Cei 12 Apostoli. Arhetipurile din OM

Nasterea si renasterea. Cercul care ne tine prizonieri si nu ne permite sa evoluam, ne intoarce mereu inapoi in timp.

Ciclul complet al anului este de 12 luni. Cercul zodiacal este impartit in 12 case care ne marcheaza viata si in 2 emisfere egale, de la echinoctiu de primavara la cel de toamna unde ziua este egala cu noaptea. Perioada de formare a oului uman in pantecele matern este de 9 luni. Lipsesc 3 luni de gestatie pentru a acoperi un ciclu pamantesc complet de 12 luni. Interesant ca la magar, cal, balena, delfin este de aproximativ 12 luni. Trecerea dintre ani este marcata la 1 ianuarie, cand noaptea este mai lunga decat ziua, mai repede din nou cu 3 luni fata de punctul de echilibru care marcheaza inceputul unui nou ciclu. Deci anul calendaristic se naste ca si omul inainte de vremea potrivita. Fructe culese din copac inainte de coacere.

In loc de 2 anotimpuri, corespunzatoare emisferelor egale ale anului, de la inscaunarea mitologica a lui Zeus incoace avem 4 segmente a cate 3 luni. Asa a fost consacrata simbolistica treimii si a dualitatii, prin divizarea ciclului de 6 luni in 2 jumatati. 2×3, Suflet-Spirit-Materie (S-Sp-M), corpul imbracat de cele 2 esente subtile, trinitate femeie, trinitate barbat multiplicate in 4 anotimpuri sau arhetipuri feminine/masculine. Domeniul zilei, primavara (masculin), vara (feminin), domeniul noptii, toamna (feminin), iarna (masculin). Pamant, apa = Materie = Ego, sine = Masculin/Feminin, complementaritate; Foc, aer = Energie = Suflet, spirit = Lumina, sunet = Feminin/masculin, complementaritate. Opozitii: Pamant / Foc ; Apa / Aer. Apa este inteligenta materiei, Aerul este inteligenta energiei. Materie = mortalitate, creatia in continua transformare, energie = imortalitate, energia care se conserva si anima materia. Materia se organizeaza si ierarhizeaza sub influenta vibratiei energetice a undelor de sunet si lumina. Femininul si masculinul creeaza impreuna prin oglindire.

Secventele celor 4 anotimpuri (trinitati)
Emisfera de Nord
Berbec, taur, gemeni – SMMSp – masculin
Rac, leu, fecioara – MFSMM – feminin
Emisfera de Sud
Balanta, scorpion, sagetator – SpMFS – feminin
Capricorn, varsator, pesti – MMSpMF – masculin

Axa vietii si a mortii. Prin Rac (feminin, solstitiul de vara, mijlocul emisferei Nordice, NN) constiinta se materializeaza in lumea karmica, prin Capricorn (masculin, solstitiul de iarna, mijlocul emisferei Sudice, NS) se intoarce in lumea eterica. Femininul creeaza si sustine (forta generatoare), masculinul ierarhizeaza si dezintegreaza (forta distructiva).

zodiac

De la Berbec la Fecioara se intinde ciclul vietii: nastere, crestere, invatarea ierarhiei si supunerii, exersare, maturizare, recoltare. De la Balanta la Pesti se intinde ciclul mortii: evaluarea vietii, sadirea dorintei de compensare (cauzalitate), judecata-intelegerea, inscrierea si pecetluirea karmei in scenariul temporal, cunoasterea cailor, acceptarea conditionarii uitarii prin credinta. Fiecare fiinta umana contine in sine o combinatie din toate aceste arhetipuri. In functie de momentul si locul nasterii, are de rezolvat un rebus de constringeri si conditionari karmice pentru atingerea libertatii.

zodiac

Omul se naste cu capul inainte si la moarte este scos din casa cu picioarele inainte, pentru a-l inchide in cercul existentei, simbol al sarpelui care isi inghite coada. Este culcat intr-o cutie, in pozitie de ADORMIRE, cu mainile peste piept, ingropat ritualic in pantecele pamantului sfintit de preoti pentru a se intoarce in imparatia domnului iar la cap i se pune o cruce ca pecete a supunerii in fata sortii sale de crucificare. Dupa renastere este din nou consacrat si inchinat unui domn al vietii sale prin botez. Legamantul este reinnoit la casatorie si la moarte. Si asa ne tot invirtim in cercul karmic pe care nu-l putem rupe, in loc sa urcam spirala naturala a evolutiei. Toata viata ne este marcata de simboluri si rituri de trecere care ne tin adormiti, intemnitati, supusi si neputinciosi.

Misterele crestine

Primavara:
Berbec/Taur, Pastele, moartea si invierea, singura sarbatoare fara data calendaristica, fixata astrologic dupa echinoctiu, DUMINICA, de ziua soarelui, la cel mult 2 zile distanta de luna plina, adica in perioada dintre 21 martie si 8 mai.
Semnificatie ezoterica: consfinteste roata karmica pe crucea saturniana

Saptamana patimilor cuprinde 8 zile!
Ezoteric: semnul infinitului, repetabilitatea nesfarsita a ciclului saptamanii patimilor.

Ziua 1. Duminica floriilor: sub semnul Soarelui vietii, intrarea in cetatea Ierusalim (etimologie: mostenirea lui Solomon, Shalim zeul amurgului in mitologia ugaritica) calare pe magar, animal de sacrificiu, folosit pentru munca si poveri grele, simbol al mortii; in Egipt, semnifica pericol si era emblema lui Seth (Satana), zeul violentei, dezordinii, strainilor, mortii, cel care l-a ucis si disecat pe fratele sau Osiris, echivalent al mostrului Typhon care l-a ucis si disecat pe Zeus in mitologia greaca. A cerut sa-i fie adusi o pereche de magari din satul aflat la poalele Muntelui Maslinului (al Pacii) peste care si-a aruncat hainele, ca semn al stapanirii sale asupra robilor.
Ezoteric: predestinarea, fatalismul intrarii in roata karmica, numerologic 2018, 5+11=7

Ziua 2. Luni: sub semnul Lunii paznicul pragurilor, pilda iertarii fratilor care l-au vandut egiptenilor pe sf. Iosif cel frumos si a smochinului neroditor blestemat sa se usuce.
Ezoteric: tradarea fratilor si perpetuarea ei prin dublul circuit karmic, fie pedeapsa (+), fie iertare (-) numerologic 2018, 6+11=8

Ziua 3. Marti: sub semnul lui Marte initiatul, cele 10 fecioare – 5 intelepte au avut untdelemn in candele, l-au intampinat pe Mirele Domnul Hristos, au intrat cu el in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui, in timp ce celelalte 5 nu s-au putut bucura de intalnirea cu Mirele pentru ca au mers sa-si cumpere untdelemn pentru candele
Ezoteric: initierea karmei, divizarea principiului feminin in merituos si nemerituos, fecioara devenita femeie, numerologic 2018, 7+11=9

Ziua 4. Miercuri: sub semnul lui Mercur mesagerul; femeia pacatoasa care a spalat picioarele lui Isus si le-a uns cu mir pentru cina cea de taina unde Isus a stat la masa cu discipolii lui, cei 12 apostoli, fiecare reprezentand cate o zodie.
Tabloul lui Da Vinci
In capul din dreapta mesei sta Berbecul, in picioare, usor aplecat si cu ambele maini asezate pe masa, privind spre capatul opus, spre Pesti; urmeaza Taurul care are mana intinsa cu degetul aratator spre Rac, pe la spatele Gemenilor, personaj cu mainile indoite din cot si palmele in fata simbolizand 2 egalitati, apoi Racul, asezat in spatele Leului (de la care primeste lumina), simbol al puterii, care tine o cupa in mana dreapta si aratatorul de la mana stanga indreptat spre Isus, si ultima in sirul din dreapta, o prezenta feminina, Fecioara, asezata in dreapta lui Isus, cu mainile impreunate in semn de supunere, corpul inclinat in partea opusa si capul intors spre Rac, formand impreuna cu Isus un V cu varful in jos, trinitatea dintre cei 2 stalpi ai umanitatii, femeia si barbatul separati (M); in centrul mesei, luminat de o raza, sta Isus, simbol al imbinarii celor 12 arhetipuri in om, cu mainile pe masa, palma stanga intoarsa in jos, palma dreapta orientata in sus, aratand spre masa, precum in cer asa si pe pamant; in spatele lui sunt 3 ferestre prin care se vede lumea in ceata: 2 ca niste coloane in spatele grupului zodiilor de vara si de toamna iar cea mare din spatele lui are deasupra un frontispiciu triunghiular cu varful in sus,simbol al masculinitatii; mai departe, in stanga sa, se afla Balanta cu bratele indepartate de trunchi, stanga (care corespunde emisferei drepte, feminine a creierului) usor inclinata in jos, in spatele lui este ascuns Scorpionul caruia i se vede doar capul si mana dreapta cu aratatorul indreptat spre cer, simbol al acului otravit, iar in picioare, langa Balanta este Sagetatorul, pescarul de suflete, usor aplecat spre Isus, cu mainile indreptate spre inima, are parul lung blond si o figura feminizata, formand alaturi de Capricorn un al doilea V; ultimul grup este compus din Capricorn si Varsator, un tanar FARA BARBA cu parul negru scurt, in haine intunecate, care sta de asemenea in picioare si un batrin, amandoi cu fetele intoarse de la Isus, Capricornul in picioare, inclinat spre stanga, indicand cu mainile spre Isus dar cu privirea in directia opusa, semn al ambivalentei, iar Varsatorul, cu parul alb lung despartit de o carare pe mijloc si mana dreapta la piept, priveste suspicios si conspirativ spre Pesti, dintr-un plan mai indepartat; in sfirsit, la capatul stang al mesei, sta personajul Pestilor, cu mainile indoite din cot, la distanta deasupra mesei si palmele indreptate in sus, privind spre Berbecul din capatul opus.

Apostolii sunt grupati cate 3, simbolizand astfel si cele 4 anotimpuri. Masa are 4 grupuri de cate 2 picioare asezate oblic, in dreptul fiecarui grup iar pardoseala are 2 benzi ornate cu cruci care trec pe sub masa, sub picioarele verii si ale toamnei pana la ferestrele in forma de coloana. In dreptul grupului de primavara sunt asezate pe un scaun hainele intunecate ale Capricornului iar in al celui de vara un ulcior mare (cu apa vietii?). In afara de Fecioara, Sagetator si Capricorn, toate personajele au barba. Personajul Gemenilor (Mercur) si al Varsatorului (Uranus, octava superioara a lui Mercur) sunt 2 batrini carunti cu barba lunga, care par cumva inruditi, primul are parul scurt, celalalt il are lung si ambii poarta haine galbui. Apoi tanarul Berbec cu batrinul Peste la cele 2 capete ale mesei parca sunt 2 ipostaze ale aceluiasi personaj, de la tinerete la batrinete, cu hainele de la verdele renasterii la violetul mortii. Cele 2 personaje feminizate, Fecioara si Sagetatorul par a fi una ipostaza tinerei, cealalta a femeii mature. Perechile lor, cu care formeaza marele si micul V, sunt Isus si Capricornul, nimic altceva decat un alter ego mai tanar (fara barba) al sau, deoarece, conform mitului, s-a nascut si el sub semnul Capricornului, sarbatorit fiind pe 25.12.
Ezoteric: intelegerea predestinatii de separare a principiilor (M), dualitatea masculin-feminin, destabilizarea, subjugarea si coruperea principiului feminin, instaurarea dominatiei principiului masculin, acceptarea karmei, numerologic 2018, 8+11=1

Ziua 5. Joi: sub semnul lui Jupiter judecatorul, tradarea lui Iuda, pentru 30 de banuti de argint (metalul lunii), arestarea si judecata; in unele interpretari se pare ca tradarea ar fi fost regizata si ca Iuda ar fi fost cel mai apropiat discipol pe care Isus l-ar fi initiat in misterele sacre. Intorcandu-ne la Cina cea de taina a lui Da Vinci, un mare ezoterist, Isus si Iuda par 2 ipostaze ale aceluiasi personaj, reprezentat de zodia Capricornului, astfel ca tradarea apare ca fiind fata de sine insusi, ca si cum Isus ar fi fost propriul sau dusman. Astfel, crucificarea ar fi fost alegerea sa constienta, coborarea in lumea suferintei. De aceea le spune apostolilor, care sunt partile sale constitutive, caci toti purtam in noi cele 12 arhetipuri, „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” Capricornul este timpul, karma, inexorabilitatea, materia, hrana, moartea: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid acela Mă va vinde. Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” Racul-Luna, care unelteste cu Fecioara, pe la spatele Leului (Soarelui), aratati de Taur (Venus), este pazitorul credincios al timpului si executorul karmei.
Ezoteric: reiterarea motivului lunii, al tradarii fratilor, numerologic 2018, 9+11=11 (2)

Ziua 6. Vineri: sub semnul lui Venus iubirea; patimile, urcarea crucii si rastignirea pe muntele Golgota, „al craniului”, simbol al sacrificiului, suferintelor si mortii; crucificarea intre 2 talhari cu o cununa de spini pe cap, si la sfirsit inteparea in coaste cu lancea destinului pentru jertfa de sange sub semnul Pestilor, pecetea intrarii in epoca intunecata a credintelor conflictuale.
Ezoteric: sacrificarea mielului, al capului golit de creier, devenit craniu, numerologic 2018, 10+11=3

Ziua 7. Sambata: sub semnul lui Saturn timpul karmic, inmormantarea, coborarea in iad, urmata de urcarea in rai.
Ezoteric: intrarea in pantecul pamantului, trecerea in lumea subpamanteana, numerologic 2018, 11+11=22 (4)

Ziua 8. Duminica: sub semnul Soarelui vietii; reinvierea la miezul-noptii, Nodul Nord, implinirea destinului, aprinderea luminii din intuneric, renasterea si ramanerea pe pamant timp de 40 de zile, pana la ridicarea la cer
Ezoteric: inceputul si sfirsitul de ciclu, intrarea si iesirea din lume, consfintirea ciclului nasterii si renasterii, numerologic 2018, 12+11=5

Mai departe fiecare anotimp este marcat de mituri si rituri de trecere care reitereaza la fiecare prag temporal consacrarea omului pe altarul zeilor.

Vara:
Gemeni 24.05, numerologic 11, nasterea sf. Ioan botazetorul suprapus peste sarbatoarea antica a Sanzienelor (dominatia masculina)
Leu
15.08, numerologic 5, Adormirea maicii domnului (principiul feminin)

Toamna:
Fecioara
29.08, numerologic 1, Taiarea capului sf. Ioan botezatorul (recoltarea sufletelor)
8.09, numerologic 8, semnul infinitului si al mortii, nasterea maicii domnului sub semnul mortii, consacra principiul recoltarii
14.09, numerologic 5, Inaltarea sfintei cruci (scenariul suferintei)
Scorpion:
21.11, numerologic 5, Intrarea maicii domnului in biserica, intepata de acul otravit al scorpionului
(supunerea femininului prin dorinta de compensare, iertare)

Iarna
Capricorn:
25.12, numerologic 1, Nasterea domnului sub semnul lui Saturn (pecetluirea karmei)

Aleluia” inseamna rugati-va lui dumnezeu iar „amin”, adevarat, asa sa fie. Sunt expresiile favorite ale preotilor crestini pentru mentinerea dependentei fata de zei si falsificarea realitatii! Pentru a transcende scenariul suferintei, dupa cum personajul Isus SI-a zis la cina cea „de taina” din „camara de sus”, adica din capul sau (Berbecul din capul mesei opus Pestilor), este necesar sa ne recunoastem conditionarile si constringerile personale, cu alte cuvinte sa ne iluminam si intelegem destinul. Sa identificam tradatorul! Cum zice Caragiale “Farfuridi: dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie. Brânzovenescu: Dar cel puţin s-o ştim şi noi!“! Genial! Insa acceptarea (iudaica) sacrificiului si a karmei nu este un model de urmat. Sa-l gatim in taina la cina in loc sa-l mancam crud. Refuzul suferintei este singura cale de a ne ridica de pe cruce.

Oare ati vazut video-ul acela viral de pe FB cu preotul care dansa dezlantuit, extatic in biserica?

PS. Fiecare element din Cina cea de taina ar fi meritat analizat, pentru ca e o intreaga scoala a misterelor in acest tablou… de pilda ulciorul mare, simbolul feminitatii, are in oglinda pe masa un ulcior mic, in dreptul grupului de toamna (deci cele 2 grupuri de esenta feminina care-l incadreaza pe Isus)… modelele de pe fata de masai si pereti, culorile hainelor, cine are, cine n-are pahar, farfurie…. samd dar ar fi iesit un articol si mai lung!
caragiale