Botezul mortii prin credinta! “Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa mi-a zis: “Acela peste care vei vedea Duhul coborandu-Se si oprindu-Se este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant.” Ioan 1-33
Se spune ca in timpul nuntii lui Cronos cu Rhea, Nix, noaptea intunecata (care se ivise din haos) hotarandu-se sa-l razbune pe Uranus, a nascut din bezna niste odrasle infricosatoare:
– Eris, discordia
– Nemesis, razbunarea
– Apate, care avea puterea de amagire si inselatorie
– Ker, nimicirea
– si gemenii Hipnos, somnul cu vise si fantasme, si Tanatos, moartea
Asa a inceput domnia lui Cronos, contra cronometru! Timpul s-a divizat apoi, a conceput 3 perechi de zei (F/M), pe care mai intai i-a inghitit, cu exceptia celui mai mic si apoi i-a scuipat: Hestia si Hades (foc, aer), fecioara si strainul/trecutul, Demetra si Poseidon (pamant, apa), batranul marii si batrana pamantului/viitorul, Hera si Zeus (aer, foc), mama si tatal/prezentul. Ordinea in care s-au nascut a fost: Hestia, Demeter, Hera, Hades, Poseidon si Zeus. Va intrebati de ce au fost create in timp mai intai aspectele feminine si masculine de la trecut (fecioara, strainul/necunoscutul) spre viitor (batrana pamantului, batranul marii)? Pentru ca ele contineau multimea tuturor posibilitatilor care puteau fi experimentate si cunoscute, ampla tesatura a mintii universale, dar numai prezentul (mama, tatal) bazat pe libera alegere a protagonistilor determina ca unele potentiale sa se manifeste iar altele nu. Semnificativ este si ca atunci cand Cronos si-a regurgitat copiii a facut-o in ordine inversa: Poseidon, Hades, Hera, Demetra si Hestia. Adica s-au intors in timp de unde au plecat si circuitul s-a inchis la fel cum a fost initiat. OroBorO, sarpele care si-a inghitit coada. Torul lumii in care mama si tatal isi lumineaza firul vietii cu faclia sufletului navigand fara sfarsit prin oceanul de optiuni, apasand neincetat butonul on/off, aprinzand si stingand rand pe rand scene dintr-un scenariu obscur pana vor reusi sa descopere varianta castigatoare, care sa-i scoata la liman. Bingo!
Triada masculinitatii. Batranul, tatal, strainul
Cele 3 progenituri corupte ale Timpului – Cronos, de natura masculina, au fost consacrate si divinizate de Om ca autoritati exterioare supreme:
1. Zeus, zeul suprem al focului (Jupiter), domnul cerului, stapanirea prin manipularea mintii,
2. Poseidon, zeul apei (Neptun), domnul pamantului, posedarea prin manipularea credintei si
3. Hades, zeul „nevazut” al aerului (Pluto), domnul taramului subpamantean al spiritelor mortilor, dezintegrarea trupului prin acceptarea condamnarii la moarte.
Semnul crucii cu primele 3 degete peste inima este un juramant de credinta prin care se cedeaza puterea acestor zei, nici nu conteaza cum ii denumim: punctul din frunte corespunde lui Zeus si sigileaza creierul superior, clarvederea (intelegerea), punctul de sub stern corespunde lui Poseidon si sigileaza inteligenta emotionala, punctul de pe umar corespunde duhului nevazut al lui Hades (sadic invocat ca „duhul sfant!”), sigileaza vointa si certifica supunerea in fata mortii iar amen este semnatura si confirma pactul astfel incheiat cu „asa sa fie”. Chiar daca nu intelegem esenta ritualurilor pe care le facem, nu inseamna ca ele isi pierd efectele, ba dimpotriva, devin mai eficiente din cauza inconstientei practicantilor. Este sigiliul care inchide puterea personala si deschide intrarea entitatilor exterioare.
Poseidon, fratele cel mare
Numele sau provenea din „posis” domn si „da” pamant si poseda pamantul, la fel cum apa il patrunde si il fertilizeaza. Taurul si delfinul erau animalele sale sacre. Afrodita-Venus s-a nascut din spuma efemera a valurilor lui Poseidon insamantata de Uranus-cerul cand a fost castrat de Cronos-timpul, iar zodia taurului (simbol al zeului marii) pe care o patroneaza este definita de verbul „a avea”. Nimic nu este intamplator in mitologie; nume, locuri, personaje, naratiuni sunt legate intr-o coerenta logica pentru cine o cauta, vrea sa o observe si sa o inteleaga. Poseidon-Neptun ne pescuieste prin credinta, in casa pestilor.
Apelativele de „sotul mamei pamant”, „cel care cutremura pamantul” sau „domnul cailor” isi au originea in legenda iubirii pentru sora sa Demeter. Se spune ca a urmarit-o sa o posedeze dar zeita a fugit, s-a transformat intr-o iapa si s-a ascuns intr-o herghelie. Poseidon a gasit-o si, devenind armasar, a capturat-o. Din relatia lor s-a nascut Arion, EMOTIA, calul vorbitor atat de rapid ca „nu exista om sa-l poata prinde” (Homer, Iliada).
Sotia lui Poseidon era oceanida Amphitrite, „cea de a treia care inconjoara”, fiica titanilor Oceanus si Thetis sau, in alta versiune, a batrinului marii Nereus si a nereidei Doris. Pindar o numea „zeita arborelui auriu”, simbol al axei lumii iar Homer „cea care murmura”. Triton, mesagerul marii cu corp de sirena, era fiul lor. Sirenele cu voci seducatoare atrageau calatorii spre moarte cu cantecul lor irezistibil. Mitica insula a Atlantidei era domeniul lor. Poseidon a avut o multime de copii, cu muritoare cat si cu nimfe sau zeite, unii dintre ei rezultati in urma unor violuri.
Emblema si arma lui era tridentul cu 3 tepuse, simbol al trinitatii (spatiu/materie, timp/informatie, sursa/energie sau minte, spirit, suflet), si se spunea ca servea puterii lui de control; il folosea la pescuit, la creatia entitatilor din apa, la generarea furtunilor si a cutremurelor de pamant. Motivul pescarului de suflete apare in multe mituri din antichitate pana in evul mediu, de la Christos la epopeea Graalului. Insasi epoca astrologica pe care o incheiem este considerata „era pestilor”, in care „botezul apei”, prin spalarea capului si a fruntii in dreptul celui de al 3-lea ochi, consacra puterea emotiilor asupra gandirii, indepartarea clarvederii si coruperea intelepciunii prin falsele credinte. Si va fi urmata de era varsatorului, a cunoasterii universale transpersonale.
Poseidon aparea ca o entitate furioasa, lacoma, cruda, cu toane, violenta si foarte razbunatoare cand nu era multumit. Hranit cu emotii inferioare declansa forte distrugatoare impresionante. Majoritatea eroilor s-a confruntat cu puterea lui autoritara si invaziva. Si chiar daca nu-i mai spunem pe nume, acest egregor continua sa produca dezastre in lume, de cate ori il incarcam negativ. Daca va intrebati care este cauza vremii derutant de capricioase, a calamitatilor tot mai devastatoare, este cazul sa indreptati degetul spre propriul buric, de unde Poseidon isi extrage lacom si perseverent elixirul vietii. In plus, din punct de vedere astrologic Neptun este in domiciliu pana in 2026, in Pesti, si, prin urmare, deosebit de puternic. Nu scapati caii emotiilor de sub control caci ne vor calca pe toti in picioare.
Alte ispravi ale lui Poseidon
Impreuna cu Euryale, „cea care sare/calatoreste departe” l-a creat pe giganticul Orion, temutul vanator care fusese inzestrat de tatal sau cu abitilitatea de a pasi pe valuri! Dupa ce a amenintat ca va vana toate bestiile pamantului, Geea a trimis un scorpion urias sa-l omoare iar Zeus i-a imortalizat pe amandoi in constelatii.
A violat-o pe Meduza (numele ei echivala cu „regina”) in templul Atenei, zeita intelepciunii care, ca pedeapsa, a transformat-o intr-un monstru cu serpi in loc de par, care impietrea pe oricine o privea in ochi. Dupa ce Perseu „distrugatorul” a omorat-o, din gatul ei au iesit Chris-aor, omul de aur, simbol al desavarsirii intelepciunii si Pegas, calul alb inaripat, simbol al puritatii emotiilor dar capul ei destrupat si-a mentinut puterea de pietrificare, simbol al mintii violate; se spunea ca l-ar fi transformat pe insusi titanul Atlas intr-o stanca; a fost in cele din urma incorporat in scutul Atenei.
Hades, strainul nevazut
Era zeul mortii, primul dintre fiii timpului dar ultimul varsat in creatie, si conducea imensul imperiu subpamantean al spiritelor strabatut de raurile durerii, plangerii, agresivitatii, uitarii si urii. Purta pe cap o casca ce-l facea invizibil. Planeta PITICA Pluto, corpul lui astral, a fost descoperita abia in 1930, pana atunci fiind intr-adevar necunoscuta.
Arma lui Hades era furculita cu 2 tepuse (dualitatea) cu care sfarama tot ce-i statea in cale sau ii displacea iar gardianul sau era Cerberus, cainele cu 3 sau, dupa Hesiod, cu 50 de capete. Trasura sa infricosatoare era trasa de 4 cai negri.
Cel mai important mit care-l privea pe Hades descria rapirea Persefonei, care la inceput purtase numele de Kore, „fecioara”. Se pare ca Zeus i-ar fi sugerat ca numai in acest fel putea dobandi o sotie si regina a regatului sau. In Imnul homeric inchinat lui Demeter, Helios i se adresa astfel:
„Aidoneus (sau Aides, formele initiale ale numelui lui Hades) nu este un sot neputincios in randul zeilor fara de moarte pentru fiica ta, fiind si propriul tau frate, nascut din aceeasi spita; a fost onorat sa primeasca a 3-a parte a lumii, atunci cand s-a facut imparteala si a fost inscaunat domn al tuturor tinuturilor in care locuieste.”
Adonai avea chiar semnificatia de domn. Desi numele lui starnea frica si avea puternice conotatii negative, Hades era portretizat mai degraba ca o entitate neutra decat propriu-zis rea, rece si inflexibila, care tinea sa i se respecte legile. O singura data a manifestat mila, atunci cand Persefone, impresionata de cantecul lui Orfeu, l-a rugat sa o elibereze pe Euridice. Altfel, nu era deloc interesat de lumea de deasupra, singura lui grija fiind ca nici unul dintre spiritele capturate sa nu poata parasi regatul mortilor. Personalitatea sa insa, in comparatie cu a altor zei, era destul de enigmatica, grecii nu vroiau sa-i atraga prea mult atentia, preferind sa se tina cat mai departe de el. Cei vii nu erau grabiti sa-l intalneasca. Chiar si pronuntarea numelui sau stirnea frica si de multe ori era inlocuit cu un eufemism, ca de exemplu „cel bogat” (Pluto), asta pentru ca toate metalele pretioase proveneau de pe domeniul lui de sub pamant. Sofocle se referea de asemenea la sumbrul Pluto care „se imbogatea pe seama suspinelor si lacrimilor noastre”. Mai era numit si Zeus Clymenus (“faimos”), Polydegmon (“care primeste mult”) sau Zeus Eubuleus (“bunul sfatuitor” sau “bine intentionat”). Cand grecii il invocau pe Hades, loveau cu palmele in pamant, pentru a fi siguri ca vor fi auziti.
In Iliada, Agammemnon intreba retoric „De ce ne-am osteni cu Hades mai mult decat cu oricare alt zeu, daca nu pentru ca este atat de dur si neinduplecat?” Si totusi, desi aspru, crud si nemilos, Hades nu era considerat malefic, ci drept. Aparent, nu era totuna cu moartea, Thanatos, o divinitate cu aripi invelita in intuneric; insa el mai purta si numele de Hesperos Theos, “zeul întunericului”, prin urmare Thanatos nu era decat inca o deghizare sub care zeul nevazut se ascundea.
Plantele sale sacre erau narcisa si chiparosul iar animalele care-l insoteau, inafara de caine, erau SERPII. Sursele clasice ale mitului sustineau ca Hades s-ar fi transformat in sarpe cand a rapit-o pe Persefona si ca Zagreus, PRIMUL Dionysus, ar fi fost de fapt fiul lui Hades in ipostaza de Zeus Eubuleus si de aceea a fost confundat cu Zeus Olimpianul. Sa fie vorba de o mai veche versiune a caderii Omului din Paradis prin intermediul rapirii si coruperii FECIOAREI? Sa fie lumea lui Hades chiar cea in care traim in suferinta, plingere, agresivitate, uitare si ura? Lumea mortilor vii? Pestera umbrelor lui Platon sau, mai nou, realitatea holografica? O lume creata din NIMIC, unde domnea moartea si judecata violata de emotii? Unde Dumnezeu era NEVAZUT si NEAUZIT (Perse-fona, „cea care distruge sunetul”)? Ca sa ajunga in imparatia lui Hades eroii trebuiau sa traverseze oceanul, insotiti de vantul de nord, Boreas. Zeul vantului inghetat din Nord era reprezentat ca un batran inaripat, cu parul si barba tepoase, acoperit de o ampla mantie valurita si cu serpi in loc de picioare. Sa fie miticele orasele subpamantene, Agartha si Sambhala sau Hyperboreea, de „dincolo de vantul de nord” in viziune antica, sediul din care Hades cel nevazut isi administra supusii? Si daca ar fi asa, ar trebui ca orice frica sa fie vindecata, pentru ca mai jos de aici nu am avea unde cobora! Singurul lucru care ar mai ramane de facut, ar fi sa urcam in lumina constiintei!
Ar putea fi Kore, fiica lui Demeter, batrana mama, o personificare a sufletului pamantului rapit de moarte, atras an de an inapoi in infern cu ajutorul semintelor de rodie, fructul iubirii, care simbolizeaza celulele rosii din sange? Hecate, cu facliile ei lumina drumurile in acel taram, si personifica luna cu cele 3 fete ale ei! Iar raul de foc, Phlegethon, „flacari de foc”, pe care Platon il descrie ca fiind “un curent de foc care se invarte in jurul pamantului si curge in adancurile Tartarului”, sa fie insusi soarele? Tartarul era inchisoarea titanilor, primii zei nascuti dintre pamant si cer, Geea si Uranus. Ei au fost conceputi in perechi gemene 6 F/ 6 M si, la fel ca eonii dodecadei creati de Anthropos si Ecclesia, ar putea personifica cele 12 arhetipuri zodiacale. Persefona isi impartea existenta intre lumea zeilor de deasupra si cea a spiritelor moarte de dedesubt. Straniu, ca sa folosesc vorba favorita a lui Malanga!
Heraclit considera ca Hades si Dionysus erau unul si acelasi zeu, care si-a insusit esenta indestructibila a vietii (eonul Zoe din gnosticism) si sugera ca acest aspect dual a lui era cunoscut de practicantii Misterelor Eleusine. Ipostaza de Dionysus s-ar fi nascut dupa uniunea lui cu fecioara Kore, cand Hades l-a emanat pe Dionysus-Zagreus iar Kore pe Persefone. Vinul ar fi fost darul lui dupa aceasta mistica transformare. Misterele Eleusine detineau cheile lui Hades si ale Persefonei dar erau atat de bine pazite incat putine informatii despre ritualuri au razbatut prin timp. Pentru ca zeul nevazut al mortii nu permitea nimanui sa-i paraseasca regatul.
Fiul lui Hades si al Persefonei era Zagreus, asociat cu Dionysus si misterele orfice, dezmembrat de titani si reinviat la fel ca Osiris. Desi putin cunoscut, acest arhetip este foarte interesant. In unele versiuni stravechi, Zagreus aparea ca perechea Geei si cel mai inalt dintre zei, de fapt din lumea subpamanteana. De altfel, a fost identificat ulterior cu Dionysus-Hades. In greaca, un vanator care prindea animale vii se numea „zagreus”. Karl Kerényi (filozof ungur nascut la Timioara, 19 ian 1897, varsator) semnala ca in versiune ionica zagre semnifica o “groapa pentru capturarea animalelor vii”. Kerenyi se intreba justificat: “De ce acest mare vanator mitic, care in Grecia a devenit un zeu misterios al lumii subpamantene, captura animale salbatice si nu le ucidea?” Kerényi lega figura lui Zagreus de cultul arhaic dionisiac si credea ca reprezenta “o migrare sau supravietuire a unui ritual preistoric”. Sa fie din nou un simbol al capturarii sufletului (energia vietii) in regatul mortii dominat de Hades, acest zeu nevazut ce se ascundea sub o multime de nume si identitati enigmatice? Dionysus era veriga care facea legatura intre Hades si Zagreus, indicand ca toate aceste personaje reprezentau de fapt acelasi arhetip stravechi al zeului mortii si vietii (dualitatea).
Kerenyi a fost un pasionat cercetator al mitologiei grecesti si lucrarile lui fac referire la secretele antice ale destinului omenesc, ca „Imaginea arhetipala eleusina a mamei si fiicei” sau „Prometeu: imaginea arhetipala a existentei umane”.
De Hades se leaga si povestea lui Sisif, condamnat in infern pentru eternitate sa ridice o stanca in varful unui munte de unde se rostogolea inapoi la vale, numai pentru a lua munca de la capat, simbol al reincarnarilor infinite incarcerate in lanturile uitarii. Sisif a fost pedepsit in acest fel pentru ca se credea mai destept decat Zeus; numele lui provenea din „sophos”, intelepciune. Sau Sophia, va suna cunoscut? Aceeasi veche poveste a intelepciunii cazute din inaltimi, in alte haine. Sotia lui Sisif a fost Merope, fiica titanului Atlas si a Pleionei, cea mai tanara si singura dintre pleiade care s-a casatorit cu un muritor, supranumita „cea pierduta”, care si-a ascuns fata de rusine si a coborat in regatul lui Hades impreuna cu el. Acest mit se inrudeste cu cel al muzei tragediei, Melpomene „care celebreaza prin cantec si dans”, mama sirenelor care ademeneau calatorii, blestemata de Demeter pentru ca a nu fi putut preveni si impiedica rapirea Korei, „fecioara” „inteleapta care atinge tot ce este in miscare”, spunea Plato. Cand numele ei a devenit Persefone din cauza uniunii cu Hades care a rapit-o sub forma sarpelui in imparatia mortii, in etimologie populara, a primit intelesul de „cea care aduce moartea”. Si din nou aceasta poveste face trimitere la mitul caderii din rai a primilor oameni, Adam si Eva.
Melpomene era fiica lui Zeus si a titanidei Mnemosyne, „memoria” nascuta din Geea si Uranus. Era reprezentata imbracata intr-o roba cu maneci lungi, cu o cingatoare lata in talie, tinea in mana dreapta o inspaimantatoare masca tragica, in cea stanga un sceptru rotund scaldat in sange si un pumnal si avea pe cap o coroana din vita-de-vie cu ciorchini de struguri, simbolizand straniile „mere albastre” ale sufletului, din colierul care inconjura si gatul Innanei, la sumerieni. Aceasta infatisare aminteste de ritualurile dionisiace ale misterelor orfice, in care lumea aparea ca o imensa scena de teatru pentru tragediile antice. Cuvantul „muza” in greaca isi are radacina in verbul „a gandi” sau „a urca pe munte”, ca inteligentul Sisif care atunci cand Hades/Thanatos, la comanda lui Zeus, a venit sa-l duca, a fost inspirat sa-l pacaleasca. L-a convins sa-i arate cum sa-si puna lanturile in infern si moartea a ramas ea insasi inlantuita, astfel ca nici un om nu a mai murit in acea perioada. Dar Ares, nemultumit ca razboiul isi pierduse rostul si nici un soldat nu mai putea fi ucis l-a eliberat pe Hades/Thanatos si lucrurile au reintrat in „normal”. Miturile vorbesc prin simboluri si contin chei de descifrare a enigmei mantuirii repetate iar si iar, sub diferite forme, nume si naratiuni, pentru cine are urechi sa le auda si ochi sa le vada.
Legenda lui Narcis, indragostit de sine insusi, completeaza acest tablou halucinant cu alte cateva elemente semnificative. Numele lui provine din narkao, „crescut amortit” sau „intoxicat”, care sta si la originea nacoticelor. Narcisa de altfel, floarea sacra a lui Hades, contine in bulbii ei un alcaloid foarte toxic, mortal chiar; pe de alta parte, are diverse utilizari medicinale si o indelungata istorie secreta ca stimulent care inducea transe mistice si halucinatii. Sofocle o denumise „cununa zeilor infernali”.
Narcis era un vanator renumit pentru frumusetea lui rapitoare, nascut din pasiunea zeului raului Cephissus pentru Liriope, o nimfa pe care a violat-o. Povestea lui era legata de a lui Echo, „sunet”, o nimfa a muntilor pedepsita de Hera, pentru ca ar fi protejat escapadele lui Zeus, sa nu fie capabila sa se exprime decat repetand ceea ce auzea. Urmarindu-l pe frumosul Narcis la vanatoare, Echo s-a indragostit de el dar atunci cand acesta i-a vorbit nu a putut decat sa-i imite vorbele iar Narcis s-a suparat, indepartand-o. Atunci Afrodita, in ipostaza de Nemesis, zeita razbunarii, impresionata de durerea nimfei care ratacea neconsolata prin munti repetand cu vocea lui „cine esti?” , l-a blestemat pe Narcis. Si dupa o vanatoare, fiind insetat, cand el s-a aplecat sa bea deasupra unei ape, si-a vazut propria reflexie si s-a indragostit de ea, incapabil sa se mai desprinda de acolo. Intelegand in cele din urma ca dragostea nu-i putea fi impartasita, s-a topit in focul pasiunii transformandu-se intr-o floare alb-aurie cu un parfum delicat. Aceasta pereche mitica intruchipeaza 2 arhetipuri puternice in regatul lui Hades: ecoul care nu facea decat sa reverbereze vocile straine pe care le auzea si frumusetea indragostita de un spectru, propria sa imagine reflectata in oglinda apei. Sunetul si lumina care se intrebau reciproc „cine esti?”
Zeus, tatal autoritar al judecatii (de apoi?)
Domnul zeu, dumnezeu, conducea din ceruri toata aceasta drama a sufletelor furate de Hades. Rugaciunea tatal nostru era o invocatie adresata lui Zeus iar numele il desemna chiar ca „tatal cerului”. Platon il considera „cauza vietii si a tuturor lucrurilor”. Corpul lui astral era Jupiter, cea mai mare planeta din sistemul solar.
Mama sa Rhea l-a salvat pe ultimul sau fiu, dandu-i lui Cronos sa inghita o piatra in locul lui, si l-a incredintat nimfei Amal-thea, „zeita iubitoare”, sa-l creasca. Pentru ca tatal lui domnea peste cer, pamant si ape, doica l-a ascuns intr-o pestera sau, in alta versiune, l-a suspendat de fringhii intr-un copac de pe Muntele Ida. Acolo, Koribantii („coroana muntelui”) lui Cybele bateau tobele si dansau ca plinsetele copilului sa nu fie auzite de Cronos. Amalthea era reprezentata sub forma unei capre care l-a hranit pe Zeus cu laptele ei. Pe cand era copil, jucandu-se, i-a rupt fara sa vrea un corn, care a devenit „cornul abundentei” iar capra s-a transformat intr-un unicorn, simbol al gratiei si puritatii care putea vindeca orice boala. Dupa ce Amalthea a murit Zeus a plasat-o pe cer, in constelatia Capra, unde neobisnuita stea multipla Capella, „micuta capra”, este printre cele mai stralucitoare de pe firmament. Iar din pielea ei si-a facut o egida cu care isi inspaimanta dusmani.
Cand a crescut, Zeus s-a intors la Cronos si, cu ajutorul unei potiuni preparate de Metis, „sfatuitoarea cea ingenioasa”, l-a fortat sa vomite toti copiii pe care-i inghitise. Apoi, ucigand dragonul care-i pazea, i-a eliberat din Tartar pe Hecatonchires, 3 giganti extrem de puternici si feroci cu 100 de brate si 50 de capete si pe Ciclopi, uriasii cu un singur ochi rotund in frunte, recunoscuti ca priceputi artizani, care, drept multumire, i-au inzestrat pe tinerii zei cu arme redutabile in razboiul ce a dus la „caderea titanilor”. Lui Zeus i-au daruit fulgerul si tunetul, lui Hades casca invizibilitatii iar lui Poseidon tridentul. Dupa ce Zeus si aliatii sai i-au invins pe titanii lui Cronos si i-au inchis in Tartar, cei 3 frati si-au impartit lumea si de atunci domnesc peste oameni si zei.
12 zei olimpieni
Zeus, stapanul cerului si al fulgerelor a luat-o pe sora lui Hera, zeita aerului, de sotie si impreuna cu fratele sau Poseidon, surorile sale si o parte dintre copii si-au stabilit locuinta pe Muntele Olimp, unde pe cel mai inalt varf, Mytikas („nasul”), „platoul muzelor” strajuieste tronul lui ca o creasta mereu ascunsa de nori. Ei au format pleiada celor 12 zei olimpieni care controleaza fiecare domeniu al vietii in dimensiunea terestra: Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Athena, Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hephaestus, Hermes si Hestia sau Dionysus; inclin mai mult pentru Dionysus, care, asa cum am vazut, ar fi fost un alte-ego a lui Hades. La poalele Olimpului se intindea Dion, orasul zeilor strabatut de raul sacru Vaphyras care se spunea ca izvora din raul cosmic al titanului Okeanos. Orasul gazduia templele celor 12 zei olimpieni, niste bai termale unde Asclepios era venerat si un amfiteatru pentru intalniri si evenimente.
Mintea lui Zeus
Era personificata de fiica sa si a titanidei intelepciunii Metis, virgina Athena, zeita care s-a nascut din capul sau. Imediat ce a sedus-o pe Metis, Zeus si-a amintit ca i s-a profetit ca aceasta ii va naste un copil mult mai puternic decat el, care-l va detrona asa cum si el si-a detronat tatal. Pentru a preveni implinirea profetiei, a inselat-o sa se transforme intr-o musca si a inghitit-o. Metis insa a continuat sa pregateasca nasterea fiicei sale, facandu-i vesminte, arme si o casca. Loviturile de ciocan i-au cauzat lui Zeus o asemenea durere incat l-a rugat pe Hefaistos sa-i despice capul iar Athena, „cea cu ochi scanteietori”, a iesit complet crescuta, imbracata si utilata de lupta. In dialogurile sale, Platon afirma ca numele zeitei provenea din Atheo-noa, „mintea (nous) zeului” exteriorizata, „ea care cunostea lucrurile divine mai bine decat altii”. Simbolul ei era bufnita. In unele mituri mama sa Metis aparea ca prima sotie a lui Zeus; da si numele unuia dintre satelitii lui Jupiter iar Athena este asteroidul cu numarul 881 din centura interioara.
Iubirile lui Zeus
Zeus a avut o multime de iubite, intre zeite, titanide, nimfe, muritoare si a fost probabil cel mai prolific dintre Olimpieni; dupa cum si planeta Jupiter are cel mai mare numar de sateliti din sistemul solar, 79 cunoscuti si inventariati cu nume. Cei mai mari sunt Ganymede, Callisto, Europa si Io, numiti dupa personajele din miturile lui Zeus.
Din cauza multiplelor sale escapade, Zeus se afla intr-o permanenta confruntare cu Hera iar conflictul dintre ei se reflecta de multe ori asupra muritorilor, prinsi la mijloc intre jocurile lor de putere. Ares, zeul razboiului, Hebe, zeita tineretii si Hephaistos, zeul focului, se spune ca ar fi fost produsi de Hera singura.
Mesagerul
Intr-o noapte, in timp ce Hera motaia, Zeus a facut dragoste cu Maia, cea mai mare dintre cele 7 pleiade, „cu ochi negri frumosi”, si ca urmare aceasta a dat nastere siretului mesager al zeilor, Hermes. Datorita mamei lui, Hermes mai era supranumit „atlanteanul”; alte apelative ale lui erau „purtatorul berbecului”, in calitate de oficiant al sacrificiului ritualic si „gardianul portilor”.
La romani, Maia avea intelesul de „mareata” (femininul de la major) si era explicit invocata in rugaciuni ca „magna mater” (marea mama), fiind identificata cu Terra. Luna mai ii poarta numele. Acest fiu al lui Zeus, cu mantaua calatorului, cu palaria rotunda, sandalele si caduceul inaripate, juca un rol cu totul special in ierarhia cereasca; era trisorul care pacalea zeii, ghidul care conducea sufletele intre lumi si cel care marca granitele dar, in acelasi timp, indruma temerarii sa le depaseasca. In cutia Pandorei, darurile lui au fost minciuna, seductia si duplicitatea. Din iubirea lui cu Afrodita s-a nascut Hermaphroditus care, sedus de nimfa apei Salmacis, a fost transformat impreuna cu ea in androgin. Satirul Pan, zeul naturii si Priapus, simbolul potentei masculine si al fertilitatii, au fost de asemenea considerati copiii lui.
Se spunea ca tracii il identificau pe Hermes cu Zalmoxis si il considerau stramosul lor.
Poetul arcadian Anyte din Tegea scria in sec. III e.n.:
„Eu Hermes stau aici la rascruci de drumuri, in livada de vanturi batuta, langa stravechiul tarm cenusiu si pastrez un loc de odihna pentru drumetii obositi. Iar izvorul rece si pur tasneste afara.”
Atena si Hermes, intruchipau 2 aspecte complementare si uneori opuse ale mintii, inteligentei lui Zeus. Atena patrona intelepciunea, filozofia, justitia, arta si strategia militara si era considerata protectoarea eroilor, in timp ce Hermes era patronul medicinii, stiintelor, ocultismului, alchimiei si magiei, dar si al comertului, calatorilor si… hotilor.
Demiurgul
In neoplatonism, Zeus era asociat demiurgului. Dar acesta, asa cum era descris in miturile gnostice, era format din 3 arhonti: Yaldabaoth, literal semnificand „fiul haosului”, supranumit si Nebro, „rebelul”, Sakklas „nebubul” si Samael ingerul mortii, „cel orb”. Yaldabaoth era unul din cei 12 ingeri care a coborat din cer in fiinta, cu fata lui stralucitoare de foc. Fiecare din cei 12 ingeri, la fel ca cei 12 zei olimpieni si cele 12 case astrale ale zodiacului, a primit un domeniu in ceruri pe care sa-l administreze. Yaldabaoth avea o natura mandra si geloasa, ca „o flacara arzatoare si consumatoare” care tortura si pedepsea sufletele slabe. Pretindea ca era creatorul omului dar incerca sa-i limiteze evolutia si i-a interzis accesul la „copacul cunoasterii”, la fel cum Zeus l-a pedepsit pe Prometeu pentru furtul focului sacru de la zei si, in consecinta, a trimis omenirii „cutia Pandorei”. Capricios si autoritar, increzut si autosuficient, Yaldabaoth, la fel ca si Zeus, se considera tatal suprem si absolut al creatiei, nefiind constient ca puterea pe care o detinea provenea de la mama sa Sofia. Ambele entitati si-au renegat parintii.
Asa ca asocierile logice ar fi fost Yaldabaoth-Zeus, Sakklas-Poseidon, Samael-Hades. Iar demiurgul ar putea echivala mai degraba cu Cronos, tatal celor 3. Si daca l-am asimila pe Cronos-Timpul cu eonul Logos, „cuvantul”, care a dat nastere naratiunii, adica scenariilor sau liniilor temporale aceasta paradigma ar deveni si mai coerenta. In Pleroma, perechea lui Logos era Zoe, viata. Asa ca omul arhetipal era chiar povestea care prinsese viata. Gnosticii considerau ca demiurgul nu era numai originea raului in lume, ci insusi raul. Iar Cronos-Saturn a fost de asemenea identificat cu Satana. Timpul lupta contra omului cu 3 arme pe care i le-a impus ca zei-TATI: mintea judecatorului Zeus, emotiile nebunului Poseidon si moartea nevazutului si nevazatorului Hades. Ramane pe data viitoare sa vedem cine erau contra-partile lor feminine.
„De fiecare data cand ma chinuie Timpul, imi spun ca unul dintre noi trebuie sa sara in aer, ca nu e posibil sa continuam la nesfarsit aceasta crancena infruntare…” Emil Cioran (8 apr 1911, berbec), „Despre neajunsul de a te fi nascut”