In timpul nuntii titanidei apei Thetis cu Peleas, regele Tesaliei, Eris, personificarea discordiei, care nu fusese invitata, a aruncat un mar de aur pe care era inscris “celei mai frumoase”. Hera, Atena si Afrodita si l-au revendicat fiecare dar neputandu-se intelege muritorul Paris, printul troian, a fost desemnat ca arbitru. Este interesant ca in hitita, originea numelui sau, Luwian similar cu Pari-zitis, face trimitere la roata. In Tarot cartea cu numarul 10 este roata norocului si simbolizeaza capriciile sortii. Roata reprezinta chiar cercul zodiacal cu sferele celeste care contin 8 stele iar a 9-a, din centru, functioneaza ca selector. Fortuna, zeita care invarte roata, este acoperita cu un val sau e oarba si aduce noroc sau ghinion, la intamplare.
Vettius Valens, astronom si astrolog din secolul II, descrie astfel mecanismul sortii:
Exista multe roti, majoritatea se misca de la Vest la Est dar sunt si unele care se deplaseaza de la Est la Vest. 7 roti detin fiecare cate un obiect ceresc, primul stapaneste Luna. A 8-a contine toate stelele pe care le vedem. A 9-a este chiar roata norocului si se invarte de la Est la Vest, trecand prin toate cele 12 semne zodiacale. Fiecare roata o include pe cea urmatoare si nu exista spatii goale intre ele, asezate fiind ca foile de ceapa, una peste alta.
Daca numele lui Paris poate fi asociat cu roata, numele Elenei inseamna “torta” sau “flacara” si provine din Selene, zeita Lunii Albe. Ea este fiica lui Zeus si a zeitei implacabile a razbunarii, Nemesis, nascuta fara tata din zeita primordiala a noptii, Nyx. Nemesis a creat-o intr-un ou pe care l-a transferat apoi reginei Spartei, Leda care este si mama gemenilor divini, Castor si Polux. Asadar, metaforic vorbind, roata norocului si flacara razbunarii impreunate au dus la razboiul troian. In plan subtil insa, numele definesc energiile.
Paris (“aparatorul” in greaca) era fiul regelui Troiei Priam si al reginei Hecuba. Nasterea sa a stat sub semnul blestemului asa ca a fost abandonat in salbaticie, pe Muntele Ida, “muntele sacru al zeitei mama” (Cybele, zeita frigiana asociata cu Geea sau Rhea), si crescut de un urs, in unele variante, in altele de un pastor. In adolescenta l-a invins pe fratele sau Hector intr-o intrecere de arme, a fost recunoscut de tatal sau si reprimit acasa.
Pentru ca zeitele i-au cerut lui Zeus sa fie judecator, acesta i-a transferat ingrata sarcina de a o alege pe cea care merita marul de aur al frumusetii. Judecata lui Paris este o tema frecventa in arta. Pentru ca nu se putea hotara, toate fiind divin de frumoase, Hera incearca sa-l tenteze cu puterea regala, Atena cu intelepciune militara iar Afrodita cu cea mai frumoasa muritoare de pe Pamant, care se intampla sa fie Elena, regina Spartei si sotia regelui Menelaus. Iar Paris alege iubirea si ofera Afroditei marul de aur. Aceasta decizie il va costa viata si cetatea Troiei, care va fi distrusa pentru totdeauna. Numai ca spita troiana va renaste mai tarziu, prin Eneas, fiul zeitei Afrodita si al muritorului Anchise, varul regelui Priam, sub forma uneia dintre cele mai mari puteri din istoria omenirii, Imperiul Roman. Aparent, Grecii au invins printr-un viclesug dupa 10 ani de lupte teribile dar victoria tardiva a troienilor a schimbat soarta intregii umanitati, i-a marcat evolutia si a surclasat rolul culturii grecesti in lume.
Razboi intre zei
Alegerea lui Paris a declansat razboi nu numai intre oameni, greci si troieni, ci a divizat si zeii. Poseidon, Hera, Atena, Hefaistos si Hermes erau de partea aheilor, iar Ares, Apollo, Afrodita, Artemis si chiar Zeus erau de partea troienilor. Din pdv istoric este plasat in jur de 1300 inaintea erei noastre. Din punct de vedere ezoteric, razboiul inca nu a incetat. Se pare ca prevalenta iubirii in detrimentul puterii si al intelepciunii continua sa supere zeii si se plateste cu razboaie neintrerupte, moarte, suferinte, saracie, sclavie.
Dupa infringerea titanului Cronos, cei 3 fii si-au impartit regatul mostenit, Poseidon fiind zeu peste marile si oceanele pamantului (apa), Hades peste imparatia subpamanteana a mortii (pamant) iar Zeus, stapanul fulgerelor din Olimp (foc), peste muritori si toti ceilalti zei, numerosii sai fii si fiice. Desi domeniile lor de putere au fost astfel delimitate (stapanii elementelor), rivalitatea ascunsa dintre ei mai rabufneste ocazional in capul oamenilor. In astrologie, se manifesta sub forma de opozitii si careuri intre astrele grele care-i reprezinta, Jupiter, Neptun, Pluto si ne fac viata dificila. In hipnozele regresive, unii subiecti vorbesc despre Zeus si Poseidon, ca primul si al doilea creator care se confrunta pentru stapanirea asupra Pamantului.
Asediul Troiei a durat 9 ani si a fost castigat in al 10-lea datorita vicleanului Ulise, care a reusit sa introduca in cetate razboinici greci in burta uriasului cal de lemn, “cadoul” de incheiere a razboiului. “Calul troian” a ramas pana in ziua de azi emblema darurilor otravite. Dar Ulise a ispasit din plin inselatoria si minciuna prin care grecii si-au adjudecat o victorie nedreapta. Calatoria spre casa a durat inca 10 ani de cumplite incercari, suferinte si pierderi, asa cum Oracolul il prevenise de altfel cu multa vreme in urma. Drumul sau pe mare a insemnat o permanenta lupta cu moartea, un lung infern la finalul caruia eroul razboinic a ajuns un biet cersetor, istovit si batrin, pe care nici Penelopa, credincioasa sa sotie, nu a putut sa-l recunoasca.
ULISE
Mai intai a fost aruncat de furtuna pe tarmurile Traciei, apoi capturat de ciclopului Polifem, monstrul cu un singur ochi pe care a reusit sa-l orbeasca pentru a scapa dar a provocat in acest fel mania lui Poseidon, tatal. A fost vrajit de Circe, cu care a avut un fiu, Telegonos, apoi a ratacit pana la portile imparatiei lui Hades, a fost ispitit de sirene, a trebuit sa treaca printre stancile ucigase, Scila si Caribda si dupa ce tovarasii sai de calatorie au ucis boii sacri ai lui Helios, corabia i-a fost distrusa de fulgerele lui Zeus. Ulise a ramas singurul supravietuitor, aruncat de valuri pe insula nimfei Calipso, unde a ramas timp de 7 ani. Desi nimfa i-a promis tineretea vesnica si nemurirea, dorul de casa l-a facut sa se aventureze din nou pe mare, singur pe o pluta. Dupa un nou naufragiu pe insula feacilor, este gasit de Nausicaa, fiica regelui, si dus la curte unde poetul Demodocos tocmai recita povestea caderii Troiei. Impresionat pana la lacrimi, isi marturiseste peripetiile in fata regelui iar acesta, plin de compasiune, ii daruieste o corabie pentru a-si continua drumul spre casa. Ajunge in sfirsit la sotia sa credincioasa si ajutat de Atena reuseste sa-si reia regatul.
Toata aceasta calatorie a eroului ar putea fi interpretata ca o alegorie a vietii, care il poarta pe Ulise prin valurile tumultuoase ale unei mari furioase, apa reprezentand imperiul emotivitatii (a lui Poseidon) in opozitie cu strafulgerarile focului celest al inteligentei, asistat de zeita intelepciunii, Atena, care-l salveaza de cateva ori pe Ulise pe parcursul acestei calatorii. Trece prin furtuni si strimptori, din cand in cand poposeste pe insule, cand terifiant de periculoase, cu monstri sau vrajitoare, cand ispititor de captivante, cu tentatii si promisiuni, pana sa ajunga la destinatia finala. Numai cu perspicacitate si persistenta isi poate duce la bun sfarsit calatoria, practic intorcandu-se de unde a plecat, mai batrin, mai obosit, deposedat de toate bunurile lumesti, inafara arcului (care este insemnul regalitatii si ascutimii mintii) dar cu siguranta mai intelept si mai bine temperat.. in patria sa Itaca, insula indepartata de la Apus de Soare.
Toti navigam pe oceanul agitat al vietii, orice alegere se plateste, rotile norocului se invart necontenit precum soarele pe cercul zodiacal, flacarile razbunatoare ale lunii ne urmaresc in fiecare noapte. Paris, Elena, Ulise sunt arhetipurile ancestrale pe care le purtam in sangele nostru.
“Knowing is not enough; we must apply. Being willing is not enough; we must do.” Leonardo da Vinci
(Nu e suficient sa stii, trebuie sa aplici. Nu e destul sa vrei, trebuie sa faci.)
