa ne reamintim de spatiile pierdute povestind despre ele si, astfel, reinviem timpuri si personaje de mult uitate.

„Simetria este limbajul universului. E codificata matematic iar literele sunt reprezentate prin triunghiuri, cercuri si alte figuri geometrice, fara de care nu s-ar putea intelege ceva. Unii dintre noi ii putem totusi vorbi. Vedem modelul concret, tesatura respectiva, aceste forme geometrice intoarse si reflectate… repetate la infinit. Iar atunci cand vorbesti limbajul si urmezi logica poti prezice ce va urma. Trebuie sa ai incredere in drumul ales.
…
Cele 5 baze platonice. Poliedrele, forme 3D in care toate fetele sunt egale si oricare dintre ele poate fi baza: tetraedru (4 fete), cub (6 fete), octaedru (8 fete), dodecaedru (12 fete), icosaedru (20 fete). Platon credea ca aceste caramizi formau insasi viata. Fiecare forma corespunde unui element clasic. Focul, pamantul, aerul, apa, universul (noosfera). Da. Dodecaedrul. 12 fete pentru cele 12 semne zodiacale pe care soarele le traverseaza de-a lungul anului. Se spune ca reprezinta insusi universul.” Serialul Touch, ep. 10

Aceste forme geometrice sunt considerate sacre si au un rol proeminent in filozofia lui Platon. El a fost cel care, in dialogul cu Timaeus (360 e.n.) le-a asociat celor 4 + 1 elemente clasice: cubul cu pamantul, octaedrul cu aerul, icosaedrul cu apa, focul cu tetraedrul. Pe cea de a 5-a forma, dodecaedrul, a atribuit-o universului, afirmand ca „dumnezeu a folosit-o ca sa aranjeze constelatiile pe cer”, in principal cele 12 zodii reprezentate in cele 12 fete. Aristotel a numit al 5-lea element din care considera ca este facut cerul, eter (aithēr). Platon spune despre foc ca este ascutit si patrunzator, despre aer ca este format din componente minuscule care abia daca se simt, apa curge ca niste picaturi printre degetele rasfirate, cat despre pamant, este solid, stabil, non-sferic.

In 1596 Kepler, in lucrarea Mysterium Cosmographicum, a asociat cele 5 solide platonice sistemului solar, considerandu-le asezate unul intr-altul, separate printr-o serie de sfere inscrise si circumscrise, in care se desfasoara orbitele celor 6 planete cunoscute la acea vreme. Ele erau ordonate de la interior pornind de la octaedru (aer-Mercur), urmat icosaedru (apa – Venus), dodecaedru (planeta Terra ca centru spiritual al universului), tetraedru (foc – Marte, Jupiter), si la sfirsit cubul lui Saturn, stapanul timpului, care le include pe toate, ca simbol al elementului pamant. Este bineinteles o reprezentare mistica a lumii spirituale.

Omul este crucificat in centrul universului intre cele 4 elemente, idee care trimite cu gandul la omul vitruvian al lui Leonardo da Vinci.
Sus, foc
Jos, pamant
Dreapta, aer (emisfera stanga, ratiune)
Stanga, apa (inima, emisfera dreapta, intuitie)

Deci fiecare baza platoniana canalizeaza energia specifica unui element primordial. Asa s-ar putea explica si efectele misterioase ale constructiilor in forma de piramida (tetraedrul, focul spiritual atotpatrunator) folosita de egipteni in ritualuri de initiere magica.

Fantana tineretii. 5 ritualuri tibetane de conectare la bazele platonice
Exista un sistem presupus tibetan format dintr-o suita de 5 miscari, cu o vechime de peste 2500 de ani, popularizat in occident de Peter Kelder in cartea sa The Eye of Revelation (Ochiul Revelatiei), publicata in 1939. Miscarile au o evidenta conexiune cu bazele platonice ale celor 5 elemente iar focusarea se face pe “aspectele statice” ale pozitiilor in sincronizare cu ritmul respiratiei. Desi tibetanii nu le recunosc de fapt apartenenta, aceste ritualuri supranumite “fantana tineretii”, pentru efectele lor asupra mentinerii vitalitatii, au fost intens practicate de unii yogini. Toate miscarile se fac de 21 de ori!

Ritualul 1, sincronizarea cu Universul: din pozitia in picioare, cu mainile indepartate paralel cu solul si palmele orientate in jos, se fac 21 de rotiri lente in sensul de miscare spre dreapta, ca in dansurile sufitilor.

Ritualul 2, valul apei: din pozitia intins pe spate, pe inspiratie se ridica picioarele spre cap si capul spre picioare simultan, se tine putin respiratia in aceasta postura cu muschii contractati, pe expiratie se lasa jos picioarele si capul, se tine putin respiratia si se relaxeaza corpul.

Ritualul 3, pendulul aerului: din pozitia in genunchi cu mainile pe langa corp, capul in piept, pe inspiratie se lasa trunchiul spre spate cat mai mult cu palmele sprijinite in spatele coapselor, se tine respiratia in aceasta postura cu muschii contractati, se revine la pozitia de baza expirand, se tine respiratia si se relaxeaza corpul.

Ritualul 4, patratul pamantului: din pozitia stand in fund cu picioarele departate cam pana la latimea umerilor si palmele asezate pe sol pe linga corp, capul in piept, pe inspiratie se ridica bazinul astfel ca trunchiul de la genunchi incolo sa fie paralel cu solul si se lasa capul pe spate, ca la pod, se tine respiratia si muschii incordati, se revine la pozitia de plecare expirand, se tine respiratia si se relaxeaza corpul.

Ritualul 5, ridicarea focului: sprijinit in maini cu palmele pe sol si varfurile picioarelor usor departate, corpul drept paralel cu solul, cu fata in jos, pe inspiratie se lasa bazinul jos pana se lipeste de pamant si capul pe spate cat mai mult posibil (ca la pozitia cobra din yoga), se tine respiratia si muschii picioarelor relaxati in aceasta postura, pe expiratie se ridica fundul cat mai sus, capul intre maini, astfel ca trunchiul in prelungirea mainilor si picioarele perfect intinse sa formeze cu solul un triunghi, se tine putin respiratia si muschii contractati, dupa care se revine in pozitia de relaxare cu bazinul lipid de pamant inpirand; se oscileaza intre aceste 2 posturi de 21 de ori.

Bazele platonice au aplicabilitate si in arhitectura.

Casa pamantului
Cubul. Desigur, cea mai comuna forma a locuintelor omenesti este derivata din cub si canalizeaza energia pamantului aflat sub semnul lui Saturn (karma si timpul). Energia nu circula fluid in aceasta forma si are tendinta de a se stagna in unghiurile peretilor de aceea se practica uneori obiceiul de a aseza cristale de sare in colturile casei, care absorb energiile negative stocate acolo. Necesita curatare energetica periodica.

Casa apei
Domul geodezic. Un icosaedru este baza constructiva pentru un dom geodezic si aceasta structura este tot mai mult utilizata fie in constructia caselor moderne, fie in constructia serelor. Moda a inceput in 1954 cand Buckminster Fuller (12 iul 1895, rac), genialul arhitect american, a creat o asemenea constructie, considerata cea mai usoara, puternica si eficienta structura a tuturor timpurilor. Un om cu o cultura plurivalenta, filozof, matematician, inginer, istoric, poet a avut ambitia sa proiecteze un edificiu in perfecta consonanta cu rigorile Mamei Natura. Cele mai eficiente energetic si totodata rezistente forme la intemperiile naturii sunt cele rotunde iar in cazul domului geodezic forma rotunda alcatuita dintr-o imbinare de triunghiuri genereaza o structura deosebit de puternica in care energia circula fluid, ca apa, fara sa stagneze.

Casa focului
Piramida a fost foarte raspandita in toate culturile antice dar cele mai cunoscute sunt piramidele egiptene al caror scop este inca discutabil. Sunt considerate fie morminte de faraoni, fie spatii sacre de initiere in cunostinte ezoterice secrete. Printre efectele de piramida, considerata din punct de vedere ezoteric ca o „forma-incubator a gandului”, se numara prezervarea materiei organice, cresterea vitalitatii, ameliorarea sanatatii, conservarea hranei. Aceste proprietati sunt aplicate inclusiv in cultivarea plantelor in sere piramidale unde cresc mai viguroase si sanatoase.

Casa aerului
Piramida dubla este o forma mai putin obisnuita in constructii si totusi au fost cativa temerari care au cutezat sa o foloseasca. Unul dintre ei este psihologul roman Stelian Chivu care a creat in Galati un centru original de terapie in aceasta forma. De cealalta parte a lumii, Nancy Copley, o arhitecta americana, in 1970 construia la poalele dealului Catskills, New York, o impresionanta locuinta pe 3 nivele, sub forma de diamant, perfect integrata in peisajul locului, in armonie cu padurea inconjuratoare. Acoperisul este prevazut cu un sistem de colectare a apei de ploaie ce se aduna intr-un iaz care continua si in interior pana la ferestre. I-a luat 25 de ani sa o termine dar a ramas ca o lucrare de referinta, o bijuterie a arhitecturii moderne.

Casa cerului
Forma dodecaedrului se situeaza indubitabil la apogeul geometriei sacre, fiindca prin cele 12 fete pentagonale ale sale ancoreaza pe pamant cele 12 arhetipuri emanate de entitatile astrale. Si totusi, este destul de rar folosita in constructia caselor. Au fost descoperite in schimb sute de obiecte de bronz, piatra sau chiar aur de aceasta forma, datind din sec. II – III e.n., cunoscute sub numele generic de „dodecaedrul roman”: din tinutul druizilor pana in Ungaria, Germania, Italia, Franta si chiar in unele zone din Asia, intr-o varietate de dimensiuni si texturi. Se presupune ca ar fi fost artefacte religioase cu rol decorativ sau ritualic sau chiar instrumente magice de atragere a bogatiei si norocului. Au gauri rotunde pe fiecare latura si sfere mici compacte marcheaza fiecare unghi. Cateva dintre ele aveau chiar lumanari in interior cand au fost dezgropate, ca o simulare a focului solar care lumineaza si activeaza cele 12 zodii.