“For our struggle is not against flesh and blood, but against the rulers, against the authorities, against the powers of this dark world and against the spiritual forces of evil in the heavenly realms.”
Lupta noastra nu este impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva conducatorilor, a autoritatilor, a puterilor acestei lumi intunecate si impotriva fortelor spirituale ale raului din taramurile ceresti.
Ephesians 6:12
Daca cele 3 arhetipuri masculine, batranul, razboinicul sau tatal si strainul (moartea), controlau mintea violata de emotii, spiritul inselat de judecata si sufletul furat de moarte, treimea feminitatii a jucat roluri ambigue, ascunse sub multe masti si nume, cand benefice, cand malefice, determinand destul de multa confuzie in incercarile de interpretare. Sa nu uitam ca Melpomene, muza tragediei, reprezenta un arhetip feminin. Sunt multe zeite feminine cu 3 aspecte, 3 capete, 3 voci, 3 fete, 3 gaturi, 3 trupuri: Gratiile (zeitele frumusetii), Moirele (zeitele sortii), Erinyile (zeitele razbunarii), Hesperidele (zeitele apusului), Harpiile (zeitele furtunii), Horele (zeitele sezoanelor), Gorgonele, Sirenele, Hecate-luna.
Este interesant cum aceasta tema a triadei feminitatii, in relatie directa cu Demeter si Misterele Eleusine, mi-a fost inspirata exact in aceasta perioada speciala de dinaintea lunii pline din rac, zodia mamei, la 0 grade in domiciliu, in sincronicitate perfecta cu solstitiul de iarna de pe 21 decembrie, a celei mai lungi nopti din an. Coincide cu revelatiile sufletului, aflat la rascrucea dintre moarte si renastere care imprima o puternica resetare energetica in constiinta.
Zoe! Zoe! Fii bărbată… I.L. Caragiale (13 feb 1852, varsator), O scrisoare pierduta
Eonii Zoe, viata, Ecclesia, femeia-templu si Sofia, intelepciunea erau reprezentate in mitologia greaca de arhetipurile olimpiene ale Hestiei, fecioara eterna, Herei, mama zeilor si ale batranei mame a pamantului, Demeter.
Demeter
Ca prefix, „de” provenea din deea, zeita (ionic „zeia”) sau, mai subtil, din „ge” (Geea, pamantul), iar „meter” desemna mama, „cea care hraneste” si de aceea a fost interpretata in principal ca zeita agriculturii. „Dā” insemna pamant si de aici apelativul de „mama pamant” iar „Dem” insemna si casa, astfel ca mai avea si atributia de „mama casei”. In greaca „metre” insemna „masura” ceea ce ar putea duce si la interpretarea de „intinderea pamantului”. Alte astfel de combinatii numenale au fost Me-deea, Me-duza, Andro-Me-da si… ma-geia care a devenit in latina „magia”. Prin urmare, magia era un atribut al marii mame a pamantului, mama Geea, ma-geia. Astfel ca Demeter era succesoarea si intruparea liniei feminine Geea-Rhea, insamantata de Cronos-Timpul, reprezentand a 3-a ipostaza a marii mame inclusa in generatia ultimilor zei, olimpienii.
Miturile legate de Demeter reveleaza arhetipurile stravechi ale vietii si mortii. Desi nu se specifica ca ar fi avut un sot, ea a intretinut relatii cu fratii sai Poseidon si Zeus, cu Okeanos sau Ogenus, personificarea fluviului larg care inconjoara pamantul, supranumit „imbratisarea dragonului”, dar si cu alte cateva personaje obscure, asociate unor ritualuri misterioase: Iasion, Karmanor si Triptolemus.
Iasion
Era fiul pleiadei Electra si al lui Zeus si fondatorul enigmaticelor rituri din Sanctuarul Marilor Zei, construit din blocuri masive de calcar pe insula Samotrake. La nunta primului rege al Tebei, Cadmus, cu Harmonia, fiica Afroditei si a lui Ares, Demeter l-ar fi ademenit pe Iasion departe de invitati si, culcandu-se pe o brazda proaspata, a intretinut relatii sexuale cu el. Cand s-a intors, Zeus, vazand lutul de pe spatele zeitei, a inteles ce s-a intamplat si, din gelozie, l-a ucis pe fiul sau cu un fulger. La rugamintile convingatoare ale lui Demeter, l-ar fi inviat apoi pe Iasion, ba chiar i-ar fi daruit nemurirea. Intr-o alta versiune a mitului, l-ar fi tranformat impreuna cu Triptolemus in constelatia gemenilor. Iasion si Demeter au avut 2 fii: Plutus, „bogatia”, copilul divin si Philomelus, inventatorul plugului imortalizat pe cer in constelatia Carului Mare, el insusi intruchipand Constelatia Vacarului (Bootes).
Karmanor
Era un semi-zeu cretan al carui nume deriva din „keiro”, a taia. Ca partener al lui Demeter, el intrupa pe „cel care recolteaza”, „care taie spicele”, spicele simbolizand viata nascuta din mama pamant. Se spunea ca ar fi fost preotul care l-a purificat pe Apollo dupa ce a omorat dragonul pamantului, Python, care poseda oracolul din Delphi. Impreuna cu el, Demeter ar fi avut 2 copii: Crysothemis si Eubuleus, „bunul sfatuitor”. Cum am vazut, Zeus Eubuleus era si unul dintre apelativele lui Hades. Tatal lui fiind asociat cu atributul de „a recolta”, atat Karmanor cat si Eubuleus ar fi putut simboliza chiar ipostaze ale lui Hades, dupa cum si fecioara Kore ar fi reprezentat arhetipul sufletului pur al pamantului inainte de a fi furat de zeul mortii. Numele Crysothemis este compus din cryso-aur si Themis, titanida intelepciunii, „buna sfatuitoare”. Asadar cei 2 copii reprezentau aspectul feminin si cel masculin al aceluiasi arhetip al intelepciunii.
Triptolemus
Ptolemaios insemna razboinic sau fiul razboiului, asadar Triptolemus era „de trei ori razboinic”, dupa cum Trismegistus era „de trei ori intelept”. El era fiul cel mare al lui Celeus, cunoscut si ca Eleusis, din regatul cu acelasi nume, si al Metanirei iar in acest caz se confunda cu Demophonos, ca un alter-ego al lui. Totusi, in versiunile mai vechi ale mitului, aparea ca progenitura Geei si al lui Okeanos. In ipostaza de fiu al lui Eleusis, din cauza ca era bolnav, Demeter l-a hranit la sanul sau iar Triptolemus s-a vindecat si a devenit brusc adult. Zeita l-a initiat in secretele agriculturii si in Misterele Eleusine, al caror prim preot a fost, impreuna cu Celeus-Eleusis, desemnandu-i si misiunea de a educa poporul.
Se spune ca Triptolemus se plimba deasupra campurilor intr-o caleasca trasa de dragoni. In calitate de sot al zeitei, a fost parintele lui Amphitheus, considerat semi-zeul pacii, unul din cei 9 copii ai lui cu Demeter. Prefixul „amphi” insemna „rotund, cu 2 fete sau dublu” (ca in amfi-teatru) care in latina a devenit „ambi”. Iar „theos” insemna zeu si a generat o serie de nume masculine, dintre care poate cel mai cunoscut era Theodoros sau „darul zeului”.
Triptolemus, Celeus, Demophonos, Eleusis, Amphiteus par sa simbolizeze insa stadiile evolutive ale unei singure entitati civilizatoare, de la razboi la pace, sub influenta arhetipului matern al lui Demeter.
Caderea in infern
Dar cel mai important mit despre Demeter ramane epopeea cautarii fiicei ei Korei-Persephone rapita de Hades in infern, atat de plastic descrisa de Homer in imnul dedicat zeitei pamantului. In artefactele antice, Demeter si Persephone apar mereu impreuna, impartasesc aceleasi atributii, aceleasi insemne, ca si cum ar fi de fapt ipostazele aceluiasi arhetip. De altfel, Demeter este divinizata in 3 aspecte, fecioara (Kore), mama (Demeter) si batrana (Doso).
Hades-Aidoneus, numit de Homer, „conducatorul si gazda celor multi” (asimilat cu „legiune” la crestini, „cel intunecat”) si „cel cu o multime de nume”, a rapit-o pe Kore in caleasca lui de AUR, pe cand culegea o narcisa, floare mortala. Si desi a strigat dupa ajutor, nimeni nu a putut sa o auda, inafara de Hecate-luna din pestera sa si Helios, fiul stralucitor al lui Hyperion. Asa a dobandit numele de Perse-phone, „distrugerea vocii”, „vocea mortii” sau „cea care aduce moartea”! Stim cu totii ca in somn, fratele geaman al mortii, totul pare real cu o singura exceptie: nu ne putem folosi vocea. Atunci Persephone, in timp ce inca privea pamantul, cerul si marea, s-a calmat si a folosit vocea ei nemuritoare, adica vocea sufletului, iar inaltimile muntilor si adancimile marii au rasunat de disperarea ei si regeasca sa mama a auzit-o. Narcisa era simbolul mortii lui Narcis si deci al oglinzii apei, poarta care deschidea „taramul de dincolo”, prin care fecioara Kore a cazut; la fel cum Alice-Aletheia-Adevarul a trecut in tara oglinzilor, in care toate lucrurile erau inversate si s-a trezit prinsa pe o tabla de sah intre regina alba si cea neagra. Fiecare patrat, alb sau negru, reprezenta un regat in care Alice era confruntata cu o problema careia trebuia sa-i gaseasca rezolvarea. In creierul nostru partea stanga este conectata cu emisfera dreapta, iar cea dreapta cu emisfera stanga. Semnalele luminoase patrund prin gaura neagra a pupilei, inconjurata de apele irisului, protejate de membrana transparenta bombata a corneei, iar imaginea se formeaza rasturnata pe membrana retinei. Descrierea lui Okeanos, fluviul rotund care inconjura pamantul acoperit de bolta instelata, seamana foarte bine cu ochiul uman! Ochii sunt oglinzile prin care creierul nostru percepe realitatea. Desi avem 2 ochi, imaginea este una singura!
In greaca, Iris insemna “curcubeu”; era zeita care servea zeii cu nectar, la fel ca Hebe, tineretea. In timpul razboiului olimpienilor cu titanii, ea a fost mesagera zeilor – “cea cu aripi aurii” (de lumina?) calatorea cu viteza vantului pe curcubeu ducand mesajele zeilor catre muritori, asigurand legatura dintre lumi! Sora sa era Arke, “arcul”; ar putea sugera bolta transparenta a corneei ce acopera si protejeaza ochiul.
Din aceeasi radacina provine cuvantul OCHEAN, instrumentul care permite vizualizarea detaliata a obiectelor indepartate. Limba romana ascunde multe secrete!
Este interesant sa facem aici distinctia intre sunet si lumina. Ambele sunt unde cu diferite frecvente dar in timp ce sunetul este de natura mecanica si necesita un mediu (materie) pentru a se produce si propaga, lumina este de natura electro-magnetica si se poate propaga inclusiv in vid. Sunetul se propaga mai usor cand mediul este mai dens, iar lumina exact invers, cu cat este mai putin dens (gaz). Putem presupune asadar ca atunci cand Kore a fost rapita de duhul lui Hades, ea si-a pierdut trupul si deci, implicit, vocea. Practic fecioara a murit si de aceea a fost jelita de mama sa Demeter, care si-a acoperit parul si s-a imbracat in negru. Ea a cautat-o timp de noua zile si nimeni nu a indraznit sa-i spuna ce s-a intamplat cu fiica sa, inafara de Hecate si Helios, care i s-a adresat astfel:
„Regina Demeter, fiica a Rheei cu parul bogat, iti voi spune adevarul, caci ma plec inaintea suferintei tale pentru fiica ta, taiata din picioare. Nu este vina nimanui altcuiva decat a lui Zeus, stapanul norilor, care i-a dat-o fratelui sau Hades sa-i fie sotie voluptuoasa. Iar el a luat-o in carul lui si a coborat-o in regatul sau de ceata si intuneric.”
Este bizar acest mit, ca de altfel si restul povestilor despre Demeter! Adica zeii nemuritori ar putea muri? Caci ce altceva ar insemna rapirea fecioarei fara voce in Infern?
Furioasa pe zei, Demeter s-a deghizat intr-o femeie batrana, numita Doso, si a coborat din Olimp pe taramul muritorilor, oprindu-se in Eleusis, in palatul regelui Celeus, „cel arzator” sau „vrajitorul” (etimologie sugerata de Robert Graves, istoric si poet englez pasionat de mitologie, 24 iul 1895, rac) si al sotiei sale Metanira. Prefixul meta in greaca semnifica in spatele sau dincolo (metafizica) iar Ira era un nume alternativ pentru Hera, provenit din „iroas”, erou. Cei 2 soti ar fi asadar alte-egourile lui Zeus si Herei. La indicatiile zeitei, Metanira i-a preparat o potiune de bun venit dintr-un amestec de apa, malt de orz si menta (kykeon) pe care Demeter a descantat-o inainte sa o bea. Emblema ei era macul si se credea ca in Misterele Eleusine era folosit opiumul ca facilitator de transe mistice.
Timp de 1 an, Demeter a fost doica lui Demophonos, fiul lor al carui nume ciudat provenea din demo „popor” si phone „voce” sau „sunet”, „vocea poporului”. Ingrijit de Demeter care l-a uns cu ambrozie, l-a tinut la san, in rasuflarea ei parfumata, acesta a crescut neobisnuit de repede, ca in basmele romanesti „intr-o zi ca altii intr-un an”, aratand ca un fiu de zeu. Vroia sa-l inzestreze cu tinerete vesnica si sa-l faca nemuritor, asa ca in fiecare noapte il punea in flacarile vetrei ca sa-i arda sinele muritor. Dar Metanira, spionand-o, si-a vazut la un moment dat fiul in flacari, s-a speriat si a tipat intrerupand ritualul zeitei. Iar Demetra furioasa pe neincrederea femeii si-a reluat impunatoarea infatisare olimpiana si a certat-o:
„Cu adevarat sunteti muritori si prea ignoranti pentru a intrezari din multime ce vine asupra voastra, fie ca este bine sau rau. Caci din neatentia si nebunia voastra, ati intrerupt vindecarea; l-as fi facut pe fiul vostru preaiubit nemuritor si fara batranete si i-as fi acordat onoare vesnica dar acum nu mai poate scapa de moarte si soarta… Acum tot poporul sa-mi zideasca un templu mare si un altar in varful dealului Challichor. Si eu insami va voi invata ritualurile mele, ca sa le indepliniti cu respect si sa castigati favoarea inimii mele.”
Asa s-au nascut Misterele Eleusine care dezvaluiau calea secreta de intoarcere din taramul mortii. Si din nou, toate aceste personaje si intamplari stranii apar ca niste simboluri arhetipale mai degraba decat ca oameni in carne si oase.
Celeus a ascultat porunca zeitei, a adunat toti oamenii din regat si a construit templul si altarul din varful dealului. Demeter cea cu par auriu s-a retras acolo si a continuat sa-si jeleasca fiica pierduta. Timp de 1 an pamantul nu a mai produs nici un rod si oamenii au inceput sa moara de foame. Temandu-se ca va distruge intreaga rasa umana si ii va lipsi pe zeii din Olimp de darurile si sacrificiile care li se cuveneau, Zeus a trimis-o pe Iris, cea cu aripi aurii, sa o induplece sa se intoarca. Dar Demeter a refuzat si a ramas neconsolata in durerea ei, afirmand hotarat ca nu va pune picioarele in Olimp pana nu-si va revedea fiica. Atunci Zeus l-a chemat pe Hermes cu bagheta lui de aur si l-a trimis la Hades sa o elibereze pe Persephone iar acesta s-a supus poruncii tatalui zeilor vorbind cu intelepciune:
„Du-te acum, Persephone la mama ta indoliata, dar arata bunavointa in inima ta fata de mine… Caci atata vreme cat esti aici, vei stapani pe tot ce misca si este viu, vei avea cele mai marete drepturi si puteri printre zeii nemuritori si ti se vor inchina ritualuri si daruri.”
Si ca sa se asigure de revenirea ei, i-a dat sa manance cateva seminte de rodie. Apoi a urcat-o in carul sau de aur impreuna cu Hermes si puternicii cai nemuritori, carora nimic nu le putea sta in cale, nici munti, nici ape, au dus-o rapid in templul parfumat unde locuia mama ei. Dar in timp ce se imbratisau fericite, Demeter a fost cuprinsa de o presimtire:
„Spune-mi copila mea, nu cumva ai mancat ceva in timp ce erai in taramul de dincolo? Nu-mi ascunde nimic, ca sa stim amandoua… Pentru ca daca ai gustat din hrana de acolo, va trebui sa te intorci in locurile secrete ale pamantului si sa ramai acolo pentru a treia parte din an.”
Hecate cu parul stralucitor li s-a alaturat si de atunci a insotit-o mereu pe Persephone, care, fiindca mancase semintele de rodie a trebuit sa-si petreaca toate iernile in regatul „domnului celor multi”. Insa in cinstea revenirii ei periodice din infern, Demeter impodobea pamantul cu flori, verdeata si roade bogate de fiecare data.
In cautarea sufletului pierdut. Misterele Eleusine
Inainte de a se retrage din nou intre olimpieni, Demeter si-a onorat promisiunea de a-i invata pe oameni ritualurile sale secrete, „ingrozitoare mistere pe care nimeni nu le poate incalca, examina sau rosti, fara ca profunda veneratie a zeilor sa le retina vocea; fericiti sunt cei de pe pamant care au vazut aceste taine dar cel care nu le cunoaste, odata ce este mort, ramane in intuneric si ceata; cel care a fost invatat de zeita stralucitoare, poate accede in Olimp, la adunarea zeilor si poate locui alaturi de Zeus care se desfata in fulgere, teribile si venerabile zeite; este binecuvantat printre oamenii de pe pamant care il iubesc neconditionat: curand il trimit pe Plutus ca oaspete in casa lui faimoasa, pe Plutus care da bogatii muritorilor.” (Homer, Imn catre Demeter, pe care o numeste „regina Deo”, derivat probabil din Ge sau Geea)
Drumul spre Eleusis
Misterele eleusine erau faimoase in Grecia antica. Erau practici religioase caracterizate de un cumul de rituri initiatice, practici catarctice (purificatoare) si extatice, mentinute secrete printr-un cod al tacerii timp de sute de ani. Eleuseos insemna „venirea” iar mysterion insemna cu gura si ochii inchisi. Mysteria desemna deci intrarea in intuneric, acompaniata de murmurul sunetului „mu”, cu buzele inchise.
Originea miticului Eleusis a mai fost pusa in legatura cu zeita nasterii, Eileithyia sau Eleuthia, fiica lui Zeus si a Herei, „cea care aducea” copilul divin in fiecare an si care amintea de gnosticul eon al adevarului, Aletheia, si, de asemenea, cu insulele fericitilor, Elysium din regatul mortii, de pe malul de apus al lui Okeanos. Asa ca drumul spre Eleusis simboliza si reintoarcerea sufletului la starea sa initiala de puritate, armonie si bucurie. Dar este inutil sa incercam o localizare geografica a acestui tinut deoarece Misterele Eleusine calauzeau o aventura spirituala, o calatorie in constiinta. Aveau loc in primele 23 de zile ale lunii septembrie, marcand punctul culminant la momentul echinoctiului de toamna (22 septembrie) din zodia Fecioarei. Erau accesibile oricui trecea prin procesul de initiere, inclusiv sclavilor, dar existau 4 grade de participare:
– Preotii, preotesele si hierofantii (sfintii) care conduceau ceremoniile
– Initiatii, care participau pentru prima data
– Grupul celor care au mai participat
– Grupul celor care au realizat epopteia, „contemplarea”, si au invatat secretele marilor mistere ale zeitei Demeter
Inainte de a intra in marele culoar al templului numit Telesterion initiatii recitau astfel: „Am postit, am baut kykeon, am luat din kiste (cutie) si dupa ce am muncit, am pus inapoi in calathus (cos)”. Kiste era o cutie patrata de piatra folosita ca sicriu in care se depuneau mortii (probabil in pozitie fetala) iar calathus era un cos conic facut din ramuri impletite, a carui forma amintea de palaria vrajitoarelor asezata invers, cu gura mai larga in sus si baza ingusta pe pamant, in care femeile tineau lana sau fructe. Semana cu cosurile de purtat in spate ale taranilor romani, facute din ramuri tinere de alun, doar ca acestea erau dreptunghiulare, nu rotunde.
Kiste aminteste insa si de cutia sau lada de zestre a Pandorei de unde initiatul a scos „inzestrarile” malefice trimise de zei, a muncit asupra lor si le-a pus inapoi intr-un cos impletit din ramuri de copac. Cutia simboliza insusi trupul uman adormit, atras de vicii spre moarte iar lana de aur am vazut ca era un simbol al creierului iluminat.
Pentru a li se permite sa bea kykeon, „amestecul” de apa (sau vin in unele surse), malt de orz si ierburi magice cu proprietati psihotrope, participantii trebuiau sa posteasca timp de 9 zile, adica sa se purifice. Reteta bauturii nu a fost insa niciodata dezvaluita. S-au facut diverse speculatii in ce priveste ingredientul enteogen pe care il continea si care facilita transa mistica. Unii cercetatori considerau ca ar fi fost ergotul, o ciuperca ce crestea pe orz, amanita muscaria sau o specie de ciuperca psilociba. Insa daca tinem cont si de perioada misterelor, luna septembrie, nici una dintre acestea nu ar fi fost plauzibile. Surprinzator, nu am gasit nici o referinta la salvia divinorum, desi dupa parerea mea, ar fi cea mai credibila ipoteza, cu atat mai mult cu cat indicatiile lui Demeter pentru Metanira cand i-a preparat bautura, descrise in imnul homeric dedicat zeitei, contineau menta iar salvia face parte din aceeasi familie a Lamiaceaelor. In plus numele acestei plante provine din latinescul „salvare”, a salva, si a fost supranumita „planta tineretii”. Doctorul Peter H. Addy, cercetator la Yale, care a studiat-o timp de multi ani, spunea despre ea: „salvia e unica si misterioasa si ne ajuta sa descoperim multe lucruri interesante despre noi si corpurile noastre”. De mentionat este si ca mazatecii din sudul Mexicului o considerau intruparea FECIOAREI Maria. Transele provocate de salvie nu sunt pentru orice neofit; sunt descrise ca inspaimantatoare si derutante, sufletul se disociaza de corp, face calatorii astrale si se produce o sinestezie atipica a simturilor, nemaiintalnita la nici o alta substanta psihedelica; la fel cum Homer definea aceste „ingrozitoare mistere”. Consumarea salviei, sub forma de frunze proaspete sau infuzie, se facea de preferinta intr-un spatiu intunecat sau in orice caz, putin luminat, pentru a favoriza experienta psihedelica. De exemplu, intr-un templu!
Misterele eleusine cuprindeau 3 tipuri de ritualuri:
– dromena (“lucruri facute”), o reiterare dramatica a coborarii fecioarei in infern
– deiknumena (“lucruri aratate”), revelarea artefactelor sacre, in care hierofantul juca rolul principal
– legomena (“lucruri spuse”), comentariile care insoteau prezentarea artefactelor
Aceste 3 elemente formau impreuna „aporrheta” (“irepetabila”); pedeapsa pentru divulgarea secretelor era moartea. Punctul culminant avea loc in noaptea sacra de 21 spre 22 septembrie, in care se revelau viziuni despre viata de dupa moarte. Misterele se incheiau pe 23 septembrie cand toata lumea pleca acasa.
„Un spic de grau secerat in tacere”
Filozoful neoplatonic Porfirius scria ca „Demeter o nastea pe Persephone din Zeus, adica intrupa focul din samanta… dadea putere samantei plantate in pamant”; dar in sens metafizic, Persephone constituia sufletul aruncat in lumea materiei iar initierea in mistere, care presupunea 9 zile de post inainte de a bea potiunea magica, corespundea celor 9 luni de gestatie. Fiindca Persephone mancase in infern semintele de rodie, nu se mai putea intoarce definitiv in lumea divina, era conditionata sa revina periodic in materia corporala, in regatul de dincolo al lui Hades. Si cum lumea de jos nu era decat o oglinda a celei astrale, succesiunea anotimpurilor naturii, dar si a anotimpurilor vietii, reflecta acelasi tipar ancestral de morti si renasteri repetate. Anul calendaristic nu era decat o reiterare comprimata a varstelor omului. Mitul Persephonei era un mit initiatic, o data la 5 ani in timpul toamnei, in zodia Fecioarei, cand se secerau spicele (vietile) in tacere si soarele incepea sa moara, reamintea cum a inceput marea calatorie a sufletului in taramul umbrelor. Toata aceasta poveste fusese inregistrata in stele. Madame Blavatski scria ca acest mit „era o masca pentru naratiunea transcendentala a vazatorilor initiati; viziunea celesta a eliberarii sufletului initiatului din ultimul moment descria procesul prin care sufletul care nu a mai fost incarnat (fecioara Kore) descindea pentru prima data in materie”. Lumea lui Hades era lumea materiei in care Persephone-sufletul si-a construit in jurul sau un corp material, s-a nascut, dar si-a pierdut in schimb libertatea, a fost rapita in taramul pamantesc si ademenita sa se reintoarca in mod repetat de promisiunea de a fi regina si a se bucura de placerile trupului. Misterele invatau sufletul sa-si recapete libertatea prin diferite practici in care se foloseau constient transele somnului profund, pentru ca Hypnos si Thanatos erau frati gemeni, nu-i asa?
Si somnul nu este decat o repetitie zilnica pentru moarte. Dar daca nu ne putem controla visele, cum ne-am putea imagina ca ne putem controla moartea, care este incomparabil mai lunga si mai enigmatica decat un vis de o noapte. Daca visam inconstienti, traim inconstienti si murim la fel de inconstienti. Misterele Eleusine invatau discipolii sa viseze lucid, sa traiasca, sa moara si sa renasca in constiinta divina. Erau o aventura a cunoasterii transcendentale pe drumul spre Eleusis, al (re)venirii sufletului, asistata de plante si artefacte sacre, calauzita de mostenitorii initiati la inceputuri in aceste secrete de batrana si iubitoarea mama a pamantului.
Regatul mortii dominat de Hades-Aidoneus, zeul nevazut cu multe fete si nume (de multe religii), taramul sublunar al umbrelor, al celor multi sau lumea de jos este o dimensiune spirituala, noetica (mentala), iluzorie, in care „se moare”, adica se uita, la fel cum se uita visul de peste noapte. Ceea ce numim moarte, in stare de inconstienta, nu este decat un somn incontrolabil prelungit, noaptea sufletului, din care ne reintoarcem tot aici, atrasi de semintele de rodie (sexualitatea), intr-o haina nou-nouta, dar cu memoria stearsa (tabula rasa), nu mai stim cine suntem si recitam un alt rol, daca nu invatam misterele drumului ce duce spre Eleusis, spre trezirea in constiinta originara.
„We are such stuff as dreams are made on; and our little life is rounded with a sleep.”
Suntem din acelasi material din care sunt facute visele; si mica noastra viata este inconjurata de somn. Prospero, Furtuna, W. Shakespeare