„The world has converted into one’s own soul. Our path follows the shimmering edge where the surf thoughtlessly caresses the earth.” Lumea s-a convertit in propriul suflet. Calea noastra urmeaza marginea stralucitoare, in care valurile marii mangaie fara griji pamantul. Andreas Weber (filozof, biolog, cercetator al conceptelor naturii, scriitor, n. 4 noi 1967, balanta)
Sfinxul era o creatura mitologica nascuta din Typhon, regele-sarpe, tatal monstrilor mitici, si Echidna, femeia sarpe. Avea cap de femeie, corp de leu, coada de sarpe si aripi de vultur. Pazea portile Tebei si cei care doreau sa intre in cetate erau supusi testului ghicitorii. Daca nu reuseau sa gaseasca raspunsul potrivit erau devorati. Cetatea a fost infiintata de fenicianul Cadmus, cel mai teribil ucigas de monstri, inaintea lui Hercule, si numita dupa cea din Egipt, „orasul lui Amun (Hammon)”, zeul suprem asociat mai tarziu Soarelui (Amun-Ra). Iar numele ctitorului sau, Cadmus, semnifica „cel de la Rasarit care straluceste”. Sfinxul ar fi fost trimis din Egipt in Grecia la porunca Herei si a lui Ares pentru a pune la incercare calatorii, intr-un joc pe viata si pe moarte. Numai Oedip, regele Tebei, blestemat sa-si ucida tatal si sa se insoare cu mama sa, a reusit sa-l invinga. Dupa ce a raspuns corect la cele 2 enigme, Sfinxul s-a autodevorat. Mitul lui Oedip, ca si al lui Paris, declansatorul razboiului Troiei, vorbeste in esenta despre destinul implacabil.
Alchimistul Michael Maier, in cartea sa, Atalanta Fugiens (1617), face urmatoarele observatii cu privire la ghicitoarea Sfinxului, in care afirma ca solutia sa este Piatra Filosofala:
“Se spune ca Sfinxul ar fi avut mai multe ghicitori, dar cea pe care i-a pus-o lui Oedip era capitala: “Ce are dimineata 4 picioare, dupa-amiaza 2 si seara 3?” De fapt ce a raspuns Oedip nu este cunoscut. Cei care se refera la varstele omului se inseala. Primul lucru de luat in considerare este Cuadrantrul celor 4 elemente care sta la baza tuturor lucrurilor, de acolo se ajunge la emisfera care imparte cercul prin 2 linii, una dreapta si una curba (masculin-feminin), care este Luna Alba si in sfirsit la trinitatea care consta in Trup, Suflet si Spirit sau Soare, Luna si Mercur. Astfel, Rhasis spune in epistolele sale ca Piatra filozofala este un in esenta sa un Triunghi definit in calitatile sale de un Cuadrant.” Materie, adica pamant si apa, Suflet Foc si Spirit Aer. In esenta, 2 cate 2 complementaritati.
A doua ghicitoare pe care Sfinxul i-o adreseaza lui Oedip este “Sunt 2 surori, una da nastere celeilalte si in schimb, aceasta o creeaza pe prima. Cine sunt ele?” Iar Oedip ar fi raspuns ca sunt ziua si noaptea. In cheie alchimica lumina si intunericul, energia si materia, viata si moartea, care se contin una pe alta si se nasc necontenit una din cealalta.
Cum poti rezolva enigma destinului? Sa-l accepti sau sa-l confrunti? Tocmai am incheiat vizionarea serialului Merlin, un film care vorbeste despre inevitabilitatea sortii. Chiar si cel mai mare vrajitor al tuturor timpurilor a fost pacalit. I s-a aratat viitorul si pentru ca s-a temut de el s-a transformat in cel mai eficient instrument al lui. Nu era mai bine sa nu stie? Timp de 5 sezoane Merlin, pe numele sau ocult Emrys (care semnifica “nemuritorul”) se lupta sa controleze destinul tragic al regelui Arthur si vine un moment in care intelege ca toate actiunile lui prin care urmarea sa-l evite au condus exact in directia predestinata, pana la ultima, care nu mai lasa loc de intoarcere, de fapt cea mai simpla si evidenta alegere. Si au fost atatea ocazii in care ar fi putut sa schimbe soarta! Pe calea opusa, neconventionala, care cerea intr-adevar mult curaj si compasiune! Cand in sfirsit vede logica povestii si modul in care a servit fatalitatea din frica, este deja prea tarziu. Sah mat, si moartea regelui Arthur este ca si infaptuita. Poate ca tocmai memoria predestinarii inscrisa in subconstient este cea care o face sa se indeplineasca.
Jocul cu destinul nu e niciodata usor. Inexorabilitea lui se bazeaza pe tiparele psihice si sociale, cu cat le servesti mai fidel, cu atat mai sigura va fi implinirea destinului. Viata nu face decat sa-ti scoata in cale ocaziile potrivite prin care sa-ti dovedesti supunerea sau nesupunerea fata de conventii. Cu cat te vei opune mai mult, cu atat mai dure iti vor fi incercarile. Si daca destinul este tragic, inseamna ca trebuie sa i te supui? Succesul lectiei de viata este sa-l implinesti sau sa-l depasesti? Intr-un fel sau altul destinul tuturor oamenilor este nefericit pentru ca ne conduce spre imbatrinire si moarte. Poti fi victorios si demn de puterea divina cu care ai fost daruit numai atunci cand reusesti sa-ti controlezi viata prin alegeri constiente, nicidecum predeterminate, asa cum ti-au fost trasate de Moire. Ca intr-un joc de sah, privesti de sus cu detasare, iti anticipezi miscarile si consecintele lor. Adversarul nu va fi nicicand binevoitor pentru ca la fel ca tine, vrea sa castige. Numai cand personajul invata sa improvizeze devine cu adevarat creator. Si da peste cap scenariul, face pe scena vietii lui doar ce vrea el. Karma a murit, traiasca libertatea! The king is dead, long live the Queen!
Cei antici erau cu adevarat inspaimantati de fortele nemiloase ale destinului: ”Ascultati Sortile, cele mai apropiate dintre zeitati de tronul lui Zeus, si imbracati-va in tesatura lor neclintita si inevitabila, care va conduce nelimitat, in orice situatie. Aisa, Clotho si Lachesis, fiicele bine inarmate ale Noptii, ascultati rugaciunile noastre, zeite teribile ale cerului si pamantului. Trimiteti-ne legi binevoitoare si surorile lor pe tronuri stralucitoare. Pacea dreapta sa fie incoronata si orasul sa fie iertat de nenorocirile care apasa cu greu pe inima lui.” Republica, Platon
In misterele Orfice, cele 3 moire ar fi fiicele lui Ananke (necesitatea), zeita primordiala a inevitabilitatii care marcheaza creatia cosmosului, incolacita cu Chronos, chiar de la inceputul timpurilor si care controleaza inclusiv soarta zeilor. Ananke este frecvent asociata sau identificata cu Afrodita Urania, zeita celesta a iubirii, ca doua fete opuse ale aceleasi forte care dicteaza viata. Ea s-ar fi autocreat sub forma unui sarpe care, impreuna cu sotul sau Cronos, inconjoara intreg Universul. In imbratisarea lor au strivit oul primordial din care au iesit pamantul, cerurile si marea pentru a forma lumea ordonata.
Platon in Republica mai spune:
“Sunt 3 cele care stau asezate in cerc, fiecare pe tronul ei, moirele, fiicele lui Ananke, imbracate in haine albe, cu capetele rasucite si canta la unison cantecul SIRENELOR: Lakhesis (Lachesis) despre lucrurile care au fost, Klotho despre cele care sunt si Atropos (Atropus) despre cele ce urmeaza sa fie.”
Sirenele sunt creaturi magice primejdioase care ademenesc navigatorii cu cantecul lor pentru a-i devora. Numele lor semnifica “cele care leaga, prind in mrejele lor”. Ce mult seamana cu “pescarii de suflete”, nu-i asa? Sirenele sunt intre 3 si 5 surori mortale cu trunchi de femeie si coada de peste sau, intr-o versiune mai veche, jumatate femeie, jumatate pasare. In ipostaza de pasare reprezinta spiritul, in ipostaza de peste materialitatea. Capcanele din cantecul lor pot fi deci multiple, fie prin gandire, fie prin emotie.
In sens alegoric, Sirenele personalizeaza vocile destinului (ale moirelor) care te atrag irezistibil spre moarte. Astfel, marinarul neexperimentat in oceanul vietii ajunge sa le fie hrana. Pentru a scapa de sirene, Ulise si-a astupat urechile si s-a legat de catarg; numai asa a reusit sa se salveze de soarta nemiloasa si sa ajunga ACASA.
In 1917, Franz Kafka scria in “Tacerea Sirenelor”: “Acum, sirenele au o arma si mai letala decat cantecul, si anume tacerea. Si, desi asta nu s-a intamplat cu adevarat, se poate presupune ca cineva ar putea scapa de cantecul lor, dar din tacerea lor cu siguranta niciodata “.
Sfinxul, sirenele si moirele reprezinta provocarile destinului: enigmele, tentatiile, fatalitatea. Si deci ce e de facut? Ei bine, Sfinxului ii intorci spatele, ca ai doar 3 incercari si daca nu ghicesti te mananca de viu. Lumea e mare si nu e musai sa ajungi la Teba, unde oricum te asteapta o soarta de orb si pribeag. La cantecul sirenelor iti astupi ca Ulise urechile si te legi de catargul corabiei vietii ca sa tii drumul drept spre lumina iar pe moire le ocolesti cu eleganta si determinare. Pana la urma, tot ce-ti doresti e sa fii fericit! Iar fericirea sta chiar in buzunarul de la piept.
In lumea plina de urmari
Eu sunt un om pe niste scari
In sus ce e? In jos-nimic
In jos ce e? In sus-nimic.
Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu insumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
…
Vecine, domnule, straine,
Nu inteleg ce-aveti cu mine
Stiu, scarile ne sunt comune
Dar trec atat de rar pe-aici
Portarul insusi poate spune
Ca am ambitii foarte mici.
Pasarea Colibri