“The path isnt a straight line; its a spiral. You continually come back to things you thought you understood and see deeper truths.” ~ Barry H. Gillespie (profesor si practicant de Yoga)
Calea nu e o linie dreapta; e o spirala. Te intorci mereu la lucruri pe care credeai ca le-ai inteles pentru a descoperi adevaruri tot mai profunde.
In mitul gnostic al Sofiei se spune ca ea ar fi fost prinsa in haos de arhontele Horos, al carui nume inseamna granita sau bariera si este reprezentat de un cerc/sfera care inconjoara taramul sacru al eonilor primordiali. La romani, hora este un dans traditional stravechi, in forma de cerc, in care dansatorii se tin de maini si se invart. Poate cele mai profunde semnificatii le poarta Ciuleandra, iar numele ei provine din ciulin, o planta erbacee cu spini, extrem de invaziva, rezistenta si vitala, chiar si in conditii de mediu neprielnice, care face o floare violacee foarte frumoasa si are proprietati terapeutice remarcabile, fiind de altfel singurul leac natural capabil sa regenereze ficatul (unde se depoziteaza emotiile negative ale furiei, urii, geloziei, nerezolvate).
Ciuleandra, dansul destinului
Un dans cu o puternica tenta erotica, a carui semnificativa descriere ne-a fost lasata de Liviu Rebreanu in romanul „Ciuleandra”:
„Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește. Jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un ZID COMPACT DE CORPURI care se mlădie, se îndoaie, se răsucește și tresaltă CUM PORUNCESC LAUTARII. Cu cât se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine mai zvăpăiată, mai sălbatecă! Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și foarte iuți, pornesc într-un vârtej. Zidul viu se avântă când încoace, când încolo, lăutarii pișcă vehement strunele înăsprind și ascuțind sunetele cu câte-un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă și înghițit de năvala ritmului. Acuma șirul, tot încovoindu-se și strângându-se, ca un SARPE FANTASTIC, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească, până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă fețele roșite și vesele ale jucătorilor. Dar lăutarii se înfurie că s-a înmuiat jocul, își întărâtă iar cântecul, mai puternic, mai stăruitor. Şiragul de jucători, parc-ar vrea să sfideze și sa stârnească pe lăutari, se repede mai furtunos, picioarele hurducă pământul cu bătăile, vârtejul pornește din nou,mai strâns, mai încăpățânai, se încolăcește iar și se descolăcește și, în cele din urmă, se încheagă într-un vălmășag de trupuri zdrobite. Așa, pe loc, câteva minute, nu știu cât timp, în același ritm nebunesc, flăcăi și fete se frământă, tremură, tropăie… De câteva ori clocotul de patimă e străpuns de chiote prelungi, țâșnite parcă din strâvechimea vremurilor, sau de vreun țipăt de fală cu sânii aprinși de strânsoare… Şi așa, jocul pare că va continua până ce toți jucătorii își vor topi sufletele intr-o supremă înflăcărare de pasiune dezlănțuita… Dar, brusc, ca și când l-ar fi tăiat cu foarfecele, cântecul se frânge și îngrămădirea de tineri se risipește într-un hohot de râs sălbatec, ca geamătul unei imense plăceri satisfăcute, încât chiar văile se umplu de un cutremur, parcă furia patimii omenești ar fi deșteptat până și instinctele de amor de mult înțelenite ale pământului…”
Pentru ca ar fi vrut sa depaseasca limitele si sa cunoasca profunzimea originii (Bythos), Sofia, intelepciunea, s-a lovit de bariera lui Horos, a fost alienata si atrasa in agonia mintii cu ajutorul luminii ei oglindite in oceanul abisal. Acolo ea s-ar fi retras in sine insasi si separat intre cer si pamant, asa ca sistemul solar ar fi constituit chiar din corpul Sofiei. Stiinta moderna sustine ca atat gaura neagra, cat si cea alba sunt inconjurate de un inel care se numeste orizontul evenimentului. In timp ce in gaura alba nimic nu patrunde, din gaura neagra nimic nu poate iesi. Dar ele ar putea constitui de fapt cele 2 fete ale unui tunel de vierme: materia neagra este condensata in gaura neagra si iese in partea opusa, transformata in lumina, prin gaura alba.
Este posibil ca aceste energii arhetipale primordiale care sunt eonii, aparuti fara exceptie in pereche, syzygies (cei care se joaca impreuna), sa fi fost creati prin polarizarea materiei negre din sursa (gaura neagra). Bythos-profunzimea din centru inconjurata de spatiul tacerii, Sige/Ennoia-tacerea/gandul a fost prima pereche. A urmat o divizare multipla: Nous-mintea cu Aletheia-adevarul au produs Logos-cuvantul si Zoe-viata care au produs Anthropos-barbatul si Ekklesia-femeia (biserica, templul). Toate aceste 4 perechi gemene (de natura complementara) create succesiv din Monada formeaza cercul celest superior al celor 8 esente pure (Ogdoad sau Pleroma), manifestate in cele 4 elemente fundamentale, aer, foc, apa, pamant, fiecare format din interactiunea celor 2 aspecte ale sale, masculin/ feminin, plin/gol, particula/unda. Sau azot, hidrogen, oxigen, carbon. Acestea alcatuiesc prima ordine a evolutiei, prima dimensiune, cea a totalitatii ideale, absolutul. In acceptiunea de Pleroma, este golul umplut.
Dupa cum si Gregg Braden asociaza Codul lui Dumnezeu in cartea cu acelasi nume:
Formula lui Dumnezeu (fara trup):
Y (1, hidrogen, foc) – H (5, azot, aer) – V (6, oxigen, apa) – H (5, azot, aer)
Formula OMULUI (Dumnezeu intrupat):
Y (1, hidrogen, foc) – H (5, azot, aer) – V (6, oxigen, apa) – G (12, carbon, pamant)
Principala componenta a Universului este Hidrogenul, 75% din masa totala, cel mai usor dintre elemente care in natura apare in forma de molecula diatomica, H2. Etimologic, cuvantul hidro-gen provine din 2 cuvinte grecesti cu semnificatia de „a face apa”. In stare de plasma, se gaseste ca element majoritar in alcatuirea stelelor.
Ultimii eoni din dimensiunea Pleromei, Anthropos si Ekklesia, au creat in continuare alte 2 dimensiuni inafara pleromei: decada, care cuprinde 10 arhetipuri in 5 perechi de eoni si dodecada, 12 arhetipuri in 6 perechi de eoni. Ultima pereche din dodecada a fost formata din Sofia-intelepciunea si Theletus-dorinta. Impreuna cu ei in aceeasi dimensiune mai erau protectorul-credinta, tatal-speranta, masuratorul-iubirea, rugaciunea-inteligenta si ecleziastul-fericirea/binecuvantarea; toti acesti eoni provin din aceeasi pereche originara, Anthropos-Ekklesia. Dimensiunea Sofiei constituita din 12 arhetipuri ar putea fi asociata celor 12 constelatii care alcatuiesc zodiacul, prin care trece soarele pe parcursul unui an. Aceste constelatii pot fi de asemenea grupate in perechi complementare: berbec-balanta, taur-scorpion, gemeni-sagetator, rac-capricorn, leu-varsator, fecioara-pesti.
Dupa ce Sofia si-a integrat perechea s-a produs evenimentul caderii ei din dimensiunile celeste ca urmare a dorintei de a cunoaste perfectiunea sursei. Din perspectiva gnostica, 8 eoni au fost atrasi si inchisi in sistemul solar si se poate deduce ca ar fi vorba de Sofia si Theletus, plus inca 3 din cele 4 perechi primordiale. Arhontele Horos mai apare si in ipostaza de Stauros, cu intelesul de stilp sau copac al cunoasterii, cu radacinile in pamant si coroana in cer, ca o legatura intre taramuri. In acest context Omul poate fi socotit ca un portal al cunoasterii Sofiei care face conexiunea intre regiunile superioare ale arhetipurilor si cele inferioare ale manifestarii.
Decada in schimb poate fi considerata o dimensiune a perfectiunii in care perechile de eoni arata calea de echilibrare pentru principiile masculine si feminine: de la unicitate si fericire, nemiscare si armonizare, constiinta de sine si placere/binecuvantare, nedegradare si reintregire pana la profunzime si unitate.
Sistemul solar, inchisoarea Sofiei
Este impartit in mai multe regiuni grupate in jurul soarelui, corpul cu cea mai mare masa din sistem, format din hidrogen si heliu: 4 planete interioare telurice, inconjurate de un inel interior de asteroizi, 4 planete exterioare dintre care 2 gazoase si 2 giganti de gheata, inconjurate de un inel exterior de asteroizi. Centurile de asteroizi sunt formate din roci refractare, minerale metalice si gheata.
Planetele telurice sunt formate predominant din roci refractare iar Terra este singura care are si apa in stare lichida. In astrologie sunt considerate planete personale.
In centura interioara de asteroizi, care separa planetele interioare de cele exterioare, Ceres, Pallas, Juno si Vesta au corpurile cele mai mari.
Planetele exterioare Jupiter si Saturn sunt gazoase, formate din hidrogen si heliu, la fel ca soarele. Jupiter este cea mai masiva planeta din sistem si emana caldura interna in timp ce Saturn e cea mai putin densa si este inconjurat de inele formate din particule de roca si gheata. In astrologie sunt considerate planete relationale.
Uranus, desi imens, are cea mai mica masa si este singura planeta care orbiteaza inclinata pe o parte la peste 90 gr. iar Neptun, mult mai dens, emana caldura interna, la fel ca Jupiter. In astrologie sunt considerate planete transpersonale.
Centura exterioara de asteroizi, denumita Kuiper, este un inel gigantic, ca o bariera la granita sistemului solar, plina cu resturi formate in special din gheata. Cele mai cunoscute corpuri de acolo sunt Pluto si Charon, descrise cateodata ca alcatuind un sistem binar, deoarece ambele orbiteaza in jurul unui baricentru gravitational comun situat deasupra suprafetelor lor, astfel ca ele par a se „orbita reciproc”. Este asa-numitul taram indepartat al lumii de dincolo.
Sistemul solar este inchis intr-o bula energetica numita Heliosfera in care soarele emana radiatii sub forma unui vant care parcurge spatiul cu o viteza de 400km/s pana se ciocneste de mediul interstelar.
Daca ar fi sa asociez planetele cu cei 8 eoni prinsi in sistemul solar, interpretarea mea, complet NECONVENTIONALA dar logica, avand in vedere succesiunea, compozitia si masa planetelor, ar fi urmatoarea:
Centura Kuiper – Inelul lui Horos
Nivel transpersonal
Neptun, credinta (aspect F pamant) – Aletheia, adevarul
Uranus, cunoasterea (aspect M apa) – Nous, mintea
Nivel relational
Saturn, timpul (aspect M aer) – Logosul, cuvantul/forma (creeaza karma/dharma)
Jupiter, intelegerea (aspect F foc) – Zoe, viata (fondul)
Centura de asteroizi care inchide nivelul personal format din
Marte, fiinta (aspect M pamantul spiritual) – Anthropos, barbatul, intruparea lui Theletus
Terra, materia (aspect F apa inteligenta) – Ekklesia, templul, femeia, intruparea Sofiei
Venus, averea (aspect M foc) – Theletus, spiritul dorintei
Mercur, gandirea (aspect F aer) – Sofia, intelepciunea, mesagerul sufletului
Soarele, lumina si sufletul Sofiei
Luna, manipuleaza energia emotionala, spiritul si mesagerul timpului (Saturn/Logos) cu toate aspectele sale: luna neagra mesagerul karmei, luna alba mesagerul dharmei, nodul nord si nodul sud, calea destinului de la trecut la viitor
„Câmpul de lupta este trupul. Numele victoriei este integritate. Scopul vietii unui om, telul lui, este integritatea, unitatea Fiintei.” Elio D’Anna (3 sept 1949, fecioara), Scoala zeilor
Toate aceste arhetipuri ale eonilor fac parte din fiecare fiinta care traieste pe Terra, in proportii specifice. Combinatiile sunt absolut unice, fiecare individualitate avand o semnatura energetica diferita. Dar atat de mult a fost falsificata astrologia incat sa nu mai intelegem nimic din aceste conexiuni si sa le negam credibilitatea. Din relatia Marte/Venus, putem deduce si cauzele ezoterice ale proliferarii homosexualitatii. Iar din relatia Neptun/Saturn, scopul religiilor care si-au adjudecat credinta, ca sa nu se poata manifesta liber, au opus-o stiintei, cunoasterii si astfel au creat monstruozitati. Au batjocorit si exclus femeia, trupul si templul Sofiei, au ars-o pe rug si au zidit-o in peretii fara viata ai bisericilor cu care au inlocuit-o.
Prima centura de asteroizi separa regiunea inferioara, telurica, de cea superioara, iar centura Kuiper inchide sistemul solar intr-o bula izolata de Univers. Centura interioara se presupune ca ar fi aparut la un moment dat in istoria sistemului solar si ar reprezenta bucati dintr-o planeta (chiar din Terra inclin sa cred, dupa cum am scris in articolul Groapa Marianelor). Este simbolizata in mitul cutiei Pandorei, din care toate suferintele au fost varsate in lume ca pedeapsa pentru furtul focului sacru de catre Prometeu. La nivel ezoteric, putem considera ca acest inel de corpuri minerale si metalice tine spiritul inchis intr-un matrix social-economic, dat fiind ca majoritatea zeitatilor care sunt asociate cu corpurile din centura personifica aspecte ale organizarii societatii: Ceres, zeita granelor si agriculturii, Juno, zeita casatoriei, Vesta, protectoarea caminului, titanul Pallas insotit cu apa mortii Styx si ucis de Atena, si insasi Pandora, prin intermediul careia lumea a fost corupta. Legendele spun ca in timpul epocii de aur, zeii traiau pe pamant, dupa care s-au retras in ceruri, iar ultima care a plecat a fost Astraea, zeita inocentei, al carei nume inseamna „fecioara”. Mitul mai spune ca atunci cand ea se va intoarce pe pamant, epoca suferintelor se va sfirsi si va incepe o noua epoca de aur.
Conceptul dualitatii si vindecarea
Lumea de dincolo din textele antice poate fi asociata materiei negre (anti-materia), de curand descoperita de oamenii de stiinta. Este o dimensiune din spatiu/timp in care functioneaza mecanismele cuantice.
„Caderea omului” a avut loc cand Universul a iesit din haosul cuantic pre-existent, ca un container de multi-universuri, si s-a manifestat in ordinea acestei lumi asa cum o cunoastem.
Planeta Charon din centura exterioara Kuiper, luntrasul care poarta sufletele intre lumi, simbolizeaza acest pasaj. Mitul ni-l prezinta ca fiind un fiu al lui Erebus, intunericul primordial si al surorii sale Nyx, noaptea, la fel ca fratele sau Eros, iubirea cu aripi aurii. Dar pentru acest serviciu de traversare a abisului, Charon solicita ca plata o moneda, altfel sufletul dezintrupat ramane pe malul apei Styxului pentru vreo 100 de ani, zice legenda.
Pluton si Charon, cele 2 planete pitice infratite din lumea de dincolo, ca 2 fete orbitandu-se reciproc, emana o puternica energie duala. In majoritatea mitologiilor, dualitatea este reprezentata de sarpe iar sarpele este totodata si un simbol al vindecarii care s-a mentinut pana-n ziua de azi in emblema medicala, caduceul lui Hermes. Energia distrugatoare plutoniana pare necesara pentru ca procesul de evolutie sa poata avea loc.
La prima vedere, atomii sunt pur si simplu spatiu gol dar microscoape puternice au evidentiat ca exista particule solide in ei, care se rotesc ca niste vortexuri. Corpurile par solide doar din cauza rezistentei lor la vibratii extrem de rapide. Teoria fizica moderna ne arata ca fiecare particula are atasata o super-particula neagra (de antimaterie) care ii stabileste masa, dar care este nedetectabila. Extrapoland, se poate deduce ca avem un super-corp de materie neagra (la fel ca o umbra) de care nu suntem constienti. Charon ascuns in spatele lui Pluto simbolizeaza exact acest corp de materie intunecata invizibila, pe care luntrasul il traverseaza spre lumea de dincolo, a umbrelor, in procesul mortii fizice.
Grecii antici credeau ca zeii si zeitele reprezinta emotiile si energiile celor vii, raspunsuri ale naturii umane, constituite in arhetipuri ale personalitatii. Cel mai mare corp din centura Kuiper este Eris, fapt pentru care este uneori considerata a 10-a planeta din sistemul solar. In mitologie apare si ea ca o fiica primordiala a Intunericului si Noptii, zeita ce se manifesta prin emotii de durere, gelozie, disputa, crima, razbunare si il insoteste pe Ares in razboi. Ea descrie acea parte din personalitatea umana care exprima frustari si resentimente cauzate de ceea ce este considerat ca o nedreptate si determina o reactie vindicativa.
Tandemul Charon-Pluto administreaza taramul indepartat al umbrelor, de la marginea sistemului solar. Charon se prezinta ca un ghid al calatoriei de dupa moarte iar moneda pe care o cere ca rasplata simbolizeaza valorile spirituale care ii dau dreptul unui suflet sa beneficieze de indrumare in dificila trecere spre lumea de dincolo. Drumul duce intr-o singura directie, Charon nu lasa nici un suflet sa se intoarca in taramul viilor cu o singura exceptie: daca primeste o creanga de aur de la regina Persefona ca recunoastere ca a inteles dualitatea! Altfel, sufletele ajunse in regatul mortii intra in masina plutoniana de dezintegrare si transformare, unde toate experientele vietii le sunt varsate in „marea” de date a subconstientului colectiv, apoi sunt spalate in apa uitarii pentru a putea pleca curate si goale intr-o noua incarnare. Aceasta „creanga de aur” a Persefonei/ insemn de intelegere a dualitatii, ca o cheie misterioasa care descuie portile iadului, da si titlul amplului studiu al magiei si religiilor, in 5 volume, lasat de Sir James George Frazer, un genial antropolog englez, precursor al lui Mircea Eliade (1 ian 1854, capricorn).
Cultul Persefonei include unele dintre cele mai secrete dar longevive rituri ale antichitatii, Misterele Eleusine, care reitereaza periodic mitul rapirii zeitei de catre Hades in lumea de dincolo, consacrarea ei ca regina a taramului umbrelor si reintoarcerea pe pamant datorita presiunilor mamei ei, Demeter/Ceres, zeita granelor si agriculturii. Numele ei este compus din 2 parti: perse – aceeasi radacina ca si la Perseu, ucigasul Meduzei si eliberatorul Andro-medei, regina/mama oamenilor – provine din „a distruge, a cauza moarte” si phone – voce, sunet. Persefona este sotia lui Hades/Pluto si regina mortilor, „cea care distruge (sunetul) vocea umana”. Un raport New Scientist face o uluitoare dezvaluire despre asteroidul Ceres, cel mai mare din centura interioara, si anume ca este format din aceeasi materie ca si Pluto, ca cele 2 planete pitice ar fi fost candva una singura si ar avea aceeasi origine iar la un moment dat s-a intamplat ca Ceres s-a desprins si s-a apropiat de pamant, ramanand agatata in centura interioara.
De ce ne place sa spunem povesti?
Timpul este o masura a spatiului, il divide in mici fragmente ca sa poata fi observat. Miscarea constiintei prin spatiu creeaza iluzia de timp. Este insasi trairea spatiului. In lipsa miscarii observatorului, timpul nu exista. Ramane doar spatiul nemiscat, tacut si neexplorat in intuneric. Si atunci ne place sa ne reamintim de spatiile pierdute povestind despre ele si, astfel, reinviem timpuri si personaje de mult uitate.