“Mythology helps you to identify the mysteries of the energies pouring through you. Therein lies your eternity… Heaven and Hell are within ourselfs and all the gods. ”
Mitologia te ajuta sa identifici misterele energiilor care curg prin tine. Acolo se intinde eternitatea ta… Raiul si iadul si toti zeii sunt chiar in interiorul nostru.
Joseph Campbell (istoric al religiilor, american, 26 mar 1904, berbec)
Hestia, fecioara eterna
„Tu, care ingrijesti casa sfanta a domnului Apollo, cel care tinteste departe la impunatorul Python, cu uleiul catifelat care picura din pletele tale, vino acum in aceasta casa, vino avand mintea unita cu a lui Zeus inteleptul, apropie-te si binecuvanteaza-ne cu harul tau.” (Imnul lui Homer dedicat Hestiei)
Astfel ca zeita nu era localizata in Olimp ci la Dephi, vatra straveche a tinuturilor hellenice.
Zeita „focului vetrei, altarului” era una dintre cele mai enigmatice figuri ale antichitatii grecesti. Uneori nici nu era inclusa intre cei 12 zei olimpieni, fiind inlocuita de Dionysus (dion-zeu, nysa-eter), considerandu-se ca ar avea o natura pasiva si pasnica, neconflictuala. Ea avea o poveste minimala care privea nasterea sa, nu juca roluri in alte mituri, nu avea aventuri, ea pur si simplu exista. Nu a putut fi prinsa in mrejele Afroditei, a respins cererile in casatorie ale lui Poseidon si Apollo, si a ramas vesnic fecioara. Eminentul istoric al religiei grecesti, Walter Burkert, considera ca „imobila ca si vatra casei, Hestia nu putea sa faca parte din procesiunea zeilor olimpieni”. Si totusi in orice casa sau templu primul altar, unde focul era tinut mereu aprins, era inchinat Hestiei, la fel si prima si ultima ofranda de vin. Multe dintre altarele zeitei erau construite in aer liber.
Prima si ultima, inceputul si sfarsitul
Din cauza ca Hestia, primul copil al Rheei, inghitit de Cronos a fost si ultimul varsat in creatie, Homer remarca paradoxul acestei entitati: „ea a fost primul nascut al vicleanului Cronos dar si cel mai tanar”. Ambiguitatile se extindeau si asupra personalitatii, atributelor si iconografiei ei. Era portretizata ca o femeie simpla, acoperita de un val, asezata pe un tron de lemn, nu avea emblema sau obiecte care sa o reprezinte, era identificata uneori chiar cu vatra fizica sau cu un foc urias.
Despre Hestia nu sunt multe de spus. Simboliza aspectul feminin al focului, prima nascuta din Rhea-pamantul si Cronos-timpul, energia incoruptibila a inimii, ultimul nascut fiind aspectul masculin al focului, simbolizat de Zeus, energia coruptibila a inteligentei, din care a iesit vicleanul Hermes, gandul duplicitar zburator intre lumi. Cand Demeter l-a pus pe Demophonos in focul vetrei pentru a-i arde sinele muritor, l-a incredintat Hestiei pentru purificare. Hestia – Hades, Demeter – Poseidon, Hera – Zeus erau arhetipurile succesive, care au aparut din pamantul insamantat de timp, mai intai cele feminine, urmate de cele masculine in ordine inversa: foc – Hestia, Zeus, materie – Demeter, Poseidon, aer – Hera, Hades.
Desi intre Hestia si dragon nu exista nici o legatura mitologica, cu exceptia celei indirecte cu Python, sarpele din interiorul pamantului, dragonul a fost intotdeauna asociat focului. Dupa cum Hestia era o personificare a focului etern purificator sau insasi esenta focului, dragonul era un mod malefic de manifestare al lui. Iar elementul foc reprezenta energia arhetipala a spiritului. In timp ce Hestia simboliza spiritul liber, incoruptibil si protector, fiorosul dragon aparea in postura amenintatoare de gardian al unor comori interzise ascunse.
Misterul dragonului
„Mitologia este muchia, interfata intre ceea ce poate fi cunoscut si ceea ce nu ar trebui niciodata descoperit pentru ca este un mister care transcende toate cercetarile umane. Sursa vietii, ce este? Nimeni nu stie. Cred ca este important sa traiesti viata cu constiinta misterelor ei si a propriului mister care da vietii o noua savoare, echilibru si armonie. Este o terapie psihologica ca oamenii sa afle ca ceea ce au inlauntrul lor iese direct inafara. In acest fel ei ar putea percepe ce este pozititiv in aspectele aparent negative ale pozitivului. Este un mod de a spune sarpelui „nu” sau „da”, aventurii de a fi in viata, de a trai. Este chiar atat de simplu. Sarpele sau dragonul reprezinta lacomia si fricile. Dragonul european pazeste gramezi de aur si fecioare intr-o pestera (merele, lana de aur). Nu poate folosi nimic din ele ci doar le pastreaza neatinse. Nu exista vitalitate in aceasta experienta, nici valoare. Din punct de vedere psihologic, el simbolizeaza lanturile pe care ego-ul ni le pune, capturandu-ne in propria cusca. Premiul vine cand distrugi peretii custii si o deschizi, astfel incat sa te poti bucura de o perspectiva mai larga.
Asadar dragonul este chiar in tine, este ego-ul care te limiteaza in ce poti sa faci, sa vrei, sa crezi, sa iubesti, in ceea ce-ti asumi ca scop al vietii si asa mai departe. Te face foarte mic, te tintuieste in jos, te determina sa actionezi dupa cum iti dicteaza mediul; prin urmare mediul este dragonul tau, asa cum se reflecta din interiorul tau. Ca sa omori dragonul ai nevoie sa descoperi ce te face fericit si sa nu te temi sa-ti urmezi chemarea. Daca ceea ce alegi sa faci este ceea ce-ti aduce bucurie, atunci ai gasit cheia. Dar de cate ori te gandesti ca nu poti, acela este dragonul care te prinde si te intemniteaza. Noi nu suntem aici pentru a salva lumea, ci pentru a ne salva pe noi insine si prin asta salvam lumea. Lumea este ca un ogor necultivat. Oamenii isi imagineaza salvarea lumii prin schimbarea regulilor si a imprejurarilor vietii. Dar nu este deloc asa. Chiar daca ai prieteni care crezi ca te pot ajuta, ultimul truc iti apartine intotdeauna. Tu esti eroul propriei tale povesti.”
Joseph Campbell (istoric al religiilor, american, 26 mar 1904, berbec)