Unde mai gasim numarul 50 in mitologie?
Sunt 50 de spirite ale pamantului, Annunaki, fiii lui An, zeul primordial sumerian. Fiica sa Bau, o zeitate obscura care a fost asimilata mai tarziu cu Sothis, era reprezentata cu cap de caine si asociata stelei Sirius. La romani, Bau-Bau vine noaptea sa sperie copiii rai! Sotul sau era Ninurta, unul din fiii lui Enlil. Arhetipul lui Ninurta mai era prezent in miturile sumeriene si in ipostazele de Ninĝirsu, Nisroh sau Nimrod, si ar putea fi asociat aspectului cu numarul 9, Namru, al lui Marduk. La fel ca in mitologia greaca, unde Uranus a fost uzurpat de Cronos si acesta la randul lui de Zeus, An a fost detronat de Enlil, caruia i-a luat locul apoi Marduk. La egipteni, steaua Sirius, din constelatia Cainelui Mare era intrupata in zeita Isis, sotia lui Osiris (constelatia Orion), mentionat si sub numele de Asar, care aminteste de aspectul 10, Asaru, al lui Marduk, creatorul lumii vegetale si… zeul vanatorii. Si, mai nou, de Ashtar, una dintre entitatile canalizate de profetii new age! Cum am vazut, aceasta constelatie se invecineaza cu Argo Navis si deci are o insemnatate deosebita in calatoria argonautilor. De o parte a constelatiei Argo Navis se afla Centaurul vindecator, care incorporeaza Crucea Sudului, perfect opusa Cassiopeei, de cealalta parte Cainele Mare care o trage inapoi.
Aceeasi poveste este spusa intr-o multitudine de variante, aceleasi puteri sub diferite nume isi disputa imparatia pamantului si dominatia asupra omului pe care pretind ca l-ar fi creat din trupul mamei primordiale (tarana), fie ca se cheama Tiamat, Geea sau Sophia. Daca ar fi sa reducem aceasta lupta la esenta, este conflictul ancestral dintre mama si tata, reflectat asupra copiilor, eterna confruntare dintre forta feminina si cea masculina intrupate in om. In romana cuvintul „tarana” este probabil derivat din Terra, materia primordiala, mama-terra, substanta care a dat nastere la tot ce exista. Familia de cuvinte mai cuprinde si tara, taran, om al pamantului si tarina, sinonim pentru pamant, ogor.
Incalcite sunt caile destinului!
In acest context, este interesant sa ma opresc putin asupra arhetipurilor codificate in mitul Cassiopeei, regina Etiopiei care i-a infruntat pe zei si mama printesei Andromeda. Aceasta a reusit sa-l infurie pe Poseidon si sa-si atraga pedeapsa asupra sa si a fiicei sale. Cassiopeea a fost fortata sa se invarta pe tronul ei in jurul stelei polare (!) si sa-si petreaca jumatate din timp tinandu-se de ea ca sa nu cada, iar Andromeda a fost legata de o stanca, pregatita sa fie jetfita lui Cetus, monstrul marin figurat pe cer in vecinatatea constelatiei pestilor. In arta greaca, „cetea” era pictat sub forma unui sarpe de mare. Totusi Andromeda a fost eliberata de eroul Perseu, fiul lui Zeus si al muritoarei Danae, cu care s-a si casatorit. Numele lui insemna „distrugatorul”. Se poate specula ca ar fi inrudit semantic cu Persefona. Fiul lui, Perses, ar fi fost stramosul persilor. Asadar Perseu s-a nascut in… Argos, cetatea din Peloponez unde se afla si Corintul, locul in care s-ar fi retras Iason la batrinete, singur si nefericit, si unde se spune ca ar fi fost omorat de o bucata de lemn cazuta peste el in timp ce dormea nostalgic la pupa corabiei sale putrezite! La fel ca si Iason, Perseu a fost ascuns de mama sa pentru a nu fi omorat din cauza profetiei ca urma sa-si ucida tatal (ceea ce de altfel s-a si intamplat) si crescut de un pescar. La fel ca si Iason, a fost trimis de regele insulei intr-o misiune considerata imposibila: trebuia sa gaseasca si sa ia capul gorgonei Meduza. Meduza fusese candva cea mai frumoasa dintre fiicele lui Phorcys si ale lui Ceto, titanii primordiali ai marilor, violata in templul Atenei, zeita intelepciunii, de acelasi Poseidon care o pedepseste pe Cassiopeea; a fost transformata de Atena intr-un monstru si de atunci traia ascunsa in hrubele pamantului. Poseidon era zeul olimpian al marii, pe care au infruntat-o si argonautii; apare de cele mai multe ori in ipostaze furioase si violente, generatoare de frica, si simbolizeaza puterea emotiilor care prevaleaza in fata ratiunii. Oricat ar parea de ciudat, intre lana de aur si serpii veninosi din capul Meduzei care impietrea pe oricine o privea in ochi, exista o inrudire simbolica. In ambele mituri, substratul vorbeste despre calatoria initiatica a unui erou in incercarea de a dobandi iluminarea spirituala. Ca sa o poata invinge pe gorgona, Perseu este indrumat de zeita intelepciunii, Atena, la Hesperide, surorile pazitoare ale merelor de aur ale Herei, care, la fel ca lana de aur, sunt simboluri ale intelepciunii si nemuririi spiritului. Acolo a primit instructiuni despre cum sa procedeze ca sa-si atinga telul si un sac in care sa inchida in siguranta capul gorgonei. Mai multi dintre zei i-au sarit in ajutor: Zeus l-a inzestrat cu o sabie adamantina, Hades cu o pelerina care sa-l invaluie in intuneric, Hermes cu sandalele zburatoare iar Atena cu un scut lustruit ca o oglinda in care sa poata privi indirect la Meduza. Toate acestea sunt desigur metafore pentru instrumentele inteligentei necesare pe calea cunoasterii, cand vine vorba despre cap, nu-i asa? Din gatul taiat au tisnit progeniturile iubirii lui Poseidon pentru frumusetea originara a Meduzei: Pegasus, „cel care zboara” ca un cal alb inaripat si Crysaor, „sabia de aur” ca un tanar barbat, simboluri ale transformarii spirituale.
Dupa aceasta victorie, pe drumul de intoarcere, Perseu se opreste in Etiopia, unde o salveaza pe Andromeda, al carei nume semnifica „regina oamenilor”. Ea si-a urmat sotul la Tyrins, in Argos, devenind alaturi de Perseu intemeietoarea dinastiilor persane iar dupa moarte toate aceste personaje au fost transformate de Atena in constelatii alaturate pe cer, pentru vesnica pomenire a istoriei lor. In zona constelatiei Andromeda se afla si galaxia cu acelasi nume, care se indreapta spre Calea Lactee si se estimeaza ca se vor uni peste aproximativ 4,5 miliarde de ani. Dar ce valoare mai are timpul in imensitatea spatiului astral?
Perseu a daruit Atenei capul Meduzei iar ea l-a asezat pe scutul lui Zeus, pe care-l poarta, sub forma unei amulete magice ce pazeste de rau, numita Gorgoneion, in amintirea gorgonei sacrificate. Dupa unii antropologi, ea ar fi o relicva a cultului zeitei mame in aspectul sau dinamic de datatoare de viata; originea sa se situeaza foarte departe in trecut.
Intorcandu-ne, de cealalta parte a cerului, in perfecta opozitie fata de Cassiopeia, se afla Crucea Sudului, inconjurata de Centaur. Cea mai mica si neinsemnata dintre cele 88 de constelatii moderne si totusi foarte usor de observat datorita stralucirii sale!
Cum emisfera de sud am asociat-o subconstientului, se poate intelege de ce simbolul crucii are atat de mare putere ezoterica si a fost universal folosit in majoritatea sistemelor religioase. Iar daca tinem cont ca este asezata in mijlocul Centaurului care-l reprezinta pe Chiron vindecatorul, putem trage de aici concluzia ca ”i s-a pus cruce”! Crucea Sudului sta intre centaur si carma corabiei Argo, „Carina”, unde steaua Canopus este carmaciul. Iar destinatia corabiei ar trebui sa fie lana de aur a berbecului, care sta tocmai deasupra Cassioppeei, in Nordul indepartat, la capatul Marii Negre! Dar este oprita din drum pe o parte de crucea care-i sta in cale pentru a o impiedica sa ajunga la centaurul vindecator, pe de alta parte este trasa inapoi de Cainele Mare, guvernat de Sirius. Ca sa ajunga la lana de aur, ar trebui sa treaca de cruce, sa ajunga la vindecator, sa inainteze prin balanta, gemeni si pana dincolo de capul gorgonei din constelatia Perseu. Iason insa, desi mitul ne spune ca ar fi gasit lana de aur, a sfirsit ingropat sub ruinele corabiei sale si a ajuns ca orice muritor de rand in imparatia lui Hades, unde Cerberus, cainele iadului care, asa cum este mentionat in Teogonia lui Hesiod, a avut si el initial 50 de capete, pazeste cu strasnicie iesirea. Numele lui a fost interpretat ca „devoratorul carnii”, „raul mormantului” sau „cel murdar”.