,,Adevarul este mai straniu decat fictiunea.” Mark Twain (30 noi 1835, sagetator)
Omphalos
Acest enigmatic concept provenea de la greci si, etimologic, insemna buric, centru sau umflatura. A fost considerat Axis mundi, centrul lumii sau buricul pamantului si reprezentat la inceput de o piatra sacra in forma de phallus asezata la Delphi pe locul unde Apollo l-ar fi ucis si inmormantat pe Python, dragonul care pazea inima pamantului. In antichitate Delphi era considerat centrul lumii, in care initial s-a aflat oracolul zeitei Geea. Sarpele Python reprezenta spiritul pamantului care, la ordinele Herei, a urmarit-o pe titanida Leto (uitarea) incercand sa preintampine nasterea gemenilor Apollo si Artemis, noii zei ai soarelui si lunii. Dar Leto a reusit in cele din urma sa se ascunda (de aici apelativul de „cea ascunsa”) si sa dea nastere copiilor sai si ai lui Zeus. Din razbunare, Apollo l-a ucis pe Python si pe mormantul lui si-a ridicat propriul oracol. In sens ambivalent, omphalos reprezenta piatra de mormant a miticului sarpe dar si cea de temelie a noului templu. Iar preoteasa care oficia la Delphi purta numele generic de Pythia, provenit din púthein, a putrezi, referindu-se la mirosul degajat de trupul mort al lui Python, aflat in descompunere. Profetiile inspirate in timpul posesiunii preotesei de catre spiritul zeului erau celebre in toata Grecia si majoritatea eroilor au trecut pe la Pythia pentru a li se deslusi viitorul. Se spunea ca preoteasa intra intr-o stare frenetica provocata de aburii de etilena (hormon vegetal) care ieseau din craparurile stancii si, cu o voce guturala (din gat), vorbea in versuri (hexametri dactilici) care au fost consemnati de poeti in literatura greaca. Pe de alta parte, se parea ca Pythia obisnuia sa mestece frunze de laur (dafin), care se credea ca produceau stari modificate de constiinta. Dafinul este un arbust unisexuat, ca si canepa (plantele femela sunt separate de cele mascul), ale carui frunze sunt mereu verzi; legenda povestea ca Daphne, nimfa izvoarelor, s-ar fi transformat in acest copac ca sa scape de urmarirea Apollo, atins de sageata lui Eros si indragostit de ea. Copacul sacru a devenit in timp si un simbol al victoriei, eroii fiind impodobiti cu cununi de laur, pentru ca, in cele din urma, Daphne nu a putut fi atinsa de zeu.
Ce semnificatie avea insa vocea guturala a preotesei? Desi cel mai frecvent pineala a fost asociata sufletului (confundat aici cu spiritul), tiroida, marea glanda din gat in forma de fluture, controlorul mecanismelor energetice ale corpului si sediul “logosului” ar putea fi un candidat mai potrivit. Alice Bailey, in cartea sa “The Soul And Its Mechanism”, cita urmatoarea remarca a dr. Berman: “fara tiroida nu ar putea exista gandirea complexa, nici procesul de invatare sau formare de obiceiuri, nici energia receptiva necesara vietii, nici coordonarea fizica a functiilor corpului, nici reproducerea speciei”. Deasupra tiroidei sunt situate si corzile vocale, lira cu 3 corzi a lui Hermes, vocea sufletului daruita lui Apollo pentru a-si putea fermeca si conduce turmele. Miscarea coloanei de aer prin gat produce un schimb permanent cu esenta divina denumita de indieni “prana”. Caci pana la urma sufletul era sinonim cu suflarea, de aici provenea si expresia de “a-si da ultima suflare” si credinta primitiva ca prin inhalarea ei se putea prelua sufletul celui care murea. Posedarea preotesei de catre “rasuflarea” zeului soarelui, care o facea sa vorbeasca din gat, primea astfel un sens metafizic. In culturile populare, vocea din gat necesita o tehnica straveche extrem de dificil de invatat si realizat; horile maramuresene cu noduri (lovituri de glota) si iodlerele elvetiene erau printre cele mai cunoscute astfel de creatii, in prezent pe cale de disparitie. In hipnozele regresive, sufletele erau adeseori vizualizate ca niste fluturasi stralucitori.
Transele Pythiei erau denumite “enthusiasmos”, atribuite de asemenea si bacantelor lui Dionysus. Asocierea cu zeul vinului si vitei de vie avea insa si alte semnificatii oculte. Numele lui Dionysus provenea etimologic din dio-zeu si nusa, denumire arhaica pentru copac, asadar zeul-copacului. Cultul lui a fost asociat cu smochinul care am vazut ca simboliza sexualitatea sau copacul cunoasterii binelui si raului, astfel incat Dionysus mai era cunoscut si ca „cel din copac”, similar deci ispititorului sarpe, care de altfel facea parte din iconografia acestui zeu. In alaiul lui, alaturi de bacante defilau si satyri, spirite masculine reprezentate cu enorme penisuri in erectie. Dionysus era fiul lui Zeus si al fecioarei pamantului, Semele, purtat in coapsa lui, la fel cum, mult mai tarziu, Isus a fost considerat fiul lui Dumnezeu, nascut dintr-o fecioara pamanteana.
Omphalos putea fi astfel separat in alte 2 intelesuri distincte, prin care se obtinea sunetul primordial om si phallos sau ridicatura, umflatura, devenit in latina phallus. Omphalos era o reflectare atat a uterului cand era gol cat si a phallus-ului cand era plin. Cupa cu vin rosu, potirul graalului cu sangele regal, obeliscul si cupola bisericii ca si casa a domnului sunt toate interpretari ale acestui simbol stravechi de putere.
La Delphi, omphalos reprezenta si piatra pe care Rhea a imbracat-o in scutece si i-a dat-o lui Cronos s-o inghita in locul lui Zeus. Si i-a cazut atat de greu la stomac, incat a trebuit sa verse in creatie toti copiii-zei mancati mai inainte si sa se retraga invins in negurile timpului. Caci pana la urma Zeus a fost cel care a schimbat pleiada de zei ai umanitatii, din el s-a nascut pana si Dumnezeul mostenit si adorat in religia crestina.
In traditia greaca, alaturi de Dionysus si Apollo, se afla inca un fiu al lui Zeus, vicleanul Hermes, mesagerul zeilor si gardianul portilor, si el considerat zeu falic, reprezentat de coloane (herms) iar fiii lui Pan si Priapus constituiau simboluri ale virilitatii si fertilitatii masculine.
Dar intr-un sens profund mistic, omphalos simboliza insusi „homo erectus”, omul ridicat si posedat de spiritul pamantului ca centru al universului. In taoism corpurile fizice erau considerate de natura masculina, Yang.
Maya
Daca omphalos din mitologia greaca aparea ca un simbol al tatalui-spirit, conceptul de Maya din filozofia hindusa a primit de-a lungul timpului multiple interpretari dar toate asociate principiului feminin. Astazi, in mod restrictiv, este cel mai des definita ca iluzie sau „val” care acoperea adevarata realitate. Dar in traditia indiana straveche conceptul avea semnificatii mult mai profunde, mai complexe. Numele provenea din radacina mā, insemnand „masura” dar si mama, dupa specialistul olandez in sanscrita Jan Gonda. Iar in limba avestana, a scripturilor zoroastriene, desemna ”puterea magiei”. Mai multi specialisti in sanscrita i-au asociat diferite descrieri:
– pentru Monier Williams, in limbajul stravechi pre-vedic, simboliza „o intelepciune si putere extraordinare”, posesorul ei era capabil sa creeze orice dorea; in romana avem cuvantul maiestrie care desemneaza aceasta putere si povestea populara a pasarii maiastre care facea legatura intre taramuri
– P. D. Shastri considera ca in Vede semnificatia originala era de “aparenta, nu simpla iluzie”, asadar se referea la formele materiale; maya insemna orice are forma materiala, fara a dezvalui insa si principiile ascunse in ele si cunoasterea din spatele procesului de creatie
– pentru William Mahony conceptul isi avea originea in procesul gandirii si implica “puterea minunata si misterioasa de a transforma o idee intr-o realitate fizica”
– Zimmer o considera “o mama in toate cele trei lumi”, o creatie, magia ei fiind activitatea manifestata in spiritul vointei
– Hendrick Vroom explica diferenta fundamentala dintre iluzia mentala si maya, in sensul ca lumea EXISTA ca realitate, nu este o iluzie mentala ci pur si simplu nu este ce pare a fi iar experientele traite de oameni erau inselatoare in ce priveste adevarata lor natura
In filozofia indiana Maya era asociata deci subconstientului care nu-si revela principiile creatoare ci le pastra ascunse, pre-existand si co-existand cu Brahman, constiinta-suflet suprem. Asadar, intr-un sens foarte general, maya se referea pur si simplu la puterea creatoare aflata in stare de ignoranta. Din aceasta cauza scolile mistice indiene subliniau necesitatea intelegerii Mayei ca pe o cale de a ajunge la sine, exprimata metaforic in aceasta zicala paradoxala: “I am right now in my village, but I need a road to reach my village” – sunt chiar acum in satul meu dar am nevoie de un drum pentru a ajunge la el. Maya constituia acest drum.
Maya ar putea semnifica si legendarul firmament, bolta cereasca sau domul (valul) care in mitologiile antice separa si inchidea dimensiunea pamanteana, readus in actualitate de „noile” vechi teorii ale pamantului plat. Citez un verset din a 4-a veda a cunoasterii, Atharvaveda:
She rose. The Asuras saw her. They called her. Their cry was, “Come, O Māyā, come thou hither” !
Her cow was Virochana Prahradi. Her milking vessel was a pan of iron.
Dvimurdha Artvya milked this Māyā.
The Asuras depend for life on Māyā for their sustenance.
One who knows this, becomes a fit supporter.
Ea s-a ridicat. Asuras (fiinte divine atat bune cat si rele, spiritele naturii) au vazut-o.
Strigatul lor a fost:
“Vino, o Maya, vino aici.”
Vaca ei era Virochana Prahradi. Vasul ei de lapte era un castron de fier.
Dvimurdha Artvya a muls laptele Mayei.
Viata Asuras-ilor depindea de sustinerea Mayei.
Cel care stie aceasta devine un suporter pregatit.
In vechile texte Puranas, se spunea ca Maya era una dintre cele 9 shaktis (consoarte, forte sau energii) ale lui Vishnu, entitatea primordiala a adevarului absolut, cel care mentinea si proteja creatia. Si anume, era somnul care invaluia lumea (insusi trupul lui Vishnu), atunci cand el se TREZEA sa distruga raul. Cu alte cuvinte, cand lumea dormea, Vishnu se trezea. Intr-unul dintre mituri, inteleptul Markandeya i-a cerut lui Vishnu sa experimenteze Maya iar zeul i-a aparut ca un copil care plutea pe o frunza de smochin pe apele oceanului cosmic si l-a inghitit pe intelept. In pantecul copilului, inteleptul a vazut diverse lumi, intregi universuri si zei, pana si propriul sau schit se afla acolo. Apoi copilul l-a respirat afara pe intelept care a incercat atunci sa il imbratiseze; dar totul a disparut brusc si inteleptul si-a dat seama ca nu a fost plecat nicaieri, ca a ramas tot timpul in chilia lui, savurand pe Maya lui Vishnu. Daca ar fi sa interpretez acest vis al inteleptului, copilul ar fi insusi omul arhetipal care plutea in pantecul mamei divine iar in interiorul lui erau cuprinse intregi universuri si zei. Smochinul era copacul mitic al cunoasterii si simboliza sexualitatea prin care copilul era expulzat in lume, frunzele lui fiind folosite de Adam si Eva pentru a-si ascunde sexul, dupa ce “pacatuisera” in gradina raiului. Iar inteleptul care parea sa fi fost inghitit si apoi aruncat inafara de respiratia copilului a realizat ca de fapt nu a fost nici o clipa plecat nicaieri si ca toata aceasta aventura nu reflecta decat capacitatea imaginativa a Mayei, marea mama sau oceanul cosmic pe valurile caruia copilul divin se legana. In mitologia romana, Maya, apelata chiar “magna mater”, a dat si numele lunii mai.
Puterea magica a creatiei a fost intotdeauna considerata un monopol al spiritului solar central, asociat in mitologia indiana cu arhetipul primordial al lui Vishnu, a carui sotie Maya era. Numele lui provenea etimologic din radacina “viś” care insemna patrunzator, apropiindu-l astfel din punct de vedere simbolic de titanul Iapetus din mitologia greaca, tatal lui Prometeu si Atlas. Era descris in soteriologia hindusa (studiul religiilor salvarii) ca sustinatorul cerului si al pamantului si cel care patrundea tot ce exista, aparand de rau, haos si fortele distructive. In inconografie, era infatisat cu pielea albastra si 4 brate in care tinea un lotus, floarea uitarii (stanga jos), un buzdugan (dreapta jos), o scoica (stanga sus) si un disc (dreapta sus). Avea sarpele Shesha (care invelea lumea) incolacit ca o ghirlanda, pe dupa gat si de-a lungul trupul si era insotit de sotia lui Lakshmi; el era “cel care viseaza universul in realitate”. Se credea ca Vishnu s-ar fi reincarnat de mai multe ori, cele mai cunoscute avatare ale lui fiind Rama, Krishna si Buddha.
Pe de alta parte, in hinduism, fratele mai mic al lui Vishnu, Shiva reprezenta distrugatorul asociat cu sexualitatea, simbolizat de un lingam sau phallus (omphalos). Iar fratele cel mare, Brahman era Sufletul si Creatorul suprem primordial.
“When one’s senses are clear, one will truly see things as they really are, INFINITE …”
Cand simturile sunt clare, cineva va vedea cu adevarat lucrurile asa cum sunt, INFINITE…
William Blake (mistic, poet si pictor, 28 noi 1757, sagetator)