But thought’s the slave of life, and life Time’s fool,
And Time, that takes survèy of all the world,
Must have a stop.
Dar gandul este sclavul vietii, si viata e nebunul Timpului
Si Timpul, care controleaza intreaga lume,
Trebuie sa poata fi oprit.
William Shakespeare (presupus aprilie 1564, berbec), Henry IV, Partea I, Act V, scena iv
Daca inlocuim termenul de lume subpamanteana cu mai logica lume „de dedesubt”, sau „de sub cerul” lui Zeus, unde sufletul fecioarei a fost rapit de domnul mortii, primul fiu al Timpului, regatul lui Hades luminat de facliile lunare ale lui Hecate si flacarile raului de foc al soarelui care „se invarte in jurul pamantului” (PLAT?), strabatut de apele durerii, uitarii si urii, unde plopii si salciile isi leapada fructul inainte de vreme, ar putea descrie chiar PLANETA pe care ne aflam. In fata intrarii traiau durerea, nelinistea, bolile, batranetea, frica, foamea, somnul, agonia si moartea, alaturi de vinovatia pentru placeri. Dincolo de prag se aflau razboiul, furiile (erinies) si razbunarea (eris). In apropierea portilor mai multi monstrii pazeau iesirea: centauri (fortele animalice din om), gorgone (monstrii mentali), hidra din Lerna cu multe capete (dorintele de avere), harpiile (parazitii inimii) si (c)himera (iluziile). In mijlocul tuturor se inalta un ulm in care vise false erau agatate sub fiecare frunza. Fioros tablou dar nimic din ce sa nu se regaseasca si in aceasta realitate! Infernul zeului invizibil era chiar aici, in mijlocul nostru!
Lumea de dincolo era impartita in mai multe regiuni:
1. Tartarul era descris ca fiind atat de departe de pamant pe cat era pamantul sub cer. Noaptea era turnata in 3 randuri in jurul lui iar deasupra lui cresteau radacinile pamantului si ale marii nerecoltate (panza freatica subpamanteana?). Acolo erau inchisi titanii (fortele naturii) si cei mai pacatosi dintre muritori.
2. Campurile crinilor unde sufletele obisnuite si indiferente, cele mai numeroase, traiau o existenta monotona, dincolo de bine sau rau.
3. Campurile tristetii pentru cei care si-au irosit viata intr-o dragoste neimpartasita, ca Phaedra „cea stralucitoare” indragostita de Hipollytus, fiul sotului sau Theseu, care a respins-o.
4. Insula fericitilor, Elysium, rezervata semi-zeilor si eroilor alesi de zei sa traiasca o existenta binecuvantata si fericita, sa nu munceasca si sa se delecteze numai cu ce le aducea bucurie. In miturile grecesti se mentiona explicit ca cei apropiati de zei erau admisi acolo, mai degraba decat cei neprihaniti sau merituosi!
5. Si in sfirsit Insula Norocosilor (Fortunate), pentru cei care, dupa ce au fost binecuvantati sa se renasca de 3 ori si sa traiasca de 3 ori in Elysium, primeau dreptul la o viata eterna in paradis.
3 fii ai lui Zeus erau adminstratorii si judecatorii acelei lumi: Minos, Rhadamanthis si Aeacus. Ei au creat legile care guvernau acolo, dupa care judecau faptele sufletelor mortilor in asa fel incat sa NU primeasca recompense pentru buna purtare si nici sa nu fie pedepsiti pentru faptele rele.
Aeacus era fiul lui Zeus si a insulei Aegina, care detinea cheile lumii de jos si judeca sufletele oamenilor din Europa. Rhadamanthis era fiul lui Zeus si al Europei, rapita de Zeus sub forma unui taur alb; domnea in Elysium si judeca sufletele oamenilor din Asia iar fratele sau Minos era judecatorul suprem. Taurul alb care nu a fost sacrificat pe altarul lui Poseidon s-a imperecheat cu Pasiphae (luna), sotia lui Minos, si aceasta a dat nastere monstruosului si crudului Minotaur. Numele lui Rhadamanthis provenea din “bagheta” sau “profet” si “invincibil, nemaiauzit” sau “cuceritor cu putere mare”. Numele Minos semnifica “rege” sau “ascet” si era identificat cu Manu al indienilor, parintele umanitatii. Era portretizat ca un tiran crud si fara inima, care folosea tinerii atenieni pentru a hrani Minotaurul.
Recunoasteti ierarhia nedreapta din realitatea noastra in aceste descrieri? Este posibil ca in varful ei sa se afle 3 entitati obscure aflate in serviciul zeilor? Sunt ilustrate pe bancnota de 1 dolar in triunghiul cu varful in sus (observati ca este plat spre deosebire de partea de jos in 3D) cu ochiul interior al lui Horus (granita acestei lumi) situat la distanta de trunchiul de piramida de sub el, ce reprezinta straturile societatii umane.
Hermes conducea sufletele in casele lor din regatul lui Hades cu bagheta sa de aur, deci prin magie!
Imnul lui Homer descria rapirea fecioarei Kora in infern astfel:
Va cant acum despre mareata Demeter, cu parul ei frumos
Si despre fiica sa Persephone, cu picioarele minunate
Pe care Zeus a lasat-o sa fie despartita
De gradina mamei ei, de prieteni si flori – mai ales de Narcisa
Crescuta de Geea sa o incante pe tanara fecioara
Ca o favoare facuta lui Hades cel sumbru.
Aceasta floare i-a uimit pe toti cu sute de muguri
A facut sa zambeasca pana si cerul.
Cand fecioara a atins-o vrand sa culeaga o asemenea frumusete
Pamantul s-a deschis si Hades a tasnit,
Fiul lui Cronos a luat-o cu forta in caleasca lui de aur
Si a dus-o in locul din care cei multi nu puteau sa mai plece.
Persephone a strigat si-a chemat tatal in ajutor, cel atotputernic din inalt
Dar Zeus a permis ca aceasta sa se intample
Statea asezat in templul sau fara sa auda nimic
Primind sacrificiul oamenilor care il implorau!
Narcisa, floarea mortii, cum am vazut, avea proprietati psihedelice, fiind supranumita de Sofocle „cununa zeilor infernali”. La greci, sufletul era identificat cu Psyche, de asemenea eroina unei transe si a unui ritual de trecere, purtata pe aripile vantului de la rasarit, Zephyr. Si ca o incercare pentru a redobandi iubirea lui Eros („iubirea iubirii”), ea a trebuit sa coboare in lumea lui Hades si sa aduca pentru Afrodita cutia de frumusete a Persephonei. A fost sfatuita cum sa-si indeplineasca sarcina de un turn magic vorbitor! La intoarcere, coplesita de curiozitate, a deschis cutia si a cazut intr-un somn infernal din care a fost trezita de Venus cu ajutorul ambroziei, hrana zeilor care i-a conferit imortalitate!
Ambrozia, infringerea mortii
Unii etnobotanisti moderni, ca Danny Staple, asociau ambrozia cu ciuperca halucinogena Amanita muscaria: „era hrana zeilor, ambrozia lor iar nectarul era sucul extras din ea”. A fost inlocuita mai tarziu, in ritualurile religioase crestine, cu painea si vinul sacramentale.
W. H. Roscher credea insa ca ambrozia si nectarul erau produse din miere, pentru ca in spatiul egean mierea fermentata, miedul, a precedat vinul ca enteogen iar unele zeitati minoice, ca Merope, cea mai mica dintre Pleiade, erau reprezentate cu fete de albina. La cei care consumau ambrozie, sangele nemuritorilor le curgea prin vene. Atat ambrozia cat si nectarul emanau mirosuri puternice si puteau fi utilizate ca parfum. Homer spunea ca era folosita si la imbracaminte, unguente, podoabe pentru par sau chiar la sandalele zeilor. In Odiseea lui Homer, nimfa Calypso, „cea care ascunde sau inseala” si l-a retinut pe Ulise din drumul sau pentru 7 ani, ar fi umplut o masa cu ambrozie adusa de Hermes si a amestecat-o cu un nectar rosu pe care Hermes l-a baut. Aceste descrieri sugereaza ca de fapt ar putea fi vorba de ambra cenusie, fabricata in intestinul casalotilor si eliminata in mare prin voma, care, ajunsa pe plaja, sub influenta soarelui forma bulgari pietrosi cu un parfum placut de mosc. Esenta de ambra este un ingredient foarte scump folosit astazi in industria parfumurilor. Daca luam insa in considerare referintele lui Homer cu privire la multiplele utilizari, care mentioneaza in plus ca era adusa in Olimp de porumbei, ar mai putea fi vorba de ambra aurie sau chihlimbar, rasina care se formeaza pe trunchiul copacilor.
Ambrosia, nimfa aducatoare de ploaie, a fost ucisa de Lycurgus din Tracia, rivalul lui Dionysus si transformata de zeu in VITA DE VIE. Asadar nectarul rosu ar putea fi de fapt vinul. Hebe, „tineretea”, zeita conceputa de Hera singura, cand a mancat o salata la masa cu Apollo, era responsabila cu hrana nemuririi pentru olimpieni.
„Ignorance is the curse of God; knowledge is the wing wherewith we fly to heaven.”
Ignoranta este blestemul lui Dumnezeu; cunoasterea este aripa cu care zburam spre cer.
William Shakespeare
Prin urmare, intrarea si iesirea din regatul zeului nevazut puteau fi infaptuite numai pe calea magiei si cu ajutorul unor substante secrete cu proprietati psihedelice. De aceea Hermes, zeul alchimiei si al magiei si Hecate, zeita lunara a vrajitoriei erau pazitorii trecerilor si calauzele calatorilor in acea lume. Hypnos, „somnul”, era fratele geaman al lui Thanatos si locuia impreuna cu el in taramul de jos. Iar Pasitheea, „relaxarea, meditatia, halucinatia”, cea mai tanara dintre gratii, era sotia lui.
Suntem vrajiti de ochiul hipnotic al sarpelui mitic si toate simbolurile acestei realitati nu fac decat sa ne mentina in starea de profunda transa colectiva. Vedem o trecere de pietoni, un semn interzis, o pardoseala ca tabla de sah, caduceul medicilor sau logo-ul unei companii ca pe simple banalitati, fara sa fim constienti de mesajele subliminale manipulatoare pe care le emana. Iata de ce era atat de important pentru conducatori ca oamenii sa-si piarda cunoasterea si credinta in magie si, ca niste victime neavizate, sa fie totodata incapabili sa recunoasca simbolurile magice care actionau asupra lor; pentru ca era si cheia care le putea descuia portile infernale, eliberandu-i. Alice care cadea prin gaura de iepure in tara minunilor si patrundea de cealalta parte a oglinzilor, la fel ca Narcis care isi admira imaginea in oglinda apei pana s-a confundat cu ea, sunt minunate povesti revelatoare despre aceasta lume paradoxala, narcotica si iluzorie. Lewis Carroll (27 ian 1832, varsator) nu a ales intamplator acest nume; Alice provine din anticul „Aletheia”, eonul adevarului!
Va intrebati ce putem face cand suntem inconjurati din toate partile de oameni adormiti si de semnale care pulseaza neincetat in capetele noastre? Primul pas ar fi sa constientizam ca suntem intr-un vis colectiv indus prin magie. Urmatorii, sa invatam sa ne protejam si sa ne trezim. Visul constient ar fi una dintre cheile de control. Visam ca ne nastem, traim si murim, cand de fapt nu facem decat sa ne invartim intr-un labirint ca o bucla temporala inchisa, ascunsa de apele uitarii. Conform miturilor stravechi, pamantul plat (PLANETA), inchis sub bolta cereasca instelata era inconjurat de un zid urias de gheata. Trupul eonului intelepciunii, Sofia, a fost atras in abis (taramul de jos) cu ajutorul luminii ei (sufletul) rapite de Horos iar constiinta ei divizata a fost ametita sub vraja agoniei mentale (narcissus).
Am ezitat sa public aceasta neobisnuita interpretare dar, pana la urma, fiecare poate alege in ce crede. Atat de multe false informatii ne sunt servite in forma religiei, stiintei sau filozofiei, ca sa ne confuzeze, atatea secrete si deformari sunt invaluite in obscuritate incat este aproape imposibil sa discerni adevarul de minciuna. Iar miturile sunt niste alegorii care ne-ar putea reaminti cunoasterea interzisa. Cuvantul secret provine din latinescul „secretus” derivat din „secernere” si insemna a separa sau a cerne.
„Hell is empty and all the devils are here.”
Iadul este gol si toti demonii sunt aici.
William Shakespeare